Certurile,sunt o adevarata terapie in cuplu

Ha! imi vine sa zambesc,citesc pe blogul Animei articolul de azi:"Daca totusi ne-am certa,iubito.."...si in mintea mea se deruleaza o intamplare din tinerete...
Am  avut o casnicie frumoasa,ne-am iubit mult,dar trebuie sa recunosc ca am mai avut si momente in care din nimicuri ajungeam sa nu ne vorbim cateva ore,dar nu mai mult,pentru ca sotul meu cred ca ascultase de sfatul tatalui sau care ii spusese la inceputul casatoriei noastre "sa nu te apuce asfintitul soarelui suparat cu nevasta  niciodata"..si nu-l apuca,era o fire vesela si reusea de fiecare data sa ma scoata din starea de suparare,cu o gluma,cu o floare sau pur si simplu cu o imbratisare fara vorbe asa facuta spontan care ma lasa fara cuvinte.
Nu-mi amintesc exact motivul supararii despre care vreau sa vorbesc azi,imi amintesc insa cum s-a produs impacarea.
Fetitele erau mici,cea mica era vesnic cu creioanele si cariocile in mana,ii placea enorm sa deseneze,si-a pastrat pana azi placerea,picteaza in timpul liber,unele lucrari le-am expus chiar pe perete la casa din Negresti,e talentata,doar ca si talentul trebuie cultivat..,poate trebuia s-o indrept spre un liceu de arte plastice..
Asa,si cum statea ea la masa si desena,sa tot fi avut 3 anisori pe atunci,apare sotul meu acasa,ne saluta,eu nu-i raspund....se aseaza la masa unde desena fiica-mea si o intreaba:
-Ii dai si lu' tata un creion rosu sa desenez ceva?
...fata ii da cu draga inima...imi deseneaza o floare si-mi scrie "te rog sa ma ierti..."ii da coala de hartie sa mi-o duca in camera unde eram eu...ma uit la coala  cu coada ochiului si nu reactionez nicicum,fata ma intreaba:
-nu-ti place ce-a desenat tata?
-nu! ...ii raspund eu,si fata se duce sa-i inapoieze desenul si-i zice
-nu-i place mamii desenul...:(
De unde sa stie biata fata la varsta ei ca noi eram suparati?:(
El ,intoarce coala si scrie apoi "te iubesc,de ce nu intelegi?"...fata vine din nou la mine si ma intreaba:
-acum iti place ce-a desenat?...se uita saracuta la mine cu niste ochisori de mi-a venit s-o strang in brate si s-o pup,i-am spus:
-da! imi place desenul! :)
Si uite asa ,auzind sotul ce i-am raspuns fetei,a venit in camera ,ne-am imbratisat toti trei si am uitat de supararea avuta.Copii sunt extraordinari,reusesc din plin sa fie liantul casniciei.Este doar una din intamplarile in care datorita lor ne-am impacat de fiecare data...au fost multe,si pline de haz,acum in dimineata asta mohorata de iarna incapatanata care nu mai vrea sa plece de la noi,imi fac tare bine...imi ung sufletul.
Dragele mele am scris acest articol spre a va aminti ca  certurile inteligente,ajuta la logevitatea cuplului,asa rezolvati problemele inerente care apar in fiecare casnicie inainte de a se ajunge la conflicte de proportii,daca nu discuti,daca nu iti spui nemultumirile el n-are de unde sa stie ce nu-ti place,putini sunt cei care ghicesc gandurile sotiei...si apoi impacarile sunt atat de frumoase!:) gasiti insa rapid butoanele emotionale pe care sa apasati,nu lasi sa treaca timpul,e pacat sa ne risipim in tristete si stari de neliniste.Bucurati-va de viata,luati certurile ca pe o terapie,dar nu cadeti prada orgoliilor,luati cearta ca pe un alint,nu va panicati niciodata,cand exista iubire adevarata ,cu siguranta puteti invinge toate neplacerile....curcubeul va aparea la fel cum se intampla vara dupa o ploaie calda...si sufletele voastre se vor imbratisa...
Sa aveti parte de un weekend implinitor!