Blog premiat

RadioTasha

sâmbătă, 4 februarie 2017

Reflectii despre viata

 
     Toti meritam o iubire, iubirea este benzina vietii cum bine spunea un amic iar credinta este motorul si poate toti de-a lungul vietii am trecut prin emotii mari, durere, extaz dar si agonie, am avut parte de iubiri tumultoase sau mai molcome, ma intreb insa cati au curajul sa povesteasca despre ele?cred unii in viata vesnica si tinerete fara batrinete? considera cumva ca au timp suficient sa treaca si prin iubire...fug de ea? sau pur si simplu le place jocul de-a iubire, unde nici nu pierzi, dar nici nu castigi nimic? sau poate au trecut prin faza prin care am trecut eu...cea care am trait clipa cumplita cand mi-a murit sotul in brate, momente in care am simtit ca ma parasesc cele mai elementare instincte si am simtit ca devin pe loc nebuna, starea aceea tampita ca incepi sa traiesti intr-o lume paralela in care nu vezi si nu mai auzi nimic, intri intr-o letargie trazitorie cand trupul parca isi pierde "busola",  pasii nu te mai asculta si simti ca universul tau s-a prabusit, dar poate nimeni nu stie mai bine decat mine sa renasca din abisurile suferintei, e un fel de" jertfa" si suferinta, poate trebuie sa o intelegem ca pe o lectie de viata spre a putea pretui mai apoi DARUL LUI - VIATA!
    Sa nu uitam niciodata ca viata trece repede si moartea vine pe neasteptate, iar cand poarta vietii se va inchide pentru noi, nu ne vor servi la nimic, nici bogatia , nici frumusetea si nici puterea.Poate multora dintre noi ne lipseste creativitatea, ce vreau sa spun mai exact?acea provocare, acea depasire a  limitelor, acei fiori, ineditul din cotidian, identificarile alternativelor, deschiderea, energia, daca toti am vedea asa in arii diferite, ne-am adapta mai usor la orice viata ne ofera, am fi mai flexibili si pregatiti oricand pentru nou, poate as mai adauga  si  un condiment, acea nebunie a  vietii pe care trebuie neaparat sa o traim!..dar....eu vorbesc, tu vorbesti, el vorbeste si fiecare intelege separat si exact ce vrea!
    Ce-ar fi sa pictam fiecare zi cu iubire? un proverb chinezesc spune:
" iubeste-ma atunci cand merit cela mai putin.Atunci am nevoie cel mai mult de tine". Subscriu!!!
Sa infuzam viata cu lumina si iubire, s-o traim frumos atat cat ne-a mai ramas!

duminică, 29 ianuarie 2017

Fantana sufletului meu

 
       Nu-i vara fratilor...!!!sa simti setea mai abitir decat vara, sa simti ca ti-e sete, ca ti-e sete de mori  si parca  cauti acea" fantana" din care sa bei pana iti simti sufletul linistit...dar din pacate unele fantani nu au parola de acces, sunt ferecate  ori pentru ca au secat, ori pentru ca altii au otravit-o...
    Setea de iubire o potolesti  printr-o discutie amicala cu ea,  cu IUBIREA, mi s-a intamplat si mie mai zilele trecute, a venit si m-a intrebat daca mi-e bine (...a vrut sa ma scoata din valtoarea gandurilor negre care ma coplesisera la un moment dat...!!! ) i-am raspuns ca sunt bine si ca maine cu siguranta imi va fi si mai bine iar din fantana sufletului meu voi  stinge setea celor care cred in mine, cred in frumos si in adevar si am promis ca voi sterge panzele de paianjen care ma incatusau intre regrete si amintiri.
      Am inceput prin a ierta si pe el si pe ea....si pe tine, si pe tine cel care poate dupa ce ai baut din fantana  sufletului meu, ai scuipat in ea...nu strig si nu chem pe nimeni, dar sunt fantana care poate stinge setea celor buni, celor adevarati, nu vreau insa sa par nici vulnerabila, nici tematoare, nici fiinta care are parte numai de tradari...nu!!! Doamne fereste! sunt eu cea care isi  varsa"umanul" prin eseurile mele...n-as reveni  la niciuna din iubirile mele din trecut, desi la acel moment, fiecare din ele mi s-a parut"wow!!!!" au fost incercari, unele sau consolidat in timp altele au murit dar,  din fiecare am luat ce a fost frumos si m-a implinit pe mine ca persoana....si tare mult mi-ar place sa mai intalnesc astfel de oameni care sa aduca ceva bun in viata mea....cu toata reticenta de care va vorbesc  dorul si setea de frumos nu o sa ma paraseasca niciodata!
     Pentru unii, poate am fost  o ratacire intr-o "criza de dor" sau poate am vrut eu sa-mi"repar" sufletul, dar de multe ori m-am ales cu vise si ganduri insangerate, sau poate m-am incarcat cu energia aceea atat de necesara sa poti face acel curcubeu  drept pod spre lume larga, spre cei din jur...ce-am vrut azi de fapt prin acest eseu? sa beau un pahar de cuvinte alaturi de voi cei care mai credeti in frumos, in curaj, in bine si in biruinta vietii. Setea de nou, de originalitate sa nu va paraseasca niciodata! Nu putem decide cine intra in viata noastra, dar, putem decide cine ramane in sufletul nostru. Iubiti-va frumos!


