V-am spus ca sunt addicted...imi beau zilnic cafeaua si intru de dimineata pe net...in dimineata asta am baut-o linga o persoana absolut speciala,o persoana care mi-a dat o stare de bine,am avut impresia ca o stiu de viata si discutia s-a desfasurat intr-un mod foarte placut,nimic fortat,nimic care sa-mi dea senzatia de artificiu,ne-am facut doar mici marturisiri care ne-au intregit momentele perfecte pe care le-am petrecut impreuna...trebuie sa recunosc ca cele mai deosebite momente in viata nu sunt cele cu artificii si viori ci cele care dincolo de praf si oboseala,vezi sinceritate,atasament dincolo de orice conventii ridicole si masuratori rigide pe care uneori educatia pe care o ai ti-o impune...
Stiti la ce ma gandeam? ca oamenii sunt setati genetic sa spere,sa spere ca intr-o zi totul va fi asa cum isi doresc ca totul se va normaliza in viata lor,ca viata o sa aiba un curs lin,ca vor avea o viata implinita...eu sunt una din acele persoane, am depasit multe obstacole,chiar in momente cand poate totul era impotriva mea.
Azi presimt o cearta cu mine insami...o sa-mi impun mai mult pragmatism,sa nu visez cu ochii deschisi,ca s-ar putea sa-mi iau in freza,vorba unei prietene...dar deocamdata imi face bine starea asta,poate pentru ca nu-mi sta in fire sa fiu realista,iar cand sunt ,o fac exact in momentul in care s-ar impune un pic de visare,fapt pentru care recunosc ca sufar uneori...hmmm!!!uneori cuvintele pot sa-ti dea o stare extraordinara ,este suficient sa-ti spuna cineva"Toamna e atat de aproape.... dar si cand era departe... ochii tai erau imaginea ei...imaginea ei minunata... intr-un amestec de culori... ce nu poate fi redat prin cuvinte... ci doar imaginat"
Si poate as vrea sa fiu o toamna rodnica,cu fructe din care sa pot satura imaginatia lui...nu stiu?poate niciodata n-am stiut exact ce vreau...sau poate nu i-am inteles pe altii ce vor cu adevarat,poate ar trebui sa mai estompez din caracterul meu de visatoare,dar la naiba!!!asta imi da o stare adorabila,daca ma schimb si cobor cu picioarele pe pamint,s-ar putea sa nu ma mai plac...il mai las totusi putin sa zburde,chiar daca speratul asta la nesfarsit,ma va face sa sufar,mai plutesc putin printre nori...si totusi poate am inteles aiurea,mai sa fie!!! dar intuitia mea de femeie,parca imi spune ca nu sunt pe un teren minat si pot sa merg mai departe..
Uite cum blogul a devenit pentru mine un loc in care imi expun frustrarile,bucuriile,experientele cotidiene,un filozof spunea ceva de genu' ca omul nu a fost creat pentru a fi fericit ci pentru a oscila intre nebunia descoperiri si plictiseala de armonie,fericirea fiind doar momeala care il tine in cursa pina la sfarsit...
Cred ca avea dreptate...vreau sa gust insa din aceasta dulce momeala cat timp voi mai avea de acum incolo...lucru pe care vi-l doresc si voua cu prisosinta!
De data asta nu va blestem,sa fiti iubiti, ci sa fiti fericiti in cursa lunga!
...Iar eu multumesc Celui de sus ca intalnesc oameni care ma fac fericita!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu