Blog premiat

RadioTasha

joi, 29 decembrie 2011

Intre armonie si "hopuri"...

      Ascult Yanni & Enya -  Dance with a stranger, muzica lor ma fericeste de fiecare data, orice lucru frumos, de altfel nu poate decat sa ne bucure, de fiecare data cand am o stare mai putin senina, ma  "ascund" in spatele muzicii, ea ma lumineaza pe loc... devin alta persoana!
     Ce bine ar fi sa gasim un sprijin in toate problemele cotidiene, sa gasim pe loc  un refugiu, pana trece pericolul... toti cautam un sens in viata, toti dorim o viata frumoasa, dorim armonie, intelegere...dar, inevitabil apar si hopuri, care ne creeaza un dezechilibru...si urasc uneori mintea omului care se pare ca asa a fost setata sa inghesuie  ca intr-un rezervor urias toate trairile, oamenii, faptele lor... si,cum, bine spunea M. Eliade o actiune din prezent poate fi reflexul uneia din trecut(l'eternel retour),  sunt tentata sa recidivez,...hm!! si imi spun"ce vrei, Olga? oameni suntem si suntem supusi greselilor..."vrem sa armonizam lucrurile, dar ne ies  contrar dorintelor noastre uneori, dar, de altfel,  termenul "armonie" desemneaza o stare de echilibru intre doua contrarii. Nu-mi doresc lucruri lineare, dar,...parca eu prea sunt prapastioasa! gasesc atatea "hopuri" ma pot desemna campioana chiar!!!...ma arunc cu ochii inchisi, sau visez cu ochii deschisi...nu  stiu sigur nici eu... cert este un lucru...le nimeresc al naibii de bine!
     Mi-am dat seama ca de altfel  eu ma las"traita"....fara nicio impotrivire...accept  si lucruri care uneori nu au sens, si, pur si simplu ma ia valul...ma stapanesc dependentele(activitatea pe radio, muzica,cafeaua, si lista ar putea continua...), caut asadar mai cu seama placerea decat sanatatea mea ...,arareori ma intreb insa daca ce fac este folositor  sufletului meu, e indreptat asupra binelui meu sau a celor din jur..."barometrul" sufletului meu, pe care il mai consult  din cand in cand, facandu-mi o scurta introspectie, imi spune ca e  multa iubire acolo si chiar daca mai calc stramb si  mai nimeresc un hop...nu e chiar dezastruos...si uite asa ma duc mai departe..."tot inainte" ca in salutul acela pioneresc...
     Off, Doamne....ce bine ar fi sa fie GPS -uri sufletesti (un soft cu o harta...), care sa ne atentioneze...sa ne opreasca din drum, sa ne  spuna" maine, ia-o la dreapta,  sub nicio forma stanga, e nociva pentru tine!"

Sursa imagine:internet

miercuri, 28 decembrie 2011

Indrazneata ...dar rezonabila

      Am incercat zilele trecut sa completez un test spre a-mi "masura"indrazneala, daca pot s-o numesc asa...de ce am facut acest lucru? din simplu motiv, ca uneori cei din jurul meu m-au catalogat asa, adica o fata indrazneata, nu stiu insa daca  pot sa ma regasesc intru-totul in acest cuvant,pentru ca de multe ori, imi este frica si de umbra mea....
      Testul l-am gasit pe net  si pentru ca autoarea are mare dreptate cand spune ca fiecare din noi am facut  macar odata un gest cu o farama de nebunie, gest care poate ne-a dat peste cap...sau poate care a ramas memorabil pentru ca a fostul gestul vietii noastre, am sa dau link spre acel test, merita facut!
      Asta evident in ideea ca inca nu stiti exact cam cum stau lucrurile in ce va priveste, eu l-am facut si am tras concluzia, ca mai am de muncit, de upgradat la acest capitol...asta pentru ca nu sunt  o femeie dominatoare, n-am o carisma devastatoare si nici un farmec care sa dea peste cap pe cineva...iar de subjugat, femei si barbati deopotriva cum spune autoarea  nici vorba, mai degraba,  reusesc sa temperez spiritele prin rabdarea cu care m-a inzestrat Cel de sus....o fi bine, o fi rau? asta sunt!
     Asadar, las link spre acel articol:
http://www.kudika.ro/articol/special/4393/Test-Cat-de-indrazneata-esti.html
     Mai jos, dau copy paste la rezultatul testului facut de mine...aici ma incadrez!

Majoritate de B: Indrazneata, dar rezonabila
Da, nu....eziti intotdeauna un pic! Nici lasa, nici impulsiva, reflectezi mereu inainte de a actiona. Cand te arunci, nu iti scapa nimic pentru ca esti familiarizata cu toate implicatiile ( doar ai calculat totul in amanunt! ) . Punctele tale forte? Spiritul de reflectie, moderatia si perseverenta. Ceea ce inseamna o mare forta de caracter. Esti mai mult muncitoare decat seducatoare, nu iti plac relatiile fulgeratoare, preferi medii placide si armonioase. Arta ta de seductie este mai putin vizibila, dar nu mai putin eficace. Stii ce vrei si foarte rar se intampla sa-ti ratezi tinta! Putina nebunie si-ar putea face insa loc si in viata ta! Go for it!
   

     Fug asadar in cautarea nebuniei sa nu ma prinda Anul Nou  saraca! :)) poate prind un negustor  care se indura si de mine...

sâmbătă, 24 decembrie 2011

Asteptari si impliniri in Ajun de Craciun

   Citind azi blogul unei prietene virtuale, Monica Olteanu , o buna colega de radio, de la primul meu radio, la care am functionat, mi-am dat seama ca pe undeva dorintele noastre au fost foarte apropiate, (nu intamplator am ramas prietene)...ei, bine!Monica si-a dorit un domeniu in aceasta agora numita net, si uite ca minunea s-a intamplat!... a primit cadou de la prietenul ei, tocmai ce-si dorea....minunat...nu-i asa?
   Toate bune pana aici, si chiar  daca eu nu am scris dorinta, Mosul mi-a ghicit-o, am primit si eu un domeniu pe care deocamdata nu-l fac public pentru ca mai este ceva de lucru "pe ici pe colo, prin punctele esentiale"vorba lui Caragiale",il mai impart cu cineva acest domeniu, tocmai pentru ca el, adica domeniul va gazdui ceva care mie imi place mult, lesne de ghicit daca va ganditi mai bine care este pasiunea mea!
   Sanatate si iubire, dar mai ales rasfat, am dorit mereu tuturor ,prietenilor, cunostintelor, asta tocmai pentru ca imi doream mie  acest lucru, har Domnului, nu ma pot plange, Papusarul Sef, ma tine in brate, imi da semne ca ma asculta in tot ce-l rog sa-mi aduca...
    Vad ca Monicai ii plac papusile cu cap de portelan, la mine este un hobby vechi, am ajuns la 200 de papusi cu cap de portelan, am urmarit ca din fiecare tara pe unde am fost sa cumpar asa ceva...acum as vrea sa-i implinesc dorinta Monicai, ea isi doreste "o papusa cu cap de portelan, imbracata frumos", reproduc exact textul din blogul ei, o sa mai aiba o surpriza,si,  pentru ca e surpriza,nu o dezvalui acum!
    Ei, bine, daca citeam mai repede blogul ei, poate eram mai prompta cu  gestul, dar pentru ca distanta Satu Mare- Bucuresti nu e una neglijabila,  darul va intarzia putin...SPER SA FIE INTELEGATOARE!...mai ales ca ea incheie lista asa:

"Mosule sper ca 12 luni sunt destule pentru a fi toate cantarite si analizate si aduse la momentul lor!"
    Repet indemnul meu, doriti-va putin, D-zeu sa va dea mult! 
    Craciun cu bucurie in suflet! 

    Sarbatori fericite!

miercuri, 21 decembrie 2011

"Scuzele nu tin de foame"...

     Titlul este un pasaj din comentariul  facut de  Magda la articolul trecut  cand legat de magicul "Multumesc"  si-a dat cu parerea, si spunea  cum ca, citez din comment: "scuzele nu imi tin de foame" sau la locul de munca "daca seful imi spune 'multumesc pentru efortul depus', acest lucru nu imi plateste chiria"...si toate acestea pentru ca astazi totul se cantareste in recompense materiale....."
     Ma intreb insa daca o fi chiar asa...e bine oare sa cantarim totul prin prisma pecuniarului? oare scuzele(in cazul in care sunt spuse cu sinceritate si din suflet, autorul lor realizand cu adevarat ca a gresit, nu fac bine sufletelor persoanelor carora le sunt adresate?
      Eu zic ca da...cer si le accept de fiecare data cand  sunt oportune, evident!
     Si acum sa nu fiu inteleasa gresit, nu sunt o oportunista! Doamne fereste! dar suntem oameni si cred ca  toti suntem supusi greselilor, sunt greseli care le comitem si le  regretam in secunda urmatoare, si  atunci cred ca merita acceptate scuzele...si acum,  sa nu fie confundate cele doua cuvinte, adica  scuzele cu iertarea...desi sinonime, cuvintele sunt conectate cu diferite stari sufletesti.
     Pentru  ca e bine sa intram cu bine in noul an, sa avem sufletele senine si curate va propun sa cereti scuze dar si sa acceptati !

luni, 19 decembrie 2011

Ce inseamna sa spui "Multumesc"?

     Azi  in timpul emisiunii de dimineata am primit un mesaj din partea unui ascultator , e vorba de domnul Dan Toma care imi trimite o povestiora cu talc care suna asa:

" I se paru ca apa avea gustul celui mai bun si mai limpede vin  pe care-l gustase vreodata. Umplu un ulcior pe care-l avea cu el si se  intoarse in graba acasa.
      "Iata darul meu", le spuse parintilor. "Un ulcior de vin, doar pentru voi."
      Parintii au gustat apa si, desi nu simteau decat gustul apei, i-au zambit  si i-au multumit din inima.
      "Saptamana viitoare va voi aduce un altul", le spuse baiatul. Si asa a facut, multe saptamani la rand.
       Batranii au intrat in joc: au baut apa cu mult entuziasm si erau bucurosi sa vada bucuria inflorind pe chipul fiului lor. Astfel, s-a intamplat ceva nemaipomenit: bolile si ridurile le-au disparut, ca si cum acea apa ar fi avut ceva miraculos.
      
       Este minunea cuvantului "multumesc". Sunt persoane care spala, , calca, gatesc pentru altii, timp de zece, douazeci, treizeci de ani. Le tin  companie, ii ingrijesc, ii iubesc zi de zi si totusi, n-au auzit  niciodata spunandu-li-se "multumesc!". Multumesc inseamna sa-ti dai seama ca celalalt exista cu adevarat ."
       Grozava povestioara, ne pune pe ganduri, ne face sa realizam cat de important este acest cuvant pentru noi toti, important si totusi uneori sarim peste el....uitand ca acest cuvant intareste  o relatie, ne face mai fericiti si evident ne da incredere mai mare  in noi...
      Sigur,  formularea tine de personalitatea fiecaruia dintre noi, fiecare multumeste in felul sau, cercetatorii americani au ajuns insa la o concluzie , afirmand ca acest gest de recunostinta este cea mai puternica actiune pe care o putem face, uite ce spune unul dintre acesti oameni de stiinta:
„Exprimarea recunoştinţei este o reacţie emoţională şi un fel de a privi lumea. Avem control asupra acestui aspect", spune Emmons, potrivit ABC News.
        Pentru a fi mai convingator, Emmons a rugat  cativa studenti sa scrie intr-un jurnal, in fiecare zi, cinci lucruri pentru care sunt recunoscatori, pe altii i-a rugat sa treaca in jurnal nemultumirile.
        Dupa trei saptamani , studentii care si-au notat lucrurile ce i-au facut sa spuna"multumesc" au afirmat ca se simt mult mai fericiti si mai impliniti, in schimb cei care si-au notat nemultumirile, s-au declarat nesatisfacuti, nefericiti.
       Un alt cercetator, profesorul Steven Toepfer, de la Universitatea  de stat din Kent, si-a rugat studentii sa trimita scrisori spre toti cei care le-au influentat viata in mod pozitiv, ei, bine... starea lor de spirit a fost una de mare bine...cu cat scriau mai multe scrisori binele crestea, astfel incat toate aceste studii ne demonstreaza ca  atunci cand suntem recunoscatori cuiva, starea noastra de bine creste in mod vadit, ne ajuta sa ne bucuram de lucrurile frumoase si sa ajungem sa fim satisfacuti cu efort minim, si acum va intreb cat de greu va este sa spuneti acest lucru, cand tot ce ni se intampla in cotidian o impune? Eu zic ca aceasta resursa, ar trebui sa ne insoteasca mereu...sa nu uitam de ea niciodata si ne bucuram, bucurandu-i pe altii.
     Profit de acest articol, spre a multumi tuturor cititorilor mei, pentru efortul pe care l-au facut zabovind cateva minute pe blog, multumesc din suflet pentru gandurile frumoase pe care mi le-au lasat pe pagina , pentru  sufletul minunat pe care l-am descoperit  in multi dintre voi, pentru toti care ma asculta la radio ma inclin si spun:
      


               Multumesc din suflet!

  

duminică, 18 decembrie 2011

Superficialitatea ne tine legati la ochi?

  Stateam in dimineata asta si ma gandeam ca poate in ultima vreme am uitat ca trebuie sa-mi doresc mai mult, ma multumesc cu cat mi se ofera si am incetat pur si simplu" sa mai dau din coate", sa-mi fac loc de mai bine..ma multumesc cu diminetile mele langa o muzica placuta, cu cafeluta in fata si trai nenica, nici gand sa-mi schimb atitudinea!
   Am inceput sa uit de muntele de vise, de iluziile care ma inaltau, de visurile care mi le faceam...ma gandesc doar la clipa de fata si atat! O fi de vina anotimpul? iarna care a debutat cu ploi si cer gri, am uitat eu sa privesc in sufletul meu mai des?... sau poate am privit prea mult si m-am  multumit cu linistea din suflet? greu de spus...acolo este totusi soare....lumina, chiar daca....
    Poate am devenit o superficiala, sentimentele mele sunt focuri de paie, asa cum mi s-a mai spus, apar si se sting repede...si totusi, nu sunt simulacruri , trairile mele exista, ca devin volatile mai devreme decat mi-as dori, o fi vina mea?
    A nu se intelege ca sunt lenesa, nu! nu din cauza lenei ma comport asa...gasesc zilnic sa fac  lucruri ce imi fac mare placere...si totusi...
    Ma sperie ultima  mea lectura - "Eseuri morale" a lui Petru Cretia (motiv care m-a pus pe scris acum...) care spune  asa:
"Cei cărora le place să trăiască aşa au totuşi cumva sentimentul unei carenţe fundamentale şi atunci caută o compensaţie în falsa profunzime, în folosirea, fără o lungă strădanie a cugetului, a câtorva vorbe care sună adânc, a câtorva idei, pline de gând la origine, şi apoi golite, deteriorate şi tocite de folosirea lor de către asemenea trişti veleitari."
 Am devenit oare veleitara?
    

miercuri, 14 decembrie 2011

Ganduri in preajma sarbatorilor

       Sarbatorile  de iarna au un farmec anume,  le-am asteptat de fiecare data cu mare drag,  ne invata cu adevarat sa credem in frumos, sa traim sentimentul de impreuna alaturi de cei dragi, trecem peste ce-a fost si incercam sa credem cu adevarat in noi..ma intreb insa ce se intampla cu persoane singure? cum asteapta ele aceasta perioada a sarbatorilor de iarna, pentru  ca este cumplit sa nu imparti aceste bucurii cu nimeni!
     Pentru persoanele care nu au jumatatea langa ele si mai ales pentru cele care  s-au despartit  de curand  sentimentul de singuratate este si mai acut, asta pentru ca acum  mai mult ca niciodata  dorim interactiune emotionala, afectiune si intimitate , vrem sa primim,  dar, si sa daruim...acum cand e ceasul bilantului, minusul acesta atarna extrem de tare, ajunge chiar sa doboare  echilibrul multor persoane, cazand in depresii  la gandul ca fericirea mult asteptata nu le-a fost  harazita nici in acest an...se gandesc ca sarutul sub crenguta de vasc si sampania de la miezul noptii  ramane  doar un lucru ravnit, dar neimplinit! Marturisesc ca m-au asediat si pe mine astfel de ganduri, nu e simplu deloc sa-ti infrunti conditia, iti trebuie tarie de caracter ,calm si mai ales incredere in tine....sa te impaci cu gandul ca aspiratiile romantice nu pot fi atinse de fiecare data!
     E greu sa gasesti resurse, dar, nu imposibil...pentru mine spre exemplu aceasta perioada a facut sa-mi faciliteze drumul cunosterii de sine, n-am luat-o si n-o iau ca pe un dezastru, stiu ca daca nu faceam greselile pe care le-am facut poate azi nu eram singura, dar, la drept vorbind singura nu m-am simtit niciodata, am avut prieteni care m-au rasfatat cu mesaje si telefoane in acesta perioada, sper sa mi se intample si  in acest an la fel, sa tina legatura cu mine, sa nu ma uite!
      Sunt multe cele pe care, anul ce tocmai se incheie, le va lua cu el si vor ramane nespuse si nemarturisite...sunt multe cele pe care nu vom dori sa le transferam cu noi in noul an si vom dori sa le dam uitarii, un gand ascuns, o soapta, un gest care ne-a tradat...dar nu vom lasa la poarta anului ce tocmai pleaca  dragostea, iubirea de semeni, ea ne va insoti mereu, doresc asadar tuturor celor singuri acum in prag de sarbatori sa priveasca cu speranta si incredere in viitor, sa petreaca macar cu  ochii mintii alaturi de persoanele pe care  poate dintr-un motiv sau altul nu le pot avea aproape....
lasati un gand bun si o rugaciune pentru toti cei care nu se pot bucura dupa datina de aceste zile.
 Doriti-va putin, Mosul sa va dea mai mult!!!!

luni, 12 decembrie 2011

Cel mai frumos cadou de sarbatori...

     Am revenit azi dimineata din Italia, e adevarat ca drumul n-a fost unul dintre cele mai fericite, a durat cam mult de aceasta data dar...totul e bine cand se sfarseste cu bine, ce mai conteaza daca el s-a derulat pret de o zi si o noapte?...daca fac o medie cu drumul spre Italia care  a fost facut cu masina in exact 8 ore,e chiar acceptabil... (ore in care am si mancat si am baut cate-o cafeluta sau un suc la localurile de pe autostrada)dar Camelia este o fata deosebita , conduce foarte bine si  unde mai pui ca  si caii putere  au ajutat-o... pe drum i-am propus sa participe la formula 2 ca tot locuieste la Imola, aproape de pista...in fine, mai glumim!
     Ca tot suntem in spiritul sarbatorilor de iarna care vin cu daruri multe, cu bucurii nesfarsite, astept parerile voastre, legat de darurile potrivite pentru cei dragi sufletelor voastre, va fi tema emisiunii de  maine seara, ce daruri ati vrea sa primiti si ce daruri  credeti ca ar bucura pe cei apropiati voua?..pentru ca,  nu-i asa ca bucuria  de-a darui uneori este mai mare decat cea de-a primi... puteti darui gandurile voastre cuiva drag...cred ca bucuria ar fi reciproca, eu asa simt mereu cand  imi astern gandurile celor dragi mie...  ascultati melodia din clipul de mai jos si indrazniti sa ma contraziceti!

marți, 6 decembrie 2011

Sarbatori implinitoare!



    Si uite ca m-a prins aceasta sarbatoare in Italia, nu pot decat sa ma bucur ca viata m-a rasfatat cu prieteni adevarati  si  azi prind ocazia sa le multumesc, sa  raspund la randul meu cu doua brate intinse, spre Camelia si Maurizio, prietenii mei din Italia, care au facut sa simt pe toata perioada sederii mele in Italia ca "mosul" nu este prezent doar de Sf. Nicolae ci in fiecare zi...daca El ar putea marunti distantele dintre oameni ar fi minunat, dar , uite ca cer lucruri imposibile, hai sa sa ne bucuram ca in pofida distantelor mari El ne scoate in cale oameni minunati, oameni care odata ajunsi in sufletul tau, raman acolo pe viata!
   Dar, pentru ca se spune ca e noaptea magica, doresc  tuturor celor care au cale libera in inima mea, prietenilor mei, un inceput de sarbatori de iarna implinitor, o luna plina de sperante si bucurii, un Mos Nicolae pe masura asteptarilor voastre, un mos generos cu daruri de suflet , pentru ca acelea nu se pierd niciodata!
   O zi binecuvantata tuturor!Sanatate si ganduri frumoase pentru toti cei care sarbatoresc azi ziua numelui!

sâmbătă, 26 noiembrie 2011

29 octombrie 2011 - o zi importanta pentru familia mea

Imagini de la nunta fetei mele..cam tarziu, dar se pare ca abia acum au aparut pe site-ul celor care le-au executat (intr-un mare fel, as spune eu..) si carora le adaug multumirile mele:
http://blog.stillforstyle.ro/archives/3363

luni, 14 noiembrie 2011

Salve Italia!


      In Italia de doua saptamani...dar, mai putin prezenta pe net decat in mod obisnuit, asta pentru ca imi doresc sa petrec timpul in alt mod  decat acasa...si chiar reusesc, am prins un timp execelent, un timp care nu te prea lasa sa stai in casa...
      Am avut placerea de data asta sa vin cu masina prietenei mele Camelia, care venise in Romania la nunta fetei mele, despre care am vorbit putin tocmai pentru ca am asteptat sa apara imaginile, iar, studioul cu care am luat legatura pentru acest lucru, ne va oferi pachetul intreg abia peste o luna...adica exact cand eu ma voi intoarce in tara, am prins doar cateva imagini de pe site-ul lor la Facebook, si am salvat cateva fotografii( ca sa pot sa ma laud... deh! ma pot intelege numai mamele care au trecut peste asa ceva...)..oricum, ce pot sa spun e ca nunta a fost exact asa cum ne-am dorit, doar ca, in loc sa plece tinerii in voiaj de nunta...a plecat cuscra mica...adica subsemnata...vesel, nu-i asa?....dar, tinerii au preferat sa plece anul viitor, problemele profesionale se pare ca le-au pus pe prim plan, desi prietena mea Camelia a insistat mult sa vina cu noi  macar o saptamana in Italia...
      Mie Italia imi place intr-un mare fel...astfel incat fiecare drum pe care il fac ma incarca  in mod pozitiv, Camelia este asa cum am scris si in articolele anterioare, sora pe care mi-am dorit-o toata viata, dar pe care am avut norocul s-o gasesc abia acum, adica in urma cu trei ani...ea este un suflet nobil, mult prea nobil  pentru zilele de acum, cand fiecare se gandeste mai mult la el decat la cel de alaturi...ma simt rasfatata alaturi de ea, pentru ca zilele care le petrecem impreuna, sunt perfecte, ea le face in asa fel incat le astept cu drag, este o persoana extrem de activa, reuseste sa imbine perfect utilul cu placutul...si uite asa, nici nu stiu cum trec zilele, chiar ieri ne intrebam amandoua, oare e posibil sa fi trecut deja doua saptamani de cand sunt in Italia?
     Ei, si acum ca tot m-am laudat cu miresa mea, cu sederea mea in peninsula, voi incheia dorind sa aveti parte de o saptamana cu mult frumos , o saptamana implinitoare, alaturi de cei dragi sufletului vostru! ...Promit ca la intoarcerea in tara sa revin cu multe imagini si ganduri dragi, pana atunci pup si imbratisez cititorii blogului meu...
   Nu ies insa pana nu va las un cantec de suflet al Camelei dar care a devenit si  pentru mine de mare  efect...aduce atata incarcatura emotionala incat n-ai cum sa nu-ti doresti sa-l asculti iar si iar.. e vorba de Adele - Someone like you....ma regasesc in versurile ei...
http://www.youtube.com/watch?v=jCya1yiFFP4&feature=related

luni, 24 octombrie 2011

Asteptari





     Asteptarile sunt  uneori cele mai mari incercari, de multe ori, persoane pe care le iubim si in care  ne bizuim, ne dezamagesc, printr-un gest sau o atitudine pe care nu o meritam ne darama toate asteptarile.Ne vine foarte greu sa acceptam, sa intelegm totul si sa o luam de la capat...pentru ca-ti zici la un moment dat...pana cand o mai iau de la capat?...pentru ca ti se pare normal ca intr-o relatie sa ai asteptari, ca el/ea sa fie fidel/a,sa te inteleaga, sa fie compasiv/a, sa poti conta cu alte cuvinte pe el/ea pentru ca acel transfer de incredere sa fie unul trainic, e ca un angajament in fata iubirii, si  sa nu-mi spuneti ca iubirea nu are angajamente, v-as contrazice ca are!!!...nu are insa obligatii , o faci pentru ca asa iti doresti tu sau el...o faci ca simti ca te implineste pe tine ca persoana, ca e ce-ti doresti cu adevarat..dar suntem extrem de vulnerabili, ne trezim neputincioasi in fata unei situatii neasteptate, nu mai stim de unde sa ne culegem, si ma intreb  cine este de vina? partenerul/a..ca a facut-o? sau noi ca nu ne asteptam sa fim lipsiti brusc de loialitate, de iubire si respect? pentru ca atunci cand iubesti  iei  pe cel drag cu bune si cu rele, cu promisiuni, cu bune intentii, de ce ajungem la limite si riscuri?...suntem oare noi insine vinovatii  suferintelor noastre???Ar trebui sa le asumam sau sa dam vina pe altii?? O fi mai usor asa? ne ajuta la ceva?




Sursa imagine:
http://www.acasatv.ro/rebelii-de-acasa/miley-cyrus-hoata-de-iubiti.html

duminică, 23 octombrie 2011

Barbatul ideal

    Inca de mici citim povesti, cu  feti frumosi si  Ilene Cosanzane, si, asteptam cu rabdare sa-l intalnim atunci cand ajungem la maturitate, poate ne formam si un prototip in minte, un portret, dar, hai sa ne gandim cum era FAT FRUMOS - frumos( de unde si numele), curajos, nevoie mare, se lupta cu toti zmeii si balaurii, bun la suflet, curat si cinstit...deci impecabil ca si structura interioara!
     Ok..dar tot eu vin si spun ca de fapt gusturile noastre sunt diferite, tu, sau tu, sau tu, femeie draga poti vedea lumea diferit de mine, ce mie poate sa mi se pare grozav de frumos tie s-ar putea sa-ti displaca...sa spui, pai, nici vorba, arata ca naiba!
      Deci legat de aspectul fizic, ce sa mai dezvoltam? e clar ca zicala aceea din popor"nu-i frumos ce-i frumos...e frumos ce-ti place" e demna de luat in seama!
      Mergem mai departe, la aspectul interior,sa fie bland,tandru, intelegator...hmm!! si culmea stiti care e? il preferam exact pe cel care ne face zile fripte! cel care ne "ne joaca" rabdarea si nervii, pentru ca alaturi de cel  prea bun...ne plictisim repede....asa cum spunea cineva pe net femeile de azi sunt adevarate "kamikaze", se indragostesc de barbatii rai, de cei care le inseala la greu si care le acorda mai putin atentie...
      Ei, dar parca unul ca George Clooney, v-ar cam da pe spate, ce ziceti fetelor? avem aceleasi gusturi?
     Si acum sa va spun ce inseamna mai precis pentru mine barbatul ideal, este cel care  poate sa ma faca sa ma simt speciala!
    Barbatul Ideal, cu spiritul lui de observatie, va fi intotdeauna mai mult sau mai putin in cautarea a ceva sau cineva mai bun. Iar cand o va gasi, va pluti cu gratie in directia ei, concentrandu-si irezistibilul arsenal de seductie....sa-mi doresc asa ceva???? nuuuu!!!....multumesc!...chiar nu-mi doresc asa ceva....nu va fi niciodata genul meu....;)
    Mie-mi plac barbatii imperfecti, umani...zau asa!...si apoi vorba unui forumist, drag mie, de pe un forum unde eu eram  multa vreme moderator, scriitor SF - Lucian Dragos Bogdan,  care spunea asa...:

"Cred că toţi bărbaţii şi toate femeile, adică toţi oamenii sunt "ideali". Fiecare e exact aşa cum trebuie să fie!"
 Concluzie?
 Cea mai importanta trasatura a barbatului ideal este sa-ti iasa in cale...
Degeaba indeplineste toate conditiile daca ramine pentru tine un ilustru necunoscut...:rolleyes:
    E drept ca poate fi extrem de greu sa nimeresti un barbat cu toate aceste calitati, poate mai greu decat sa nimeresti cele 6 numere la LOTO .dar tu stii cel mai bine la ce capitole esti dispusa sa faci compromisuri(sa negociezi cu tine)...si la care nu...=)
     Daca l-ai gasit,tine bine de el, daca nu ti-a iesit in cale inca, nu dispera,caci el, fiind barbatul ideal va stii ca tu il cauti si iti va face o surpriza:va da buzna in viata ta si ti-o va oferi pe a lui... succes fetelor!!! :)

 Sursa poza:
http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://art-zone.ro/poze/mari/George_Clooney_big.jp

vineri, 21 octombrie 2011

Relatia la distanta

    Ochii care nu se vad se uita..si totusi...exista atatea relatii care demoleaza acest proverb...ma intreb ce se intampla oare acolo unde functioneaza relatia in pofida zecilor, sutelor,miilor de kilometri distanta?...ca sa fiu sincera am experimentat si eu o astfel de relatia, a functionat vreme de zece luni, dupa care, s-a deteriorat, incet , incet...comunicarea este mult mai dificila la distanta, mai ales cand la un moment dat intervine si neincrederea ....
    De regula majoritatea relatiilor la distanta in secolul nostru incep pe internet, e foarte usor sa-ti deschizi sufletul, ii spui tot ce ai pe suflet chiar daca nu-i vezi ochii, fata,  decat  pe web...urmeaza schimburi de poze,  telefoane, ii auzi vocea, momente care fac ca iubirea sa devina mai pasionala, ajunsa la acest stadiu, evident ca cei doi doresc o intalnire reala...infrunta distanta...kilometrii, care uneori sunt de ordinul miilor si se intalnesc....ei, de aici porneste marea incercare!...ori se termina brusc relatia...ori atractia pshica se dubleaza,  cei doi isi doresc tot mai mult sa se apropie unul de celalalt...daca interesul este comun, totul se poate realiza...asa cum spunea un amic de-al meu...distanta este  un truism, hmm..asa o fi oare?
   In orice relatie  este indicat sa se faca pe cat este posibil si un proiect  de perspectiva, spre a se intelege din capul locului ca daca se pune problema sacrificiilor , ele se fac pentru binele celor doi..planurile celor doi, pot fi puse in aplicare  doar daca se porneste cu optimism in relatie,pentru ca daca au o cat de mica  doza de pesimism nu vei ajunge la luminita de la capatul tunelului niciodata!...dar, din capul locului zic ca trebuie  multa incredere, pentru ca altfel relatia cuprinsa de suspiciuni, se duce pe rapa
..e greu sa comunici zilnic, mai ales cand  cei doi se afla in tari diferite...am prins si eu o factura de 10 milioane, stiu exact ce inseamna asta...dar exista  alte posibilitati de comunicare, e-mail-ul , discutia pe YM...astfel legatura emotionala nu-si pierde din  intensitate, comunicand zilnic, stiti totul unul despre celalalt, pentru ca deja si tonul vocii si chiar si ezitarile in scris sunt usor  de perceput, il simti pe cel de dincolo...stii ce incarcatura sentimentala are fata de tine...la o adica si posta functioneaza, poti trimite un semn de iubire prin priory post sau prin fancourier...aceste "semne" nu s-au demodat...dimpotriva!... fac mare placere!
   Uneori apar  discutii si legat de frecventa revederii, de motivatia ei...unii ajung sa spuna la un moment dat"gata, nu mai rezist, te vreau aproape! m-am saturat de virtual...!" ce-i de facut in astfel de cazuri?mai cu seama cand nu e posibila pe moment apropierea dintre cei doi?...greu de spus!
   Eu sunt de parere ca atunci cand iubesti cu adevarat, nimic nu-ti poate sta in fata!...dragostea invinge si timpul si distanta!..iar bucuria revederii este insutita, momentele le traiesti la cote maxime,  asta tocmai pentru ca esti constient si tu si ea, ca timpul pe care il petreceti impreuna e scurt si trebuie fructificat  asa cum trebuie!.. si acum (pentru ca am trecut prin asa ceva) imi permit sa dau un sfat celor care trec prin astfel de situatii: nu pierdeti bucuriile momentelor perfecte, ele sunt  cu alte cuvinte  fericirea voastra!
     Astept si parerea voastra legata de relatia  la distanta ...daca ati trait asa ceva, daca ea s-a finalizat in  mod fericit sau daca nu...de ce s-a terminat? ce credeti ca trebuia facut ca ea sa dureze?
    Doresc un weekend plin de sperante, de bucurii, iubiri implinite si ganduri optimiste insotite de zambete infinite!

