Blog premiat

joi, 28 august 2014

Timpul o ia la goana...

        Azi mi s-a facut dor de o poveste, de o poveste adevarata, am stat si am cugetat, am ascultat muzica si am crosetat idei  legate de faptul cum timpul ne schimba, schimba oamenii, sentimentele, relatiile si fagaduielile, nimic nu e pentru totdeauna nici macar acea dragoste cosmica din basme cu Feti Frumosi si Ilene Cosanzene, apar personaje noi, care ofilesc  trairile care credeai ca raman forever...incercam sa ne coloram viata cautand alte activitati care ne dau satisfactii si uitam de acei oameni dificili, complexi si nestatornici in sentimente.
       Cu totii ne  dorim o iubire mare, care sa nu se termine niciodata, inepuizabila, pe care s-o poti lasa chiar mostenire cand se termina viata celor doi, sau cand se sfarseste viata unuia sa mai poti iubi odata chiar cu pretul celei mai mari suferinte, pentru ca nimic nu se compara cu acel fior al dragostei, al dorului nespus...sa gasesti acea persoana care sa te iubeasca  asa cum esti: cum calci, cum zambesti,  cum vorbesti, cum maninci, cum palavragesti si lista ar putea continua...o dragoste necontorizata, care sa tina vesnic, o dragoste in care existe incredere si mai ales respect! Am incercat si eu sa-mi redeschid inima, nu m-am ales cu roade, am dat peste oameni cu orgolii prea mari, oameni impietriti, prea impietriti spre a  mai simti ceva cu adevarat, am ramas cu amintiri mai mult sau mai putin placute cu vorbe si cam atat!..peste tot s-a lasat perdeaua nepasarii!
       Viata mi-a dat ocazia sa vad cine m-a iubit cu adevarat si cine m-a iubit declarativ si interesat, mi-a dat ocazia  sa vad ce insemn pentru unii dar si pentru mine insami, n-am crezut niciodata ca pot indura cate am indurat, dar ce ma bucura e ca  loviturile pe care le-am primit de la viata nu m-au inrait, nu m-au transformat intr-o persoana vulnerabila ci dimpotriva, m-au invatat sa lupt  sa devin mai puternica si mi-au aratat ca trebuie sa tin mai mult la mine, iar lectiile blande sau mai dure ale vietii mi-au testat limitele si depasirea acestora!


Gica - contra

   
     De multe ori nu realizam ca cei din jurul nostru sau mai precis cei dragi noua functioneaza dupa alti parametri, si ne lasam prada unor emotii distructive, ne enervam si rostim vorbe grele, vorbe care dor, vorbe care ucid sufletul, nu toate proiectele  au sorti de izbanda, unele esueaza, poate din varii motive, independent de vointa celor implicati direct, daca esti mereu dezamagit de oameni ajungi la un moment dat victima!
     Suntem rotite in marele angrenaj al Universului si  fiecare excelam prin ceva anume, evident de buna functionare a ta , a mea e nevoie si de celelalte piese, Universul iti da energia necesara dar o cerne prin sita ta, adica primesti ceea ce semeni dupa chipul si asemanarea ta, altminteri am fi identici si chiar n-ar fi frumos deloc! 
     Fiecate avem un domeniu in viata in care excelam, un hobby , o profesie, un gest si acel ceva il facem impecabil cu draga inima si fara efort, acea particica se muleaza perfect pe personalitatea noastra, o dobandesti in timp si nimeni nu are dreptul sa-ti darame acea parte  construita de tine!!!
     Unii stiu sa gateasca, altii canta, altii  danseaza frumos, altii stiu sa repare, sa gaseasca solutii pentru orice ,altii citesc mult, ramai placut impresionat cand stai in preajma lor, vorbesc cu usurinta cu care altii beau apa si n-o fac pentru cuvinte laudative, de admiratie, o fac pentru ca in primul rand se simt ei bine!
      Am intalnit in ultimul timp persoane carcotase, comentatori care contesta mereu ceva, mai cu seama atunci cand nu sunt ei subiectul din propozitie, consider ca aceste persoane sufera de "mediocrita cronica" si sunt asemenei apei : incolori inodori , insipizi!
       Deh!! ei nu pot iesi  in relief decat asa - criticand! pentru ei si soarele poate fi nesimtit, ori e prea ascuns sub nori, ori arde prea tare!..isi merita pe deplin statusul de Gica- contra!
       Daca lasi un carcotas sa-ti doboare excelenta ta inseamna ca nu-ti cunosti adevarata ta valoare, pentru ca ei urasc tot ce-i profund, natural si profesionist! Suntem individualitati construite dupa un anumit scop e pacat sa ne pierdem vremea si energia privind peste garduri straine, urand pe cei care si-au gasit drumul fericirii,  doresc fiecaruia sa poata  simti pe deplin implinirea si sa guste frumosul vietii dupa reteta proprie!...si nu uita, oamenii nu-ti vor intotdeauna binele tie, vor binele lor!!!

