Blog premiat

RadioTasha

luni, 13 aprilie 2015

Gol de nemultumire

 

     Oricat am fi de multumiti de tot ce ne ofera viata parca mereu simtim un gol.. greu insa de acoperit acel gol, de ce? pentru ca pur si simplu nu prea stim sa fim  fericiti!suntem lacomi si vrem mai mult...vrem emotii la cote maxime...egocentrismul asta o sa ne omoare!
    Ce pot sa spun e ca si eu am fost victima  sentimentelor coplesitoare, imensitatea lor m-a dat peste cap, ariile minciunilor frumoase, cantate atat de duios de anumite persoane m-au induiosat si pe mine, au fost rasturnari de situatii, temperament curios, le-am dat curs... abia apoi am realizat ca se poarta comercializarea sentimentelor, mai ales de catre cei asi in  atingerea corzii sensibile a sufletului...si care reusesc sa te scoata din echilibrul rational.
    Nu vreau sa-mi cosmetizez ideile ca n-as fi eu Olga daca as facea-o, vreau doar sa spun ca azi mi-am descheiat nasturii sufletului spre o persoana care voia sa ma convinga ca lucrurile stau altfel decat le vad eu...am facut un streaptease de emotii dar macar am scapat de frica care se adunase in sufletul meu, frica de mine, tine, de noi, asa cum am scris intr-un articol  anterior...
    Am avut un amalgam de trairi, dragoste,  nervi, dispret, atasare, detasare, indoiala, nesiguranta (nu s-a ajuns insa niciodata la ura...ca nu sunt capabila de asa ceva...!) diversiuni cu alte cuvinte din care n-am niciun motiv sa fac glorie, am pierdut de fiecare data, dar am pierdut pe mana mea cum s-ar spune, m-am aruncat kamikaze, desi nu-s facuta pentru asa ceva...dar, cum spuneam imi plac provocarile si a iesit curat autism sentimental! dar mai conteaza? acum totul e istorie! timpul se ocupa de toate si apoi acum am deja un avantaj la linia de start, mi-am invatat lectia! am o disperata  nevoie de  reacomodare la aerul asta primavaratec, nu vreau sa-mi rapeasca ratiunea si sa cad prada din nou!(....iar daca voi cadea... jocul va fi stapanit de regulile mele nu ale altora! )

2 comentarii:

  1. “Fugeam de mine insami…”,

    “In spatele usilor inchise se ascundea o mare tristete, o mare singuratate, o mare nevoie de iubire, un gol care mi-a adus multa nefericire, lipsa de pace si bucurie si poate o mare nemultumire pentru tot ce aveam.”

    “Stiu ca absolut tot ce a fost in trecut a fost iertat.”

    “Eram o profesie, nu un om, nu aveam o viata de om.”

    - Tatal meu a fost primar m-a marcat foarte mult pentru ca nu mi-am putut dezvalui sufletul si adevaratul meu fel de a fi.

    Eu si sora mea trebuia sa invatam intotdeauna foarte bine.

    Vazuta din afara, noi am avut o relatie perfecta. Tatal meu era omul perfect, care se ingrijea de copii si nu ne lipsea absolut nimic, ii multumesc foarte mult si-l apreciez, dar in viata noastra personala tatal meu niciodata nu mi-a spus ca ma iubeste. si mi-am dorit atat de mult sa-l aud spunandu-mi asta. Un alt aspect din copilaria mea este ca intotdeauna pe tatal meu il interesau mai mult parerile celorlalti, decat ce spuneam noi. Daca eram vazute bine de cei din exterior, de primarii sau de membrii de partid care veneau pe vremea aceea in casa noastra, noi eram gratiate si primeam recompensa, daca nu, eram pedepsite.
    Zambesc intotdeauna si ce este in sufletul meu nu stie nimeni, decat Dumnezeu.

    Aceasta mi-a adus un gol in inima pe care am incercat sa-l umplu cu tot felul de lucruri. Eram un om foarte singur, considerat fericit din afara, dar in spatele usilor inchise se ascundea o mare tristete, o mare singuratate, o mare nevoie de iubire, un gol care mi-a adus multa nefericire, lipsa de pace si bucurie si poate o mare nemultumire pentru tot ce aveam.

    Am inteles ca Dumnezeu este Cel care poate sa ne dea iubirea. Nu stiu cat de mare atentie am dat acestui lucru, mi se parea supranatural sa existe o Persoana care sa-mi dea ceva ce nu primisem atatia ani de la oamenii din jurul meu care spuneau ca ma iubesc.

    Si culmea, fara sa ceara nimic!

    Da, acesta era el mai important lucru. Dumnezeu ne ofera gratuit iubirea Lui. si aceasta a venit intr-o perioada cand lucram pana la epuizare, pentru ca fugeam de mine insami si nu stiam lucrul acesta. incercam sa-mi umplu timpul cu lucruri care m-ar tine departe de mine. Eram o profesie, nu un om, nu aveam o viata de om.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Profesia, hooby-urile ti-au acoperit golul, iar D-zeu ne scoate in cale oamenii potriviti!te pup si te imbratisez!

      Ștergere