Sursa imagine:

http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://media.tripimage.com/55/mari/image_10955

marți, 18 octombrie 2011

Tu si eu..


    De ce uneori drumurile oamenilor  care se bucura atunci cand se gasesc, ajung mult prea repede sa se desparta?...O intrebare pe care o pune si Olga Ciolacu in melodia din acest colaj...intrebare retorica...si totusi, poate cineva imi  da un raspuns!...stiu , majoritatea imi veti spune ca fiecare inceput are si un sfarsit....de acord, dar repet, de ce asa curand??...mai ales ca unii  ajung sa simta ca au gasit sufletul pereche?...sa fie oare  faptul ca inceputurile sunt atat de frumoase? atat de pline de sperante, bucurii, iluzii, sentimente curate, se satura lumea de bine?..apare neincrederea mult prea repede? duce ea oare la esec?
   Am intalnit persoane care au iubit o singura data in viata...s-au hranit cu amintirea acelei relatii o viata.. si au refuzat un nou inceput, ma gandesc cat de intensa o fi fost trairea? cat de traumatizanta a fost despartirea?
   Ma mai gandesc la o varianta, uneori  relatia este prea dinamica, cunoasterea se face mult prea repede, se trece peste toate barierele, se consuma focul iubirii la cote maxime, pui  prea mult pe altarul iubirii la inceput si te simti saracit dintr-o data?...te lasi pe tanjeala? ...iti redoresti apoi acel apogeu al iubirii, el nu mai poate fi atins, si de aici dezamagirea?
   Care o fi secretul? ce e de facut?e necesara mai multa toleranta, rabdare, concesii, compromisuri?
   Cu ce ramanem in urma unei relatii?...e bine sa lasam loc de buna ziua??????
    Vin cu pasi repezi sarbatorile de iarna...se prefera relatiile de sezon?sunteti de acord cu ele?am intalnit pareri la radio, venite de la ascultatori, oameni singuri care se  intalnesc spre a-si alunga singuratatea, e singurul lucru care-i leaga, in rest bucurii false, pe care nu le impartasesc pe termen lung...
     Ma opresc cu sirul intrebarilor aici...poate voi primi  cateva raspunsuri, poate unii aveti chiar retete, le-as impartasi si ascultatorilor mei de la Radio ProDiaspora...

vineri, 14 octombrie 2011

Viata ca o joaca?

  De fiecare data cand mi se intampla lucruri frumoase, parca am o teama sa le impartasesc cu cineva, pentru ca parca se rupe vraja, dar, daca e sa se rupa sa se rupa, nu pot sa nu va spun si voua ca  sunt chiar multumita de tot ce  imi ofera Cel de sus,imi deschid sufletul, ca asa sunt eu..si chiar nu mi-am propus sa ma schimb  tocmai acum, acum cand chiar simt ca am invatat foarte bine sa supravietuiesc in aceasta jungla numita net, dar, gradual, evident, s-a produs aceasta  intelepciune daca pot s-o numesc asa!...am inlaturat tot ce simteam ca-mi dauneaza si acum ma simt  chiar bine...acum fac ce-mi place mie, nu ce place altora, asa cum faceam pana acum, si, din pacate oricat ma straduiam nu reuseam, sau,  pur si simplu nu simteam satisfactia pe care o simt acum!
   Acum am inteles cu adevarat  ca satisfactia este o parte importanta a fericirii, poate am luat prea in serios toate lucrurile, poate  prea multa responsabilitate mi-a daunat, acum pur si simplu observ ca nu depun efortul pe care l-am depus inainte vreme si rezultatele pe toate planurile sunt  dublate...asta o fi secretul? sa nu pui prea mult suflet in tot ce faci????luam viata ca pe o joaca? e mai bine asa? voi ce spuneti?...Pornim pe drumul vietii jucandu-ne...continuam, apoi  sfarsim tot asa?

miercuri, 12 octombrie 2011

Nu te bucura de rau ca vine si raul tau..

   

...Este un vers dintr-un cantec popular, "nu te bucura de rau, ca vine si raul tau.." un vers care spune multe!...si care are multa acoperire in realitatea noastra , a lumii in care traim...si tocmai am mai scris intr-un articol despre aceste lucruri, se pare ca mi-a fost citit insa un alt articol, in care a fost mai vizata persoana in cauza decat acesta, oricum ma bucur de ceva, ca in pofida "micimii"mele ma citeste.....
In cantul popular sunt aduse  des aceste sentimente "parazite" cum sunt invidia ,  mania si consider ca aceste sentimente apar atunci cand stima de sine este scazuta,sentimentul valorii de sine  si chiar a iubirii de sine este la cote minime, bursa trairilor personale ajunge sa-i impinga pe acesti oameni sa recurga la tot felul de gesturi care  in loc sa le aduca  bucurie sufleteasca ii coboara pe treptele insatisfactiilor, inadecvarilor, de unde si frustrari peste frustrari.... ce mi se pare mai grav e faptul  ca le da interdictie la dragoste si bucurie, ma intreb atunci care e rostul gazduirii lor?? de ce se alimenteaza unii oamenii cu astfel de sentimente parazite? imi poate explica cineva???     Dragilor, eu cand sunt atacata nu ripostez intr-un mod prea vehement, si poate tocmai de aceea, unii o fac si a doua oara si a treia oara, dar judecata mea este alta, persoana in cauza nici macar nu merita sa-mi racesc gura, si atunci de ce as face-o?....ma retrag,de ce sa-i dau satisfactie? hmm! refuz! refuz pur si simplu!!! azi insa am o "satisfactie" deosebita! nu ma bucur de raul nimanui, dar  se pare ca nu intamplator exista zicala aceea romaneasca:" cine sapa groapa altuia, cade singur in ea..."
    Acea persoana se credea mult "evoluata",si apoi gresit poate spus ca se bucura, pentru ca,  respectiva persoana nu  cred ca stie sa se bucure de nimic...tocmai de aceea are o disponibilitate mare spre a crea discordie si rautate in jur, acum se pare ca a recurs la o alta metoda, lovitura sub centura... a lovit oameni nevinovati, oameni care au crezut in el! jalnic om! 
      O sa ziceti si de ce totusi te mai intereseaza?...nu ma intereseaza...chiar nu...insa daca tot s-a luat de sufletul meu, vreau sa-l intreb, daca esti atat de grozav, si daca iti merge atat de bine...si esti atat de multumit de viata ta, de ce arati cu degetul dupa altii?...pentru ca eu cand sunt fericita , nu pot sa fiu agresiva, rautacioasa si mai ales sa jubilez, cand cuiva i se intampla ceva neplacut...daca pot il ajut cu un sfat(daca mi-l cere evident),cu o vorba  buna...dar, nicidecum nu ii mai dau in cap, ca si-a luat el destul...si apoi, exista cineva perfect pe lumea asta??? si unde pui ca se mai crede si persoana iubitoare de D-zeu!!! valeu, maica...!!!!daca ai curajul sa-l mai pomenesti si sa sustii ca ai avut in familia ta si preoti, e chiar mai jalnic! Doamne iarta-l ca nu stie ce face...atat pot sa spun, nu-l judec, ca nu am dreptul, de judecat are dreptul sa ne judece doar El!
    Nu savurez raul nimanui, oricat de mic sau mare ar fi el...nu consider ca sunt rasplata pentru raul care mi l-a facut mie, am aflat insa fara sa ma interesez de tot, pur si simplu intamplator!...ce ti-e si cu netul asta...chiar  dupa status-ul de la YM, poti afla o multime de lucruri...si poate durerile il fac mai vulnerabil si mai putin dusman tie!
      Eu zic ca Loredana...zig- zagga...zig zagga...cam asa e si viata in zig-zag....dar, e bine asa cum e...!!! sanatate si numai voie buna tuturor!

luni, 10 octombrie 2011

"Ce ai prefera sa fii?Greiere sau furnica sau ambele la un loc"

    "Adica , doar strangi si nu te distrezi , sau doar te distrezi si nu strangi sau reusesti sa le faci pe ambele?"...asa mi-a scris pe fereastra de messenger un ascultator fidel al radioului nostru, in dorinta de-a  pune in discutie aceasta  intrebare intr-o proxima emisiune.
     Ca sa pot dezbate subiectul m-am dus la fabula lui La Fontaine..in traducerea lui T. Arghezi:


Greierele şi furnica

Greierele şi furnica
Şi-a pierdut vara cântând,
Greierele, şi, flămând,
A văzut, aşa, deodată,
Pornind viscolul să bată.
Nu se pomenea fărâmă
De gânganie sau râmă;
Şi nemaigăsind nimica,
Dete fuga-mpleticit
La vecina lui, furnica.
Muşuroiul sta clădit,
Plin cu tot ce-ai fi râvnit.
Magazia cu făină
Era sub o rădăcină;
Şi, la rând, în multe caturi,
Erau saci cu mei pe paturi.
Adunaţi într-o firidă,
Sâmburi roşii de stafidă.
În dulap şi-ntr-un sertar,
Mălai galben şi zahar.
Ouăle cu coaja mică
Erau ouă de furnică,
Căci cumetrele îşi fac
Prăjituri şi cozonac.
Într-un beci închis cu scoabe,
Boloboace: struguri boabe.
Vasăzică un belşug
Rânduit cu meşteşug.
- Mă rog, maică, dumitale,
Sunt în picioarele goale.
Am rupt opinci şi obiele,
De calc de-a-dreptul pe piele.
Straie, ce mai am pe mine,
De gol ce-s, mi-e şi ruşine.
Am rămas de capul meu,
M-a uitat şi dumnezeu…
Luat de vânt, târât de apă,
Plăpând ca foaia de ceapă,
Încă de la arătură
N-am mai pus nimic în gură.
Să mă ierţi, de nemâncare
S-a prins burta de spinare.
Uite ce ţi-aş fi cerut,
Niscai boabe de-mprumut…
Până pe la Mărţişor…
Vreau să rabd, dar să nu mor.
Şi mă jur, i-a spus, că-ţi voi
Da cu dobândă-napoi.
Poţi să-ntrebi dacă nu sunt
Om cinstit şi de cuvânt.
Ce păcat că gospodina
E zgârcită, bat-o vina !
În loc să ia din cămări
Şi să dea, pune-ntrebări.
Că aşa o fi bogatul,
Darnic mai vârtos cu sfatul.
- Cum de ceri cu împrumut?
Astă vară ce-ai făcut?
Zise potrivindu-şi baba
Negri-i ochelari cu laba.
- Ce să fac? De mi-e iertat,
Astă vară am cântat.
Am cîntat cri-cri, gri-gri,
Nopţi cu nopţi şi zi de zi.
- Ai cântat? Îmi pare bine!…
Acum joacă dacă-ţi vine!
Şi calica de mătuşe
Trânti ivărul la uşe.

Ei bine, facand o analogie cu viata reala, realizam ca unii dintre noi suntem furnici care stam in"arsita".....
 .. nu ne pasa, bani sa iasa....vorba cuiva...razbim peste tot,iar altii  doar dam din gura cu mare arta, precum greierele iar cand ramanem fara resurse, apelam la" furnicute harnicute"...dar stiti bine si zicala romaneasca: cine-i harnic si munceste - ori e prost, ori nu gandeste! parerea voastra care este?



Sursa foto:
http://www.blogger.com/post-edit.g?blogID=2055276741012024184&postID=6654952905984744737

duminică, 9 octombrie 2011

Parfum de duminica autumnala

  Duminica...minunata zi!!!cred ca pentru toata lumea este cea mai frumoasa zi din saptamana,mai cu seama pentru ce care impartasesc  bucuria acestei zile cu intreaga familie, pentru mine cea care toata viata am avut prioritare casa si familia, abia asteptam aceasta zi...eram impreuna de dimineata pana seara si ne puteam rasfata  unii pe altii in voie!
  V-ati gandit candva cate duminici sunt intr-un an? v-ati gandit de cate ori pe an puteti sa va desfasurati in voie fara sa va ganditi la problemele de serviciu ci doar la cei dragi sufletului vostru?...poate ca nu v-ati gandit...si tocmai ma gandeam sa va spun eu...52 de duminici in care putem sa multumim Lui, PENTRU DARURILE DE ZI CU ZI....
   Te trezesti de dimineata in aroma cafelei, pe care sotul sau sotia (depinde  de la caz la caz...pe mine ma rasfata sotul duminica cu cafeluta la pat...), si parca nu-ti vine sa crezi....ca nu suna ceasul desteptator, sau alarma telefonului, si stii ca azi, azi ai liber sa faci ce doresti tu...minunat, nu-i asa?
   Cea mai frumoasa zi e poate ziua in care nu ne mintim unii pe altii, ziua in care suntem noi cei adevarati, cei plini de sinceritate si iubire fata de  semenii nostri, sincer ? as vrea sa fie duminica in fiecare zi! ...unii spun insa ca e cea mai frustranta zi, ca e sfarsit de weekend si se gandesc la saptamana obositoare care e la orizont...va intreb pe voi,pe care zi din saptamana ati inchide-o in dulap ,sau cu alte cuvinte care este cea mai frustranta zi din saptamana???
Eu va doresc o zi de duminica  binecuvantata cu zambete infinite!!!
    Ofer un clip muzical cu Alexandru Andries, ca sa va raspund eu intai la intrebare!

sâmbătă, 8 octombrie 2011

Ispite...tentatii..

    E  sambata........weekend din nou!!!
....beau cafeluta si  stau sa ma gandesc despre ce voi vorbi azi in emisiunea de la radio...daca stau sa socot, am cam vorbit despre toate,dar parca nu i-am intrebat pe ascultatorii mei  care sunt lucrurile carora nu le pot rezista,ce-i tenteaza , ce-i ispiteste?...sigur majoritatea sunt convinsa ca imi vor raspunde ca nimic din ce e omenesc nu le este strain...si da! de acord!...asa am zis si eu...ca viata e facuta din tentatii la fiecare moment, de mici prindem gustul lor....apoi le experimentam in adolescenta, ne uitam cu jind la placerea cu care trag din tigara unii, cum savureaza licoarea aceea care iti da starea de beatitudine, uiti de toate si tot...de zici ca ti-e permis totul, hmm!! ce nu face bautura din om?...si uite asa, incetul cu incetul," te pui pe picioare", om te faci, le inveti pe toate!:) ca doar putini sunt cei care se indrepta spre o viata ascetica, sau mai bine spus, multi chemati putini alesi! cam toti ne dorim sa gustam din micile placeri ale vietii, mai mult sau mai putin...unii chiar ajungem la saturatie... si sunt atatea tentatii...off..!!!Doamne, cele culinare pe mine ma seaca! pur si simplu...acolo  cad victima cu siguranta!!!!....despre tentatiile cu"saritul gardului " in vecini, am vorbit tocmai ieri in emisiune, ne-am lamurit cum stam cu infidelitatile, nu are rost sa mai batem moneda pe asta..si totusi, Freud definea tentatiile drept dispute intre impulsurile inconstiente si dorintele constiente, o seama de psihanalisti se alatura bisericii catolice considerand ca barbatul este supus"caderii in pacat"... eu insa nu i-as ataca numai pe ei, "incediile "launtrice, sunt greu de invins, nu numai la barbati dar si la femei, pentru ca de cele mai multe ori, se lasa cu minti ravasite si de-o parte si de alta...sau cu suflete "tavalite" in mocirla...sa te fereasca D-zeu de ura pornita din dragoste...pentru ca iubirea nu podideste si nu paraseste in acelasi timp sufletele protagonistilor.
    O iubire te poate"parjoli"dar tentatia de reindragostire, te pandeste la tot pasu'...sigur,  mai sunt si cazuri de genu' cand spui : "gata! nu mai vreau pe nimeni in viata mea.." poate am spus-o si eu, de ce sa nu recunosc... dar poate am spus-o in momente in care la orizont chiar nu mi se ivea nimic care sa-mi traga cu ochiul...cam ceva de genu' - vulpea cand nu ajunge la struguri spune ca sunt acri! altminteri, eram fraiera sa nu mai "ard" inca o data...?? mai ales cand procesul de desdragostire  dureaza asa greu? mai stiti cum se spune"cui pe cui se scoate..."  si apoi bruma de fericire dupa care alergam cu toti, nu in  asta consta la o adica???...n-o sa facem o disectie filosofica ca nu ma tine pe mine"cureaua"la asa ceva..dar din experientele personale, am invatat fiecare cate ceva, tocmai de aceea am o intrebare pentru voi, dragii mei, ea suna asa:
  ...cum rezistati  micilor, sau,  ma rog, marilor tentatii ale vietii,  ajungeti la superfluu????
Sursa foto:
http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://sb.shopmania.org/files/product/ro/726/tentatii-din-trecut-cindy

joi, 6 octombrie 2011

Tradari, infidelitati...

   Infidelitate,tradare...suna urat...nu-i asa??...poate insemna chiar sfarsitul lumii cand afli ca ti s-a intamplat tocmai tie, si esti asediata de ganduri, de ce tocmai tie..de ce tocmai el/ea in care credeai, in care ti-ai inmagazinat toata iubirea ta...??????...dar, vin tot eu sa te intreb, de ce te miri, de ce nu...??cand azi vezi la tot pasul cazuri de infidelitate, cazuri de tradari, cazuri in care parca, parca tot ce e in afara razei tale de competenta  pare a fi mai grozav.,  te fascineaza, si de aici pentru a comite gestul nu-i decat un pas....nu acuz pe nimeni, Doamne fereste! dar s-a ajuns la concluzia clara ca nu numai barbatii inseala ci si noi femeile....
   In emisiunea de azi, cineva mi-a  spus ca se ajunge la infidelitate cand cel in cauza nu gaseste  acasa tot ce-si doreste...si aici parca, parca s-a facut aluzie la viata sexuala care este stransa legata de acest pas, adica de infidelitatea comisa de unul dintre parteneri...
   Ei,pasul ca pasul...dar ce urmeaza dupa, este dezastruos!!!!te darama gandul ca poate acest lucru s-a intamplat cu mult inainte de a afla tu acest lucru, iti faci "mea culpa", si te intrebi, Doamne oare de cat timp traiesc in minciuna?...si asta pentru ca grija ta cotidiana este cum sa promovezi la serviciu, cum sa-ti educi mai bine copii, cum sa-ti decorezi mai placut casa....iar de"decorul" sufletului tau, poate ai uitat...sau l-ai asezat pe ultimul plan...si uite asa partenera/ul, a profitat de acest lucru acordandu-si libertatea de-a gasi "altceva"...
  E greu sa treci peste astfel de momente, si totusi ce-i de facut ?acordam o a doua sansa? (mai ales cand in unele cazuri e vorba de un mariaj care a durat 20-25 de ani)sau din acel moment ii spunem - Adio!?...fiecare pe drumul lui si D-zeu cu mila?..tentatii sunt la tot pasul asa cum spuneam, cauza lor vine uneori chiar din prea multe ingradiri..ingradiri in anumite reguli de convietuire, un lucru, insa nu poate fi neglijat, in materie de sex  dorinta experimentarii este de neoprit!si asta pentru ca auzi , ba de la o prietena, ba de la un prieten cat de grozava este aceasta latura, acest vector in  viata lor, si-ti spui, pai, ce? eu sunt mai fraier, fraiera? de ce sa nu incerc si eu?...si impinsa de frustrari...te arunci! ...fara sa-ti dai seama ce te asteapta dupa acest pas... e ca si problema cu fructul interzis...si uite asa, echilibrul relatiei tale, se dupe pe rîpa!gandeste-te ca un flirt nevinovat te poate duce la o aventura  vinovata! dintr-o joaca,  prin puterea seductiei,  se poate ajunge usor in bratele altei persoane, si acum va intreb pe voi care sunt totusi  micile infidelitati" permisive"...daca pot sa le numesc asa? pana unde se poate merge ca sa nu se ajunga la ruperea relatiei?nu uitati dragele mele ca noi femeile ne implicam mai mult in orice relatie...si o aventura pasagera, poate sa ne duca la divort, ceea ce nu e cazul barbatilor, barbatul  se gandeste doar la acea noapte care i-a oferit prilejul de-a putea  exercita fantezia cu o straina...pentru el, e doar o"placere" pe cand la noi poate fi adevarata durere!
   Eu, pot sa spun doar atat ca acest mici flirturi, sunt inceputul sfarsitului, nu cred  ca exista  mici sau mari infidelitati, pentru ca odata inceputul "jocul de-a viata" vei dori, mereu, altceva si altceva... experimentarile iti vor deschide apetitul... va mai amintiti de un roman , care era lectura obligatorie la liceu??...
Ei bine, in "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" era un citat  care suna asa:Femeia il inseala pe barbatul pe care il iubeste, altfel l-ar parasi", veti spune ca tot o dovada de  lipsa de caracter este, dar dragostea uneori poate fi mai puternica dupa o astfel de experienta, ajungandu-se la concluzia ca de fapt ce ai acasa e mult mai valoros decat ce-ai gasit in alta parte... nu stiu daca citatul poate fi valabil si in cazul barbatilor...dar astept pareri!Ele vor fi citite maine in timpul emisiunii mele...adica la "Cutiuta cu iluzii", de la ora 10-12 , iar link-ul il atasez din nou...http://www.prodiaspora.de/

