Blog premiat

vineri, 23 februarie 2018

Dragobete - Zeul iubirii

Citeam azi  un articol pe blogul Cristianei si  nu puteam sa nu retin ceva care mi-a placut intr-un mare fel si pe care vreau sa-l redau in copy paste  pentru ca merita si pentru ca subscriu la cele scrise de ea:

"Iubirea este un termen inventat (de templieri, ca termen de discuţie) şi părerea mea este că cei care au adevărata iubire nu mai vorbesc despre ea, ci ea irumpe din tot ceea ce fac: ajutor pentru semeni, pentru cer şi pământ deopotrivă, calitate, moralitate, demnitate, altruism, tot ceea ce poate fi mai bun şi mai frumos ca manifestare omenească. A vorbi despre iubire e ca şi cum ai suna din talgere... A îndemna pe oameni la iubire este ca şi cum ai suna din goarnă în piaţa mare a satului... A face ceva din iubire, fără să impui, fără să atragi atenţia - ci doar să oferi cu modestie, cu însorire spirituală... este oferire de iubire şi nu mai are nevoie de nici un sunet..."    

  In aceasta zi se spune ca fetele adunau zapada si o topeau folosind-o la descantece de iubire si ritualuri de infrumusetare, o numeau"zapada zanelor "si  o considerau magica isi clateau chipul spre a fi atragatoare ca si zanele.
   Tot in aceasta zi si barbatii trebuie sa se afle in relatii cordiale cu sexul feminin, neavand voie sa necajeasca femeile, altminteri anul va fi neprielnic, cu alte cuvinte veselie in aceasta zi spre a avea parte de iubire tot anul!
   Nu se tese, nu se coase si nu se fac treburi gospodaresti in aceasta zi, doar curatenia este permisa pentru ca ea este aducatoare de spor si prospetime, si inca ceva nu ai voie sa plangi in aceasta zi, lacrimile sunt aducatoare de necazuri.In unele zone fetele isi pun la fel ca si la Boboteaza busuioc  sub perna spre a-si  visa ursitul , crezand ca Dragobetele le aduce dragostea adevarata.
   Asadar multi ani frumosi si luminosi iubirii!! Alegeti sa iubiti si iubiti ce ati ales!

vineri, 16 februarie 2018

Capitulare

   
     La ceas de seara incerc sa-mi devirusez mintea de tot ce a fost urat in ultima perioada, sa ingrop in gradina iluziilor mele  toate gandurile   si atacurile vampirice, nu vreau sa fiu umbra lor sau invers,  sa vad umbra in apropiere, in singuratatea fiintei mele launtrice accept durerea realitatii...
     Cineva spunea ca batrinetea este varsta intelepciunii, stiu si eu?oi fi ajuns acolo fara sa prind de veste, voi sta sa-mi numar regretele, regrete de toate felurile, ba ca n-am stiut sa-mi deschid sufletul cui trebuia, ba ca n-am avut puterea sa merg mai departe cand poate s-au deschis niste oportunitati la orizont, ba ca poate  am intalnit oameni prea buni pentru mine, regrete ca am avut prea mult calm si rabdare (motive pentru care sunt mereu acuzata), regrete ca activitatea mea internautica, radiofonica a fost quijoteasca, zadarnica , de prisos, ce mi-am dorit si la ce s-a ajuns...oare  n-ar fi mai bine sa capitulez? Au rapperii astia, Mitza feat Guess Who, o piesa( nu ca m-as da in vant dupa rap, dar am retinut ce mi-a placut): 
" Inima nu cere chirie
Asa ca vino cand vrei tu si stai oricat iti place tie" ...cam asa s-a intamplat pana acum, au stat cat au vrut...mi-au batatorit sufletul apoi au plecat rupand bucati din mine...., spunea Alice Nastase in blogul ei ca trebuie cumva sa ne adaptam pentru ca adaptarea este semnul inteligentei, sensibilitatii, cu alte cuvinte se rastoarna lumea si noi trebuie sa acceptam ca sa supravietuim...vi se pare drept? pai daca e pe asa...imi ingrop cutiuta in gradina iluziilor mele pana vor veni timpuri mai bune( daca va fi sa le apuc....!!!)  sau pur si simplu CAPITULEZ!


vineri, 2 februarie 2018

Da-i timpului timp

    Vorbeam azi cu o prietena din Brasov, mai precis cu Ana si mi-a ramas in minte o expresie folosita de ea" da-i timpului timp", dupa ce am inchis conversatia am stat putin si m-am gandit cat adevar in vorbele astea,  pentru ca toate se fac in timp, trebuie cumva lasat sa treaca o perioada ca sa se limpezeasca sentimentele, sa se aseze apele sa poti s-o iei de la capat, de altfel cam asta am facut fara sa realizez in ultimii ani, timpul a fost balsamul meu, cel care a sters cumva ranile facute in anii ce au trecut de diverse persoane si nu numai( spun asta pentru ca si ranile trupesti s-au vindecat tot in timp).
    Ideea e alta, n-am renuntat sa lupt, am avut rabdare si tact sa pot sa depasesc tot ce mi-a fost dat, n-am strigat, dar poate am dat voie unor prieteni "sa-mi stearga lacrimile" cu cate-o vorba de duh, pentru ca mintea mea rectioneaza al naibii de bine la asa ceva!
    Cu alte cuvinte, timpul m-a intarit, dar tot el m-a facut sa-i cunosc mai bine pe cei care s-au declarat prieteni si in momentul in care simteam ca-mi fuge pamantul de sub picioare, mi-au intins o mana, mi-au demonstrat cumva ca pot avea puncte de reper...ca pot sa spun ce simt si mai apoi sa inspir cu ochii inchisi zicandu-i Lui - Doamne ce oameni frumosi imi scoti in cale!
    Una peste alta am mai realizat ceva, ca niciodata nu e prea devreme sau prea tarziu, am invatat din greselile trecutului si n-am lasat sa ma marcheze deciziile pe care le-am luat, desi uneori am simtit ca rup o parte din mine, mi-am spus : Olga totul se intampla cu un scop, va fi bine!
   Lucrurile cu adevarat bune vin mai greu, dar vin pana la urma si e grozav sa simti ca viata ta se schimba cand te astepti mai putin! Am facut loc in viata mea unor oameni noi,  care cumva au acoperit  golurile pe care le-au lasat cei care cu voia sa fara voia lor m-au ranit si la care am renuntat definitiv....am dat cu alte cuvinte timpului timp si acum imi este bine!
    Oamenilor cu roluri episodice din viata mea, le multumesc, m-au facut mai puternica decat credeam...efectele nu au fost imediate, trebuie sa recunosc, dar le-am simtit in timp, fiecare "sut" a insemnat un pas inainte, important a fost altceva ca nu mi-am pierdut optimismul de-a lungul experientele neplacute ci am folosit expresia frizerului: -  capu' sus Olga!!!