Din nou cu voi...
Ieri am fost cu curu'-n sus...n-avea chef de nimic...si n-am vrut sa va transmit si voua starea mea...simteam ca mi-i creierul busit...am intrat doar pe forum si am scris putin,atat!
Ma gandesc ca inactiunea este o forma de manifestare a orgoliului nostru?sau doar neputinta de a-ti asuma niste esecuri ,care recidiveaza...hotariri mai putin intelepte care parca nu se mai termina...la urma urmei,de ce sa luam tot decizii rationale?oare nu-i nevoie si de putina nebunie citeodata?...ce daca mai suferim ?exista iubire fara suferinta?
Ieri mi-am intalnit cunostinte vechi...cu care am cazut in patetice destainuiri,un schimb nostalgic de informatii,care evident m-a intristat putin...erau cunostinte(ca nu pot sa -i numesc prieteni...de vreme ce nu i-am vazut de trei ani...)care se cramponau ca sunt realizati si fericiti...daca realizarea tine de partea materiala,ok!!!aici nu ma pot plinge nici eu...dar frate!eu nu asa vad lucrurile...eu n-am o astfel de dialectica,eu tot timpul mi-am dorit sa ma autodepasesc,sa-mi doresc mai mult pentru mine,pentru sufletul meu...doar asa m-as putea declara fericita!Nu vreau sa -mi scuzati lipsa de modestie,ca nu-i cazul,am mai spus modestia este apanajul prostiei,vreau sa cred ca nu e cazul la mine...sunt insa,repet o naiva ,dar nu o fraiera care crede ca tot ce zboara se maninca...Nu vreau sa cad in criza morala,ca n-as fi eu...eu tot timpul am crezut in mine...dar cand vezi ca cineva e suparat si nu-si gaseste locul,starea,ca sa nu zic motivatia vietii,apoi nu veni tu frate sa-ti etalezi in fata lui bunastarea ta sufleteasca,preaplinul tau, ca nu faci decat sa-l afunzi mai tare...da-i o mana,sugereaza-i cumva ca totul e trecator,ca vor veni si zile senine...nu ca te-ar crede,dar pentru singurul fapt ca pur si simplu o incurajare conteaza mult!
Mi-am propus un exercitiu zilnic de azi incolo...sa-mi ascult mai des sufletul,sa mi-l rasfat cu alte cuvinte...ca poate prea l-am neglijat,prea am pus in fata binele celor din jurul meu,si abia daca raminea timp si pentru sufletelul meu ii acordam acolo o bucatica,o feliuta ,un crampei de fericire....
Nu vreau sa iau decizii pe timp indelungat...dar poate de moment ar fi imperios necesar!Trebuie!Simt asta din tot sufletul meu!Am nevoie de mai multa afectiune,ea nu va veni daca eu nu ma voi deschide,daca voi continua sa ramin impasibila la unele provocari...
Am nevoie de multe,dar mai ales de-o minte pereche,cu care sa pot discuta orice...si acum rogu-va abtineti-va de la rautacisme,nu-mi scuz,repet lipsa de modestie...
Ieri mi-am intalnit cunostinte vechi...cu care am cazut in patetice destainuiri,un schimb nostalgic de informatii,care evident m-a intristat putin...erau cunostinte(ca nu pot sa -i numesc prieteni...de vreme ce nu i-am vazut de trei ani...)care se cramponau ca sunt realizati si fericiti...daca realizarea tine de partea materiala,ok!!!aici nu ma pot plinge nici eu...dar frate!eu nu asa vad lucrurile...eu n-am o astfel de dialectica,eu tot timpul mi-am dorit sa ma autodepasesc,sa-mi doresc mai mult pentru mine,pentru sufletul meu...doar asa m-as putea declara fericita!Nu vreau sa -mi scuzati lipsa de modestie,ca nu-i cazul,am mai spus modestia este apanajul prostiei,vreau sa cred ca nu e cazul la mine...sunt insa,repet o naiva ,dar nu o fraiera care crede ca tot ce zboara se maninca...Nu vreau sa cad in criza morala,ca n-as fi eu...eu tot timpul am crezut in mine...dar cand vezi ca cineva e suparat si nu-si gaseste locul,starea,ca sa nu zic motivatia vietii,apoi nu veni tu frate sa-ti etalezi in fata lui bunastarea ta sufleteasca,preaplinul tau, ca nu faci decat sa-l afunzi mai tare...da-i o mana,sugereaza-i cumva ca totul e trecator,ca vor veni si zile senine...nu ca te-ar crede,dar pentru singurul fapt ca pur si simplu o incurajare conteaza mult!
Mi-am propus un exercitiu zilnic de azi incolo...sa-mi ascult mai des sufletul,sa mi-l rasfat cu alte cuvinte...ca poate prea l-am neglijat,prea am pus in fata binele celor din jurul meu,si abia daca raminea timp si pentru sufletelul meu ii acordam acolo o bucatica,o feliuta ,un crampei de fericire....
Nu vreau sa iau decizii pe timp indelungat...dar poate de moment ar fi imperios necesar!Trebuie!Simt asta din tot sufletul meu!Am nevoie de mai multa afectiune,ea nu va veni daca eu nu ma voi deschide,daca voi continua sa ramin impasibila la unele provocari...
Am nevoie de multe,dar mai ales de-o minte pereche,cu care sa pot discuta orice...si acum rogu-va abtineti-va de la rautacisme,nu-mi scuz,repet lipsa de modestie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu