Blog premiat

RadioTasha

joi, 29 aprilie 2010

Rabdarea

Se spune ca rabdarea este o virtute,da...poate ca da,dar asta o gasim mai curand la oamenii simpli,la oamenii smeriti care stiu ca ea presupune si buna credinta si marinimie sufleteasca dar si multa intelepciune zic eu...
Ma intreb insa cum poti trai in simplitate intr-o lume cu atatea probleme,cu atatea complicatii?poti gandi tu simplu cand ceilalti nu o pot face?oare comportandu-te asa nu dai impresia de modest,ca sa nu spun prost?
Evident depinde de la caz la caz,depinde ce astepti ,daca merita acel lucru  asteptarea  respectiva si cat de mult timp poti sa aloci acelui lucru...pentru ca la un moment dat te poate duce si aceasta perseverenta la disperare,la panica....facandu-ti rau tie insasi.
Stiu si eu,poate ca rabdarea cu noi insine ar fi prima pe care ar trebui s-o cultivam.....sa nu ne invinovatim pentru orice lucru,marturisesc ca aveam o perioada cand imi faceam zeci de procese de cuget,nu-mi toleram iesirile necontrolate si asta imi dadea o nemultumire de sine....ma facea sa sufar....ma copleseau problemele de perspectiva imi faceam planuri si daca ele nu-mi ieseau asa cum doream si cand doream ma stresam foarte tare,mai apoi am incercat sa-mi educ,daca pot sa spun asa aceasta virtute,pe care mi-am dat seama ca n-o are oricine,e adevarat ca n-am reusit  asa precum mi-am dorit dar nu-mi mai sare tandara asa repede,tolerez,nu defulez frustrarile la intamplare adica pe cine apuc,pentru ca nimeni nu este nevoit sa-mi suporte mie iesirile.Dar sunt si cazuri in care rabdarea nu depinde numai de noi,astfel incat atingerea obiectivului  propus poate intarzia din cauza celor din jur,atunci n-ai ce sa faci decat sa relativizezi lucrurile si sa privesti partea buna  care intodeauna exista chiar daca in mica proportie.Nu merita sa ne crizam pentru ca poate un lucru banal nu poate fi perceput de cei din jurul nostru asa cum il percepem noi.
Daca ai rabdare ajungi departe, stiti cum se spune"cu rabdarea treci mare..." ;))
Cineva spunea  asa: "cu  dragoste si rabdare poti face minuni",subscriu! dar din pacate aceasta stare speciala a noastra,de impacare cu sinele,dar nu de automultumire,a nu ma intelege gresit...ma refer doar de acele pretentii absurde,dorind poate mai mult decat putem duce sau putem realiza..asta ne imbolnaveste psihicul si ne zdruncina puternic sanatatea,ajungem sa nu ne mai intelegem unii cu altii,sa ne certam din nimicuri si sa ne ranim gratuit,uitand sa fim buni unii cu altii.
Concluzionez spunand ca rabdarea si credinta ne sunt de mare ajutor in viata daca stim sa le cultivam,daca vrem sa le cultivam...pentru ca D-zeu nu  ne da  mai mult decat putem duce.
Am insa o intrebare pentru cei care imi citesc blogul:
Cum stati cu rabdarea???????????

Sursa foto:
http://dreamerbsbfan.wordpress.com/2009

miercuri, 28 aprilie 2010

Promisiunea

Am invatat de mica ceva,un lucru pe care mama incerca sa ma fac sa-l inteleg  si sa stiu  ca nu-i de glumit cu asta... adica,daca promiti ceva cuiva trebuie sa te tii de acea promisiune...cu alte cuvinte fagaduiala data e datorie curata...
Ei,dar daca in copilarie am priceput acest lucru si pe cat am putut am incercat sa fie asa si asta pentru ca mama ma verifica pas cu pas...mai tarziu spre maturitate am vazut ca de altfel promisiunea nu-i decat o moneda de schimb pentru manipulare.Daca atunci cand eram mica puteam sa promit mamei ca voi fi cuminte,ca n-o voi supara,ca voi avea grija de mine,ei bine...mai tarziu am incercat si eu cu fetele mele sa ma tin de promisiuni,tot ce le-am promis le-am  facut,tocmai pentru ca exemplu meu sa fie pentru ele atitudinea pe care o vor aborda in viata...adica sa -si creeze o imagine si o credibilitate personala...deci cu alte cuvinte sa nu risipeasca vorbe in vant chiar daca acele vorbe le-ar aduce "beneficii",nerespectate vorbele vor  fi doar minciuni iar consecintele nu vor fi placute lor.E de inteles un lucru atata vreme cat tu nu respecti promisiunile facute,nu vei avea parte nici tu de un tratament mai bun...si apoi stiti cum se spune:"ce tie nu-ti place altuia nu-i face"...
Se spune ca drumul spre iad e pavat cu intentii bune...iar de la intentie la fapta e drum lung...uneori mai exista si motive obiective care te impiedica sa indeplinesti promisiunea,si cu toate acestea te alegi cu reprosuri,dezamagiri  sau chiar acte de razbunare din partea celor care le-ai promis...
As zice ca e bine sa gandim de doua ori pana sa promitem un lucru,sa ne gandim, daca putem sa indeplinim acel lucru,sa fim responsabili de indeplinirea promisiunii,pentru ca ce bine ne simtim atunci cand ducem la indeplinire o promisiune....e ca o rasplata....te simti mai bun,mai vrednic de respectul celor  din jur.
N-am promis nici in iubire marea si darea nimanui,tocmai pentru ca niciodata n-ai de unde sa stii cat va tine un sentiment si cand te va parasi...oamenii sunt schimbatori,imprevizibili,si atunci la ce bun sa spui"voi fi a ta pe vecie?...nu te voi trada,nu te voi insela? " si lista ar putea continua...sunt evident promisiuni mari si promisiuni mici...la cele mari e bine sa nu va grabiti...eu una stiti cum zic?spun spre exemplu"voi incerca,nu promit..."dar ma straduiesc pe cat se poate sa indeplinesc acel lucru...si atunci ma simt chiar foarte bine pentru ca stiu ca  desi nu am promis,am reusit sa indeplinesc un lucru care poate pentru acea persoana a contat foarte tare.
Acum as vrea sa va intreb ceva...dupa voi cine credeti ca sunt cei care  in general respecta promisiunile...barbatii sau femeile...??????asta in contextul in care si substantivul promisiune e de genul feminin...;))
Poti avea  mai mare incredere in cuvantul unui barbat decat in cuvantul unei femei?Pe cine costa mai mult promisiunea?pe ei sau pe noi? sau depinde direct de dimensiunea promisiunii?Acordam circumstante atenuante mai usor in cazul femeilor care nu-si respecta promisiunea,(asta,  asa ,judecand  dupa cum ne vad ei barbatii,adica -  sexul slab) decat in al barbatilor?si daca da..,de ce?

Calatoriile

Dragii mei se apropie cu pasi repezi vara...si cum in general concediile sunt luate de majoritatea dintre noi in acest anotimp...stau sa ma intreb incotro  s-o iau?si vreau sa va intreb si pe voi dragii mei daca aveti deja planuri de vacanta...pentru ca nu-i asa chiar si o simpla schimbare de peisaj ne face mai usori,ne debarasam de problemele cotidiene si parca ne simtim dintr-o data mai degajati, imi amintesc pe vremuri cand plecam in concediu cu sotul meu aveam o intelegere pe care o respectam chiar cu riscul de "a-mi musca limba" uneori,pentru ca era litera de lege - in concediu nu aveam voie sa ne suparam.....ca atare nu ne spuneam nicio vorbulita care ne-ar atinge sufletul....era minunat! reveneam acasa cu adevarat reconfortati...relaxati si incarcati cu energie pozitiva.Evident ca pe vremea ceausista nu prea am avut cum sa iesim peste hotare,dar imediat dupa revolutie am realizat ca lumea in care traim este fascinanta,sunt locuri  pe care e chiar pacat in aceasta viata sa nu le vedem,o lume  pe care eu o credeam posibila doar in basme...farmecul fiecarei calatorii este uneori insasi faptul ca te expune la nepravazut...se intamapla sa ai experiente prin care te cunosti mai bine, sau sa-ti dai seama cate lucruri inutile adunam o viata intrega cand de fapt  acestea sunt irelevante si neesentiale,am vazut in tari dezvoltate oameni fericiti,oameni care nu se straduiau ca noi romanii sa munceasca o viata intrega sa devina robii caselor  ci casa era sclava lor,o plateau cu bani putini adica cu rate  rezonabile astfel incat isi permiteau concedii unde le trecea prin minte...i-am admirat si mi-am promis  din acel moment ca asta voi face si eu...pentru ca nu avem zece vieti decat una....si merita traita asa cum o vrem noi!
Marturisesc sincer ca mi s-a intamplat sa pornesc la drum in concediu,fara sa am o tinta anume,ne-am zis asa:ne oprim unde ne place si stam cat ne place...si poate ca acele concedii au fost cele mai reusite...dar,am  recurs si la agentii de turism,sunt excursii  care chiar merita facute ,pachete promotionale care iti surad la tot pasul....
Astept sugestii din partea voastra,locuri care le-ati vazut si v-au placut in mod special,locuri care merita  cautate,vor fi poate idei pentru ascultatorii emisiunii mele de maine....asadar,eu raman in asteptarea lor,multumindu-va anticipat pentru comentarii!

