Blog premiat

RadioTasha

vineri, 15 ianuarie 2010

Luceafarul


De ziua luceafarului poeziei romanesti nu puteam sa nu postez o poezie ,o poezie pe care tot romanul o stie,dar nu numai, imi aduc in urma cu citiva ani in Ungaria am cunoscut pe cineva,cand a auzit de Romania,a asociat imediat cu Eminescu si a inceput sa-mi recite o strofa din aceasta poezie.....m-a impresionat profund,n-am sa uit niciodata asta,atunci am simtit o mandrie ca sunt romanca ca am avut norocul sa se nasca astfel de poeti in Romanica noastra, care sa fie indragiti peste hotare.

Mihai Eminescu


Luceafarul

A fost odata ca-n povesti,

A fost ca niciodata,

Din rude mari imparatesti,

O prea frumoasa fata.



Si era una la părinti

Si mindra-n toate cele,

Cum e Fecioara intre sfinti

Si luna intre stele.



Din umbra falnicelor bolti

Ea pasul si-l indreapta

Linga fereastra, unde-n colt

Luceafarul asteapta.



Privea în zare cum pe mari

Rasare si straluce,

Pe miscatoarele carari

Corabii negre duce.



Il vede azi, il vede mini,

Astfel dorinta-i gata;

El iar, privind de saptamini,

Ii cade draga fata.



Cum ea pe coate-si razima

Visind ale ei timple

De dorul lui si inima

Si sufletu-i se imple.



Si cât de viu s-aprinde el

In orisicare sara,

Spre umbra negrului castel

Când ea o să-i apara.



*



Si pas cu pas pe urma ei

Aluneca-n odaie,

Tesind cu recile-i scântei

O mreaja de vapaie.



Si când în pat se-ntinde drept

Copila să se culce,

I-atinge miinile pe piept,

I-nchide geana dulce;



Si din oglinda luminis

Pe trupu-i se revarsa,

Pe ochii mari, batind inchisi

Pe fata ei intoarsa.



Ea il privea cu un suris,

El tremura-n oglinda,

Căci o urma adânc în vis

De suflet să se prinda.



Iar ea vorbind cu el în somn,

Oftind din greu suspina:

- "O, dulce-al noptii mele domn,

De ce nu vii tu? Vina!



Cobori în jos, luceafar blind,

Alunecind pe-o raza,

Patrunde-n casa si în gând

Si viata-mi lumineaza!"



El asculta tremurator,

Se aprindea mai tare

Si s-arunca fulgerator,

Se cufunda în mare;



Si apa unde-au fost cazut

In cercuri se roteste,

Si din adânc necunoscut

Un mândru tinar creste.



Usor el trece ca pe prag

Pe marginea ferestrei

Si tine-n mâna un toiag

Incununat cu trestii.



Parea un tinar voievod

Cu par de aur moale,

Un vinat giulgi se-ncheie nod

Pe umerele goale.



Iar umbra fetei stravezii

E alba ca de ceara -

Un mort frumos cu ochii vii

Ce scânteie-n afara.



- "Din sfera mea venii cu greu

Ca să-ti urmez chemarea,

Iar cerul este tatal meu

Si muma-mea e marea.



Ca în camara ta să vin,

Să te privesc de-aproape,

Am coborit cu-al meu senin

Si m-am născut din ape.



O, vin'! odorul meu nespus,

Si lumea ta o lasa;

Eu sunt luceafarul de sus,

Iar tu să-mi fii mireasa.



Colo-n palate de margean

Te-oi duce veacuri multe,

Si toata lumea-n ocean

De tine o s-asculte."



- "O, esti frumos, cum numa-n vis

Un inger se arata,

Dara pe calea ce-ai deschis

N-oi merge niciodata;



Strain la vorba si la port,

Lucesti fără de viata,

Căci eu sunt vie, tu esti mort,

Si ochiul tau mă-ngheata."



*



Trecu o zi, trecura trei

Si iarasi, noaptea, vine

Luceafarul deasupra ei

Cu razele-i senine.



Ea trebui de el în somn

Aminte să-si aduca

Si dor de-al valurilor domn

De inim-o apuca:



- "Cobori în jos, luceafar blind,

Alunecind pe-o raza,

Patrunde-n casa si în gând

Si viata-mi lumineaza!"



Cum el din cer o auzi,

Se stinse cu durere,

Iar ceru-ncepe a roti

In locul unde piere;



In aer rumene vapai

Se-ntind pe lumea-ntreaga,

Si din a chaosului vai

Un mândru chip se-ncheaga;



Pe negre vitele-i de par

Coroana-i arde pare,

Venea plutind în adevar

Scaldat în foc de soare.



Din negru giulgi se desfasor

Marmoreele brate,

El vine trist si ginditor

Si palid e la fata;



Dar ochii mari si minunati

Lucesc adânc himeric,

Ca doua patimi fără sat

Si pline de-ntuneric.



