Lost...

M-am trezit cu zambetul pe buze,ma gandeam la faptul ca toate visele mele se opresc in tavan...un tavan plin de vise...si uneori intind mana si nu stiu pe care sa-l aleg,pe care sa-l concretizez...
Visez marea...dar visul pica...la mare e frumos sa mergi insotita,ori eu sunt singura,singura ca pasarea cerului...
Visez o noapte cu un cer instelat cu un pat aranjat...mda!!!...uzata inspiratia si asteptarea complicata,pentru ca nu vad pe nimeni care ar merita incurajari din partea mea...
Visez...visez si iar visez...si voi ajunge sa ma ingrop in vise,dar parca nici fara ele n-ar fi bine...m-as simti prea saraca..
Visez sa ajung in Italia...da!este visul care se va concretiza cu siguranta..acolo imi incarc bateriile,acolo ma simt mai diferita...
Acolo nu ma cunoaste nimeni(doar Cami si prietenele ei...cu care din pacate nu ma descurc prea bine...ele imi spun ca sunt isteata ca prind repede limba,dar eu folosesc doar neologisme care sunt comune noua latinilor,in fine...ma simt incurajata si asta e bine...)
Acolo pot sa ma imbrac cum imi vine mie...nu ma judeca nimeni ca azi am vrut sa fiu roz sau rosu sau turcoaz...trec neobservata...si-mi convine!
Am momente cand sunt dezamagita de viata,simt ca e frustrant pentru fetele mele sa ma vada asa si tocmai de aceea vreau sa le las o vreme,e frustrant si pentru mine,nu vreau sa ma intorc in trecut,dar uneori fara voia mea,ma alimentez cu amintiri,cu amintiri frumoase,care poate nu ma lasa sa privesc inainte cu mai mult curaj...ma las rascolita de ganduri si sentimente,care ma vlaguiesc si ma seaca de energie...
Singurul meu refugiu e in muzica si in carti...
Nu vreau sa ma pling,dar chiar daca ajung sa vorbesc cu cineva,sa port o discutie pe placul meu,simt ca doar ma prefac ca sunt ok...ca nu-i asa,ramin la fel de neputincioasa,nu schimba cu nimic starea mea...si ma gandesc pina cand va fi asa?niciodata nu se va schimba ceva in viata mea?
Nimeni nu stie ce-i in sufletul meu cu adevarat,pentru ca eu rad,zambesc,par plina de energie si veselie,poate unii ma si invidiaza...hmmm!!! disimularea asta la ce-mi foloseste oare? poate la faptul ca nu-mi place sa fiu compatimita...mai bine sa ma invidieze lumea decat sa spuna...imi pare rau ca ti se intampla asta...
Uneori daca stau sa socot ... imi zic ca poate mici n-am meritat lucrurile frumoase,bune care mi s-au intamplat sau pe care le-am avut...si ma apostrofez:"taci,bucura-te ca ai avut parte de asa ceva...unii si-au dorit poate jumatate din cat ai tu si n-au ajuns la asta niciodata..."
Si totusi viata e nedreapta,si n-o sa ma refer la mine sau la tine cititorule ci la cei care poate n-au un acoperis deasupra capului,cei care poate nu se pot bucura de rasetele unui copil,de zambetul lui care iti umple sufletul...in privinta asta ma simt o privilegiata...am din plin...si atunci?de ce te tanguiesti?
D-zeu exista ...dar ma intreb de ce-i lase pe unii sa sufere atat de mult?
Hmmm,dar si el s-a sacrificat pentru noi...si atunci noi cum il rasplatim?ce facem?
Oare nu sunt prea nesemnificative,neimportante motivele pentru care suntem nemultumiti?
Tot eu ma intorc si zic ca ar trebui sa-i multumim Lui in fiecare zi ca traim,ca suntem sanatosi chiar daca avem uneori mici probleme...toate se vor rezolva in timp cu credinta si speranta si evident cu un pic de lupta,pentru ca stiti cum se spune"D-zeu iti da ...dar nu-ti baga si in traista..."off!!mama si acum imi aduc aminte de tine...era zicala pe care o foloseai asa de des...te iubesc mama si stiu ca de acolo de sus ma veghezi si esti alaturi de mine...dormi in pace!!!!
Voua cititorilor,o zi cu multe impliniri!Sa fiti iubiti si sa iubiti pe masura...e tot ce conteaza!