Blog premiat

RadioTasha

joi, 16 martie 2017

Dragoste la patrat



” Există o singura masura in iubire: aceea de a iubi fara masura.” spunea Sf. Bernard de Clairvaux  si totusi unii sustin ca ar exista o masura -  dragoste la puterea a doua, mai sa fie! ...stateam si ma gandeam , greu frate in vremurile cand la fel ca si produsele din magazine oamenii au inceput sa poarte o eticheta de expirare, expira al naibii de repede, dar nu se lasa!!! schimba ambalajul si sunt ca noi, unde sa mai pui la socoteala ca altii au nevoie din principiu  de afectiune care cuprinda intreaga plaja de sentimente frumoase  altii doar de  sex si atat.
     Noi femeile poate ca avem talentul sa dramatizam, atunci cand cineva ne fura trofeul castigat, sa te tii!! tot Facebook-ul afla starea ta de tristete, barbatii insa sunt mai rezistenti nu-si plang in pumni iubirea si nu nu lupta decat pentru ceea  ce ei cred ca se merita, asta inseamna ca noi femeile suntem mai nerabdatoare sa ridicam in scurt timp  iubirea la patrat??Ideea e ca  cineva m-a intrebat cum e cu iubirea la patrat, culmea era barbat!! tot un alt barbat mi-a raspuns la intrebarea pusa pe radio, e vorba de un coleg de radio, dedeterocker care spune:" a avea rabdare inseamna a ajunge la un nivel de inteligenta care iti permite sa accepti orice "sulita" fara sa ripostezi atat timp cat nu-ti pune viata in pericol; dragostea la patrat e formata din doua triunghiuri perfecte, dreptunghice.... asa si oamenii au parte de dragoste la patrat daca reusesc sa-si gaseasca triunghiul perfect ca impreuna sa alcatuiasca un patrat" ....frumos raspunsul!!
      As intoarce-o insa pe alta parte si as zice ca  azi cumperi iubire la patrat, totul are un pret, pretul platit  difera  de la persoana la persoana si poate tine de cata incredere are fiecare barbat sau femeie  in el/ea si cat sunt dispusi sa ofere,  sau sa primeasca...se spune ca fiecare dintre noi purtam cu noi un generator de iubire, ca asa ne-a setat El, energia aceea evident ca trebuie eliberata, altfel  nu face bine nici sinelui si  una peste alta ar exista pe degeaba, poate ca tine de noi sa invatam daca pot sa spun asa asa sa oferim dar si sa primim aceasta energie universala, pentru ca nu-i asa? mai  in toate cantecele auzim ca iubirea invinge tot...haideti atunci sa   ne gandim la o bomba a iubirii care sa inlature tot ce e rau iar singurul target  in distrugere sa fie ura si lacomia  dar si aroganta de a avea mai mult decat meritam.
     Cu sau fara patrat as spune  ca  nu poti urca la puterea a doua o iubire  in cateva zile, o cladesti cu rabdare si  pui suflet,  fara acest liant ea se darama usor, pentru ca iubirea nu este o tabla de sah unde un rege fugareste doua regine iar daca unii considera ca e prea multa iubire  pe metru patrat, logic ar fi  sa o imparta doar cu cea/ cel drag si inca ceva...nu inseala pe cel / cea care ar vrea sa insela chiar si timpul pentru tine!



sâmbătă, 11 martie 2017

Telefonul de la miezul noptii

 
     Nu stiu cum sa va spun, dar, eu sunt un om normal cu nevoi simple, ma enervez extrem de rar pentru ca inteleg de ce fac oamenii lucrurile asa cum le fac, e dreptul fiecaruia sa spuna ce simte si ce gandeste...dar una peste alta am momente cand simt nevoia sa-mi golesc mintea de orice gand care ma apasa, as vrea sa ma duc pe o insula pustie... si sa plang de nedreptate, de suparare si de  cate si mai cate, noroc ca am un umar pe care sa plang, noroc ca exista telefoanele astea care sunt adevarata terapie, spui off-ul si trece tot!
    Ideea e ca nu gasesti usor acest umar, deoarece oamenii vor sa te auda cand esti bine nu cand nu ti-e bine, desi, cred ca plansul te leaga de cineva mai mult decat rasul pentru ca el are mai multa traire, mai multa emotie, emotii de calibru mare si greu  ai cuvinte de  incurajare, pentru ca poate fiecare are o alta experienta de viata si nu intelege ce te doare cu adevarat, dar poate sa spuna: daca crezi ca poti sa-mi spui ce te apasa, spune eu nu te intreb nimic insa uite ai umarul meu daca e nevoie! ma enerveaza insa la culme cei care spun - totul o sa fie bine..lasa ca nu se moare din asta!
     Simt parca diferit de la o vreme, lumea s-a robotizat cumva,  oamenilor nu le pasa.... nu ii intereseaza, prea putin vor sa ia parte si sa contribuie cumva la bucuria semenilor, dar ne plac povestile, falsitatea si ne-am dedat ipocriziei, zambim larg in poze, ca ele aduc like-ri cu tonele, e simplu nu? sub un zambet poti ascunde suferinte, poti masca problemele tale cotidiene, dam bine la lume, dar, de ce  facem asta? la ce ne ajuta cand interiorul nostru e praf?ne amagim, iar cand vedem emotii sincere ne luam talpasita ca nu stim cum sa ne manifestam....nostim nu?
     Potrivit celor scrise mai sus, m-am gandit ca voi deschide o oportunitate la  Radio Tasha, o emisiune pe saptamana la ceas de noapte unde sub nume adevarat sau imaginar  cei care vor suna  pot sa isi spuna povestea  si necazul care il apasa.Speram prin acest mod sa fim mai apropiati de sufletele celor care ne asculta.


duminică, 26 februarie 2017

Vanatori de trupuri

 
      Sunt momente in viata cand ajungi sa fi marcata de anumite intamplari si simti nevoia unui pansament sufletesc, acest lucru vine uneori chiar din partea unor persoane pe care nu le cunosti...de ce? pentru ca vine exact in momentul in care ai cea mai mare nevoie de acele cuvinte...un cuvant spus cand trebuie este un adevarat balsam sufletesc.
    Potrivit faptului ca  realizez emisiuni de radio si  in cadrul unor subiecte dezbatute am contact cu femei care trec prin diferite situatii, aflu lucruri care ma fac sa nu mai inteleg nici eu barbatii si intreb acum pe cei care imi vor citi eseul:  ce doriti dragi barbati de la femei? trupul sau sufletul? ca daca esti interesat doar de trup situatia se schimba, nu o amagi cu vorbe dulci, nu-i spune ca o iubesti  nici inainte si nici dupa ce ai impartit un pat cu ea, spune-i in oricare moment al zilei, fara sa lasi loc de interpretari. Femeile nu sunt jucarii pe care le folosesti si cand te plictisesti le parasesti, nu sunt marionete in manile barbatilor, femeile pun suflet, au sentimente pe care le pun la un loc iar cand  afla ca sunteti  in cautare de altceva  le rupeti sufletul in bucati, nu cereti mai mult decat puteti oferi domnilor!
    M-au dezamagit si pe mine multi oameni in ultimul timp, dar s-a creat o distanta intre sufletul meu si al lor, distanta pe care nu mai vreau sa o parcurg, nu mai vreau sa-mi fie tulburata linistea interioara, nu-mi mai permit sa ma irosesc, am fost educata sa ascult si sa respect, sa-mi pese de cei din jur, sa-mi pese de impresia pe care o fac celor cu care intru in contact, a inceput insa sa nu-mi mai pese, ma vad si eu in oglinda  iar cand incep sa-mi creasca"coarne" ma  potolesc cat ai zice peste! Nu ma lupt cu tot dinadinsul sa pastrez pe nimeni langa mine, pentru ca cei care te plac nu duc lupte cu tine, ei sunt langa tine oricum ai fi...am luat carevasazica o pauza de nepasare si incerc sa sugerez asta si  doamnelor cu care am povestit despre dezamagirile provocate de barbati.Atitudinea asta de nepasare e ca un sentiment de eliberare din corsetul de regului de"buna purtare" pe care le-am impus de-a lungul vietii spre ai face pe altii multumiti, asa ca eu dragilor, m-am hotarit sa traiesc in primul rand pentru mine si apoi pentru altii, oricat de egoist ar suna acest lucru, asta nu inseamna insa ca ma instrainez de lume, ca ma automartirizez, nu!dar tot asa cum dupa multi ani de munca avem dreptul  la pensie, avem si acest drept in raporturile interpersonale, de vina o fi mediul tot mai pervertit, devenim  "iradiati" de neajunsurile ce ne sunt inoculate....nu stiu? si nici nu mai conteaza!
    Nu stiu daca gandurile mele s-au materializat in cuvinte care sa exprime exact asa cum simt acum, dar cert este un lucru, simt nevoia sa ma retrag  pentru cateva zile intr-un loc linistit, departe de problemele cotidiene si existentiale, vreau un loc in care sa-mi arunc incarcatura sufleteasca a altor oameni pe care o port in mine fara voie.Eu sunt o femeie vesela nu morocanoasa si apatica, nu pot intoarce spatele nimanui dar uneori se mai aprind beculetele de alarma in creierasul meu si-mi spun ca am prea putina grija de mine si prea multa pentru altii, de ce spun asta? pentru ca am cazut prada  unor cersetori de atentie imbracati in haine imparatesti care considera ca li se cuvine totul fara insa a oferi altceva decat probleme in plus.
      Deci, dragii mei e greu sa gasesti omul - oglinda printre atatea lume care vinde iluzii, gasim greu sentimentul de reciprocitate, de intelegere insa respectul, increderea si iubirea fac ca totul sa fie de durata...si realizam cum iubeste fiecare dupa masura cu care se iubeste pe el.
  Mai e putin si Primavara va ajunge Prim- ministru, ea remaniaza iubiri si incarca bugetul de dor depasind planul de sentimente, pe unii insa ii va trimite in somaj de vise si iluzii... tocmai de aceea inchei spunind - iubiti-va frumos!