Edit later:
imaginile sunt de la San Marino,stat in stat,un loc care merita vazut cu siguranta,chiar daca este un loc foarte cautat de turisti ,preturile sunt acceptabile...mie una mi-a placut foarte mult,parca m-am simtit teleportata in timp.

marți, 27 aprilie 2010

Contzopismul la mare anvergura

Eram ieri la Negresti,mi se fisurase o conducta de la apa si am fost obligata sa chem un meserias sa sparga peretele si sa-mi remedieze situatia,iar daca tot eram acolo am zis hai sa-mi platesc datoriile catre cei care ma usureaza de gunoaie  si am inceput cu  salubritatea,la Finantele de la Negresti Oas...la un ghiseu tipa era iesita sa fumeze,pe culoare,deh! cum s-o deranjez....un alt functionar tocmai iesea  din birou si -mi spune ca PC-ul lui e blocat...dar ma indreapta respectuos spre un al treilea care era dispus sa-mi incaseze banii,ok! pana aici toate bune si frumoase...
Al treilea era un baiat cam la 25 de ani... scot banii sa platesc,stiam ca am de dat 165 RON ,scot doua hartii de 100,el se uita la mine...si-mi spune...:
-dati-mi va rog exact  165...
-pai cum sa-ti dau exact daca eu am doar asa?obligatia ta este sa-mi dai restul!
-mergeti si shimbati,n-am cum sa va dau restul...eu v-am cerut 165 nu 200...zice el de colo...
-si daca n-am chef sa ma duc sa schimb?...spun eu incepand sa ma enervez de tupeul contzopistului...
-pai,in acest caz anulez chitanta si va dau banii inapoi...
-nu, zau?chiar asa?pai lasa ca ma duc sa-i dau banii directorului de la Finante ca poate imi da el restul...
si poate ma dezmeticeste si pe mine domnia sa cum stam cu comoditatea la Finantele Publice...
In acest moment ,vad ca se ridica se indreapta spre biroul colegei lui care era iesita afara si cauta sa schimbe banii spre a-mi da restul...
In tot acest timp mi-am adus aminte de un caz mediatizat la TV,un tip care avea de dat o suma destul de mare,cam 1000RON, tot la Finante iar cei de acolo nu au avut sa-i dea rest ca si in cazul meu,s-a dus omul in cauza si a schimbat suma in monede,in saculeti ,pe care i-a plasat intr-o roaba,a chemat si televiziunea sa filmeze si le-a spus:
-v-am adus bani marunti sa aveti cum sa dati rest!
Faza a fost extraordinara...am ras copios cand am vazut-o!
Ieri insa m-a enervat la culme,de ce doar cand se vad amenintati functionarii publici incearca sa-si faca cum se cade indatoriile?
Ca patesti la  magazinasele de cartier sa nu poata sa-ti dea restul,restul acela neglijabil pe care uneori chiar nu-l bagi in seama si-ti arunca o caramea,o bombonica sau un pachet de chibrituri asta hai ca mai lasi de la tine...desi,ma intreb ce-am face daca am pastra acele resturi si le-am da data viitoare inapoi...le-ar accepta?
Fiica-mea cea mica a asistat la un astfel de caz la Cluj cand era studenta...un tip a adunat un pumn de caramele si le-a dat casierei  inapoi spunindu-i:
-sunt restul pe care mi l-ati dat dumneavoastra,l-am pastrat!Nu-mi bat joc de banii mei...
Cred ca si voua dragii mei vi s-au intamplat astfel de cazuri,va intreb cum reactionati?treceti cu vederea sau luati atitudine?

Sursa foto:
http://www.istockphoto.com

sâmbătă, 24 aprilie 2010

Linguseala

Exista o vorba la noi la romani care spune"vorba dulce,mult aduce"eu as schimba putin spunind ca - linguseala dulce mult aduce...da! pentru ca observ ca asa se procedeaza in general,vrei sa obtii ceva mai usor si mai rapid,perii omul si minunea s-a rezolvat!Din pacate minciuna si linguseala fac casa buna daca stii sa le gestionezi ,pupincurismul este omniprezent...e plina lumea de lingai iar personalitatea si decenta sunt caracteristici tot mai greu de gasit!
Ma intreb insa ceva...asta nu e un compromis? nu intri in conflict cu propria ta constiinta?oare prea multe compromisuri nu duc la nefericirea noastra?Asa cum spunea si Vocea-de-departe mai daunazi ,de mici suntem invatati de parinti sa mai facem cate un compromis,pentru a parea educati,politicosi... si marsham asa aproape zilnic cu voia sau fara voia noastra,pentru ca de multe ori spre exemplu ne aflam la aceeasi masa cu persoane pe care le consideram ipocrite dar jobul,etica ne obliga sa-i acceptam...ca atare, uite ,ca ne compromitem fara sa ne facem procese de constiinta...
Dar hai,s-o intoarcem pe partea cealalta...cum ar fi sa avem putin curaj,indrazneala si sa spunem ceea ce gandim de fapt si nu ceea ce cade bine,ceea ce place celui caruia ii adresam vorba,deoarece eu zic ca odata ce am experimentat si astfel de stari , demnitatea ,integritatea si individualitatea prind radacini  in  viata noastra si implicit ne fac sa fim mandri de noi .
Dragii mei,eu am sa marturisesc ceva..in astfel de momente stau de vorba cu El,ii "parasc "lui pe cei care poate ma determina sa fac un compromis,fara voia mea,pentru ca are el grija de ei...dar poate tot asa simt si cum imi da peste degete cand eu sar calul...El mi-a dat inapoi de multe ori  tot ce-am pierdut chiar cu  supra masura.
Eu as vrea sa va intreb ceva .. spun unii prin blogosfera ca linguseala inseamna lipsa de scrupule,un fel de lene,de scurtatura de a ajunge mai usor la tinta...parerea voastra care este?o astept cu nerabdare,mai ales ca ea va constitui tema emisiunii mele de radio de luni...asadar astept ,astept comment-urile voastre!
Un weekend implinitor cu multa iubire si  bucurii nesfarsite!

vineri, 23 aprilie 2010

Capcanele internetului

Se pare ca aceasta agora numita net incepe sa aiba din ce in ce mai multa cautare,oameni adulti,tineri dar si copii incep sa piarda contactul cu lumea reala refugiindu-se in aceasta lume plina de miraj....ratacesc,fascinati de tot ce tehnica le aduce cu un simplu click in fata ochilor....devenind parte integranta din viata noastra....suntem iritati la culme cand cade reteaua,disperati sunam la compania respectiva,de parca s-ar desprinde ceru'-n doua...si cand spun asta ma refer in primul rand la una dintre reactiile mele in astfel de situatii....pentru ca dragii mei cu parere de rau trebuie sa recunosc ca sunt adicta...nu-mi pot imagina viata fara net.Specialistii spun ca in urmatorul deceniu 30% dintre noi ne vom gasi perechea pe net...ei! dar pana atunci sunt de parere ca relatiile virtuale sunt totusi un teren destul de incert,nisipuri  miscatoare...poti usor cadea prada  dezamagirilor...
Azi tocmai despre aceste capcane as vrea sa discutam...
Pe net e mult mai usor sa minti decat in viata reala,pentru ca nu-ti vede ochii nu-ti aude vocea...web-ul este si nu este o posibilitate de a-l ghici pe cel cu care stai de vorba...e adevarat ca-ti transmite impulsuri care se transforma in adevarate trairi,doresti sa-i auzi vocea...il suni....dar totul este in eter....lipseste mesajul nonverbal care de altfel defineste omul.
Nick-name-urile sunt din cele mai ciudate,nimeni nu-si da numele adevarat,tocmai pentru a-si masca cat mai bine identitatea....daca obtine informatii despre tine si nu esti ceea ce si-a dorit e mai simplu asa sa se piarda in neant...
Multi sunt de parere ca e bine sa te cunosti mai bine,sa nu te arunci  repede la o intalnire reala...eu zic ca-i mai bine...pentru ca doar asa iti dai seama daca are o sansa sa ramana cu tine,altfel te iluzionezi cu imagini idealiste iar cand il intalnesti  in final descoperi ca nu e persoana pe care ti-o doresti alaturi de tine...doar o vedere tridimensionala a lui  iti poate da raspunsul..am o seama de prietene care au trecut prin asta,au ramas dezamagite dupa intalnirea reala,poate ca si ele au dezamagit la randul lor...nu pot sa stiu,stiu doar ca nu mai au curajul sa cunoasca in realitate pe nimeni...
Cuceritorii de pe net sunt in general amatori de prada usoara,cauta femei credule,femei care isi alunga singuratatea dar,vai!!! majoritatea sunt insurati,sau au o relatie de mai multa vreme cu cineva....insa cauta,cauta,cauta divertisment,putini sunt cei care isi doresc o rezonanta sentimentala,o relatie de durata.
Daca ii intrebi de statutul social, prefera sa-ti spuna..."o sa discutam acest aspect la intalnirea reala" sau" e o poveste mai lunga...o sa-ti povestesc cand ne intalnim" iar la intalnire afli ca e insurat pana peste cap,are si copii,sau te minte in continuare ca e despartit ,ca nevasta lui e doar o mobila pentru el...ca nu mai inseamna nimic...ca singuratatea in doi il macina cumplit si  cauta sa-si refaca viata,dar cum poti sa-ti refaci viata cladindu-ti fericirea pe nefericirea acelei femei?
Acum sa nu generalizez,sunt si cazuri fericite...cum e cazul colegilor mei de radio:Cristian si Geanina Lisandru,s-au cunoscut pe net,s-au vazut ,s-au iubit la prima vedere si au ramas impreuna...foarte frumos! dar oare cati au norocul lor?
Sunt  si alte exemple reale de tineri care s-au cunoscut si s-au placut,ba chiar s-au casatorit,asta inseamna ca D-zeu este pretutindeni si se pare ca ne ajuta si prin intermediul netului sa ne gasim partenerul/a de viata...
In ceea ce ma priveste eu am avut cel mai mare castig  pe internet cunoscand o femeie din Italia,ea este pentru mine un inger pe pamant...este sora pe care mi-am dorit-o toata viata...dar pe care D-zeu mi-a adus-o in sfarsit in cale prin intermediul netului .Ca atare consider ca internetul ne poate face rau doar daca nu avem o relatie sincera in primul rand cu D-zeu,daca ne lasam calauziti de glasul lui....el ne va da de stire cand se apropie un pericol de noi...si spun ca totul se rezuma la relatia personala a fiecaruia cu D-zeu...cat il lasa pe fiecare mintea sa insele ,sa minta sau sa se joace cu propria lui viata.
Eu as vrea sa va intreb ceva?
Sa presupunem ca ati cunoscut o persona pe net,persoana respectiva va spune ca e indragostita de dvs. Ce faceti?cum reactionati?credeti vorbele acelei persoane,in contextul in care nu a existat in prealabil o intalnire reala?puteti sa-i spuneti vorbe mari pana la intalnirea" face to face"??Ce faci in cazul in care ai investit mult in acea persoana,ai ridicat-o pe un piedestal si realitatea ti-a spulberat totul?