luni, 3 octombrie 2011

Cum renasti la varsta a doua???

      O intrebare care mi-a pus-o o colega acum cateva minute ...de ce mi-a pus-o?..... pentru ca in spetza era vorba de o prietena de-a ei, care la 60 de ani si-a gasit iubirea, insa, copii ei nu sunt de acord cu asta...nici nu vor sa auda de asa ceva!hmmm!!! acest lucru m-a pus pe ganduri si pe mine, pentru ca sunt cam pe acolo si eu...insa, asa cum spun  de fiecare data...eu renasc ca pasarea Phoenix, o pasare de o frumusete neasemuita, care nu moare niciodata, ci se mistuie in flacari si renaste apoi din propria cenusa.
     Legat de pasarea Phoenix, am gasit ceva pe net..."Esenta pozitiva a acestei creaturi se manifesta atunci cand cineva isi recunoaste si isi dezvolta latura feminina a naturii sale spirituale. Acea persoana isi urmeaza atunci vocea sa interioara si latura creatoare a vietii. Esenta sa negativa se manifesta atunci cand cineva isi neaga si isi reprima aceasta latura a sufletului sau, rezultand astfel deviatii de comportament si alienare", asadar..e greu de inteles pentru copii acelei doamne, ca iubirea n-are varsta??...ca ea poate  renaste la orice varsta, exact ca pasarea maiastra?
    Cum poti sa spui NU, iubirii?!!!...in ce ma priveste, as putea poate mai degraba  schimba cursul Dunarii, dar nu al iubirii care  la o adica m-ar lovi...asta pentru ca eu nu pot avea o iubire egoista, eu ma implic totalmente, fara sa ofer conditionat ...iar cand e vorba de dragoste ne comportam ca niste copii, fie ca ai 20, 40 sau 60 de ani...avem aceeasi fluturi in stomac, iluzii, sperante...ba chiar si insomnii!...e adevarat traim intr-un ritm alert, si uneori uitam chiar sa mai traim pentru noi...uitam sa savuram bucuriile vietii...pacat! mare pacat!...eu una incerc sa cred ca n-am pierdut nimic din viata, sau poate  ce-am pierdut nu-mi trebuia!....timpul nu asteapta din pacate pe nimeni, trebuie sa pretuim asa cum se cuvine  fiecare moment, si asa cum imi place mie sa cred, fericirea noastra e compusa chiar din acele momente perfecte din viata noastra!...de ce mi le-as refuza cu buna stiinta?Paradoxal, as zice ca , cu cat inaintezi in varsta creste nevoia de afectiune, de tandrete, pentru ca se intampla, sa plece copii la casa lor, sa se casatoreasca, e sindromul " de cuib parasit..."iar asul din maneca e chiar iubirea care iti bate la usa!
      Asadar eu sfatuiesc acea doamna sa ia aminte cateva lucruri...sa nu uite ca este mai puternica decat crede, poate trece peste judecata copiilor ei, este frumoasa pentru ca sufletul ei este inca tanar, iar cea mai inteligenta  atitudine e sa nu lase pe nimeni s-o jigneasca, nici macar pe proprii ei copii, e stapana vietii ei, si poate sa se desfasoare exact asa cum simte ea, altfel va crede ce ii spun ei,  si nu mi se pare corect...nu poti face o segregare a varstei iubirii...nimeni nu are acest drept, nici macar copii ei!Traim o singura data, hai sa fim asa cum vrem noi nu cum vor  altii! cum ar fi sa refuzam o iubire care ne-ar face sa ne simtim fantastic...?...n-ar fi strigator la cer? e placut sa ai "aripile "deschise spre iubire la orice varsta, pentru ca iubirea e magia speciala care te invaluie si te face sa vezi chiar si in rau un soi de bine...defectele sa le iei drept calitati, si uite asa viata ta va parea dintr-o data mai frumoasa!
Naomi Wolf, intr-un articol pentru Washington Post. spunea asa...“Am 55 de ani si arat de invidiat. Totul porneste din creier daca vrei sa arati bine vei arata, daca vrei sa reusesti ceva vei reusi, indiferent de sanse si virsta; optimismul, mobilizarea si inteligenta sunt atuuri greu de invins”....subscriu!!!!
    Sigur nu voi incheia fara sa nu va rog sa va dati cu parerea, exista oare o varsta a iubirii? si daca da...cine stabileste asta????????? sau dupa ce criterii?

sâmbătă, 1 octombrie 2011

Care moment al zilei va place cel mai mult?

  Daca pana acum aveam un alt moment al zilei care ma facea sa-l astept cu placere, de-o vreme incoace imi plac diminetile, ma bucur de fiecare rasarit de soare, ma bucur de cafelutza care ma face uneori sa ma ridic la tavan , asa cum bine spune  M. Sorescu...ma bucur de telefoanele care le primesc, semn ca lumea  este interesata de mine...ca le pasa cum imi incep ziua...ma bucur ca pot rasfata florile de pe balcon dar si cele din interior, ca le pot zambi...si mangaia in voie...si apoi sa nu uitam ca dimineata inseamna inceput de zi...si toate inceputurile sunt frumoase, ma intreb retoric, oare de ce?? de ce doar inceputurile ne tin  in starea aia de interes?
    Sunt matinala, de cand ma stiu....imi amintesc cand eram la acel reality show la Kanal D, ma trezeam in varful picioarelor sa nu trezesc fetele  din dormitor, ajungeam  la bucatarie sa-mi fac cafeluta si fuga- fuguta la foisorul din coltul curtii, de unde admiram soarele,ma bucuram de  linistea  diminetii, si-mi faceam in minte, asa o trecere in revista, a lucrurilor, evenimentelor pe  care tocmai le-am traversat...si parca dintr-o data cafelutza avea alta savoare, alt gust....si ce frumos este sa spui" Buna dimineata!"...buna dimineata viata, pur si simplu!
    Dupa- amiezile nu-mi plac...., te apuca o stare de letargie,de amorteala"catifelata"... ne duc incet spre seara, apune  soarele,  ne trimite in intuneric...si parca ne aduce  o unde de tristete, a mai trecut o zi din viata noastra, uneori chiar fara sa fi reusit sa facem ce ne-am propus...noptile sunt ceasuri de banuieli, bantuite uneori de duhuri rele....nu-mi plac!Nu pot fi insa  total impotriva lor...;) sunt placute atunci cand ai persoana draga alaturi de tine...dar in singuratate, par o vesnicie...
  Stiu si eu , poate eu nu apreciez la justa lui valoare, valoarea momentului , poate ca exista un timp pentru toate, o fi legat de varsta acest timp? de valoarea noastra ca oameni?
    Care este momentul vostru preferat?
 Am gasit o pida pe net legat de valoare...am sa-i dau copy paste merita citita povestioara...
Un tanar s-a dus la un batran intelept pentru a-l ajuta cu un sfat.
- Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun. Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine?

Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:
- Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea.. Apoi, dupa o mica pauza, adauga:
- Daca m-ai putea ajuta tu pe mine poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine..
- As fi incantat sa va ajut, baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat.
- Bine, incuviinta batranul intelept.
Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand:
- Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede.
Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de banutul de aur unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele. Un mosneag i-a explicat cat de scump este un ban de aur si ca nu poate sa obtina un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept.
… Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poată scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el. Intra cu capul plecat.
- Imi pare rau, incepu el, dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.
- Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten! spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alearga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul! Flacaul incaleca si pleca in goana.
Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise:
- Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel.
- Cuuum, 58 de bani de aur?!? – exclama naucit tanarul.
- Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i pot oferi decat 58.
Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate.
- Ia loc, te rog – ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta.
Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic.
- Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze.
Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se straduie, lustruind cu migala, sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze valoarea pe care o au. Amintiti-va mereu cat de mare este valoarea voastra.




Sursa poza:
http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://4.bp.blogspot.com/

joi, 29 septembrie 2011

Ce facem in weekend?