- "Din sfera mea venii cu greu

Ca să te-ascult s-acuma,

Si soarele e tatal meu,

Iar noaptea-mi este muma;



O, vin', odorul meu nespus,

Si lumea ta o lasa;

Eu sunt luceafarul de sus,

Iar tu să-mi fii mireasa.



O, vin', în parul tau balai

S-anin cununi de stele,

Pe-a mele ceruri să rasai

Mai mindra decât ele."



- "O, esti frumos cum numa-n vis

Un demon se arata,

Dara pe calea ce-ai deschis

N-oi merge niciodata!



Mă dor de crudul tau amor

A pieptului meu coarde,

Si ochii mari si grei mă dor,

Privirea ta mă arde."



- "Dar cum ai vrea să mă cobor?

Au nu-ntelegi tu oare,

Cum ca eu sunt nemuritor,

Si tu esti muritoare?"



- "Nu caut vorbe pe ales,

Nici stiu cum as incepe -

Desi vorbesti pe inteles,

Eu nu te pot pricepe;



Dar daca vrei cu crezamint

Să te-ndragesc pe tine,

Tu te coboara pe pământ,

Fii muritor ca mine."



- "Tu-mi cei chiar nemurirea mea

In schimb pe-o sarutare,

Dar voi să stii asemenea

Cât te iubesc de tare;



Da, mă voi naste din pacat,

Primind o alta lege;

Cu vecinicia sunt legat,

Ci voi să mă dezlege."



Si se tot duce... S-a tot dus.

De dragu-unei copile,

S-a rupt din locul lui de sus,

Pierind mai multe zile.



*



In vremea asta Catalin,

Viclean copil de casa,

Ce imple cupele cu vin

Mesenilor la masa,



Un paj ce poarta pas cu pas

A-mparatesii rochii,

Baiat din flori si de pripas,

Dar indraznet cu ochii,



Cu obrajei ca doi bujori

De rumeni, bata-i vina,

Se furiseaza pinditor

Privind la Catalina.



Dar ce frumoasa se facu

Si mindra, arz-o focul;

Ei Catalin, acu-i acu

Ca să-ti incerci norocul.



Si-n treacat o cuprinse lin

Intr-un ungher degraba.

- "Da' ce vrei, mari Catalin?

Ia du-t' de-ti vei de treaba."



- "Ce voi? As vrea să nu mai stai

Pe ginduri totdeuna,

Să rizi mai bine si să-mi dai

O gura, numai una."



- "Dar nici nu stiu macar ce-mi ceri,

Da-mi pace, fugi departe -

O, de luceafarul din cer

M-a prins un dor de moarte."



- "Daca nu stii, ti-as arata

Din bob în bob amorul,

Ci numai nu te minia,

Ci stai cu binisorul.



Cum vinatoru-ntinde-n cring

La pasarele latul,

Când ti-oi intinde bratul sting

Să mă cuprinzi cu bratul;



Si ochii tai nemiscatori

Sub ochii mei ramiie...

De te inalt de subtiori

Te-nalta din calciie;



Când fata mea se pleaca-n jos,

In sus ramii cu fata,

Să ne privim nesatios

Si dulce toata viata;



Si ca să-ti fie pe deplin

Iubirea cunoscuta,

Când sarutindu-te mă-nclin,

Tu iarasi mă saruta."



Ea-l asculta pe copilas

Uimita si distrasa,

Si rusinos si dragalas,

Mai nu vrea, mai se lasa,



Si-i zise-ncet: - "Inca de mic

Te cunosteam pe tine,

Si guraliv si de nimic,

Te-ai potrivi cu mine...



Dar un luceafar, răsărit

Din linistea uitarii,

Da orizon nemarginit

Singuratatii marii;



Si tainic genele le plec,

Căci mi le imple plinsul

Când ale apei valuri trec

Calatorind spre dinsul;



Luceste c-un amor nespus,

Durerea să-mi alunge,

Dar se inalta tot mai sus,

Ca să nu-l pot ajunge.



Patrunde trist cu raze reci

Din lumea ce-l desparte...

In veci il voi iubi si-n veci

Va raminea departe...



De-aceea zilele îmi sunt

Pustii ca niste stepe,

Dar noptile-s de-un farmec sfânt

Ce-l nu mai pot pricepe."



- "Tu esti copila, asta e...

Hai s-om fugi în lume,

Doar ni s-or pierde urmele

Si nu ne-or sti de nume.



Căci amindoi vom fi cuminti,

Vom fi voiosi si teferi,

Vei pierde dorul de părinti

Si visul de luceferi."



*



Porni luceafarul. Cresteau

In cer a lui aripe,

Si cai de mii de ani treceau

In tot atitea clipe.



Un cer de stele dedesupt,

Deasupra-i cer de stele -

Parea un fulger nentrerupt

Ratacitor prin ele.



Si din a chaosului vai,

Jur imprejur de sine,

Vedea, ca-n ziua cea dentii,

Cum izvorau lumine;



Cum izvorind il inconjor

Ca niste mari, de-a-notul...