Sursa foto:
http://esoterism.forumgratuit.

joi, 22 aprilie 2010

Intelegerea fata de semenii nostri

Am vorbit in articolele trecute despre diferite sentimente care  ne incearca de-a lungul vietii,s-a ajuns la concluzia ca iubirea este cea care ne "sfinteste" pe noi oamenii  si aceasta iubire nu este un lux ci o obligatie,un dar  pe care El  ni l-a lasat  tuturor spre a ne bucura de el,cum as putea eu sa  vorbesc mai bine despre aceasta intelegere decat parafrazand-o pe Maica Terezia , voi da deci un citat din discursul ei la primirea Premiului Nobel pentru pace:
“Fă-ne Doamne demni să ne putem servi semenii din întreaga lume care trăiesc şi mor în sărăcie şi foamete. Dă-le, prin mâinile noastre pâinea cea de toate zilele, iar prin dragostea noastră înţelegătoare, adu-le bucurie şi pace. Doamne, fă din mine mesagerul păcii Tale, ca să pot aduce iubire acolo unde e ură; acolo unde e nedreptate, spiritul iertării; acolo unde este dezbinare, unitate; acolo unde e disperare, speranţă; acolo unde e umbră, lumină; acolo unde e tristeţe, bucurie. Doamne, ajută-mă să pot alina mai mult decât mă alină alţii; să înţeleg pe alţii mai mult decât mă înţeleg alţii pe mine; să iubesc mai mult decât mă iubesc alţii; pentru că, uitându-te pe tine, vei afla; iar prin iertare, vei fi iertat; iar prin moarte, te vei trezi în viaţa veşnică. Amin.”
Poate aceasta tema ar fi avut un mai mare ecou inainte de Paste,de Craciun pentru ca  de regula atunci ne aducem aminte mai mult decat niciodata de semenii nostri care poate nu au un trai la fel de bun cu al nostru,ne milostivim incercand sa le aducem o raza de bucurie si lor...dar ma intreb de ce nu suntem tot anul asa?
Prea putin intoarcem capul spre cei amarati,cei care poate nu au un acoperis deasupra capului,cei care dorm sub cerul liber.Dupa moartea sotului meu m-am mutat la Satu Mare,in apartamentul fiicei mele mai mici,era chiar langa Podul Somes,intr-o zi iesind cu Tasha,pechineza mea la plimbare am vazut o familie care se adapostea acolo,era iarna,frig,zapada,iar ei aveau doar niste cartoane pe care dormeau...m-am cutremurat,m-am apropiat de ei si i-am spus fetitei lor,avea cam 14 ani sa ma urmeze,i-am dat cam ce am avut atunci la indemana  dar si ceva bani si i-am spus"cauta-ma in fiecare zi" ....nu pot sa va spun ce a fost pe fata ei...am simtit atunci ca sunt extrem de fericita,parca D-zeu m-a luminat dintr-o data,ce putin am putut sa fac si cata bucurie am putut aduce  acelei fetite...dar si mie insami.
Fetita a sunat la interfon zi de zi...cand ridicam imi spunea doar"Sarut-mana.."stiam ca-i ea,o recunosteam dupa voce...o voce moale ,blajina,de copil necajit...ii deschideam imediat.
M-am mutat apoi in apartamentul fetei mai mari,desi i-am dat adresa,fata nu m-a mai cautat...am incercat sa dau eu de ei...nu mai erau sub pod...incerc sa cred ca le este bine ca i-o fi vazut autoritatile orasului si le-au oferit un adapost.
GESTURI MARUNTE,dar care ne fac atat de fericiti,multumiti de noi insine,multumiti ca putem da din binele nostru si celor din jur..gesturi prin care dovedim ca-l iubim pe D-zeu,renuntand  la ceva si oferind cuiva cate ceva.


Sursa foto:Ziarul Lumina.ro

Update:
Am primit un premiu de la shorichitz  ii multumesc foarte mult...si-l ofer la randul meu tuturor celor care imi citesc blogul si lasa un comentariu,drept multumire pentru gestul lor...

marți, 20 aprilie 2010

Scuzele femeilor

Daca ieri am vorbit despre scuzele barbatilor,mi-am spus ca nu se cade sa fiu totusi nedreapta ,sa fiu acuzata de misoginism,astfel incat  cu permisiunea voastra dragele mele ,hai sa incercam sa  vedem cum stam noi la capitolul "scuze" suntem, mai bune? sau la egalitate?sau cine stie? poate suntem campioane?
Am s-o parafrazez acum pe una  dintre semenele mele,o doamna care lucreaza in domeniul artei- lady_allia   :
"Eu am încetat demult să împart lumea în bărbaţi şi femei.
De fiecare parte a sexelor sunt oameni, oameni care din anumite motive, uneori nu sunt pregătiţi sau pur şi simplu greşesc tocmai pentru că sunt oameni, - iar oamenii uneori se comportă imatur şi laş, iar alteori aceeiaşi oameni iubesc fără rezerve."
Domnia sa a facut acest comentariul la articolul meu precedent,dupa ce eu am iesit din emisie...Nu pot decat sa-i dau dreptate ,nu putem face o segregare...suntem oameni si de-o parte si de alta...
Poate ca excelam atunci cand ne scuzam fata de partener invocand dureri de cap,de burta,o zi istovitoare la serviciu sau  mai stiu eu ce alt motiv..se pare ca in ceea ce ne priveste oamenii de stiinta au descoperit ca scuzele sunt o terapie anti-stres...si uite ce-am gasit scris in Gazeta de Nord Vest,cotidianul satmarean:
"Pulsul la femei supărate revine la normal cu 20% mai repede după ce soţul ei şi-a cerut scuze. Din păcate pentru bărbaţi, pulsul acestora revine mai greu la normal dacă li se cer scuze şi mai repede în absenţa acestor scuze, ceea ce sugerează că bărbaţii devin mult mai nervoşi atunci când cineva îşi recunoaşte vina. Studiul a fost efectuat de cercetătorii americani pe un eşantion de 29 de bărbaţi şi 59 de femei, a căror presiune diastolică a fost monitorizată în timpul experimentului.Presiunea diastolică este presiunea vaselor de sânge între două bătăi ale inimii. Dacă are valori constant ridicate, ea determină o creştere a riscului de producere a infarctelor şi a atacurilor cerebrale."
 In acest caz ma intreb oare n-ar fi mai bine din partea noastra sa nu recunoastem vina?sa nu ne scuzam,de ce sa-i expunem la infarcte si atacuri cerebrale?Le spunem deci verde in fata adevarul gol-golut : esti  badaran,nu te mai vreau!nu te mai iubesc!nu esti ceea ce mi-am dorit,ma plictisesti,vreau sa fiu libera!
Si acum nu dati cu paru'...am avut si eu o biata parere si atat!:)
Astept insa nu nerabdare parerile voastre....:)


Sursa foto:Gazeta de Nord Vest

luni, 19 aprilie 2010

Scuzele barbatilor...