         O intrebare pe care o punem fiecare dintre noi, la sfarsit de saptamana, pentru ca, sigur, in aceste zile  dorim sa facem putina ordine" interioara", si cand spun asta ma gandesc la interiorul nostru, adica sa ne linistim sufletul care alearga ca nebunul in timpul saptamanii, nu intamplator mai auzi si expresia"sa-mi trag sufletul!"...mai vrea si sufletul o raza de lumina, un moment in care sa-l rasfatam... intrebarea e , cum reusim sa facem acest lucru?...multe persoane am auzit spunand"sa vina odata sambata si duminica...sa dorm cat imi doresc", altii evident se gandesc la drumetii, calatorii, vizite....odihna activa cu alte cuvinte...
     In urma cu ceva ani imi placea sa ies undeva ,unde exact nu stiam, ne urcam in masina...si directia uneori o stabileam atunci, sau de multe ori, porneam intr-o parte si faceam deviatii de drum...incat, spre final nu mai apucam sa ajungem unde ne-am propus cu sotul meu...dar era asa  placut...!!!! ne lasam dusi de imprejurari, poate ne  atragea o locatie  la un moment mai mult decat acel loc pe care il propuneam cand plecam de acasa, si uite asa, vorba lui, cautam mere si gaseam pere!
     Constat insa ca lumea de azi, mai greu o ia din loc...e mai apatica, o fi stress-ul de vina?problemele pecuniare? prefera sa petreaca in familie si mai ales la domiciliu, in fata televizorului, citind o carte sau ma rog, gasind  de cuviinta ca sunt mai importante diferite activitati administrative...iar cand incepe saptamana se simt mai obositi decat atunci cand au intrat in weekend...
     Va intreb pe voi ce e bine sa facem in weekend si ce nu e bine...cum il petreceti voi, care sunt cele mai reusite weekend-uri?

marți, 27 septembrie 2011

Viata este un miracol..restul sunt doar artificii!

...asa imi spunea azi o prietena pe YM, e vorba de cea care mi-a dat microfonul in mana pentru prima oara, Rita Drumes, are pe undeva dreptate, de" artificii "sa nu ne bucuram prea mult ca ele sunt ca focul de paie, vin si pleaca, ne bucura sau ne  ating atunci cand le simtim prea aproape...
   Mie una nu-mi plac artificiile de niciun fel...cele de sarbatori, ma sperie, nu ies afara, nu vreau sa le admir, decat din casa, de la geam.... stau si eu ca si  animalutzele mele  la adapost...iar daca ma refer asa, metaforic, la artificii in viata de zi cu zi...nu le" gust " nici pe acelea...dar,  viata nu e cum vrem noi ci asa cum vine la rand...cu bune si cu rele astfel incat , vorba ceea "vrei nu vrei, bea Grigore, agheasma", mai degraba mi-e frica de artficiile mintii mele, acolo uneori e un adevarat regal...pentru ca viata asta telurica nu-i chiar simpla, si ma pune la "crosetat"  ganduri, ganduri de ganduri...care mai de care...unele mai traznite decat altele...uneori se prind intr-un dans lasciv, parca isi rad de mine, asta pentru ca poate sunt singurele  artificii pe care le  tolerez, ...da!!artifiicile  verbale, volatile, dar  care te fac  plutesti uneori, in anumite momente si-ti dau o stare de bine... asta pentru ca-mi plac jocurile de cuvinte...imi plac oamenii care stiu sa-si "accesorizeze "vorbirea cu  aceste  gaselnite  zic eu care te prind asa intr-un joc alambicat, poti sa intelegi ce vrei la o adica...si poti pe de alta parte  sa te dai batut ca n-ai priceput...asta pentru ca uneori ai parte de aluzii subtile, cu conotatii insinuante, pline de ambiguitate, mai am parte si eu de discutii de genu' cu unele persoane mai diplomate , din lumea mea,  se mai leaga si de mine cate-un"crampei" ...imi fac bine, pentru ca m-am saturat de clisee verbale, am o prietena, spre exemplu,  care atunci, cand inchei discutia cu ea pe mess imi spune"ai grija de tine"...de parca daca , vezi Doamne, o spune asa, sunt in mai mare protectie decat daca nu mi-ar spune-o...si apoi mai e ceva...oare chiar o spune din suflet?
    Eu as vrea sa aflu ceva de la voi dragii mei, sunteti de partea cliseelor sau de partea artificiilor verbale, sau pur si simplu preferati exprimarea simpla fara  prea multa coloratura????

Sursa imagine:
http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://images

vineri, 23 septembrie 2011

"rai da' buni" ...sau buni la rautate?

   Am vorbit  in urma cu doua luni  la o emisiune de-a mea la radio despre rautate, am intrebat ascultatorii daca ar avea posibilitatea de-a inchide rautatea lumii intr-o cutie, ar facea-o?...unii mi-au raspuns ca nu exista o cutie atat de mare sa cuprinda  in ea rautatea, sau poate ar trebui mai multe cutii  de zeci de tone capacitate sa fie posibila incadrarea ei...
    Ma intreb retoric, de ce unii se hranesc cu rautate... cu cat  nesat o "infuleca" si arunca apoi in dreapta si-n stanga vorbe care  sigur numai cinste nu le fac...dar, mai conteaza? mai conteaza cand  vrei sa fii rau  mijloacele prin care  te manifesti? categoric nu! in ultimul timp am avut parte de astfel  de" mostre", ele vad ca , se continua, si ma intreb, atat timp cat avem posibilitatea de-a trai fara ura si invidie  si intr-un echilibru normal cu cei din jur...de ce alegem sa fim rai?
    Imi amintesc ca unii mi-au spus ca ar fi plictisitor fara rautate, ar fi anosta viata....pentru ca de fapt  raul si binele e pe undeva Yin si Yang,orientalii prin acest  simbol Taiji  vad interactiunea eterna intre cele doua,precum fetzele unei monezi care nu pot fi separate, carevasazica, nimic nu este in intregime, in fiecare lucru este si opusul ei, problema zic eu este atunci cand  dintr-un punct creste prea mult potentialul intr-o actiune...cand se merge prea exegerat pe una dintre cele doua fetze ale monezii, starea sau actiunea ia proportii...o ia la vale cu alte cuvinte si nu e chip s-o opresti! si nu mai stii pe care parte a monezii te afli..pe cea alba sau pe cea neagra?
     Imi aduc aminte ca cineva mi-a spus ca rautatea este o proba a credintei, hmmm!!! ciudat...nu-i asa?...as zice mai degraba, ca rautate te face mai slab, iti da o stare de invaliditate, cam asa as crede eu,te desfigureaza in timp, te indeparteaza in timp de oamenii din jurul tau, pentru ca cine doreste sa-ti fie alaturi cand tu ai accese permanente de ura, rautate si invidie?...poate iti da tie ca  persoana o senzatie de superioritate...iti spui in gandul tau"i-am facut-o...am aranjat-o...sunt tare!!!" dar, chiar daca asa cum spunea fosta mea sefa de la un radio unde eu am inceput  activitatea,"Olga, la rautati se raspunde tot cu rautati"...n-am sa pot face asta niciodata!..de ce? pentru ca rautatea naste rautate, mi s-ar raspunde la fel...si la ce mi-ar folosi? lasa asadar rautatea pe seama celor care stiu s-o "carmuiasca", s-o conduca spre ceea ce isi doresc ei...mai devreme sau mai tarziu se va intoarce impotriva lor!
   Am o intrebare...credeti ca rautatea ne poate face mai fericiti?
   Am sa inchei cu imbratisarea mea de dor si drag pentru voi toti si va doresc un weekend implinitor, un weekend binecuvantat!


  Sursa foto:


www.avatare- messenger.com/

marți, 20 septembrie 2011

Daca ar fi sa schimbi...

       Vorbind azi cu o buna amica de-a mea, mi-a pus o intrebare,..." daca ar fi sa schimbi ceva din  felul tau de-a fi, ce-ai schimba la tine???????"...am stat si m-am gandit pret de cateva momente, apoi i-am scris pe fereastra de messenger - NIMIC!!!  nimic n-as schimba din felul meu de-a fi...pentru ca m-as schimba pe mine,  n-as mai fi eu, Olga Morar....iar eu ma plac asa cum sunt!...sigur, am si eu momentele mele cand fac asa, un fel de introspectie, ma analizez, caut defectele cu lupa uneori, si da, imi zic ca poate unele lucruri nu trebuia sa le fac, iar legat de altele, poate as dori sa le repet de nspemii de ori, dar una peste alta, n-as schimba nimic, toate cele facute de mine, au avut rostul lor la acea vreme...daca am gresit, mi-am asumat greseala, facand greseli poate mi-am facut amintiri frumoase, mi-am trait viata asa cum am simtit atunci ca  vreau s-o traiesc!...daca as fi atat de atenta sa nu  comit greseli, mi-as rupe mie din bucuria de-a trai, si apoi nu vreau sa-mi traiesc (si  de altfel, nici n-am trait...) viata dupa anumite instructiuni, ca doar nu sunt  un robot, nu sunt o jucarie, sunt fiinta, traiesc, gresesc, invat din greseli, hai , sa recunosc, sa fiu sincera sa spun ca mai si recidivez, dar repetitia e mama invataturii, nu-i asa?????;)
    Poate as dori ceva, sa nu pun atat la suflet tot ce mi se intampla.. asta da!...dar vorba Alexandrinei Hristov, ..."nimic nu e ca tine, ...ca tine nu e nimeni",raman asa, cu perioadele mele de urcusuri si coborasuri, cu bune si cu rele, "relele"m-au facut mai puternica...ma plac asa cum sunt! sa se schimbe altii daca vor...eu nu vreau!!!
   Dragi mei, dragele mele...daca ati  avea posibilitatea sa schimbati ceva, ati face-o?...sau sunteti impacati cu imperfectiunile voastre?
Alexandrina Hristov - ''Nimic nu e ca tine''
   
  Asculta  mai multe  audio   jazz

luni, 19 septembrie 2011

Ce ai face daca ai fi miliardar?