El zboara, gând purtat de dor,

Pin' piere totul, totul;



Căci unde-ajunge nu-i hotar,

Nici ochi spre a cunoaste,

Si vremea-ncearca în zadar

Din goluri a se naste.



Nu e nimic si totusi e

O sete care-l soarbe,

E un adânc asemene

Uitarii celei oarbe.



- "De greul negrei vecinicii,

Parinte, mă dezleaga

Si laudat pe veci să fii

Pe-a lumii scara-ntreaga;



O, cere-mi, Doamne, orice pret,

Dar da-mi o alta soarte,

Căci tu izvor esti de vieti

Si datator de moarte;



Reia-mi al nemuririi nimb

Si focul din privire,

Si pentru toate da-mi în schimb

O ora de iubire...



Din chaos, Doamne,-am aparut

Si m-as intoarce-n chaos...

Si din repaos m-am născut.

Mi-e sete de repaos."



- "Hyperion, ce din genuni

Rasai c-o-ntreaga lume,

Nu cere semne si minuni

Care n-au chip si nume;



Tu vrei un om să te socoti,

Cu ei să te asameni?

Dar piara oamenii cu toti,

S-ar naste iarasi oameni.



Ei numai doar dureaza-n vint

Deserte idealuri -

Când valuri afla un mormânt,

Rasar în urma valuri;



Ei doar au stele cu noroc

Si prigoniri de soarte,

Noi nu avem nici timp, nici loc,

Si nu cunoastem moarte.



Din sinul vecinicului ieri

Traieste azi ce moare,

Un soare de s-ar stinge-n cer

S-aprinde iarasi soare;



Parind pe veci a rasari,

Din urma moartea-l paste,

Căci toti se nasc spre a muri

Si mor spre a se naste.



Iar tu, Hyperion, ramii

Oriunde ai apune...

Cere-mi cuvintul meu dentii -

Să-ti dau intelepciune?



Vrei să dau glas acelei guri,

Ca dup-a ei cântare

Să se ia muntii cu paduri

Si insulele-n mare?



Vrei poate-n fapta să arati

Dreptate si tarie?

Ti-as da pamintul în bucati

Să-l faci imparatie.



Iti dau catarg lângă catarg,

Ostiri spre a strabate

Pamintu-n lung si marea-n larg,

Dar moartea nu se poate...



Si pentru cine vrei să mori?

Intoarce-te, te-ndreapta

Spre-acel pământ ratacitor

Si vezi ce te asteapta."



*



In locul lui menit din cer

Hyperion se-ntoarse

Si, ca si-n ziua cea de ieri,

Lumina si-o revarsa.



Căci este sara-n asfintit

Si noaptea o să-nceapa;

Rasare luna linistit

Si tremurind din apa.



Si imple cu-ale ei scântei

Cararile din cringuri.

Sub sirul lung de mindri tei

Sedeau doi tineri singuri:



- "O, lasa-mi capul meu pe sin,

Iubito, să se culce

Sub raza ochiului senin

Si negrait de dulce;



Cu farmecul luminii reci

Gindirile strabate-mi,

Revarsa liniste de veci

Pe noaptea mea de patimi.



Si de asupra mea ramii

Durerea mea de-o curma,

Căci esti iubirea mea dentii

Si visul meu din urma."



Hyperion vedea de sus

Uimirea-n a lor fata;

Abia un brat pe git i-a pus

Si ea l-a prins în brate...



Miroase florile-argintii

Si cad, o dulce ploaie,

Pe crestetele-a doi copii

Cu plete lungi, balaie.



Ea, imbatata de amor,

Ridica ochii. Vede

Luceafarul. Si-ncetisor

Dorintele-i increde:



- "Cobori în jos, luceafar blind,

Alunecind pe-o raza,

Patrunde-n codru si în gând,

Norocu-mi lumineaza!"



El tremura ca alte dati

In codri si pe dealuri,

Calauzind singuratati

De miscatoare valuri;



Dar nu mai cade ca-n trecut

In mari din tot inaltul:

- "Ce-ti pasa tie, chip de lut,

Dac-oi fi eu sau altul?



Traind în cercul vostru strimt

Norocul va petrece,

Ci eu în lumea mea mă simt

Nemuritor si rece."

6 comentarii:

  1. minunata cea mai cunoscuta poezie eminesciana...

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumos omagiu, toti ar trebui sa facem azi un mic gest pentru poetul nostru mare. Te pup draga Tasha!

    RăspundețiȘtergere
  3. Geniala poezie! Genial poet!

    Voiam sa-ti spun ca se blocheaza pagina ta..putin... Poate e de la poezie, ca e cam lunga..

    RăspundețiȘtergere
  4. Al;ina,
    am vazut si eu asta,poate asta o fi cauza..:(

    RăspundețiȘtergere
  5. raza de soare,
    asa este...pupicei satmareni!

    RăspundețiȘtergere