Voi vorbi azi despre apetitul unor de-a despica firu-n patru...de-a cere explicatii,ei,sa nu credeti ca eu nu accept explicatiile ,justificarile...dar pina la un moment dat...ma ucide insa ideea unora de-a cere la nesfarsit explicatii,multe fiind chiar pentru actiuni din trecut care sincer nu mai au nicio relevanta,de ce sa dezgropam mortii,sa suferim sa plingem cand totul e atat de simplu in viata!
Fac unii o adevarata arta din asta reprosuri si o mie de intrebari unor oameni care de fapt nu le sunt datori cu nimic...
De ce sa ma justific eu frate cuiva caruia nu-i datorez absolut nimic?...am facut ce-am facut pentru ca asa am simtit in acel moment si punct!
Intr-o tare libera ma comport exact asa cum imi place mie...si urasc sa fiu pusa la zid si condamnata ca m-am gandit prima data la mine...e firesc la o adica...pentru ca hai s-o spunem pe cea buna si dreapta cui ii pasa de mine mai mult si mai mult decat mie?Stiu ca nu este tocmai frumos sa o spun asa dar cred ca instincul asta de a cauta vinovati si explicatii pentru orice este o dovada de frustrare sau ascunde, de fapt, sentimente pe care cel care recurge la astfel de tertipuri vrea sa le renege. Eu am renuntat de mult sa incerc sa inteleg pe toata lumea si am descoperit ca e mult mai simplu sa spun "nu imi pasa" si sa plec mai departe! In fond ce nu stii nu te poate rani!
CORECT, CE NU STII NU TE POATE RANI!
RăspundețiȘtergere