Zic scuzele barbatilor ca deh! sunt femeie si hai sa tin cu semenele mele,sa-i "tocam "putin pe barbati,pe barbatii care vor sa ne paraseasca si uneori invoca motive pe care nici ei nu le cred...dar o spun atat de frumos ca  pur si simplu cred si ei...una dintre aceste scuze cap de lista ar fi"esti prea buna pentru mine,meriti mai mult...."si poti sa-l combati?poti sa te pui cu el cand iti spune asa ceva?iti spune cu aerul acela spasit "sunt un nemernic care te necajeste...hai mai bine sa te scap de acest supliciu...."nu poti sa nu-l crezi,dar ma intorc si spun ca atare  daca se subestimeaza,mai poti avea respect pentru el,mai poti sa-l iubesti cand stii ,cand simti ca a recurs la acest subterfugiu din egoism...?
E greu sa spui lucrurilor pe nume,de acord,mi s-a intamplat si mie s-o dau pe dupa colt ca nu mi-am gasit vorbele nimerite...n-am vrut sa supar cu alte cuvinte.
Ei,dar ce te faci cand iti spune ca e prea ocupat profesional,ca el calatoreste foarte mult si ca stie ca acest lucru ar fi un chin pentru tine....si tot eu zic...pai daca e iubire,mai conteaza?"consumi" la maxim acea saptamana si ti-ai scos parleala....dar,sarmanul  deh! se gandeste la tine...sa nu te doara si atunci sa nu-l crezi?
Cea mai populara scuza e cea in  care isi asuma vina... "SUNT VINOVAT! stiu ca nu ma poti ierta,nu pot sa-ti cer asta..."nu crede nici el,dar stie ca asa te atinge la corason si nu-l urasti ,ramai amica cu el....ba chiar atunci cand iti amintesti de el iti spui"uite cat de corect a fost!...a recunoscut vina...pot sa-i port pica?...nuuuuu!! nici vorba!"
Unii dupa ce ii mai iei si la intrebari :ce,unde si cum...? ajung sa spuna ca ii sufoci cu cicaleala si ca se simt incorsetati,au nevoie de libertate...ba chiar iti spun pe fata atunci cand incerci sa arunci o banuiala asupra lor"Aha...n-ai incredere in mine,pai? daca asa faci...si-mi tot amintesti de x sau y...chiar o fac...am s-o caut!" si tu crezi ca el glumeste...dar de altfel chiar te-a anuntat ca relatia voastra a luat sfarsit ....
Sunt o seama de scuze...peste care trec cu nonsalanta,cand vor sa te convinga ca pana aici a fost totul,e de prisos s-o mai lungesti...
Am sa ma opresc aici sa vad ce scuze "uzuale" mai sunt si de care aveti fetelor stire...dar in aceeasi masura ii rog si pe barbatii care au puterea sa recunoasca , sa insire care au fost scuzele care au facut cel mai bine" priza" in cazul ex-pertenerelor  domniilor lor.
Sursa poza:http://www.intruss.com/despartire/

duminică, 18 aprilie 2010

Casatoreste-te cu mine!

Azi am fost la un jubileu,acolo am reintalnit o prietena mai veche care este tot vaduva ca si mine, cunoscuse de ceva timp un barbat,tot vaduv si el...am ramas poate putin in ceata cand  prietena mea incerca  sa glumeasca la masa cu acest barbat repetand cam des"casatoreste-te cu mine!"e adevarat ca e grea viata in singuratate,prietena mea a razbit  prin greutatile vietii inca de la 40 de ani de cand a ramas singura ... si-a educat frumos copii,dar acum cand ei sunt plecati simte probabil  mai cumplit singuratatea si ma intreb,dar va intreb si pe voi..suna bine din gura unei femei aceasta intrebare?.....Sunt eu de moda veche si consider  ca aceasta este o intrebare  cu care au fost privilegiati doar barbatii?
Mai cu seama as dori sa aflu ce simt barbatii cand li se pune aceasta intrebare...pentru ca spre exemplu,barbatul in cauza...a raspuns cam sovaielnic si chiar nu stiu daca i-a placut ideea....deoarece ,intr-un tarziu i-a raspuns:"nu vreau sa-mi pierd independenta..."....:(


Sursa imagine:http://g1b2i3.wordpress.com/2008/10/14/insuratoarea-in-imagini/

vineri, 16 aprilie 2010

Speranta

Auzim mereu spunindu-se:"speranta moare ultima",o tinem in brate in momentele de incertitudine din viata noastra,speram  in astfel de momente ca lucrurile vor lua o finalizare in favoarea noastra,incercam sa vedem partea plina a paharului cu alte cuvinte.
Si ma intreb de ce oare   se spune ca moare ultima????
Un amic glumea intr-o zi si-mi raspunse cam asa:
-pentru ca murim noi inaintea ei...  ;)
Nu! eu cred ca speranta e strans legata de vointa noastra,m-am rezemat de speranta in momente din viata mea cand poate altii ar fi spus gata!nu mai pot sa merg mai departe,n-am incetat insa sa sper ca va fi bine chiar daca nimic din proximele evenimente nu prevesteau ceva bun,unii mi-au spus ca sunt puternica,nu neaparat...poate ca am avut rabdarea si intelepciunea sa infrunt loviturile vietii  si sa-mi spun in sinea mea"va fi bine,trebuie sa fie bine"...si D-zeu mi-a dat bine,acum cand imi amintesc de acele momente ma simt mandra de mine,am sentimentul invingatorului si credeti-ma e tare placut acest lucru ,chiar  merita sa fiti plini de speranta,fiecare dintre noi are dreptul acesta de a crede in speranta! Folosindu-l  cu siguranta ne vom atinge telurile .
Citisem legat de speranta o legenda,se spune ca printesa Greciei Antice ,Pandora,mult adorata de toti zeii pentru frumusetea ei a primit din partea acestora  un cadou ,o cutie, zeii i-au spus sa n-o deschida o vreme,s-o tina asa...deoerece numai ei stiau ce se afla in cutie,dar printesa emotionata a deschis cutia,in acel moment din ea au iesit toate relele,bolile si greutatile care urmau sa chinuie omenirea...daca ea ar fi avut rabdare si asculta sfatul zeilor deschizand-o la timp,poate unui zeu bun i s-ar fi facut mila de ea si ar fi ajutat-o sa readuca lumea la normal scapand-o de suferinta.Aceasta incercare s-a numit speranta.Ca atare  se pare ca speranta,rabdare si incredere este tot ce ne trebuie sa mergem mai departe.



Sursa foto:
http://www.e-felicitari.net/

joi, 15 aprilie 2010

Putin despre iubire...

Am ales sa vorbesc  putin despre iubire,putin ...da! pentru ca  despre iubire nu ne-am satura sa vorbim o viata intreaga,dar nu numai sa vorbim  ci chiar s-o traim...si spun,Doamne ce poate fi mai frumos decat acest cuvant?acest dar pe care  Tu ni l-ai lasat noua pamantenilor?...nimic...pentru ca vorba lui Marin Preda "unde dragoste nu e nimic nu e.."
Magda Isanos spune atat de frumos in versurile ei...sa nu risipim timpul,e prea frumos sa nu traim in iubire...pentru ca viata e prea scurta.


"Îmi pare aşa ciudat
C-avem atâta vreme pentru ură,
Când viaţa nu-i decât o picătură
Între acest moment şi celălalt.

Şi-mi pare trist şi de neînteles,
Că nu culegem flori, că nu iubim,
Că nu privim la cer mai des
Noi, care atât de repede murim.

Opreşte-te o clipă dragul meu,
Din goana ta nebună
Şi uite-te în jurul tău,
Să vezi că viaţa poate fi mai bună.

Să ştii că vreme multă n-ai,
În astă lume să trăieşti
Şi vei lăsa în urmă tot ce ai;
Aşa că-nvaţă să iubeşti." 

Si cine poate mai bine decat poetii sa spuna in cuvinte iubirea?E greu sa vorbesti despre iubire...pentru ca fiecare o simte in felul sau,nu stiu daca am putea sa-i dam o definitie,sau daca da...am exprima-o diferit,pentru ca suntem unici...
As zice ca e o vraja care ne cuprinde pur si simplu,este o parte a intimitatii umane profunde si orice iubire este un caz particular,unic chiar daca oamenii seamana intre ei nimeni nu poate trai iubirea altuia.N-o putem masura,nu exista  unitati de masura pentru iubire,imi amintesc cum imi raspundea fiica-mea cea mare  cand era micuta si o intrebam "cat de tare o iubesti tu pe mama?"...imi spunea "pana la cer si inapoi"...mi se parea cea mai minunata metafora pentru ca nu-i asa ca iubirea te face uneori sa simti ca te inalti la ceruri?
Conform DEX -ului ,iubirea este"faptul de a iubi","sentiment de dragoste fata de o persoana de sex opus" ,iar conform "Dictionarului de filozofie" ea apare ca"termen atribuit unui sentiment moral - estetic funciar,opus egoismului"...
Vorbeam zilele trecute cu o prietena despre iubire,ma intreba  de cate ori poate iubi  un om?era dezamagita,  divortase ,i-am inteles dezamagirea...mi-a fost greu sa o incurajez,empatizam ,dar cu toate acestea numai ea putea sti ce este in sufletul ei,pentru ca eu n-am trait acel sentiment...
Cred insa ca un om poate iubi de mai multe ori si poate ca de fiecare data mai frumos si mai diferit,fiecare iubire are acel "ceva"care o face deosebita.Se pare insa ca exista acea iubire speciala care va ramane pentru totdeauna...si atunci ma intreb care este rostul celorlalte? adica a iubirilor trecatoare,de scurta durata?ne pregatesc ele pentru marea iubire?ne invata sa iubim cu adevarat?...Se poate invata iubirea de la cei din jurul nostru?Iubiri mari,iubiri mici ,posibile sau imposibile...trecem prin ele si totusi ne este atat de greu sa definim acest sentiment ...