sâmbătă, 4 februarie 2017

Reflectii despre viata

 
     Toti meritam o iubire, iubirea este benzina vietii cum bine spunea un amic iar credinta este motorul si poate toti de-a lungul vietii am trecut prin emotii mari, durere, extaz dar si agonie, am avut parte de iubiri tumultoase sau mai molcome, ma intreb insa cati au curajul sa povesteasca despre ele?cred unii in viata vesnica si tinerete fara batrinete? considera cumva ca au timp suficient sa treaca si prin iubire...fug de ea? sau pur si simplu le place jocul de-a iubire, unde nici nu pierzi, dar nici nu castigi nimic? sau poate au trecut prin faza prin care am trecut eu...cea care am trait clipa cumplita cand mi-a murit sotul in brate, momente in care am simtit ca ma parasesc cele mai elementare instincte si am simtit ca devin pe loc nebuna, starea aceea tampita ca incepi sa traiesti intr-o lume paralela in care nu vezi si nu mai auzi nimic, intri intr-o letargie trazitorie cand trupul parca isi pierde "busola",  pasii nu te mai asculta si simti ca universul tau s-a prabusit, dar poate nimeni nu stie mai bine decat mine sa renasca din abisurile suferintei, e un fel de" jertfa" si suferinta, poate trebuie sa o intelegem ca pe o lectie de viata spre a putea pretui mai apoi DARUL LUI - VIATA!
    Sa nu uitam niciodata ca viata trece repede si moartea vine pe neasteptate, iar cand poarta vietii se va inchide pentru noi, nu ne vor servi la nimic, nici bogatia , nici frumusetea si nici puterea.Poate multora dintre noi ne lipseste creativitatea, ce vreau sa spun mai exact?acea provocare, acea depasire a  limitelor, acei fiori, ineditul din cotidian, identificarile alternativelor, deschiderea, energia, daca toti am vedea asa in arii diferite, ne-am adapta mai usor la orice viata ne ofera, am fi mai flexibili si pregatiti oricand pentru nou, poate as mai adauga  si  un condiment, acea nebunie a  vietii pe care trebuie neaparat sa o traim!..dar....eu vorbesc, tu vorbesti, el vorbeste si fiecare intelege separat si exact ce vrea!
    Ce-ar fi sa pictam fiecare zi cu iubire? un proverb chinezesc spune:
" iubeste-ma atunci cand merit cel mai putin.Atunci am nevoie cel mai mult de tine". Subscriu!!!
Sa infuzam viata cu lumina si iubire, s-o traim frumos atat cat ne-a mai ramas!

duminică, 29 ianuarie 2017

Fantana sufletului meu

 
       Nu-i vara fratilor...!!!sa simti setea mai abitir decat vara, sa simti ca ti-e sete, ca ti-e sete de mori  si parca  cauti acea" fantana" din care sa bei pana iti simti sufletul linistit...dar din pacate unele fantani nu au parola de acces, sunt ferecate  ori pentru ca au secat, ori pentru ca altii au otravit-o...
    Setea de iubire o potolesti  printr-o discutie amicala cu ea,  cu IUBIREA, mi s-a intamplat si mie mai zilele trecute, a venit si m-a intrebat daca mi-e bine (...a vrut sa ma scoata din valtoarea gandurilor negre care ma coplesisera la un moment dat...!!! ) i-am raspuns ca sunt bine si ca maine cu siguranta imi va fi si mai bine iar din fantana sufletului meu voi  stinge setea celor care cred in mine, cred in frumos si in adevar si am promis ca voi sterge panzele de paianjen care ma incatusau intre regrete si amintiri.
      Am inceput prin a ierta si pe el si pe ea....si pe tine, si pe tine cel care poate dupa ce ai baut din fantana  sufletului meu, ai scuipat in ea...nu strig si nu chem pe nimeni, dar sunt fantana care poate stinge setea celor buni, celor adevarati, nu vreau insa sa par nici vulnerabila, nici tematoare, nici fiinta care are parte numai de tradari...nu!!! Doamne fereste! sunt eu cea care isi  varsa"umanul" prin eseurile mele...n-as reveni  la niciuna din iubirile mele din trecut, desi la acel moment, fiecare din ele mi s-a parut"wow!!!!" au fost incercari, unele sau consolidat in timp altele au murit dar,  din fiecare am luat ce a fost frumos si m-a implinit pe mine ca persoana....si tare mult mi-ar place sa mai intalnesc astfel de oameni care sa aduca ceva bun in viata mea....cu toata reticenta de care va vorbesc  dorul si setea de frumos nu o sa ma paraseasca niciodata!
     Pentru unii, poate am fost  o ratacire intr-o "criza de dor" sau poate am vrut eu sa-mi"repar" sufletul, dar de multe ori m-am ales cu vise si ganduri insangerate, sau poate m-am incarcat cu energia aceea atat de necesara sa poti face acel curcubeu  drept pod spre lume larga, spre cei din jur...ce-am vrut azi de fapt prin acest eseu? sa beau un pahar de cuvinte alaturi de voi cei care mai credeti in frumos, in curaj, in bine si in biruinta vietii. Setea de nou, de originalitate sa nu va paraseasca niciodata! Nu putem decide cine intra in viata noastra, dar, putem decide cine ramane in sufletul nostru. Iubiti-va frumos!


Sursa imagine:https://olgutza01.wordpress.com/2014/05/08/fantana/

duminică, 22 ianuarie 2017

Confuzie si perspectiva

 
      Ma simt putin confuza, sunt ca o copila in fata unui puzzle si nu stiu de unde sa incep...dar sunt inarmata cu entuziasm si curiozitate, vreau sa vad ce va fi, cum va fi si in ce conditii....dar tot ce fac starneste in mine pasiune si asta mi se pare un lucru bun, nu ma joc cu destinul, nu fortez lucrurile, cred doar in coincidente si in  alegerile mele care rareori m-au dezamagit...mai cred in intamplarile alea care le poti transforma in ceva frumos sau le poti lasa sa plece cum au venit...
     Nu mai caut nimic pentru ca mi-am pus deja atatea intrebari ca am ajuns sa cred ca ori ele s-au indragostit de mine ori eu de ele ca prea des mi le puneam, prea des le accesam, acum savurez conversatiile avute cun x sau y si ajung sa cred ca si aceste mici nimicuri imi pot umple sufletul de bucurie...mi-am ordonat gandurile si le-am salvat pe cele frumoase....o sa mai am nevoie de ele, multumesc celor care s-au invrednicit sa le trimita spre mine, gratitudinea este o emotie complexa si tocmai de aceea imi vine greu sa o exprim, dar ma las cuprinsa de acel frumos si magie si cu plecaciuni le multumesc in gand, dar si aici  pentru tot.
    Stiti la ce ma gandesc? ca uneori daruim fara sa ne gandim ca cel in cauza are sau nu are nevoie de acel dar, ideea e alta...uite acum eu am realizat valoarea acelor "daruri "exprimate in cuvinte candva dar care acum conteaza atat de mult pentru mine.Exista o ciclicitate, viata iti da atatea examene pana iti inveti lectia, poate eu unele nu le-am invatat la vremea potrivita sau poate le-am uitat, dar viata nu uita...ti le da din nou....stai ca un observator si iti revezi propriile trairi asa cum fac eu acum...desi, greu cu puzzle-ul...unele piese lipsesc!
     E iarna, e gri in fiecare zi...greu sa gasesti lumina, soarele ... si totusi...simtirea mea nu se lasa pagubasa, cauta...comori sau poate pericole ascunse sau surprize, e un joc intre inima si ratiune la care se adauga si doza de mister, care ma agita, ma nelamureste si imi da starea aceea picanta de dualitati, un joc al provocarilor, care ma indeamna sa fiu mai buna, sa ma joc cu viteza timpului care nu ne iarta pe niciunu'  dar care ne ajuta sa fim un R.A.I adica:
Respect
Autenticitate
Iubire neconditionata

sâmbătă, 14 ianuarie 2017

Stari efemere

   
      Atunci cand e sa ti se intample ceva rau nu e cu preaviz, poate doar primesti asa semnale usoare ca ceva nu e spre binele tau, dar in forfota problemelor cotidiene ai tendinta sa le ignori iar cand le primesti simti ca-ti fuge pamantul de sub picioare, ti se taie respiratia  si pofta de mancare ( asta din urma ar fi cel mai nimerit neajuns....oricum vreau sa dau cateva kg jos...asa ca... ma atinge la fix !!!!).
    Loviti de neputinta si parca de un sentiment de razvratire am vrea parca sa facem o vraja sa fie totul ca inainte...din pacate orice ai face si orice ai zice, lucrurile odata intamplate nu se mai pot repara iar raul de amintiri curg spre tine, aproape te inunda, iti aminteste tot ce ai patit, cine te-a ranit, de ce te-a dezamagit si de ce lucrurile nu s-au intamplat asa cum ti-ai fi dorit sa  se intample. Vrei sa ai raspunsuri, dar din pacate ramai doar cu intrebari, stii ca totul va trece si  nu mai cauti justificari doar poate frici care exagereaza realitatea, construiesti ziduri care sa te protejeze,  inchizi bucati din tine sau poate doar bucata ranita si te gandesti oare de ce nu s-a inventat un gen de medicament ca si Nurofenul pentru  dureri de suflet si drame emotionale, existentiale...
      Dar ce fac acum? arhivez si dezarhivez amintiri?...o melodie...un gand...un cuvant spus candva de cineva, declanseaza in mine starea asta turbulenta, de aparenta vulnerabilitate sau poate tanjesc dupa ceva nedefinit poate chiar banal si nu  am liniste interioara...stiati ca si banalul are  farmecul sau? niciodata nu mi-am dorit lucruri spectaculoase, daca s-au intamplat au fost o binecuvantare pentru mine dar,  de-a lungul timpului am invatat sa apreciez si momentele mai putin reusite, mai putin fericite sau cum naiba le-o chema, pentru ca datorita lor am reusit sa le apreciez din plin pe cele frumoase.
     Am avut parte in viata de acei oameni frumosi pe care i-am numit - oameni cadou, de ce? pentru ca oamenii astia te inspira, te provoaca, ba mai mult,  te slefuiesc cumva...reusesti sa schimbi cumva ceva in bine, pentru ca ei reusesc sa scoate la iveala tot ce ai mai bun in tine...apar in viata ta cand nici nu te astepti, dar cand poate ai cea mai mare nevoie de ei sunt in fel de puncte de rezonanta si chiar vorbeam mai cu o zi inainte cu un amic despre acest lucru...cu ei imparti momentele de gratie, de frumos,  de expansiune a gandurilor, a simturilor, si iti lasa impresia ca langa ei timpul se opreste in loc.
      Acesti oameni au un merit, sunt deosebiti, te iubesc si te accepta si cand esti intors pe dos, ciufut, sau ai o stare proasta, neprietenoasa...ideea e alta ca tu uiti sa ii mai cauti crezand la un moment dat ca asa e firesc, iar ei raman cu firescul si naturaletea lor....si uite asa isi iau zborul cu aripile lor pline de iubire...oare nu-i pacat? ba da! pentru ca eu nu cred in relatii reciclate si in fire innodate, cred insa in etapa vindecarii si iertarii, in dragul de oameni, in rezonanta si interactiune. Dar ma opresc aici...am povesti care poate inca isi cauta" ascultatorii "si nu pentru ca nu le-ar asculta cineva...ci pentru ca poate nu le-ar intelege! ele raman depozitate poate suspendate ...pana cand? pana cand isi vor gasi echilibrul, dar si starea de spirit potrivita.