Sursa imagine:https://olgutza01.wordpress.com/2014/05/08/fantana/

duminică, 22 ianuarie 2017

Confuzie si perspectiva

 
      Ma simt putin confuza, sunt ca o copila in fata unui puzzle si nu stiu de unde sa incep...dar sunt inarmata cu entuziasm si curiozitate, vreau sa vad ce va fi, cum va fi si in ce conditii....dar tot ce fac starneste in mine pasiune si asta mi se pare un lucru bun, nu ma joc cu destinul, nu fortez lucrurile, cred doar in coincidente si in  alegerile mele care rareori m-au dezamagit...mai cred in intamplarile alea care le poti transforma in ceva frumos sau le poti lasa sa plece cum au venit...
     Nu mai caut nimic pentru ca mi-am pus deja atatea intrebari ca am ajuns sa cred ca ori ele s-au indragostit de mine ori eu de ele ca prea des mi le puneam, prea des le accesam, acum savurez conversatiile avute cun x sau y si ajung sa cred ca si aceste mici nimicuri imi pot umple sufletul de bucurie...mi-am ordonat gandurile si le-am salvat pe cele frumoase....o sa mai am nevoie de ele, multumesc celor care s-au invrednicit sa le trimita spre mine, gratitudinea este o emotie complexa si tocmai de aceea imi vine greu sa o exprim, dar ma las cuprinsa de acel frumos si magie si cu plecaciuni le multumesc in gand, dar si aici  pentru tot.
    Stiti la ce ma gandesc? ca uneori daruim fara sa ne gandim ca cel in cauza are sau nu are nevoie de acel dar, ideea e alta...uite acum eu am realizat valoarea acelor "daruri "exprimate in cuvinte candva dar care acum conteaza atat de mult pentru mine.Exista o ciclicitate, viata iti da atatea examene pana iti inveti lectia, poate eu unele nu le-am invatat la vremea potrivita sau poate le-am uitat, dar viata nu uita...ti le da din nou....stai ca un observator si iti revezi propriile trairi asa cum fac eu acum...desi, greu cu puzzle-ul...unele piese lipsesc!
     E iarna, e gri in fiecare zi...greu sa gasesti lumina, soarele ... si totusi...simtirea mea nu se lasa pagubasa, cauta...comori sau poate pericole ascunse sau surprize, e un joc intre inima si ratiune la care se adauga si doza de mister, care ma agita, ma nelamureste si imi da starea aceea picanta de dualitati, un joc al provocarilor, care ma indeamna sa fiu mai buna, sa ma joc cu viteza timpului care nu ne iarta pe niciunu'  dar care ne ajuta sa fim un R.A.I adica:
Respect
Autenticitate
Iubire neconditionata

sâmbătă, 14 ianuarie 2017

Stari efemere

   
      Atunci cand e sa ti se intample ceva rau nu e cu preaviz, poate doar primesti asa semnale usoare ca ceva nu e spre binele tau, dar in forfota problemelor cotidiene ai tendinta sa le ignori iar cand le primesti simti ca-ti fuge pamantul de sub picioare, ti se taie respiratia  si pofta de mancare ( asta din urma ar fi cel mai nimerit neajuns....oricum vreau sa dau cateva kg jos...asa ca... ma atinge la fix !!!!).
    Loviti de neputinta si parca de un sentiment de razvratire am vrea parca sa facem o vraja sa fie totul ca inainte...din pacate orice ai face si orice ai zice, lucrurile odata intamplate nu se mai pot repara iar raul de amintiri curg spre tine, aproape te inunda, iti aminteste tot ce ai patit, cine te-a ranit, de ce te-a dezamagit si de ce lucrurile nu s-au intamplat asa cum ti-ai fi dorit sa  se intample. Vrei sa ai raspunsuri, dar din pacate ramai doar cu intrebari, stii ca totul va trece si  nu mai cauti justificari doar poate frici care exagereaza realitatea, construiesti ziduri care sa te protejeze,  inchizi bucati din tine sau poate doar bucata ranita si te gandesti oare de ce nu s-a inventat un gen de medicament ca si Nurofenul pentru  dureri de suflet si drame emotionale, existentiale...
      Dar ce fac acum? arhivez si dezarhivez amintiri?...o melodie...un gand...un cuvant spus candva de cineva, declanseaza in mine starea asta turbulenta, de aparenta vulnerabilitate sau poate tanjesc dupa ceva nedefinit poate chiar banal si nu  am liniste interioara...stiati ca si banalul are  farmecul sau? niciodata nu mi-am dorit lucruri spectaculoase, daca s-au intamplat au fost o binecuvantare pentru mine dar,  de-a lungul timpului am invatat sa apreciez si momentele mai putin reusite, mai putin fericite sau cum naiba le-o chema, pentru ca datorita lor am reusit sa le apreciez din plin pe cele frumoase.
     Am avut parte in viata de acei oameni frumosi pe care i-am numit - oameni cadou, de ce? pentru ca oamenii astia te inspira, te provoaca, ba mai mult,  te slefuiesc cumva...reusesti sa schimbi cumva ceva in bine, pentru ca ei reusesc sa scoate la iveala tot ce ai mai bun in tine...apar in viata ta cand nici nu te astepti, dar cand poate ai cea mai mare nevoie de ei sunt in fel de puncte de rezonanta si chiar vorbeam mai cu o zi inainte cu un amic despre acest lucru...cu ei imparti momentele de gratie, de frumos,  de expansiune a gandurilor, a simturilor, si iti lasa impresia ca langa ei timpul se opreste in loc.
      Acesti oameni au un merit, sunt deosebiti, te iubesc si te accepta si cand esti intors pe dos, ciufut, sau ai o stare proasta, neprietenoasa...ideea e alta ca tu uiti sa ii mai cauti crezand la un moment dat ca asa e firesc, iar ei raman cu firescul si naturaletea lor....si uite asa isi iau zborul cu aripile lor pline de iubire...oare nu-i pacat? ba da! pentru ca eu nu cred in relatii reciclate si in fire innodate, cred insa in etapa vindecarii si iertarii, in dragul de oameni, in rezonanta si interactiune. Dar ma opresc aici...am povesti care poate inca isi cauta" ascultatorii "si nu pentru ca nu le-ar asculta cineva...ci pentru ca poate nu le-ar intelege! ele raman depozitate poate suspendate ...pana cand? pana cand isi vor gasi echilibrul, dar si starea de spirit potrivita.