Imi trec prin minte versurile lui Paunescu:
"Si totusi exista iubire
Si totusi exista blestem
Dau lumii,dau lumii de stire
Iubesc,am curaj si ma tem."
Se spune ca "iubirea iti da aripi,iubirea te omoara" pentru ca ea vine fara sa te intrebe,poti sa fii pe cele mai inalte culmi sau in cele mai adanci prapastii,e minunat sa ai pe cineva care sa te iubeasca,sa aiba grija de tine,sa se gandeasca la tine,sa aiba nevoie de tine,in care sa ai incredere si pe care sa te poti baza pentru ca daca ai iubire esti un om fericit...
Iubirea  este se pare pilonul care sustine cele patru zari,ma intreb ce ne-am face fara muzica,iubire,dor ,dragoste? am fi ca niste pasari zgribulite pe un imens glob rece..cam asa  imi inchipui...
Asadar n-as putea concluziona,pentru ca iubirea nu se poate concluziona..nu putem lua definitia iubirii gata fabricata....ea se traieste pur si simplu!
 Poate ca un pic din trairile voastre ,un pic de iubire m-ar face sa va simt mai aproape sa pot realiza cum imbratisati fiecare dintre voi acest sentiment....deci,va rog!astept parerile voastre!


miercuri, 14 aprilie 2010

Sinceritatea

Sinceritate...ce bine suna,nu-i asa?frumoasa virtute ,dar ce greu ne este uneori sa fim robii ei.
De ce spun asta?...pentru ca sinceritatea dupa mine presupune o anumita gravitate,seriozitate,o doza de teama  pentru ca prin sinceritatea ta ai putea rani sufletul cuiva si atunci imi spun,nu-i chiar usor,carevasazica.....dar cu toate acestea,auzim tot mai des formula"apreciez sinceritatea ta..."chiar daca ce auzi uneori te face sa-ti fuga pamantul de sub picioare...atunci oare nu-i mai comod sa minti si sa tradezi?
As zice totusi ca sinceritatea este o regula de buna purtare,ok!! dar asta ar insemna sa traiesti intr-o lume perfecta,o lume in care nu exista minciuna,rautatea,ura si lista ar putea continua....pentru ca  sinceritatea se poate intoarce impotriva ta.
Sa nu intelegeti gresit,nu sunt adepta minciunii,nu! uneori sunt chiar prea sincera si pierd mult din acest motiv,pentru ca nimanui nu-i convine sa-i spui exact motivul pentru care nu i-ai raspuns la telefon,nu te-ai dus la o cafea,desi ai fost asteptata poate,pentru ca pur si simplu tu nu ai avut chef...si atunci ma intreb,nu-i mai bine sa minti?nu e mai bine sa ai tact,sa gasesti o minciunica nevinovata?
Am bagat de seama de-a lungul anilor ca mi-am indepartat unii prieteni tocmai pentru ca le-am spus sincer parerea mea,pentru ca poate am asteptat acelasi lucru si din partea lor,daca nu i-am laudat in continuare,daca nu i-am periat,daca le-am spus sincer"nu e bine asa,poate ar fi mai bine altfel.."i-am pierdut usor in timp....
Am sa recunosc ca la mine ce-i in gusa si-n capusa...spun cam exact ce gandesc,imi amintesc in tinerete ,mai ales cand mergeam la intalniri cu prietenii nostri,sotul meu imi spunea "pot sa te rog ceva? fii si tu mai diplomata,nu fii asa caustica,oamenilor nu le place tot timpul sa le spui adevarul in fata..."...adica cum frate?sa ma mint pe mine?sa ma pacalesc ca-mi place  gestul cuiva,mancarea cuiva,imbracamintea cuiva,vorbele cuiva...cand de fapt pe mine ma zgarie la ochi,la urechi?!
Pai atunci mi se pare ca suntem ca intr-o piesa de teatru,jucam un rol...nu suntem noi insine si ma intreb la ce mi-ar folosi? aha...inteleg! mi-as impresiona prietenii...daaa!!! ce realizare,dar cu ce pret! pretul sinceritatii...si ma intreb si va intreb pe voi dragii mei care este de fapt pretul sinceritatii?
In iubire am inteles ca sinceritatea misterioasa te face irezistibila,te ridica in ochii celui pe care vrei sa-l pastrezi pe vesnicie langa tine...dar in viata de zi cu zi,in raport cu cei din jurul nostru,care ar fi cea mai buna politica?sa ascundem sau sa nu ascundem adevarul?

marți, 13 aprilie 2010

Lacrimile

Sunt o persoana care pune suflet cand face ceva,adica mai cu alte cuvinte nu-mi plac rabaturile,evenimentele din ultima vreme legate de radio,m-au cam dat peste cap...si sa va spun despre ce e vorba,desi PC-ul meu fusese "la doctor" in urma cu doua saptamani,l-au apucat dracii din nou si a inceput s-o ia pe aratura,sa nu imi mai raspunda la comenzi,iar vineri chiar am fost nevoita sa ies din emisie,se reseta singur,ce sa va spun facea numai ce-i trecea lui prin cap!
Ok...am zis, hai ca te tratez din nou,am chemat un specialist acasa...azi se pare ca va veni "medicul" la domiciliu,o sa scap de acest supliciu,pentru ca nimic nu ma poate enerva mai tare decat atunci cand vreau sa fac ceva si nu pot din cauza unor factori independenti de mine...
Am incercat ieri sa intru in emisie de pe laptop,dar,cand am luat in play list-ul SAM -ului muzica de pe laptop n-am ascultat piesele,eram in criza de timp..si ce credeti?am inceput cu o piesa house,piesa care o aveau fetele mele in laptop, pfai......!!! va inchipuiti ce-am simtit atunci?nu cred!....ei,da!m-a facut praf!noroc ca a preluat imediat legatura colega mea Rita Drumes....iar eu ce credeti ca am facut?m-am apucat de plans....pur si simplu...:( asa de furie...
O sa ziceti"Tasha...nici chiar asa!"...ba da! chiar asa...pentru ca furia mea pe care incercam s-o stapanesc a luat drumul lacrimilor...i-am spus Ritei"NU POT CONTINUA......PLANG!..."...Rita mi-a spus,pe messenger:"ce mica esti!"ea spune asta asa ca si cum ar insemna"ce copila esti!"...:)
Si ma intreb oare lacrimile ma ajuta sa-mi spal supararea sufletului,ca la mine cad asa ,imediat ,ca la comanda...?...sa le iau ca pe un lucru bun?
M-am gandit ca ar putea fi o tema buna pentru emisiunea de azi...mai ales ca uite,tocmai am citit pe chatul site-ului nostru adica pe http://radiosilverfm.webs.com/chatradiosilver.htm   ca un ascultator ar dori sa abordez acest subiect in emisiunile mele...ei ,se pare ca intamplarea de ieri a dat curs dorintei domniei sale...
Ne nastem plangand,imi amintesc cand am nascut prima fetita,nota ei la nastere a fost data tocmai de plansul care l-a scos iesind la lumina....am plans apoi si eu,pentru ca sentimentul matern se naste odata cu copilul,am plans de fericire...ma intreb oare si plansul ei o fi fost tot de fericire,fericire ca dupa noua luni  in sfarsit este la pieptul meu?
Asta ar inseamna ca plansul este o terapie pur si simplu...ne vindeca sufletul,ne face sa ne simtim mai bine...pentru ca oricat am dori sa ramanem imuni la toate provocarile cu tenta negativa din viata noastra nu ne iese intotdeauna asa cum ne propunem...refulam,eu aleg sa refulez asa,prin lacrimi...pentru ca simt ca ma ajuta.
Sunt lacrimile dovada sensibilitatii noastre?ne usureaza de pacate?ne fac sa fim mai buni? multe intrebari pe care mi le pun...intrebari care asteapta raspunsuri....de la voi dragi mei.
Sa curga lacrimi sau sa nu curga?
Pentru mine,sunt o descarcare,o usurare,si ma simt ca si natura dupa ploaie,mai curata si mai usoara,ma reconforteaza,ideal ar fi sa razi cu lacrimi si sa plangi cu zambete...dar viata are si bune si rele ...plangem si in momente de tristete,atunci cand suntem bolnavi,cand pierdem pe cineva drag,devin refugiul nostru...
O fi creierul nostru asa setat sa ne reduca stresul  prin lacrimi,spre a ne mentine corpul sanatos?
Ce parere aveti?Astept parerile voastre pana la ora 18, cand incepe emisiunea mea pe  http://radiosilver.tk/    va astept cu mare drag!Fiti alaturi de mine!

luni, 12 aprilie 2010

Despre sex...

O zi minunata la Satu Mare...cu soare din plin  dis-de -dimineata,e soare si-n sufletul meu,imi beau cafeluta si ma gandesc ca ma pot declara o femeie fericita,pentru ca simt din plin ca sunt iubita,iubita de fetele mele,iubita de CEL DE SUS ca imi scoate in cale oameni minunati care imi fac viata frumoasa.
Ma supara insa PC-ul...ca-mi face figuri,dar problema asta sper s-o rezolv cat mai repede,noroc cu laptopul ..
Ma gandeam insa la un lucru...ce tema sa dezbat azi in emisiune?....Ana-Maria zicea sa vorbim si despre sex...hm! nimic impotriva!dar ca sa pot  dezbate tema,am intrat si eu sa culeg cateva date,nu pentru ca ma rog...n-as putea spune parerea mea personala la o adica,pentru ca sincer nu sunt ipocrita si nu ma ascund dupa perdea,dar ...ceea ce gasesc pe net este de altfel si ceea ce cred eu - adica, ca sexul este un vector important intr-o relatie,o viata sexuala normala te face mai fericit/a,mai /asi te pastreaza mai tanar/a,dar si mai implinit/a...
Si uite ce teorie  gasesc pe net in sprijnul  celor spuse mai sus de mine :
" Persoanele care fac dragoste de trei ori pe saptamana arata cu 10 ani mai tinere decat varsta cronologica. Nu are rost sa fiti mai activi: nimic din ce depaseste aceasta frecventa nu aduce vreun beneficiu suplimentar. Si nici nu cautati un partener suplimentar, daca cel oficial nu corespunde solicitarii. Sexul de ocazie sau adulterul nu incetinesc procesul de imbatranire. Dimpotriva, se pare ca il accelereaza, datorita ingrijorarii, proceselor de constiinta si stresului."
Ei,uite ca tocmai pe baza teoriei de mai sus,as vrea sa discut azi la emisiune,daca evident veti fii alaturi de mine si ma veti ajuta..ca altfel ce ma fac eu fara ajutorul vostru?
Intrebarea mea ar fi :facem sex din dragoste, sau acceptam la o adica si cel de ocazie?
Pentu mine, inseamna apogeul iubirii,nu ajung acolo decat in momentul cand simt ceva "mortal in regiunea fiintei mele"vorba cantecului,dar,asta nu inseamna ca asa ar trebui sa faca toata lumea,spre exemplu o prietena de-a mea recunoaste sincer ca are probleme daca renunta la sex,adica o dor sanii,este nervoasa,agitata...in fine,nu suntem construite la fel,accept parerea fiecareia,dar pe mine nici macar o herghelie de hormoni nu m-ar impinge spre un sex de ocazie...
Astept cu mare interes parerile voastre,le voi citi pe toate in emisiune...draga Ana-Maria din Timisoara,nu uita ca ma bazez pe tine...daca tot m-ai provocat la o astfel de tema....
Sa aveti o saptamana implinitoare!




sursa foto:www.okay.ro

sâmbătă, 10 aprilie 2010

Premii primavaratice

Am primit de la  Cora aceste premii,cu  urmatoarele precizari:
1. Sa postezi premiul.

