Simt acum un dor nebun...un dor de visare,de evadare,undeva departe,unde sa fiu doar eu si el...sa uit de toate...sa uit ca am suferit,sa uit ca am iubit,sa uit ca am asteptat,sa uit de toate cele cotidiene care ne incarca mintea...
Dar cui ii pasa de asta,cui ii pasa de nebunia cuiva?nimeni nu patrunde cuvintele,nimeni nu gusta din starea ta,pentru ca toti avem starile noastre,toti avem gandurile noastre,daca spun ca sunt fericita,ma crede cineva?dar daca spun ca-mi vine sa pling,ma ajuta cineva?imi sterge lacrimile?Nimanui nu-i pasa...si atunci mie de ce mi-ar pasa?in lumea asta sunt persoane cu probleme mult mai apasatoare decat cele ale mele de "inima albastra"
Am exact ca in povestea cu 1001 nopti...o mie si una de ganduri care-mi ard sufletul,uneori,ma simt inabusita...sper ca ele gandurile sa nu ia forme,ar fi trist si mai apasator...am o mare de ganduri in cap...valurile ei lovesc cu putere,ma rascolesc si ma agita,poate m-a invadat prea mult si simt ca imi amortesc simturile,as vrea sa strig,dar nu pot...si atunci scriu...scriu cuvinte fara noima,fara culoare,fara sens,fara numar....
Scriu si atat!
Dar poate am nevoie de o strategie,sa-mi camuflez trairile sub o umbrela,sub umbrela nepasarii,indiferentei...departe de gesturile ieftine ale curiosilor care te urmaresc pas cu pas...
...o sa ramin sub cerul meu ingust dar senin si voi fi acea femeie boema pe care o stiu,si pe care o astept sa revina...
Acum nu mai vreau ploaie...vreau soare!soare care sa-mi topeasca iceberg-ul din jurul inimii mele si sa pot pleca din nou intr-o calatorie scurta,printre oameni,prin viata...
Sa fie soare!!! sa-ti fie bine!
RăspundețiȘtergere