     Stiu, stiu ..ce o sa-mi raspundeti...si totusi ma risc!... sunt convinsa ca in astfel de vremuri "indecente"din punct de vedere pecuniar, intrebarea suna ca nuca in perete...si totusi, spun din nou...ce ai face daca ai fi miliardar....????
    Mai zilele trecute, am colindat  prin judet, cu un scop anume, evident, am impartit invitatii la nunta, am un eveniment deosebit in familie, se marita fata mea, Roxana...am trecut prin Certeze, Moiseni, Bixad, m-au izbit vilele somptuoase, care nu seamana  nici una cu cealalta,cred ca si-au gasit arhitecti unu' si unu'....constructii de  zeci de miliarde, cu piscina in curte, unele chiar si cu lift...pe vremea cand eu am construit casa, era una dintre cele mai frumoase din oras, dar....uite,  timpul vine cu schimbari, am ramas impresionata pur si simplu de eleganta unora, de gustul rafinat, si mi-am pus intrebarea banii aduc toate acestea? daca ai bani...poti sa fii si rafinat in gusturi?...Bata-i norocu' de bani, cum ne schimba ei pe noi!
     Si pentru ca sunt acuzata de unii ascultatori ca ii intreb pe ei, si abia apoi le dau raspunsul meu...am sa spun ce as face eu  cu banii, as calatori, as merge in toate continentele lumii, mi-as modifica putin casa, (oricum e prea mare pentru mine...cred ca mai degraba as vinde-o si as construi o alta la sol...fara etaj!) mi-as cumpara o alta masina, una mai grozavoasa, deh!!! sa am mai mare siguranta...as construi un orfelinat, unde  evident as adaposti  copii strazilor, le-as oferi si posibilitatea celor merituosi sa continue studiile, mai cu seama ca am vazut ca in multe orfelinate se gasesc copii talentati, le-as pune la dispozitie un autocar sa plece in fiecare weekend in excursie prin tara, sa-si cunoasca tara, iar in vacante sa plece peste hotare...
     Voua dragii mei, va plac banii? sunt ei importanti pentru  voi? aduc banii fericirea?
      Ce ai face daca ai fi miliardar?(sa nu-mi spuneti asa cum mi-a spus un amic, cand m-a intrebat ce fac si eu i-am spus ca tocmai lansez o intrebare pe blogul meu , iar el stiti ce  mi-a raspuns? dau raspunsul mai jos:


     "CE AS FACE?...simplu! l-as cumpara pe Basescu si l-as dona somalezilor sau canibalilor!"
       Huuuhhh!! stranie dorinta!!! no comment!:))

duminică, 18 septembrie 2011

Aducerile - aminte

     ..."sunt harfe spanzurate"...spunea  Octavian Goga in poezia cu acelasi nume...si le asemuia cu urne posomorite, dar, cutiuta mea cu iluzii nu pastreaza decat acele aduceri aminte, placute...care de fiecare data cand le" privesc" cu ochii mintii, imi aduc o stare de bine, ma reconforteaza...sunt un izvor de energie pozitiva... recunosc insa ca unele imi aduc o lacrima, doua chiar...dar,  de bucurie , de bucurie ca mi-a fost dat sa le traiesc cu adevarat , trairi unice, pe care le invoc asa, din cand in cand...am un sertar preferat, il deschid in zile de sarbatoare, pentru ca  tot ce este acolo"depozitat" e foarte pretios pentru mine, sa nu va inchipuiti insa sa traiesc din amintiri, nu! nici vorba! dar unele merita pastrate forever!...asa merita  si asa vor ramane!!!
   Nu leg amintirile placute de cele neplacute, e pacat sa le stric imaginea, ma straduiesc asadar sa dau" delete" celor dureroase, sa le uit, mai cu seama daca impactul cu acea persoana   a fost  accentuat , si nu ma refer la iubit, ci in general , poate fi ruda, sau pur si simplu prieten...
    Cautand prin folderele cu poze, gasesc amintiri dragi, si nu de putine ori o imagine poate trezi in mine sentimente si fiori  identici cu cei pe care i-am trait in acele momente, imi hranesc sufletul, nu ascund si n-am sa ascund nimanui ca sunt o romantica incurabila, sunt convinsa ca veti spune ca au si amintirile neplacute rostul lor, si ca da, fiecare dintre noi are si asa ceva...nu ma indoiesc, am si eu...evident! n-am fost  scutita...ele ne ajuta pe undeva sa vedem viata asa cum este ea...cu bune si cu rele, cele rele insa de multe ori ne fac mai puternici, ne pregatesc pentru urmatoarele lovituri pe care mai devreme sau mai tarziu viata  ni le va da  din nou...
    Intrebarea mea pentru voi este urmatoarea:
    Reusiti sa faceti o segregare, reusiti sa separati amintirile placute de cele neplacute...sau le luati la "pachet",purtandu-le in "desaga amintirilor " toata viata?
    Acest subiect va fi dezbatut intr-o proxima emisiune de radio, si toate parerile voastre vor fi citite  la postul de radio la care eu moderez, adica aici:

joi, 15 septembrie 2011

Doruri, departari...

    Incercam sa-mi explic zilele acestea, cat de greu le poate fi celor plecati departe de tara, departe de cei dragi sufletelor lor, cat gol  poate exista in sufletele lor, ce mult  ii apasa absenta  celor dragi din orizontul lor...ce greu poti duce dorul acesta timp de un an, pentru ca majoritatea  celor plecati la lucru vin in tara doar odata pe an,  imi aminteam ceva,ceva din perioada cand lucram  la Muzeul Tarii Oasului,  luna august era luna cu cei mai multi vizitatori, multi, foarte multi romani plecati  la lucru in strainatate, se intoaceau cu prietenii din acele locuri unde si-au gasit de lucru si cu mandrie le prezentau tara de unde au plecat, iar  bucuria din ochii lor era nemarginita, se vedea pe fata lor setea pe care au avut-o de locurile natale, de cei apropiati lor, trairile sunt greu de descris...
    Am gasit pe net  o parere legata de dor a parintelui Dumitru Staniloae, care mi-a placut foarte mult, el spune totul  despre dor in aceste cuvinte:
   "Dorul vine de la persoana dorită la cel ce o doreşte şi îl duce pe acesta cu un gând persistent, penetrant şi afectiv la aceea. Cel ce doreşte nu se mulţumeşte cu preocuparea de interesele sale, nu dă atenţie importantă la nimic în jurul său sau le vede pe toate sub un val de tristeţe, pentru că nu mai vede decât pe cel ce e totuşi la distanţă şi care sigur ar putea da lumină celor din jurul său.
....În dor, o persoană trăieşte valoarea eternă a persoanei iubite. Ea e departe, dar n-a încetat să existe cu totul."
    Citeam undeva pe un forum ca dorul este momentul,  sau mai bine spus perioada cea mai sensibila  a sufletului nostru, cea mai sincera, nu te poti minti, n-ai cum ...este transparent, pentru asa cum va spuneam eu   in atitudinea   acelor romani veniti acasa  bucuria din sufletele lor, era nedisimulata....daca pana a-i revedea pe cei dragi, se simteau sfasiati sufleteste, vlaguiti, revederea era"drogul "care  le-a vindecat inima, sufletul!
     Noica exprima magistral sentimentul  acesta de dor:
“Virtutile lui sunt deosebite, cu adevarat imparatesti: e un cuvint tipic de contopire a sensurilor, iar nu de simpla compunere a lor; e un cuvint al deschiderii si totodata inchiderii unui orizont; unul al intimitatii cu departarile, al aflarii si cautarii; un cuvint al stiutului si nestiutului, al limitatiei si nelimitatiei, al concretului si abstractului, al atractiei de ceva determinat si al pierderii in ceva indeterminat. Are o splendida suveranitate in el, dar e un cuvint al inimii numai, si nu al gindului, dupa cum e un cuvint al visului, si nu intotdeauna al faptei.
… te poarta cind spre trecut, cind spre viitor, te incarca si de regrete si de speranta, iti face uneori de indurat insuportabilul, dar alteori de nesuferit ceea ce trebuie si e bine sa induri. A plecat de la durere si a scos tot ce putea din transfigurarea ei; dar nu a trecut de spirit, a ramas prins de suflet”
    Dorul, un cuvant greu de definit, si totusi, il  cunoastem cu totii, il simtim cu totii,el este durere, speranta, amagire, tristete , o gama de trairi, este dorinta de a trai, retrai....de-a visa, dorinta de -a revedea locurile  de care te-ai indepartat,  de-a atinge oamenii, chipurile dragi...si apoi, dorurile astea sunt de mai multe feluri, dor de tara, dor de persoana iubita, dor de parinti...de familie, si lista ar putea continua, dar, as zice eu, sa nu uitam  de dorul de viata ...sa nu uitam sa ne bucuram de fiecare zi pe care El ne-o ofera! sa va fie sufletele usoare ca si acest puf de papadie din imaginea de mai sus ....
   Dorul de viata sa nu va paraseasca niciodata,  traiti viata asa cum merita, sperati, iubiti...bucurati-va din plin de ea!!!!

marți, 13 septembrie 2011

Un radio de VIS(Viata, Iubire, Speranta)

   Luni, adica  ieri, 12 septembrie 2011, am intrat intr-un alt colectiv radio, e vorba de Radio ProDiaspora, un radio care se adreseaza mai cu seama diasporei, sunt impresionata de caldura cu care colectivul acestui post de radio m-a primit, ma simt ca"acasa", cu toate ca bagajul emotional pe care l-am avut aseara intalnind pe calea eterului zeci de oameni care imi scriau  cuvinte de incurajare, era peste asteptarile mele...ma bucur ca ei m-au primit cu bratele deschise, sper sa am o buna colaborare cu toti si mai sper ca aceasta colaborare sa fie mai ales in interesul ascultatorilor, pentru ca pe mine ma fericesc  starile pe care eu le sugerez la un moment celor care ma asculta...doresc asadar, sa -mi indrept cititorii blogului meu spre acest radio, care promoveaza cultura, invit pe cei intresati sa acceseze link-ul urmator :
http://www.prodiaspora.de/ 

O apreciere la adresa mea, gasita pe un blog al doamnei Elena Toma ,http://elenatomaxxl.blogspot.com/2011/09/olga-morar-oamenii-din-sufletul-meu.html, mi-a atras atentia...o rog pe doamna respectiva sa posteze parerea domniei sale pe blogul meu, nu vreau sa se creeze disensiuni, eu apreciez toti oamenii de bine, care fac radio din pasiune...dau mai jos, aprecierea venita de la respectabila doamna:

iuliana bogdan satu -mare spunea... Doamna Olga,luni seara,v-am ascultat emisiunea de la Radio Prodiaspora,o emisiune frumoasa despre fericire.M-a surprins vocea dv. placuta si aprecierile frumoase primite de la zeci de ascultatori.Bafta in continuare.
Credeti ca Doamna Elena va rupe relatiile cu Dumneavoastra ,facandu-i concurenta serioasa pe alt post,va sterge acest articol cu DV.?
 Postez aici ce i-am raspuns doamnei Iuliana:
tasha spunea...
Raspund cu respectul cuvenit doamnei Iuliana Bogdan, pe doamna Elena,o pretuiesc pentru bogatia sufletului ei,am rezonat perfect cu multe din sentimentele pe care domnia sa, le-a dat cursul in timpul emisiunilor pe care le-am ascultat, nu incerc sa fac concurenta nimanui, admir oamenii de calitate, ascult multe radiouri online, pentru ca de la fiecare am ceva de invatat! Daca Elena este de aceeasi parere cu mine nu pot decat sa-i spun ca pentru mine ramane aceeasi doamnna deosebita!>:D<