2. Sa spui din partea cui este oferit.

3. Sa oferi premiul altor 12 prieteni.


4. Sa afisezi linkul lor.


5. Sa le dai de stire intr-un comentariu pe al lor blog.

6. Sa faci o lista cu 10 lucruri care-ti plac


Draga Cora eu le-am adaugat pe toate in cutiuta si iti multumesc mult!
Le ofer cu mare drag pentru :Lillee,Ana-Maria,Geanina Lisandru,Dr. Vasavari Alexandru,Angela,Magda,Laura,Iulia,Ioana,Judy,Veronica,Monica....dar si tuturor celor care sunt alaturi de mine  cu mare,mare drag!
Si acum sa fac lista cu cele zece lucruri:


Cartea
florile
parfumurile
excursiile
dansul
internetul
gatitul
filmele
bijuteriile
si acum ....radioul care ma fascineaza!
;)

vineri, 9 aprilie 2010

Ura

Cred ca am ales sa vorbesc despre ura fara sa ma gandesc insa daca voi putea gasi sorgintea ei...pentru ca ma intreb ura porneste de la rautate sau rautatea de la ura?????
Spunea aseara colega mea Rita Drumes intr-un raspuns la tema "Iertarea " ca spre deosebire de animale noi oamenii avem ratiunea care ne ajuta  sa gandim ce este bine si ce este rau pentru noi ,stapanim arta conversatiei si atunci de ce sa ne micim cu buna stiinta?de ce sa  lasam ca in gradina sufletului nostru sa patrunda aceasta mana care distruge totul...pentru ca ura vestejeste sufletul,nu-i da liniste,il agita.
E adevarat ca toti avem simpatii si antipatii,oameni care ne fac bine in viata si oameni care cu voie sau fara voia lor ne supara,ne jignesc sau ne bag bete in roate cu buna stiinta,si atunci as zice ca e cu adevarat rautate,suntem diferiti,nu putem sa fim toti la fel,tocmai" coloratura"aceasta ii deosebeste  pe unii de altii.
Poate si eu am avut persoane in viata mea care nu s-au comportat cu mine asa cum asteptam eu,m-au dezamagit,am simtit pe moment ca ma doare,normal e un sentiment firesc dar mai apoi am incercat sa ma consolez cu gandul ca poate binele meu nu este si binele lor si nu le-am pastrat resentimente,nu i-am urat,dimpotriva poate m-am comportat cu mai multa intelegere incercand sa vad ce i-a determinat sa procedeze asa,sa-mi fac o instrospectie si sa vad ce parte din comportamnetul meu i-a facut sa fie asa fata de mine.Pentru unii am observat ca ura a luat drumul indiferentei,am fost tratata si eu cu indiferenta si trebuie sa recunosc ca m-a durut ,nu sunt perfecta mai scap si eu cate-o vorba fara sa ma gandesc ca  acea vorba loveste,iar daca cineva imi intoarce spatele,ma doare al naibii de tare!
Unii spun ca ura este un sentiment care te electrizeaza,ca te face sa simti viata pana in strafundurile ei...poate ca da! pentru ca tot ce doare iti zgudie trupul si mintea.Dar,revin si spun doar eu singura prin introspectia pe care mi-o fac pot sa gasesc rezolvarea starii,pot sa ajung victima sau invingator.Dar prima postura nu e cea care ma carcaterizeaza deci ma lupt din straputeri sa ma dezbar de lucrurile negative care nu ma lasa sa respir,care ma apasa,si alung mania care poate ma cuprinde.Prin ura as simti ca ma indepartez de D-zeu,pentru ca D-zeu este iubire,si atunci oare nu l-as supara?Nu uitati,de vorba unui filosof"cand D-zeu iti da o problema tot el iti da si rezolvarea".
Cu bunatatea,iubire ,speranta si credinta doresc sa depasiti astfel de stari sa nu le gazduiti sa nu va risipiti frumusetea sufletului cu ura pentru ca ea ne distruge!

joi, 8 aprilie 2010

Iertarea

Ca sa incep sa vorbesc despre acest subiect a trebuit sa ma intorc la copilaria meala primii ani din viata cand mama mea m-a invatat ca atunci cand gresesti ceva e bine sa ceri iertare celui caruia i-ai gresit...ca sa pot sa-mi insusesc atitudinea, cred ca am trecut prin multe momente de mahnire, pentru ca mama mea, ma trata cu tacere pana cand nu -i ceream iertare pentru ceea ce greseam si eu plangeam ca mama ma ignora, ma gandeam atunci"offf!! n-o sa cresc si eu mai mare sa nu-mi mai cer atata iertare?"...mama ramanea mai departe neinduplecata, imi spunea doar atat:"plangi degeaba, pana nu iti ceri iertare si promiti ca n-o sa mai faci asta nu te iert!"...ei! aici era buba! ca eu stiam ca prostioare mai fac si mi-era frica ca promit degeaba, ea insa ma ierta , credea in mine, pentru ca era singura ei mangaiere si ma iubea ca pe ochii din cap....
Si acum stau sa ma gandesc oare iertarea inseamna iubire?pentru ca mama prin comportamentul ei cam asta mi-a dat de inteles..o facea oare pentru ca impacarea cu mine ii dadea ei o liniste sufleteasca sau pentru ca ma iubea atat de mult ca putea trece peste tot ce-i faceam?acum sa nu fiu inteleasa gresit, sa nu credeti ca eu am fost o copila foarte rea...nu!!! am fost o fetita care face tot felul de nazbatii, un picut cam zglobie, pentru ca neavand frati am fost rasfatata la maxim de mama...iar copii rasfatati ajung uneori sa intreaca masura.
Tocmai de aceea eu am dorit sa am macar doi copii lucru pe care D-zeu mi i-a si dat,si am incercat in educatia pe care le-am dat-o din copilarie sa le fac sa inteleaga ceea ce eu poate n-am inteles cand am fost mica.Le-am sensibilizat sufletelul lor cum am stiut eu mai bine dar au inteles ca daca ma iubesc nu trebuie sa profite de iubirea mea si sa ma supere,dar le-am aratat de fiecare data ca eu pot sa le iert,datoria lor este ca sa nu mai repete aceeasi greseala.
Am cunoscut pe forumul  unui site un tanar scriitor, Lucian Bogdan Dragos, pe care  am si  placerea de a-l avea pe lista mea de messenger , mi-a atras atentia felul lui de-a gandi am sa il citez pentru ca merita,uite ce spune domnia sa:
Imi e mai usor sa cer iertare in linistea sufletului meu decat cu glas tare.

Imi e mai usor sa imi cer iertare pentru ceva ce consider ca nu am facut bine, decat pentru ceva la care eu ma consider nevinovat. Totusi, degeaba aduc argumente pentru nevinovatia mea, caci pe celalalt nu l-a afectat gestul meu, ci ce a inteles EL din acel gest. Ca atare, pentru el nu conteaza ce cred eu despre gestul meu, ci doreste un pansament pentru rana lui, adica sa imi cer iertare.

Imi e mai usor sa imi cer iertare pentru ceva ce am facut eu altcuiva, decat pentru ceva ce consider ca mi-a facut el mie. Il judec pentru un gest facut, pe care EU l-am interpretat intr-un anume fel, totusi nu consider ca e nevoie sa ii cer iertare ca l-am judecat. Nici nu ma gandesc ca, cerandu-mi primul iertare, poate ca il ajut si pe el sa isi deschida sufletul si sa isi ceara iertare, eliberandu-se de o povara pe care poate ca ii e greu sa o arate.

Imi e mai usor sa imi cer iertare de la divinitate, decat de la oameni. Imi e mai usor sa imi cer iertare de la oameni, decat de la mine.
Imi e mai usor sa imi cer iertare cu gesturile, decat cu gandurile. Imi e mai usor sa imi cer iertare cu gandurile, decat cu vorbele. Imi e mai usor sa imi cer iertare cu vorbele, decat cu sufletul.
Imi e mai usor sa gasesc motive ca sa nu imi cer iertare, decat sa ma gandesc ca iertarea nu are nevoie de niciun motiv.

Si atunci, ce inseamna, de fapt, iertarea?

Nu stiu. Nu am reusit sa gasesc raspunsul la aceasta intrebare.
Dar imi place ce imi aduce fiecare zi in care o invat.
Fiecare zi care e, mereu, prima zi."


