Mi-e dor...

     Stateam pe balcon si priveam pierduta, undeva departe...imi veneau in minte momente in care asteptam weekendul ca pe o binecuvantare, stiam ca pornesc la drum...unde?niciodata nu stiam precis destinatia, stiam amindoi ca vrem sa plecam si era suficient. Acasa o aveam pe mama care avea grija de fete si uneori ele doreau sa ne insoteasca, alteori preferau sa ramina acasa sa ne joace cu copiii din vecini sau mai apoi cand au crescut sa citesca sau sa iasa la plimbare cu fetele de seama lor.
     In camara aveam un cos din nuiele pregatit pentru iarba verde cu de toate..si lada frigorifica, luam niste haine de schimb si la drum!
Aveam ce-i drept si prieteni pe are puteam sa-i abordam la orice ora, erau pe aceeasi lungime de unda cu noi, cand se intampla sa nu-i gasim acasa(ce vremuri...puteai sa pleci fara sa anunti vizita ta...)trageam la o pensiune, la un motel si ni se parea extraordinar totul.
In general lui ii placeau iesirile linga o apa, innota foarte bine, era sportul lui preferat, imi explica cat de sanatos este inotul, dar cu toate ca stiam ca este un sport complex, mi-a fost frica de apa si n-am reusit sa invat sa inot niciodata...stateam pe mal si citeam, ascultam muzica, dezlegam rebus, si priveam in larg , il urmaream cu privirea pina cand de multe ori disparea mult in larg si mi-era frica sa nu-l inghita apa cumva...mai ales ca atunci cand ajungea la mijlocul lacului inota pe spate, lin...si aproape invizibil de la distanta...
Din fiecare excursie de sfarsit de saptamina veneam incarcati cu amintiri frumoase, acum priveam la vecinul de linga mine cum isi pregateste portbagajul...pleaca la pescuit la fiecare sfarsit de saptamina...e director la o banca, se pare ca si-a ales un hobby care il linisteste, bravo lui!
Imi lipsesc iesirile de sfarsit de saptamina, uff!!! ce inseamna obisnuinta...si sa nu-mi spuneti ca fiecare invat are si-un dezvat...ca nu prea functioneaza la mine...cand imi place ceva, renunt greu...
Mi-ar place sa iau din nou traficul in bot...sa plec la sfarsit de saptamana, undeva departe, sa uit de problemele existentiale, sa fiu doar eu si el...sa uitam de tot si toate...si tocmai de aceea trebuie sa spun:
Mi-e dor...
Mi-e dor...
Mi-e tare dor de tine!
Ma ineaca plansul de cat de mult dor am putut sa adun!
Imi sta un nod in gat si simt ca nu mai pot sa respir...
Ma simt gatuita...
Trag aer in piept sa-mi revin ca sa pot publica postarea...
Oare tu acolo sus, ai weekend placut?
...Al meu oricum e compromis...
   Mie dor! mi-e foarte dor de tine!