luni, 9 ianuarie 2017

Regasire

   
    Anul acesta m-am hotarit sa-mi schimb prioritatile, poate au si fetele mele putina crestina dreptate, radioul imi fura cam mult din timpul zilei, dar este totusi o potentiala sursa de incarcare  energetica pozitiva, m-au ajutat mult feedback-urile primite de la ascultatori, am gasit in ele ceea ce poate imi lipseste in singuratatea mea : iubire, respect si drag de a merge mai departe in tot ceea ce fac....dar pe undeva am avut si momente cand parca m-au strapuns cu picamerul si m-au facut zdrente unele mesaje si intamplari datorate acestui hobby. Dar una peste alta nici izolarea nu ar fi fost o solutie, m-ar fi privat de acumulare de informatii, de instruire, si de ce nu,  chiar de oportunitati....socializand am cunoscut oameni speciali de la care am avut multe de invatat, dar am observat ceva, desi suntem multi online, de-o vreme nu mai suntem capabili sa socializam nici macar in virtual, vedem, citim, dar uitam sa comentam, pentru ca  gandul ne zboara grijile cotidiene. Noroc cu blogul, noroc cu cuvintele mele din umbra, imi curat mintea de gandurile care nu vor sa mai poposeasca in sufletul meu, pentru ca infrangerile avute in anul trecut le-am trecut la "clasat" si uitat, pastrez doar victoriile, intorc pagina si ma duc mai departe...
     Dialogul singuratatii se duce in doi: intre suflet si judecatorul suprem, judecatorul imi arata aspru cu degetul tot ce am gresit, si nu este mai mare rusine decat rusinea ta fata de tine, de tot ce ai gresit in fiecare zi, in fiecare seara asist la o judecata si cand" procesul "s-a terminat unde credeti ca ma retrag? tot in mine, in sufletul meu, uneori pedeapsa data de judecator mi se pare prea grea de dus, parca as lasa o parte din ea  si pe umarul cuiva...dar acel umar de urgenta,  care s-ar constitui un scut moralizator, e greu de gasit si imi trag sufletul cum pot si imi dovedesc iar si iar ca pot.Viata e atat de nesigura, pariezi pe familie, pe prieteni, pe iubire, nu ies toate cum vreau... dar, in pofida acestui fapt  ma incapatinez sa cred ca nu m-am nascut sa pierd...ci sa castig! nu vreau devalorizare si subapreciere legat de propria-mi persoana si consider ca sunt suficient de buna sa merit sa primesc de la viata ce-mi propun sa am...gasesc resurse  si un izvor nesecat de speranta, cu care mereu  merg mai departe....nu uit insa sa fiecare drum isi are pretul si imi asum alegerile lupta cu vicisitudinile vietii.
     Stiti la ce ma gandesc acum? la cata iubire se risipeste  din cauza nesigurantei noastre, din cauza arogantei noastre, orgoliilor si lista ar putea conntinua... si ce facem in schimb? ne adancim in adanci tristeti si, enervate dezamagiri si obositoare taceri.Poate si sufletul meu se ascunde acum sub fila blogului, e un refugiu, o face din teama de a nu fi ridiculizat si face un pact secret cu"judecatorul"...are carevasazica  acceptul" rebeliunii "in scris vis-a-vis de oameni, situatii, sentimente...si doar atat!

joi, 22 decembrie 2016

Definitii sau convingeri de viata

   
     Cautam mereu definitii despre viata, desi mi se pare ciudat, azi am incercat sa-mi raspund cumva, viata mea e in oamenii care ma inconjoara, pentru ca fiecare din ei si-a pus cumva amprenta, cu un zambet, cu o vorba, cu un ras sau cu un plans, cu o bucurie sau cu o suparare...
     Am fost dezamagita de foarte multe ori ca sa mai pun intrebari vietii, continui sa merg mai departe dar mi-e dor de amintirile mele, de oamenii care insemnau mult pentru mine, dar nimic nu sta pe loc, oricat ne-am dori acest lucru, mereu exista un alt act al vietii sau o alta scena care te trezeste la realitate si realizezi ca a fost totul doar in imaginatia ta.
    Mi-au reprosat multi ca eu am trait intr-un glob de cristal, ca am fost protejata si ca ma rog ..cate si mai cate...ar fi fost bine sa fi fost asa...dar, se pare ca eu am protejat pe altii, in felul meu, poate acum ma simt binecuvantata, pentru ca El mi-a aratat ca  am mult  de oferit, de apreciat si nu vreau sa fac risipa de oameni, de sentimente, de impliniri si mai e ceva! nu vreau sa raman corigenta la pusul in practica.
   As vrea in 2017 sa nu pun lacate inimii atunci cand simt cu adevarat ceva, sa nu incui usa sufletului de frica sa nu mi-l fure cineva, tanjesc sa traiesc fara frica ca pot fi ranita, vreau sa iubesc liber! vreau sa fiu eu insami, cat mai naturala, sa ma comport cumva diferit si mai ales sa scap cumva de balamucul lumii care judeca si te eticheteaza in fel si chip. Vreau sa zambesc mai mult, pentru ca se spune ca exista o relatie stransa intre zambet si unele comenzi care intersecteaza aria hipotalamica, adica cu alte cuvinte oamenii care zambesc mai mult se bucura mai mult de viata, traiesc mai mult si atunci cand se imbolnavesc le trece mai repede, apropos de hazul la necaz, atat de practicat de noi romanii. As vrea sa-i "imbolnavesc" si pe cei din jur cu zambetul meu si as vreaa sa inteleaga cei din jurul meu ca la un zambet se raspunde tot cu un zambet, la o imbratisare cu o imbratisare si la iubire tot cu iubire spre a putea sa ne luminam reciproc vietile....fiecare dintre noi este unic, un dar unic al lui Dumnezeu pentru omenire, fiecare dintre noi avem ceva de daruit altora, ceva ce nimeni altcineva nu are.
    Peste doua zile e Craciunul, hai sa fim oameni pentru oameni, craciuni si craciunite unii pentru altii!