Intrebarea mea este,voua dragi mei cum va este mai usor?
Iertati si uitati sau iertati si nu uitati?(desi ultima varianta este ca si cum n-ai ierta...parerea mea)
Astept gandurile voastre,le voi citi in seara aceasta la radio...unde sunteti astepti cu mare drag incepand cu ora 18.oo.
Sa aveti o zi cu pace in suflet, o zi pe masura sufletului vostru!

miercuri, 7 aprilie 2010

Gelozia

Am ales azi sa vorbesc despre acest subiect controversat,dar cu siguranta nu o sa ma erijez intr-o cunoscatoare in ale psihologiei umane ,...nu! departe gandul ,ceea ce voi scrie sunt convingeri pe care le-am dobandit in cursul vietii mele...
Grea boala gelozia asta fratilor!si chiar nu stiu in ce taram s-o asez? in taramul iubirii sau in taramul dependentiei?al simtului proprietatii....
In pofida faptului ca sunt taur si zodiacul spune ca taurii sunt posesivi,n-as spune ca eu am cazut in aceasta boala patologica,dar evident nu mi-a fost indiferent comportamentul sotului meu ,am incercat pe cat am putut sa nu ajung la experiente traumatizante,nu i-am ingradit libertatea,iar cand am avut o suspiciune am preferat sa glumesc pe aceasta tema,si imi amintesc ca el spunea mereu? "ce-i cu glumele astea? ti-e frica ca ma pierzi?....n-ai cum! n-ai sa scapi de mine nici in panzele albe"...marturisesc sincer poate si in mine mai incoltea acest sentiment,sotul meu a fost o persoana publica,multi ani...si datorita faptului ca el era foarte glumet si plin de viata,uneori glumele lui erau percepute altfel de anumite femei din jurul nostru si nu numai...nu m-am simtit amenintata de nicio femeie mai atragatoare sau mai inteligenta...ar fi insemnat sa-mi pierd  stima pentru propria mea persoana, sa ma simt inferioara altor femei si chiar as fi devenit o femeie frustrata,cicalitoare si in loc sa-l tin aproape de mine l-as fi indepartat.Acest sentiment apare  din teama de a pierde ceea ce avem si evident se dezvolta atunci cand simtim ca persoana iubita prefera pe altcineva,insa mai sunt si cazuri in care gelozia unora este gratuita ,  chiar am avut si eu prietene care erau timorate de gandul ca sotul le inseala,isi faceau tot felul de scenarii in momentul cand acesta intarzia de acasa la "o bauta" cu baietii sau cine stie cum se facea ca nu raspundea la telefon ...gandul  confectiona imediat ideea"e cu o femeie...",poate chiar se intampla asa ca deh!!!barbatii sunt vanatori prin definitie si o prietena draga mie cu mult simt al umorului  imi spunea"draga mea,ii duc in spinare pe toti cei care  pot sustine ca nu si-au inselat macar o data nevasta"...ce curaj pe ea! munca de Sisif ,nu gluma! :))
I.Wassermann spunea:"Gelozia e o boala iremediabila,un cancer al sufletului,nu exista ameliorare nici macar acalmii datorate istovirii.Ea inghite toate zvonurile si nu lipsesc furnizorii pentru acestea"...va intreb are leac gelozia? si daca da...care sunt acestea?
Eu personal concluzionez fiind de partea psihologilor care spun ca gelozia este un semn de imaturitate,dar ca putina este necesara ba chiar sanatoasa intr-o relatie,totul e sa nu incalcam barierele....sa nu transformam casnicia intr-o inchisoare,poate si partenerul sau partenera are o placere diabolica sa stie ca cel de langa tine ar face orice ca sa nu te piarda,imi amintesc de o intamplare din tinerete,eram la o petrecere,sunt in general o persoana deschisa si socializez foarte usor,dar nici el nu era mai prejos....insa glumind cu cei de la masa,sotului mei i s-a parut ca unul dintre ei,ma provoaca mai des si imi da prea multa atentie,desi cheful a fost unul grozav,mi-a spus la un moment dat:
-mergem acasa...
-de ce?...l-am intrebat eu nedumerita?ne simtim atat de bine...
-eu nu! mi-a spus el....:(
Ne-am cerut scuze de la ceilalti ca plecam asa repede si am iesit...pe drum nu l-am intrebat de ce  si cum i-a venit ideea sa mergem acasa,il cunosteam prea bine....in masina l-am pupat pe obraz...s-a uitat cam mirat la mine?ca si cum si-ar fi zis:"nevasta nu esti sanatoasa! te rup dintr-un loc unde te simteai bine,erai in centrul atentiei...si tu ma pupi?"
Da,l-am pupat pentru ca am realizat  ca o facuse din dragoste...
De-a lungul casniciei am avut si eu momente cand mi-am dorit poate "sa merg acasa" dar ele n-au erodat  sentimentul de iubire pe care l-am avut unul pentru celalalt.
Iubiti-va,respectati-va si aveti incredere unul in celalalt este cel mai important lucru!

Update:
Am doua premii de la Just me careia ii multumesc foarte mult,atasez aceste premii cu rugamintea de a fi luate de catre voi cititorii mei!



-

marți, 6 aprilie 2010

Prietenia

Cineva spunea ca in viata se intampla sa intalnim oameni care ne uita,oameni pe care si noi ii uitam,dar uneori,se intampla sa intalnim si oameni pe care nu poti sa-i uiti toata viata.Teoria de mai sus este verificata pe pielea mea,tocmai de aceea a facut cu ea deschiderea articolului.Ma bucur evident ca intalnesc in viata persoane care ma onoreaza ,persoane care poate nici nu realizeaza ce mult inseamna pentru mine zambetul lor,vorba calda pe care o primesc sau poate acele citeva minute pe care mi le ofera din pretiosul lor timp.
O prietena imi spunea mai daunazi "sunt prea batrana sa mai pot lega noi prietenii"....hm! la mine nu functioneaza  aceasta convingere...i-am pastrat si pe prietenii vechi dar am fost mereu deschisa spre a cunoaste si a lega noi prietenii cu alte persoane,persoane cu care mi s-a parut ca pot rezona,pentru ca acei oameni au fost o adevarata hrana sufleteasca pentru mine....m-au implinit cu alte cuvinte...pentru ca un om fara prieteni este un om sarac dar si trist in acelasi timp.si eu nu vreau sa fiu trista!am nevoie de prieteni,altfel poate m-as instala undeva departe de lume,mi-as face casa la marginea padurii,dar eu nu pot locui nici in cea in care nu mai imi este perechea,pentru ca el mi-a fost si prietenul cel mai bun,D-zeu sa-l ierte...urasc singuratatea!
Daca eu in momentul in care mi-am pierdut sotul ,n-as fi avut prieteni ,n-as fi avut acel" umar de urgenta",pe care sa ma linistesc ,ma intreb ce s-ar fi intamplat cu mine?atunci am realizat ca un prieten bun inseamna mai mult decat toate bogatiile din lume,si vreau sa va spun doar atat nu lasati sa se piarda poate din orgoliu sau poate din lipsa de timp, prieteniile pe care le aveti ...tineti-le aproape...dati-le un telefon sa-i salutati chiar daca nu aveti mare lucru de spus,nici nu stiti ce mult conteaza!....ce mult conteaza sa stii ca ii pasa cuiva de tine... pentru ca s-ar putea sa vina timpul in care ele vor insemna mai mult decat vila,masina sau toate lucrurile materiale de pret pe care le detineti....si ma repet va spun din proprie experienta!!!!
Eu am avut norocul si am astfel de prieteni,D-zeu mi i-a scos in cale in momentele cele mai intunecate ale vietii mele,lor le multumesc acum ca exista si-i declar adevarati ingeri pe pamant!
Va doresc o zi minunata si nu uitati diseara "Cutiuta cu iluzii" va asteapta pe http://www.radiosilver.tk !

