Stau intinsa in pat,nu sunt hotarita daca sa ma ridic sau sa mai lenevesc un pic gandindu-ma la lucruri pe care le doresc sa mi se intampla,sau pe care le-as dori sterse din mintea mea..da,da...uneori functioneaza si asa,se satura si neuronul buclucas de aceeasi si aceeasi problema si zice enervat la un moment dat"hai sictir!!!"...e ca si cum te-ai satura de o mancare,daca ea se repeta trei zile la rand...
Stau si ma gandesc la un lucru...la cat de subtire este frontiera dintre doua stari,cat de usor poti sa treci dintr-o stare in alta de la iubire la repulsie sau ura....sau mai mult la indiferenta...
De ce ni se intampla asta?suntem ca intr-un film mut,vedem ca celalalt da din buze,se agita,explica,cere si totusi nu receptionam decat zbuciumul lui caci nu auzim si nu intelegem nimic...
Am descoperit zilele acestea ca distanta de la iubire la indiferenta este foarte scurta,e de ajuns sa existe o problema de comunicare,o lacuna mai mare sau mai mica si te arunca incet dar singur in cealalta extrema...
Nimeni nu detine adevarul absolut..pentru ca el nu exista!Nu poti sa fii mereu cel care cere cum nu poti sa fii mereu cel care da...apare la un moment dat prea-plinul,fie nu mai poti la un moment dat cere ,fie nu mai poti la un moment dat sa oferi...si atunci la ce folos?te opresti...te izolezi..dar izolarea e buna???
Neeeaaaahhhh!!nici vorba,sau nu asa functioneaza in cazul meu...si zic eu ca in general in cazul naturii umane...pentru ca asa am fost conceputi sa avem cele mai performante baterii reincarcabile,e de ajuns o magaiere,un cuvint bun,un zambet,o privire de intelegere si butonul cu"full charge" se declanseaza...pentru ca singuratatea nu e buna,nu ajuta la nimic,ba dimpotriva iti accentueaza starea de nebine,ai nevoie de cineva care sa-ti fie alaturi,la bine si la rau,de cineva care sa stie sa te asculte,sa stie sa-ti dea un sfat,o vorba de incurajare...sau mai ales o vorba de iubire...hmm,si iarasi ajung la iubire,magic cuvant,magica stare!..dar poate mai trebuie sa ai sufletul de a lasa de la tine uneori...nu vreau sa va dezamagesc,dar recunosc,eu las destul de des de la mine,dar asta imi face bine...ma impinge spre valenta impaciuitoare a sufletului meu,si de fiecare data,faptul ca am lasat de la mine,mi-a adus mult mai mult decat mi-ar fi adus o atitudine inversa...
So,imi zic,hai sa fim noi asa cum suntem,hai sa nu ne mai ascundem dupa visin pretinzand ca avem principii de viata pe care vezi Doamne nu vrem sa le incalcam,pentru ca deh!le consideram compromisuri,pentru ca viata in sine este un compromis ...iar cine nu vrea sa recunoasca acest lucru,cred ca are o mare problema cu el insusi.Consider ca trebuie sa fim mai maleabili,mai ingaduitori,si dovada caracterului nostru puternic,granitic,de aici se va percepe...
Considerati ca gresesc?
Daca da...va pedepsesc,va condamn sa fiti fericiti,sa va bucurati de viata ,de sentimente,de trairi de ganduri,de intamplari,de momente...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu