Mi-e sufletul obosit...

Stau linga ceasca de cafea si sunt ravasita de ganduri,nu sunt din cele fericite,desi as da oricat sa fie asa!As vrea sa pot sa spun ca sunt in sfarsit linistita...ca am de ce sa ma bucur,dar...decantez si cantaresc deocamdata.Asezarea lor poate va duce la estomparea starii,la clarificarea perspectivei...intodeauna cand iau decizii care ma dezavantajeaza stau in carapacea mea si-mi ling ranile,pina ma "regenerez" sufleteste...
O sa cad intr-o stare de blazare,pe care o urasc,pentru ca voi avea zile batrinicioase,zile cand nu voi dori sa nu vad pe nimeni...offf!!orgoliul meu cat poate sa fie de activ uneori?!!!!de ce oi fi asa?
Vreau sa ma plac din nou....dar oricat as vrea nu reusesc!!!
De ce fac asta?
De ce nu am taria sa spun stop?
De ce ma chinuiesc singura?
Nu mai stau nici pe messenger in vazul lumii,pentru ca avand probleme cu sufletul meu,nu vreau sa le transmit si altora starea mea..altii vad ca au probleme si mai mari si culmea stiti care este?!!! ma gasesc pe mine sa se confeseze...ii ascult si dau din mine tot ce pot sa le ridic moralul,pina la epuizare...
Dar pentru ca nimeni nu sare sa moara de grija mea,voi invoca incet optimismul meu desuet dar satios totusi,ce daca e perimat?important e sa dea roade...si sunt sigura ca zilele care vor veni imi vor aduce alinarea...asta datorita nevoii mele compulsive de a ma bucura inca de viata...
Sa aveti parte de liniste in suflet....e atat de importanta....sa va fie bine,sa nu aveti momente detestabile,devorati cu placere momentele frumoase care va lumineaza viata si nu va luati dupa mine cea care azi se simte devalizata sufleteste.
Timpul va rezolva totul...am incredere in el si in Cel de sus...