luni, 5 aprilie 2010

Determinarea


Azi am ales sa vorbesc despre determinare,despre forta care trebuie sa existe in fiecare din noi atunci cand ni se pare ca universal nostru s-a prabusit,fiecare dintre noi s-a confruntat cu provocarile vietii,fiecare dintre noi a avut o cumpana in viata o cumpana in care chiar nu mai stia incotro s-o apuce,o boala care ne-a schimbat brusc viata,intreaga imagine si toate planurile de viitor simti in acel moment ca se duc pe sambetei toate .E greu in acel moment pentru ca simti ca se zgudie toata fiinta ta,asa cum se scutura pamantul cuprins de un cutremur…dar nu numai boala este cea care poate sa-ti zdruncine viata,pentru ca bolile trupesti mai au leacuri,ce ne facem insa cu bolile sufletesti?cum facem sa ne vindecam inimile frante?Ce facem cand cineva tocmai ne-a frant inima?ce facem in momentul in care suntem luati prin surprindere de o tradare?un comportament socant sau de pierderea unui om drag?reusim sa ne incarcam de speranta ca ne vom recupera ,ca vom gasi pasii care ne vor duce la incheierea suferintei?Dragii mei eu am avut in viata parte de toate situatiile mai sus amintite,am fost tradata chiar la cateva zile de la logodna,mai précis cu o luna inainte de nunta,n-a fost usor sa realizez ca oamenii nu sunt intotdeauna ceea ce par a fi ,m-am inchis in mine si mi-am spus n-a fost sa fie! D-zeu m-a ferit de un rau,cel mai greu a fost sa explic neamurilor mele si familiei lui motivul care m-a determinat sa rup logodna pentru ca eram indragita de toti ai lui insa am considerat ca cine fura azi un ou,maine fura un bou…Ranile emotionale se vindeca greu si poate niciunul dintre noi nu gaseste solutia perfecta pentru vindecarea sa,se spune ca o iubire pierduta se vindeca printr-o alta iubire…ei?!! Dar ce te faci daca acea iubire nu apare atunci cand tu ai nevoie de ea?Va spun eu ce faci…nu-ti pierzi niciodata credinta,Cartea psalmilor ne ofera tuturor o mare mangaiere,mai ales atunci cand experimentam sentimente de lunga durata cum ar fi tristetea,frica si necazul,pentru ca in psalmul 147:3 se spune”Domnul tamaduieste pe cei cu inima ranita si le leaga ranile.”Gasisem pe net o povestioara cu talc:
“A trait odata un tanar care a declarat ca are cea mai frumoasa si impecabila inima. Un om in varsta l-a contrazis. Multimea s-a uitat la inima acelui batran. Inima-i batea puternic, dar era plina de cicatrice. Unele parti au fost indepartate, iar altele introduse, dar nu se potriveau foarte mult. Batranul s-a uitat la acel tanar: “Nu-mi voi schimba niciodata inima cu a ta. Fiecare cicatrice reprezinta o persoana careia i-am daruit dragostea mea – am rupt o parte si le-am dat-o lor. Uneori ei mi-au dat o parte din inima lor franta, la care a trebuit sa ii ajustez colturile si crestaturile. Atunci cand o persoana nu-mi raspunde dragostei, este lasata o scobitura dureroasa. Aceste scobituri stau deschise, aducandu-mi aminte ca inca ii iubesc pe acei oameni. Poate intr-o zi ei imi vor raspunde cu dragoste si vor umple acele spatii.Despre boala si moartea sotului meu mi-e greu acum sa povestesc dar o voi face in articolele care vor urma,pana atunci un sfat venit din partea Maicii Tereza, cred ca ar fi bine luat in seama de catre toti....Pe mine m-a ajutat,nu m-am lasat invinsa usor...am luptat de fiecare data si am gasit resurse interioare,resurse in mine insasi:
"Nu uita niciodata ca pielea se increteste, parul incarunteste, iar zilele se transforma in ani... dar ce e mai important se conserva; forta si determinarea ta nu au varsta. Spiritul tau este cel care indeparteaza panzele de paianjen. Dincolo de orice punct de sosire e unul de plecare. Dincolo de orice reusita e o alta incercare. Cat timp traiesti, simte-te viu. Daca ti-e dor de ce faceai inainte, fa-o din nou. Nu te pierde printre fotografii ingalbenite de timp... mergi mai departe atunci cand toti se asteapta sa renunti. Nu lasa sa se toceasca taria pe care o ai in tine. Fa astfel ca in loc de mila sa impui respect. Cand nu mai poti sa alergi, ia-o la trap. Cand nu poti nici asta, ia-o la pas. Cand nu poti sa mergi, ia bastonul. Insa nu te opri niciodata".
O zi cu multa liniste sufleteasca,o zi in care sa va fie inima cuprinsa de bucurie si nu uitati diseara la ora 18 va astept pe www.radiosilver.tk sa continuam dezbaterea temei in compania muzicii pe care d-stre veti dori s-o oferiti celor dragi....

sâmbătă, 3 aprilie 2010

Sarbatori fericite!

Gata cu totul,inainte insa de a pleca la biserica vreau  sa-mi indrept gandurile spre voi dragi mei,sa va doresc ca aceste zile de sarbatoare sa va lumineze sufletele si sa va faca sa simtiti  la intensitate maxima caldura universului familiei si celor dragi! sa fie clipe de liniste si bucurie pentru toata lumea si permiteti-mi sa va daruiesc cateva oua rosii virtuale si pe care sa le savurati si audio ...
Pentru cei care inca mai cred in Raiul Romanesc si in advaratele sale valori,un Mircea Rusu tonifiant cu al sau "Rai cu flori"
Hristos a inviat!

vineri, 2 aprilie 2010

Prima mea emisiune


Va spuneam ieri ca la ora 18 urma sa am o emisiune de 2 ore la radio ,pana aici toate bune si frumoase...la ora 14 ,urma sa-mi fie instalat SAM-ul,de aici au inceput problemele,nu se putea face transferul nicicum,Rita Drumes,directorul general al postului de radio,era cu o durere de cap ba mai mult eu i-o accentuam cu nepriceperea mea la tot ce inseamna parte tehnica ,eram in criza de timp si instalarea  pupitrului asa zis nu se putea face,pentru ca mie tocmai imi fusese reinstalat Windows-ul si  mi se spunea ca anumite drivere nu sunt instalate....asadar am trecut pe laptop,sa incercam acolo...in fine acolo reusesc...se face ora 17,30...Rita ma intreaba unde imi este muzica?care muzica frate? ca eu pe laptop nu aveam nicio muzica....toata muzica mea era pe PC...Rita zice ok...incearca sa tragi pe un stick de pe calculator... ca sa putem face playlist-ul....
Instalam radiodifuzorul,cautam in Total Commander muzica, care era care pe unde, ca specialistul imi recuperase la reinstalarea Windows-ului cam tot, problema era ca nu mai gaseam eu ce doream...in fine reusim sa introducem muzica, se face ora 20...intra in emisie colega mea Laura, care nici ea nu e fara emotii, care de altfel mai are de invatat, Rita o supravegheaza pe ea...eu mai am nelamuriri legat de mixaj, o intreb, ea draga de ea, mai prelua pentru Laura si raspunsurile si comentariile ascultatorilor, avea deschise vreo 80 de ferestre...eu timorata ca nu voi face fata...stateam ca o lamaie stoarsa, gata sa renunt...ii spun Ritei"Rita, nu stiu daca o sa ma descurc...mor!"
Si am murit si iar am renascut, am zis fie ce-o fi! la urma urmei toate au in inceput, sper sa fie ingaduitori ascultatorii cu mine...
Asa...mai erau 5 minute trebuia sa intru in direct....Rita imi mai repeta instructajul, dar mintea mea refuza parca sa receptioneze...ma simteam suspendata, on air, si la propriu si la figurat...:))
eu cea care am pretentia ca sunt o fire care poate sa-si gestioneze trairile, dar n-ai sa vezi!...imi fac intro-ul, anunt tema emisiunii, ...si la un moment dat simt ca toate sunt ghiveci in mintea mea...simteam ca tensiunea o luase razna, parca imi pierise vocea, Rita imi scria pe chat"vorbeste mai tare!"...ce sa vorbesc frate ca mi se uscase gura am baut fara rasuflare un pahar cu apa, am dat muzica, dar mixajul a fost dezastruos, cineva imi scrie pe chat..."mi-ai turtit urechile"....imi cer scuze in fata ascultatorilor, si gandesc in mintea mea:" Olga, nu-i de tine! ce te-a apucat sa promiti Ritei ca faci asta?"pai eu imi inchipuisem ca problema mea va fi sa dezbat tema propusa, fara sa realizez ca de altfel eu va trebui sa am si ceva cunostinte de ingineria sunetului, care cum sa va povestesc nu e chiar simplu...iti trebuiesc niste ore de pregatire in prealabil, apoi hai sa recunosc ca am si eu o varsta, nu mai sunt tanara si ferice sa prind din prima totul...lumea a fost insa ingaduitoare cu mine..ba chiar si Rita, care m-a imbratisat si m-a pupat spre finalul emisiunii cu toate ca eu stiam ca nu m-am ridicat la nivelul asteptarilor ei...am intrebat-o"chiar daca am fost prapastioasa?"...ea mi-a scris"nu suntem masini, suntem oameni, cei care nu pricep asta , sa incerce sa faca ei asa ceva si apoi mai discutam"...
Acum insa poate accept balbele si momentele de pauza nepermise la un radio, pe care poate le-am "penalizat "candva, judecand in mintea mea pe unele sau unii cam asa:"ce cauta astia la radio, ca se incurca la tot pasul?!"la fel cum poate am ras de crainicii de la TV...am carcotit fara sa realizez ca de altfel sunt oameni peste tot, ca ni se intampla din cauza emotiilor sa gafam, asa cum am facut si eu aseara cand nici macar pe cel a carei fan sunt ,adica Bryan Adams ,n-am fost in stare sa-l pronunt ca lumea...l-am anuntat exact pe dos adica Bryams Adam...sa mor nu alta!imi venea sa-mi dau palme! ca sa vezi!!! sa nu fiu in stare sa pronunt ca lumea pe cel care il ascult zilnic, imi place de mor...uneori imi striga si fetele de dincolo"mama,vrei sa-ti tai venele,ca-l asculti in disperare pe Bryan Adams?"...:))...aseara imi venea sa-mi tai venele ca i-am stalcit numele.
As fi inteles totul daca n-as mai fi avut prilejul sa vorbesc in fata unui public, am dat atatea interviuri la TV cand eram la Muzeul Tarii Oasului, atat la TV-le LOCALE DAR SI NATIONALE, am participat la acel reality show, timp de 3 luni , nu m-am pierdut cu firea niciodata, acum insa a fost diferit!sper ca diseara sa am alta forma, sa ma descurc mai bine, sa stapanesc eu emotiile nu ele pe mine...chiar daca emotiile fac parte din noi si ne fac sa traim mai intens totul.
Sa aveti o zi fructuoasa, eu ma apuc de prajituri...incerc sa uit de seara mea de debut, seara in care m-am balbait, seara in care n-am fost la inaltimea asteptarilor mele in primul rand, parca eram o alta persoana si nu cea pe care o anuntam eu adica - Tasha.
Nu uitati de intalnire,diseara la 18 trecute fix vorba lui nea Iancu...pe http://www.radiosilver.tk/