La portile paradisului...

Daca cineva iti spune ca se afla "la portile paradisului" cand te vede online ce poti sa intelegi?
Nu vreau sa par prozaica dar imi vine in minte un banc apropos de asta...pe care am sa vi-l scriu:
La portile paradisului se intilnesc 2 barbati:

- De ce ai murit?

- Am murit de frig, dar tu?

- Am murit de fericire

- Adica?

- M-a sunat cineva spunind ca la mine acasa era un barbat in pat cu sotia mea. Am ajuns acasa, l-am cautat si nu l-am gasit nici in dulap, nici in gradina, nu l-am gasit si am murit de fericire!

-In frigider nu l-ai cautat?

Dar sa revin la subiectul blogului,cuvintele tale,dragul meu, trebuie sa recunosc ca ma ridica deasupra tuturor vicisitudinilor vietii cotidiene si-mi sugereaza ca viata devine frumoasa atunci cand "blestemul dragostei" cade asupra noastra...ne da aripi si ne face sa plutim in eter...
Ador acest sentiment,acest gol in stomac,cand astept ca tu sa apari online pentru ca cuvintele tale sunt ca un praf magic pentru mine si stii de ce? pentru ca le simt curate,necosmetizate..
Citeam in "Jurnalul unui mag" a lui Paulo Coelho ca tocmai faptul ca faci cu entuziasm ce faci te face sa simti cum iubirea te transforma si te face sa simti ca te afli la portile paradisului...
Vulnerabilitatea mea, de femeie slaba s-a transformat intr-un soi de vanitate care simteam ca ucidea tot ceea ce eram eu, feminina, dorita, alintata,am deschis ochii mintii si am vazut in ochii tai verzi,gradinile edenului unde totul era verde si proaspat,cu arome de lamai verzi,mar verde,si parfum de tuberoze,privirea ta a ramas nemiscata ma urmarea si ma incalzea ca soarele care scalda paradisul pe care mi-l sugerai...a incercat o lacrima sa-mi stearga imaginea....dar am reprimat-o ,dorind ca frumusetea iluziei sa ramina asa proiectata in memorie pina la urmatoarea noastra intalnire...stiu ca ea va fi asteptata cu aceeasi placere si de tine...intalnire in care cu siguranta vom escalada usor in Pomul cunosterii binelui si raului,plini de incertitudini,de intrebari la care ti-am spus ca nu ne putem raspunde,e greu sa ne raspundem deocamdata...hai,mai bine sa le lasam asa...
Oricum va fi sa fie ,ele ,(gandurile frumoase,spuse sau nespuse dar simtite de amandoi)vor ramine asa cum spui tu in lada de zestre a sufletelor noastre...le vom scoate la primenit ,paradoxal, in zilele mohorite ale vietii noastre pentru ca ele sunt pline de lumina...si asa trebuie sa ramina...trairile, le-am dobandit pentru ca am fost vrednici de ele,le-am meritat amindoi...