luni, 18 august 2014

Ironie versus marlanie

 
      Am pus neuronul sa se odihneasca, nu tropaiti si nu  tipati, vreau doar sa aberez putin ca tot nu am facut-o  demult...dar, atentie nu vreau sa fiu ironica, nu! desi...se spune ca sarcasmul este un fel de karate cu verbe, ideea este cam asa, ca taman tinta nu se prinde, toti rad in hohote  dar tu cel care dai esti absolvit de vina, insa daca tot te dai la karate nu te bate cu un marlan chiar daca se mai  spune si ca ironia bate marlania nu te cobori la nivelul lui..dar nici sufocarea strigatului launtric nu e o solutie, gaseste o cale de mijloc!
      Si acum sa va spun ceva..nu sunt Rocinanta lui Don Quihote, memorabilul ratacitor, nici macar magarita din biblie care s-a impotrivit sa mearga mai departe oricate bice a primit de la Baalam, nu miroase a grajd  la mine in suflet, miroase  poate a slana cu ceapa...lol!! sunt o ardeleanca autentica si nu vreau sa ma dezmint!gaseste-ti  mon cher Dulcineea  visurilor tale fara sa ma bagi in vizorul lunetei! de ce? pentru ca eu cunosc nobletea infrangerii, a respectului pentru cel mai bun(altii  din pacate nu...). Mi se pare inutil sa-ti irosesti resursele prietene!
   Ironia si sarcasmul sunt registre ale neputintei de-a fi bun cu oricine  prefer  tipul "idiotului " dostoievskian bland, iubitor neconditionat de aproape, modest, in niciun caz bleg, sanctionand si el nesimtirea dar cu cumpatare.
    Pe curand!

marți, 12 august 2014

N-am panza de sefa!!

 
         Neahh!!  N-am spus stofa ca deja mi se pare cam mult, panza e mai usor de tesut, putina canepa si te-ai scos, hei!!! dar cu stofa  e dichis, fabrica serioasa...mdea, dar nu asta e problema ci alta...mi s-a spus ca n-am stofa de sefa! n-am frate!... foarte adevarat! nu pot pretinde ca as avea ce nu am..dar am idei ...da' las' ca-mi pun staif, sa fiu mai scortoasa!...lol!!!e plin capusorul meu de idei, se bat intre ele de nazdravane ce sunt!Am idei carevasazica multe si traznite, sunt insa trebuie sa recunosc un pic cam prea visatoare si taman din acest motiv mi se reproseaza lipsa tangibilului, poate pentru ca trasez ideile altora si ele raman suspendate, uneori din lipsa de implicare alteori poate pentru ca nu aleg persoana potrivita, 'oi fi eu cu capul pe umeri dar uneori mai ajunge si in nori si uite asa ideile nu se mai concretizeaza!
        La urma urmei in tot raul este si un bine, de ce as incerca sa sugerez altora sa fie dupa chipul si asemanarea mea? eu ii iubesc asa cum sunt, faptul ca suntem diferiti da nota de frumos a lumii, nu toate dorintele noastre se implinesc si nu trebuie sa incriminam pe nimeni pentru ceea ce nu au ajuns sa fie! 
       Stiu sa-mi recunosc"lipsurile" ba chiar sa le relativez, ma bucur ca nu suntem croiti dupa acelasi tipar, daca ma inspir reusesc sa pastrez ceva din mine, ceva ce  personalizeaza stilul meu si ma bucur ca reusesc asta!
      O zi de Marti fara 3 ceasuri rele!
     

joi, 7 august 2014

Subiectul principal


       In fiecare zi cand imi deschid computerul gasesc cuvinte noi, cuvinte cu care uneori ma hranesc, sunt hrana sufleteasca, unele chiar sunt insuportabil de frumoase si incerc  pe undeva sa cred ca  din moment  ce sunt scrise... 'oi fi subiectul principal in viata celui care mi le-a scris...dar, decat sa "sar in aer" si sa devin o crisalida( neeeaah! sunt eu o gogosica, ca-s rotunjoara dar nu ma transform in  fluture cu una cu doua)...schimb macazul si traiesc in continuare nimicurile vietii de care chiar nu  vreau sa ma satur!
     De o vreme mi-am permis lucruri care m-au facut fericita, am calatorit, am intalnit oameni noi, am inceput sa imi dau voie sa exist, sa ma consum fara restrictii si am simtit mirosul fiecarui gand care m-a facut sa tresar si care m-a provoacat la viata! Am avut si fluturi care m-au "gadilat" si m-au facut sa nu tac, am spus poate si eu cuvinte care nu au avut acoperire totala, dar, mai conteaza? drumul spre frumos nu are sens dublu, daca pornim sa-l cautam nu avem voie sa ne oprim! nu vreau insa sa fac rau nimanui si cu atat mai mult sinelui meu...candva credeam ca iubirea trece si prin plamani, simti senzatia aia de sufocare, nu ai aer, simti ca doar prezenta persoanei dragi iti poate face viata posibila, acum am alta teorie, exista si"vorbe"fara cuvinte, trebuie sa taca si cuvintele in fata unor gesturi care spun tot, si apoi cine n-a cunoscut in viata dezmierdarea din priviri, a trait cam degeaba.
    Oamenii alearga dupa bogatii, averi, bani veniti usor peste noapte, eu nu-mi doresc asa ceva, tot ce doresc e sa nu pierd nimic din tot ce am, imi trebuie atat de putin, incat unii chiar nu realizeaza acest lucru, ce bine ar fi daca s-ar intelege acest lucru, sa ma lase fiecare sa iau exact ceea ce  se potriveste sufletului meu, pentru ca asta fac si eu, las placerea celorlalti de-a gasi  in mine ceea ce li se potriveste!
     Citisem mai zilele trecute  o carte mi-a ramas in minte ideea scriitoarei care spunea ca oamenii  se pierd din neatentie, viata e imprevizibila , apar situatii noi iar oamenii isi schimba chiar si cele mai profunde valori si asta nu pentru ca ar fi superficiali, ci pentru ca pur si simplu se intampla! cand  sufletul tau intra intr-o relatie cu un alt suflet si comunica simti...si e minunat, doar ca oamenii nu se  multumesc cu putin, de fiecare data vrem altceva si mai ales ce nu ne apartine, distanta dintre firesc si nefiresc e atat de subtila incat uneori nu o mai percepem!
    De cele mai  multe ori pretindem ca suntem ceea ce nu suntem , dam vina pe cel de langa noi pentru nefericirea noastra, ba il mai tragem si la raspundere atunci cand ne este rau, de ce nu intelegem ca de fapt subiectul principal din viata noastra suntem noi..ce treaba au altii cu nefericirea noastra?
 Sunt o persoana asumata, nu am motive sa ma plang, am ales ciorba reincalzita in locul mancarii proaspete si in pofida acestui lucru, nu am anihilat nicio traire, am lasat sute de sperante sa-mi inunde celulele, chiar daca uneori m-am simtit ca in  povestile cu zmei  si capcauni si poate ades m-am intrebat de ce  avem voie sa fim doar putin din ceva? de ce sa nu fim totul?...poate pentru ca viata este un spectacol al neispravirii!... daca am avea totul s-ar rupe vraja!