M-au strigat literele....

Update:Am facut in aceasta dimineata o poza si cu branzoaicele ,asta asa ca s-o multumesc pe Ana-Maria,au fost doua platouri,unul s-a "topit"in gura noastra si a vecinelor care mi-au trecut pragul ieri...ca nu se prea putea sa-l ignore ,la cat de bine mirosea pe scara...mmmm! si acum ,poftiti de serviti!

Huuuhhh! ce ti-e si cu adictia asta...azi am bucatarit toata ziua,nu stiu ce mi-a venit asa un drag de oale si de prajitureala,si na! acum cand sa  stau putin intinsa,tzzz!!! nici vorba...parca ma mancau degetele,parca ma striga tastatura...parca spunea:
-la mine nu te gandesti?mi-e dor... hai vino!
Hmmm!! si-am venit...puteam eu sa spun nu? :)
Mai ales ca azi am facut ceva care placea mult mamei mele - branzoici,si cum framantam aluatul,gandul imi era la copilarie,cata fericire imi aducea cand simteam mirosul lor de la distanta,mai ales ca le facea asa ad-hoc,cum mi-a venit si mie ideea,sa-mi surprind fetele...oare de ce lucrurile pe care nu le programezi,ies intotdeauna mai bine?
In fine,nu asta doream sa fie subiectul articolului meu,ci poate faptul ca facand o incursiune in trecut am ajuns sa ma gandesc cat de interesanti suntem noi oamenii,cum ne dorim mereu mai mult si mai mult,cand eram mica,mi-era de-ajuns iubirea mamei mele,eram fericita ca n-are cu cine s-o imparta,mi-o dadea fara zgarcenie numai mine,(eu nu mi-am cunoscut tatal,mama a ramas gravida in luna a sasea cand el a murit),apoi,mi-as fi dorit sa am un frate sau o sora...dar poate atunci s-a gandit mama ca ar fi fost mai greu pentru mine,in ideea ca acel barbat pe care poate  l-ar fi gasit nu m-ar fi placut,nu m-ar fi iubit...si uite asa,in afara de amintirea unei mici bataite e care am primit-o cand eram mica in Baragan,acolo unde mama mea a fost deportata politic,nu-mi amintesc de niciun barbat in viata mamei mele.Figura acelui barbat insa n-am uitat-o,stiu ca era extrem de furios,era contabil in acea localitate,un om tot singur ca si mama mea,care isi adusese acasa registrele lui sa munceasca si seara...si pentru ca pe mine ma mai inchidea saraca mama in casa singura si ma ruga sa fiu cuminte ca imi aduce ceva bun(uneori imi aducea,alteori nu...)dar,nu asta conta,conta sa nu fiu singura,sa vina cat mai repede acasa...
Ei ,si pentru ca la un moment dat a inceput sa ploua foarte tare cu descarcari electrice,eu m-am refugiat sub masa(de parca acolo eram mai ferita...de tunete si fulgere)dar nu  m-am bagat cu mana goala mi-am luat si un registru,dar si un creion...si am inceput sa-i fac desene domnului contabil,desene  cu soare,cu case si copii,multi,multi...sa nu fiu singura....:)
Ce s-a intamplat cand a venit mama acasa cu domnul contabil,usor de ghicit...el s-a facut verde de furie,mi-a tras cateva la fund ,asa sa ma invat minte...:(
Hmmm! dar mama s-a enervat si mai tare,nu pe mine...ci pe acel domn,i-a spus sa plece ,ca ea nu permite nimanui sa ma atinga,singura care are voie sa ma pedepseasca este ea....
Nah!...si uite asa,am" vaduvit-o "si pe mama...acel domn n-a mai aparut la noi in casa...iar mai tarziu cand cand invocam mai in gluma ,mai in serios prezenta unui barbat in casa ,mama zambea si imi spunea:
-ti-e dor de-o bataita? nu ne este bine asa? 
-aaa!!nu! nu mi-e dor de asa ceva...:)
Urasc Barganul... mi-a adus numai tristete,furandu-mi COPILARIA...
N-am uitat zapezile uriase,cat casa,care pur si simplu ne-au ingropat casele...am gasit cautand pe net o imagine din iarna cumplita din Baragan...cand zapada ne-a luat si lumina zilei....



sursa foto:http://www.banaterra.eu/romana/files/images/Istorie/baragan/Baragan_Olaru_Iarna2.jpg