 

joi, 8 decembrie 2016

Viata in culori

   
         Am o disponibilitate uriasa de a oferi iubire si protectie, sunt ca un tavalug de emotii si afectivitate, dar ma doare al naibii de tare cand unii  profita de acest lucru si ma cred fraiera....poate e si vina mea  ca iubesc fara sa cantaresc, fara sa judec...cand mintea ti-e plina de frumusete, lumea ti se arata frumoasa, doar ca exercitiul nemultumirii  rodeste in fiecare dintre noi si oricant ai face pentru unii oameni tot nemultumiti vor fi...Ideea este ca Dumnezeu ne da atat de mult si noi stim sa oferim semenilor atat de putin...de ce ne zgarcim? de ce se incranceneaza unii sa se scalde in nefericiri cand viata poate sa ne ofere atat de multe lucruri frumoase? Cineva imi spunea ieri ca traiesc mai mult pentru altii decat pentru mine si ma intreba cand voi alege sa traiesc pentru mine?Da, poate are dreptate... pe retele de  socializare toti sunt fericiti, toti par supereroi dar ma intreb cati dintre ei  sunt asa in realitate? ...pentru ca cea mai grea capcana a nefericirii este incercarea de a parea fericiti...viata traita frumos e adevarat ca nu trebuie strigata, o traiesti pur si simplu nu doar acolo in virtual ... si  daca ai apasat pe butonul log out sa te trezesti  al naibii de singur si nefericit...dar nu sunt eu in masura sa cataloghez oamenii tocmai  pentru simplu fapt ca  si aceste incercari de a parea fericiti induc acea stare de bine...nu intamplator se spune : ai grija la ce te gandesti ca s-ar putea sa se intample!
      Pe peronul vietii imi apar acum amintiri ce dor, dar imi imbrac sufletul in culori,  pentru ca insasi viata este o infinitate de culori, ma pregatesc pentru un an nou in care poate voi fi mai asertiva ( cum imi cerea sa fiu  mai zilele trecute o colega...) si voi cauta in timp pe fiecare dintre cei pe care ii iubesc  oferindu-le sugestii legate de  culoarea potrivita..de ce? pentru ca pentru fiecare dintre noi viata are o alta culoare,  le-as sugera sa  tina cont si de nuante, au si ele importanta si farmecul lor, paleta griurilor ar trebui exclusa pentru ca ele reprezinta tradarile si tristetile...mai bine sa deschidem un curcubeu spre noul an cu culori calme, calde iar Bunul Dumnezeu sa intregeasca prin bunatatea Sa tabloul vietii fiecaruia dintre noi!
      Cei mai frumosi oameni din viata mea ii port in suflet si-i imbrac in cele mai alese culori pentru ca ii iubesc iar cand iubesti totul primeste o alta culoare iar  lumea mea plina de culoare nu se pupa cu lumea celor fara culoare.