Sunt ZEN de dimineata, vreau sa raman asa pe tot parcursul zilei, e Duminica si apoi, asta inseamna relaxare, privesc lucrurile fara impotrivire, le accept asa cum sunt... de altfel asta e arta ZEN.. sa accepti lucrurile asa cum sunt  si sa fii in ritm cu fluxul de informatii care vine din exterior spre tine. A fost ciudata vremea de cateva zile incoace, azi insa parca si natura participa la starea mea, e soare la Satu Mare, sunt ZEN..a plouat destul, hmmm! cica atunci cand ploua isi bate dracu' nevasta, dar oare acum o fi invers? ;) o iubeste?? care tare as mai vrea sa stiu! dar pentru ca nu am interlocutori si nu sunt in emisie la radio...lol!! io, cea bolnava de intrebari cu rost sau fara rost, nu gasesc un raspuns diplomatic, ma las pagubasa, si-mi zic asa cum imi spunea un amic cand sunt mai" blonda" :
 - Ioaneeeeeeeeee!! nu te stresa! lumea e faina si roz, iar de restu' acadele!  ;)
  

Empatie

      Ma  straduiesc sa gasesc o empatie  cu cei din jurul meu, sa le inteleg alegerile, sa pot sa pot sa-i descopar mai bine, sa vad povara care o au in momentul in care reactioneaza  destul de ciudat, dar din pacate observ  ca sinceritatea si sentimentele bune au devenit un lux pe care putini si-l permit...se hranesc cu  validari false, principiul asumarii si al responsabilitatii a apus demult...fiecare arunca vina pe celalalt, e mai simplu asa cand vrei sa te scoti dintr-o situatie in care nu te simti comod.
    N-am o perfectiune inchipuita si nici nu pretind asa ceva, ma aliniez doar asa cum pot dupa principiul celor 7 ani de acasa, incerc sa nu supar, sa nu fiu necuviincioasa, mai cred inca in prietenie ( cu toate ca m-am ars  de multe ori...! ) mai cred ca daruirea are si reciprocitate....am oferit sanse vietii in general, oamenilor si de cateva ori sentimentelor.
    De-a lungul vietii am invatat sa cred in sentimente, dar sentimentele fac loc uneori dezamagirilor si atunci ma apuca o senzatie de revolta, ma cert pe mine ca  nu gestionez prea bine creditele sentimentale, ca fundamentul relatiilor pe care le intreprind e prea subred, si fac introspectii peste introspectii, ma macin in cel mai stupid mod, realizand ca dau intr-o ciclicitate  absurda. Viata imi ofera zilnic lectii noi si  una peste alta asta cumva da farmec vietii, poate ar fi plictisitor sa fie totul ca la carte...tocmai de aceea incerc sa resuscitez ce se mai poate in speranta ca ceva bun tot imi ramane. Am incercat sa tin alaturi de mine oameni dragi, atat cat mi-a stat in putinta dar i-am lasat sa plece cand am simtit ca apropierea mea nu le face bine, unii mi-au dat sperante,  bucurii,  altii  mi-au adus tristete, oricum colaborarile cu ei, m-au ajutat sa fiu  mai chibzuita, si sa pricep ca, ceea  ce nu merge la inceput nu  va mai merge niciodata, vorba romanului "boala lunga, moarte sigura" astfel incat am taiat  din primele incercari orice  colaborare.
    Lista invataturilor, mi-a dat cumva o doza de curaj  pentru schimbarile  pe care le am in perspectiva...ce vreau? putin...putin de tot! vreau liniste si caldura  sufleteasca! Atat!

   

      Mi-am cam iesit din mana, n-am scris demult  pe blog, asta pentru ca poate gandurile mele au fost prea personale si n-am vrut sa le fac publice,  am dat "save" doar in mintea mea,  dar, viata mea se incapataneaza sa incerce mereu drumuri noi,  neplanificate, pentru ca  planuri pe termen lung am incetat sa mai fac...iubesc cu indarjire tot ce ma inconjoara, sunt tributara ideii ca nimic in viata nu e intamplator, tot ce imi apare in cale are rostul lor.Nu m-am intrebat niciodata de ce mie poate  mi-a dat Cel de sus oameni frumosi de la care am avut mereu de invatat cate ceva, poate i-am meritat sau poate ei m-au meritat pe mine, nu mai conteaza care a fost balanta, cert este ca ei m-au facut mai bogata sufleteste, si poate nu am suficienti genunchi sa-i multumesc Lui pentru acest lucru.
    Nu toate lucrurile in viata mi-au iesit cum am vrut, dar nu datorez nimanui nicio justificare, am facut cum am simtit in acel moment, ma iert si ma accept, pentru ca altminteri as fi plina de frustari, care mi-ar dauna mie in primul rand si apoi celor din jur...n-am nici pareri de rau, pentru ca daca le-as avea ar incolti in sufletul meu si m-ar durea foarte tare cand le-as simti.
    Sunt o incapatanata, dar incapatanarea mea nu e in detrimentul celor din jur, imi cunosc si limitele si slabiciunile, daca am cazut, stiu sa ma ridic, dar trebuie sa recunosc ca atunci depind de putina sustinere, am nevoie de cineva sa-mi ridice moralul, si ajung uneori chiar sa rad cu lacrimi alaturi de prietenii care  reusesc sa ma remonteze prin  sfaturile lor, prin cuvintele lor si-mi spun: Doamne, Olga! ce norocoasa esti cu asa oameni frumosi langa tine!
    Viata mi-a dat suficiente provocari care sa-mi tina interesul la nivel optim si sa ma faca sa-mi doresc mereu mai mult si cu dorinta de implicare  care m-a facut cumva sa tind spre cea mai buna varianta a mea.
    Momenetele mele de introspectie ma ajuta sa ma descopar mereu, si mai e ceva, imi stochez cu grija fiecare lectie pe care mi-a dat-o viata, nu vreau sa recidivez, vreau sa invat din fiecare  cate ceva...asta sporeste farmecul vietii,  ma fericeste si ma tine in parametri...cu alte cuvinte simt placerile simple ale vietii, traiesc intens si liber si ma bucur de prezent!