Cautand azi ceva pe internet am dat peste blogul unei fete si m-am amuzat ,era chiar ceea ce scriam eu in deschiderea blogului meu, ideea de blogger,comunitatea bloggerilor...ha!!!si m-am amuzat la gandul ca uite,fac si eu parte dintr-o comunitate virtuala,cu sau fara voia mea! Citiva mii de oameni care simt nevoia sa-si deshida sufletele intr-un coltisor pe care si-l revendica...dar pe care il las deschis oricui doreste sa zaboveasca putin citindu-l..chiar daca uneori aberezi,nu esti in stare sa scrii lucruri interesante....Iaca,sunt si una dintre ei,una care nu sunt egoista,nu-mi tin parererile numai pentru mine si-mi deschid sufletul unor necunoscuti cum bine imi spuneau fetele mele mai zilele trecute..."de ce iti deschizi,mama, sufletul tuturor?"de ce? pentru ca eu sunt ca o carte deschisa...pe mine se vede usor si cand sunt vesela si cand sunt trista,nu-mi pot camufla trairile nici in viata reala...
Ieri spre exemplu,mi-am pus cenusa in cap...vorba bine..pentru ca m-am dezlantuit pe un forum drag mie,si am uitat sa-mi iau pastilele de ambilitate,mi-am spus franc parerea despre un anumit personaj...iar rectiile lui n-au intarziat sa apara...pentru ca era un site unde se pot nota userii,m-am ales cu note de 1 din ora in ora...si cu amenintarea ca in momentul in care i se va ridica banul va face pe multi sa plinga...ce om frustrat!pfaiiii!!!sa ajungi la 40 de ani sa ameninti oamenii intr-o lume virtuala?Ce nu stie acest personaj este ca eu sunt intoxicata de optimism si nu ma sperie nicio amenintare...
As vrea sa pot sa fac o transfuzie de optimism unei prietene dragi mie sa-i pot sugera mai convingator ca atunci cand gandeste pozitiv tot universul conlucreaza pentru problemele noastre,si ca prin minune toate problemele se rezolva mai usor...
Gandurile pesimiste ne intuneca ratiunea,putina rabdare!(hmmm!!eu vorbesc de rabdare care chiar ca nu prea sunt prietena cu ea...)...stiu insa ca mi se intampla lucrurile bune la care ma gandesc...si asta ma face sa gandesc in continuare pozitiv...
Limitele noastre sunt, de multe ori, atat de departe incat nu ajungem niciodata sa le cunoastem. De cate ori spunem ca nu mai putem... ca am ajuns la capat, dar cu putina vointa ne ridicam si mai mergem inca pe atat! Corpul uman stie sa isi face rezerve de energie, la care apeleaza doar in situatii extreme.... Asa reusim noi sa ne uimim... sa sfidam regulile si sa ne dapasim propriile limite. Decat sa facem asta... preferam sa ne plafonam! De aici apar esecurile, ratarile, frustrarile....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu