M-am trezit in dimineata asta cu o nevoie disperata de evadare,cred ca parfumul verii m-a impins spre speranta unei noi iubiri...si vreau sa-mi scot visele la soare..sa le primenesc...sa le umplu de lumina,sa le mangaie razele de soare ale diminetii...
As vrea ca vara asta sa apuc sa ma refugiez o saptamana la munte,o sa umblu in blugi (in primavara mi-am cumparat trei perechi din Italia si n-am apucat sa-i port...)si tricou,nemachiata, si o sa citesc Parfumul(Suskind),trebuie sa marturisesc ca sunt foarte versatila,in functie de carti..o sa ma plimb pe poteci de munte,dar...nu vreau sa fiu singura...asta e problema!pfai!!!...dar vad eu cum fac!....
Imi plac noptile de vara,intunericul albicios care imi patrunde prin jaluzele,uneori le ridic ,ma uit la stele si parca de acolo de sus simt ca una arde mai puternic pentru mine...si ma simt rasfatata ca o felina,inchid ochii si realitatea dispare din mintea mea...si este momentul cand gandurile imi zboara la el,devin captiva,ma impresoara gandurile spre el si ma las prada lor...Este o voluptate dulce,pe care o savurez cu trupul,mintea si sufletul.Nu imi mai e frica de nimeni si de nimic,cu atat mai putin de mine insami, de gandurile mele...
Citeam undeva ca noaptea este momentul cand nu ascunzi nimic...lasi totul la iveala si asta simt si eu...noaptea trag linie si fac bilantul zilei,sunt sincera cu mine imi inchid conturile cu ziua care tocmai a trecut,uneori multumita,alteori dezamagita..imi trec prin minte cuvinte,decizii,amintiri,zambete pe care le-am oferit sau care mi-au fost oferite in timpul zilei...si adorm incet imbatata de parfumul resemnarii si-mi zic ca si Scarlet O'Hara"si maine e o zi..."va fi bine...
So,iubesc noptile de vara...ele imi purifica sufletul si mintea,si reusesc sa fac ordine si liniste in sufletul meu...pentru ca sunt singurele momente cand imi permit luxul de-a visa cu ochii deschisi,ziua nu-mi permit astfel de slabiciuni...sunt activa,caut mereu sa fac ceva...sa-mi umplu timpul,citesc,scriu,gatesc,cumparaturi,plimbari aiurea uneori,dar sa fiu in actiune...
E greu cu conditia,cu statutul de single...esti intrebata de toata lumea"cum n-ai pe cineva?...nu pot sa cred?!"..n-am din pacate,e o situatie fireasca,ma simt multumita cu fetele mele,dar ,recunosc ca am si momente cand simt nevoia sa impartasesc ceva cuiva mai special...atunci ma intristez,dar nu cad in depresie,imi spun ca poate acele vremurile au trecut...si ma resemnez!
Important e sa stii cand se incheie o etapa din viata ta si sa nu mai insisti asupra ei, pentru ca iti faci singur rau. A trecut ceva timp, si pe masura ce durerea s-a atenuat, am ramas cu lectiile pe care le-am invatat treptat.Am ramas o persoana mai puternica, mai echilibrata. O persoana mai sigura pe ea, care se iubeste in primul rand pe ea insasi, care isi iubeste viata asa cum este.... Continui sa cred in iubirea pe care o intalnesti o data in viata, dar si in iubirile marunte si frumoase...in momentele perfecte pe care viata ti le ofera!
Si voi mai adauga acum celebra replica a lui William Parish: "Cine stie de unde sare iepurele?"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu