Blog premiat

RadioTasha

marți, 30 august 2011

Vrei sa fii prietena mea????????

   A nu fi inteleasa gresit dragele mele cititoare...intrebarea nu este adresata  voua..., pe voi,  oricum va consider prietenele mele, imi cititi blogul si la randul meu il citesc si eu pe al celor din bloggrol-ul meu...intrebarea se referea la o maniera de pe vremea mea sa zic asa, in care baietii pur si simplu faceau primul pas spre cea care  facea  ca inimioara lor sa faca 13-14 cum spunea mama mea, D-zeu s-o ierte...adica sa le bata cu putere...sa simta ca le fuge pamantul de sub picioare cand se aflau in apropierea ei...
   Ma gandesc ca azi se trece cu mare usurinta peste aceste faze, suntem in secolul vitezei, banuiesc ca formulele acestea sunt perimate si cu siguranta alte tehnici  le-au luat locul...
    Tinerii de azi, stiu mult mai bine ce vor, dar,  cu siguranta stiu si cum sa obtina ...asta in primul rand pentru ca modalitatile de exprimare sunt mult mai multe ca acum 20-30 de ani...pe de alta parte isi cunosc mult mai bine drepturile si stiu cum sa le foloseasca in avantajul lor, traim intr-un regim democratic, nu-i asa?...doar ca in orice progres exista si un mic dezavantaj...pasii in galop , mi se pare obositori...
    Am totusi curiozitatea de- a afla cum se ajunge azi intr-o relatie de dragoste? care sunt  pasii  de inceput?


duminică, 28 august 2011

Tacerea e de aur, vorbele de argint!

   Tacere, tacere, tacere...ma gandesc la ce ar mai folosi vorbele?? ...tacerea vorbeste de la sine...unii spun ca atunci cand arborezi steagul tacerii, speri ca celalalt  sa fie incercat de remuscari si sa ceara scuze...sa -l obligi cumva la o alta atititudine, obtii astfel cuvinte si actiuni  care crezi ca ti se cuvin...ce se intampla insa cand cel care se simte jignit   nu primeste nimic? tacerea  este  platita tot cu tacere?? pentru ca orgoliile sunt mari, se ajunge la frustrari, iar cel nemultumit nu va recunoaste niciodata ca a gresit... si uite asa se ajunge la mari dezamagiri...
    In ce ma priveste pot sa spun ca eu tac atunci cand  sunt nedumerita  de comportamentul , de atitudinea celor din jur...sau poate chiar de comportamentul meu...ma incearca o stare de incertitudine... si, decat sa vorbesc prefer sa tac...poate este o forma de aparare, pur si simplu!
   Am intalnit insa taceri de tip protestatar, chiar la unii dintre prietenii mei, asa au inteles ei sa opuna rezistenta... este alegerea fiecareia, respect alegerea  desi uneori ma doare sufletul,  pentru ca,  pana si catelusa mea Tasha  cand nu-i place ceva, protesteaza prin sunete...si multi dintre ascultatorii mei s-au convins de acest lucru...sunt sunete de disperare...disperare ca nu-i bagata in seama, vrea  mai multa atentie din partea mea....ma obliga pur si simplu s-o linistesc!
   Cea mai pacatoasa mi se pare cea de tip indiferenta, pentru ca doare, nimeni  nu este dispus sa se simta parte neglijata intr-o relatie, iar cand o aplici mi se pare ca  se doreste la modul cel mai  sadic sa pui la punct pe cineva care ti-a gresit...nu este deloc  comoda, ea distruge incet , incet relatia,  naste  dezastru interior, complexe, si treptat duce chiar la lipsa de respect fata de tine dar si fata de persoana pe care vrei s-o pui" la punct"!...acum depinde si in ce tabara te afli, dar oriunde te-ai gasi,  este greu...stiu asta  din propria experienta...
    O persoana draga mie, a ales o forma de tacere de tip pedeapsa...vrea sa-mi transmita  durerea  pe care o simte prin tacere, poate ca a reusit...pentru ca am devenit si eu suparata... ce ti-e si cu tacerile astea! sunt ca oglinzile...o vezi, te vede...dar nu-ti vorbeste! ...daca raspunzi cu aceeasi moneda...oare nu-i mai greu  pentru ambele parti?
    Poate ar trebui sa dejucam aceste taceri, sa nu dam ignor la ignorare, la ce-mi folosesc  tacerile?...aaa!! da! cand imi doresc pentru o perioada de timp sa  meditez asupra unor lucruri, da! sunt de acord...dar s-o tin asa intr-un lant de taceri mi se pare chiar absurd!
    Prefer tacerile acelea in doi...cand cuvintele sunt de prisos, cand un sarut este urmat de o tacere, pentru ca prin acel sarut ai spus tot...chiar tot...prefer tacerea atunci cand  ma tine cel drag de mana, ma priveste in  ochi si  vede mai multe dacat as putea eu spune in acel moment...aceste mesaje nonverbale,  sunt dumnezeiesti...in rest, nu pun  temei pe proverbul"tacerea e de aur "...as reformula proverbul cam asa"tacerea e de aur iar vorbele de argint"...iar mie imi place argintul, il port cu placere si este  chiar in trend!
  Am insa o intrebare ...pentru care dintre  cele doua proverbe optati?:

   1.Tacerea e ca mierea
   2.Vorba dulce, mult aduce
Marius Teicu - Tacerea nu-i de aur
   
  Asculta  mai multe  audio   diverse



Sursa imagine:http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://camasaverde.files.wordpress.com/2011/03/imagine-tacere1.jpg&imgrefurl=http://camasaverde.wordpress.com/2011/03/12/tacerea-ca-post-al-limbii-mult-vorbitoare/&h=200&w=218&sz=9&tbnid=aknBznzoWRCPfM:&tbnh=90&tbnw=98&prev=/search%3Fq%3Dimagini%2Btacere%26tbm%3Disch%26tbo%3Du&zoom=1&q=imagini+tacere&docid=XZf-0ictgdQEvM&hl=ro&sa=X&ei=6vNZTrO8LsT5sgaisezWCg&sqi=2&ved=0CCEQ9QEwAg&dur=5354

miercuri, 24 august 2011

Dezamagirile

        De ce am ales sa vorbesc azi despre dezamagiri... nu cred ca este cazul sa ma explic...si totusi, nu vreau sa credeti ca sunt dezamagita in iubire...nu! poate ca acolo o duc binisor...sunt dezamagita de mine...de faptul ca azi nu pot sa ies din starea aiurita in care am cazut de ieri..si poate ,poate cu atat mai mult nu pot sa ies pentru ca imi lipseste intelegerea celor dragi mie, cei care conteaza cel mai mult pentru mine..ciudat cum noi oamenii reusim sa-i dezamagim chiar pe cei la care tinem cel mai mult...nu  punem la socoteala faptul ca doare, doare al naibii de mult cand trecem prin asa ceva..
      Am ajuns la concluzia ca  uneori iubim numai cu mintea, nu cu inima, pentru ca doar atunci e  o iubire
 deplina... si cand ma refer la iubire nu ma refer  la iubirea aceea pasionala vis-a-vis de iubit/a...ci cea pentru frati, copii,parinti...si evident prieteni, cei din jur.
      Foarte adevarat si faptul ca si din dezamagiri avem de invatat..dar intrebarea mea este de ce ajungem acolo?pentru ca altii sunt in continua miscare si noi nu tinem pasul cu ei????sau pentru ca dorim sa traim acel sentiment de plangere de mila si ne incearca  acea  dorinta  de  consolare...?
     In ce ma  priveste aceste intrebari  imi stimuleaza introspectia si ma pun sa analizez bine unde gresesc eu.. si ma obliga  sa  accept, ba chiar sa tolerez manifestarile  celor din jur...sa iau o atitudine, o acceptare interioara , pentru ca altfel imi omor singura sufletul...
     Ieri, spre exemplu mi-am pus o intrebare- oare suferinta interioara a unor persoane ii poate impinge sa faca gesturi absurde, dezamagitoare pentru cei dragi sufletului lor, doar din dorinta de a atrage atentia asupra lor? Cei care sufera asta doresc? atentia noastra?...oferim noi prea putina si  lipsa  ei declanseaza  manifestarile  acestea automutilante?
     Pe un forum unde eu mai haladuiesc din cand in cand cineva spunea "a fi dezamagit este un sentiment progresist"..cu alte cuvinte el ne indica uriasele noastre asteptari, conformismul personal, linia de la care nu concepem abatare, abateri pe care nu le putem accepta.
     Inteleg deci ca exista dezamagiri pentru ca in principal exista asteptari...cineva, mi-a spus  cam asa:
"cand cineva va refuza, nu bombaniti si nu blamati. Spuneti mai degraba: ori acel cineva nu a vrut sau nu a putut sa-mi dea acel lucru, ori eu nu am fost suficient de vrednic sa-l primesc"....e un gand care ne da o atitudine pozitiva si ne ajuta la echilibrarea psihica....si cred ca avea mare dreptate!
     Avem asteptari si ne proiectam dorintele asupra altora, apoi suferim si ne construim adevarate tragedii daca nu primim ceea ce ne dorim. A iubi si a oferi fara a astepta absolut nimic in schimb, nici macar ca celalalt sa observe gesturile noastre, ne-ar elibera de multa suferinta. Prin dorintele noastre personale ii conditionam pe altii si ne incorsetam si pe noi insine.
    Asteptarile  voastre gasesc  acoperire in cotidian sau ajungeti des sa spuneti:"cum de nu innebunesc, la cate rautati sunt in jurul meu?" sau punctul vostru forte este hazul de necaz si atunci depasiti usor totul fara a ajunge la dezamagiri???

Sursa foto:
http://www.220.ro/video/faze-tari/Esecuri/u98iinkprJ/







luni, 22 august 2011

Soacra, soacra...poama acra!

  La sugestia unui ascultator voi incerca  sa vorbesc azi la radio despre realatia dintre soacra si  ginere,sau ma rog,  fata de nora...unde  poate as avea eu mai multe de spus...pentru ca am trecut prin asa ceva...am avut si mai am inca soacra cu care pastrez relatia, chiar daca sotul meu nu mai este...spun pastrez...nu  as putea insa sa fiu ipocrita si sa afirm ca, vai cat am tinut la ea sau ca   o iubesc, ca pe mama mea, cum aud adesea ca afirma multe femei..."am o soacra de milioane"...nu! relatia mea cu ea, a fost una de mare respect, am respectat-o pentru ca mi-a dat un sot minunat, dar, cu toate ca eu sunt o persoana foarte deschisa si pot sa ma deschid  usor, fata de ea, n-am reusit... a fost cam ambilicata relatia noastra, dar repet am respectat-o enorm!...n-am reusit insa s-o iubesc, ca a fost vina mea...ca a fost vina ei...ca n-a existat intre noi acel canal oportun de comunicare, asta chiar nu-mi  dau seama...poate ca nu a fost ea destul de diplomata la inceputuri, poate mi-a lasat  senzatia ca de fiecare data ii da dreptate lui..asta in cazurile cand , ma rog!... mai aveam si noi mici clinciuri, inevitabile in orice mariaj... Ei, bine, mama mea in schimb s-a putut face foarte iubita, sotul meu a adorat-o pur si simplu...iar cand ea s-a prapadit a plans ca un copil...
  In curand voi deveni si eu soacra...cu siguranta nu voi fi o soacra artagoasa, nu e felul meu asa...ca poate voi avea opinii diferite, nu zic nu...dar , cu siguranta nu voi genera conflicte, imi dau cu parerea doar cand mi se cere...n-am sa  incerc sa castig  mai multa iubire decat mi se cuvine din partea fetei mele, pentru ca oricum iubirea ei pentru mine e diferita  de dragostea pe care o are pentru  el...
   Si ca sa ma dumiresc eu mai bine cu ce ma asteapta si evident sa satisfac si dorinta ascultatorului  nostru am sa pun intrebarea:
  Ce parere ai despre relatia soacra - nora/ginere?
  Mentionez ca acest subiect va fi pus in discutie azi...22 august la emisiunea"Cutiuta cu iluzii " de la ora 18.00 - 20.00 ...astept raspunsuri aici sau pe pagina site-ului nostru de radio clik aici http://radioenigmaromania.ro./

sursa poza:
http://www.cinemagia.ro/filme/monster-in-law-soacra-mea-e-o-scorpie-11276/imagini/314397/

duminică, 21 august 2011

Ganduri sabotate

      Am un haos in minte...se pare ca de-o vreme am un  pitic  in capsor,un pitic care s-a urcat pe scaunel si nu vrea sa se dea jos...imi saboteaza gandurile, mi le da peste cap...cum iau o hotarire, cum vine sa-mi demoleze totul...si uite asa, ma risipesc pe zi ce trece...si simt ca in afara de faptul ca imi gasesc zilnic ceva de muncit, si cand spun  muncit ma refer la munca fizica...in rest, cam nimic! ma simt pustiita, nu pot sa ma mai joc cu cuvintele ca inainte...si parca si vorbele de duh, de care eram mandra ca le am  aproape,  nu-mi mai sunt  pe felie...au disparut si ele, ma simt in ceata ...(oare niste faruri de ceata, s-au  inventat si pentru minte,suflet??)...piticul asta vandalizeaza tot, si uite asa....vegetez, asta pentru ca orice gand la trecut, la mine, la ce a fost, la ce va fi...este  neutralizat de acest personaj!
...e ca si  in proverbul cu"buturuga mica care rastoarna caru' mare.."buturuga "pentru mine este o lectie pe care  viata mi-a dat-o cu ceva timp in urma, iar "caru' " examenul, examen  care  se pare ca ma chinui sa-l promovez...examenul vietii!...sper sa am de-a face cu un profesor indulgent..sa  obtin o nota de trecere...
   Odata promovata , promit  ceva, sa ocolesc pe viitor toate "buturugile"..oricat de  inocente, marunte, fara importanta  ar parea ele...:)
     Am si eu o curiozitate, dragii mei, cum ati  depasit"buturugile" din  calea  "carutei" voastre?..ati ramas cu caruta in drum , sau ati mers mai departe?


marți, 16 august 2011

Indiferenta doare???????

    Auzim ades  sfaturi de genu' : "ignora, trateaza cu indiferenta totul..." dar,  imi pun intrebarea cati dintre noi reusim acest lucru??? pentru ca te doare si pe tine, dar doare si pe cel  ignorat,  mai ales cand realizezi ca e o indiferenta mascata ...cand stii ca  nu e ceea ce simti tu sau el cu adevarat dar  este  poate  calea  cea mai usoara de a depasi un moment in viata...si revin din nou la ce spuneam candva..viata e facuta din momente perfecte si atat!dar  se creeaza o interdependenta  care se dezvolta  pe timp ce trece  si  da valoarea acelei relatii...simti nevoia acuta sa-i reauzi vocea...sa stii ce face, daca ii este rau sau bine... este rusinos sa ne recunoastem vulnerabilitatea in astfel de cazuri?????

luni, 15 august 2011

Ce e mai grav??????????

  Mai zilele trecute un ascultator mi-a pus o intrebare, intrebare  pe care m-a rugat s-o adresez ascultatorilor nostri, ea suna asa :
    Ce este mai grav? pierderea unui prieten sau pierderea iubitului??
  Pun la randul meu intrebarea domniei sale pe blog, cu dorinta si rugamintea mea de a  va da cu parerea....
  In speranta ca veti avea timpul necesar sa-mi raspundeti, las urarea mea de  bine si sanatatea  tuturor, o zi de sarbatoare traita la cote maxime!


duminică, 14 august 2011

Dreptul la inconsecventa

     M-am trezit cu fata la cearsaf cum s-ar spune, am un gust amar in mine, o amaraciune bestiala,ma simt suspendata undeva...nu ma mai regasesc, am starea aceea pe care parca mi-e frica s-o descriu...de ce spun asta? pentru ca nu e prima oara cand mi se intampla, e clar sunt o diletanta ! ma dau grozava in relatiile mele dar nici una nu ajunge sa fie incununata de succes, si chiar nu ma mai supara niciun calificativ pe care mi l-ar da unii sau altii...nu mai am nimic de pierdut...pentru ca am pierdut totul!
     E greu sa scrii despre amaraciunea sufletului, e greu  mai ales sa simti asta...te simti consumata in tine insati, vorbeam ieri cu un amic despre ierarhia  singuratatii, ma intreba cine e mai  fericit? cel care simte singuratea in el sau cel care o simte in exterior????...i-am raspuns ca stabilirea ierarhiei ar fi  pentru mine  o treaba irelevanta, pentru ca a fi singur in orice fel e suficient!
     Daca ma confesez acum, o fac pentru ca asa simt...nu astept compatimiri de la nimeni...azi nu mai pot calca pe nuferi, azi nu pot vedea viata in roz...dar e dreptul meu, nu-i asa???vreau pur si simplu sa raman  intoarsa pe dos, uracioasa de dimineata si chiar simt o doza de confort ca reusesc sa  scriu aceste lucruri, asta inseamna ca  sunt puternica si n-am nevoie de niciun sprijin...nu fac parte din categoria oamenilor care stiu sa sufere in tacere...dar ma gandesc la un lucru, daca am da drumul vocilor...s-ar forma un cor...un cor care are cutremura pamantul, scara Richter nu cred ca ar avea  puterea sa stabileasca magnitudinea...ar fi  mult prea mare seismul!
  Si parca azi mi-as dori ceva  - sa nu mai stiu nimic , nimic macar sa stiu ca nu stiu nimic!m-am saturat de probleme.. discutii, suparari...azi vreau sa las neuronul (ala care mi-a mai ramas...)sa zburde...sa faca ce-i trece prin minte!
    Sunt in zona gri...si ma bucur ca n-am dat in cea neagra, cea care  e plina de urlete de revolta, de ura , de disperare...dar,  la o adica de ce incerc iar sa fac ierarhii...de unde stiu eu care e cea mai buna?...hmmm!!  toate au un inceput si un sfarsit!...se va termina si zona gri...am realizat ca nu exista culmi abisale, nici macar abisuri...ele exista in plasmuirea noastra...sau poate noi femeile avem acea gratie naiva care reuseste sa ne  transpuna intr-o stare de echilibru  emotional? Ma lamureste cineva????????...pana atunci incerc o impacare cu mine insami...las insa gandurile mele bune pentru voi, o duminica implinitoare , o duminica binecuvantata  pentru toti cei care imi trec pragul!>:D<








sâmbătă, 13 august 2011

Cel mai frumos mesaj(SMS)...

   Azi pentru ca este sambata si am o emisiune de "Divertisment "la Radio Enigma Romania , intre orele 19-21 , m-am gandit ca  afland de la  ascultatorii nostri ganduri frumoase, m-as incarca pozitiv, si apoi la randul meu dand  citire pe post sa transmit  incarcatura emotionala celor care ma asculta...
    Si ca sa nu fiu acuzata  ca cer  fara sa ofer si eu la randul meu un mesaj sau doua, am sa reproduc cel care era cap de lista in topul SMS -urile mele:

Ne iubim!

    Apoi trebuie sa recunosc ca au existat si alte SMS-uri care m-au fericit chiar daca au fost gandurile unui poet sau a unui scriitor, faptul ca s-a regasit in ele cel care mi le-a trimis....au insemnat mult pentru mine...din aceasta categorie as reproduce pe acesta:
"Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?..." ( Nichita Stanescu - Poem )

  Acum astept din partea voastra cele mai frumoase mesaje primite de voi sau de ce nu? ...trimise de voi.... ;)
  Cu permisiunea voastra le voi citi in emisiunea  de azi!
   O sambata binecuvantata!


Sursa foto:
http://www.fun-sms.ro/logo_color.php

vineri, 12 august 2011

Impas

   Ma aflu intr-un impas, si cum nu-mi cenzurez deschiderea spre voi dragi bloggeri, asa cum ma stiti sunteti primii care aflati ce mi se intampla, uneori chiar si fetele  mele citind blogul, ma apostrofeaza zicand"mama, despre asta ai uitat sa ne povestesti"...hm! si poate au dreptate, poate timpii nostri fizici au intrat in contratimp...nu se mai sincronizeaza!
   Caut o alta locatie pentru iluziile mele, cutiuta nu mai face fata! le port pe unde pot si cum pot cu mine...le mai ofer si la emisiunea mea de radio, ascultatorilor mei, dar ele tot multe raman...ce ma fac?ma bruiaza prea tare, nu-mi dau pace, sunt mereu in avangarda! n-am cum sa le potolesc!
    Iluzii , ganduri cu zboruri printre nori, prapastioase rau! habar n-au ce inseamna caderile bruste! se avanta , uneori creeaza adevarate complicatii, complicatii care parca imi taie respiratia, degeaba incerc sa le stabilesc niste reguli, un regim anume, n-ai sa vezi! le incalca! e drept ca unele chiar reusesc sa ma binedispuna, rad de una singura ...aaaa!!! nici gand!!!! sa nu credeti c-am luat-o razna, noooooooooo!!! cele care ma binedispun sunt din categoria aia "SF" pe astea le-as  lasa nesupravegheate, imi fac bine... cele care ma fac sa-mi pierd  cumpatul sunt din categoria celor rafinate si serioase...ele au inceput sa ma impovareze..curand vor ajunge la semnul acela "gabarit depasit"! ... altfel ele nu vor mai putea  fi puse in circulatie, vor incurca lumea, si gandindu-ma ca risc prea mult cu ele, as vrea sa le depozitez undeva...imi sugereaza cineva un loc??ma ajuta cineva? le pot oferi si in regim de  custodie, inchei cu custodele un contract si pentru gazduire, platesc la  zi cat imi cere!
    Sarmane iluzii, una vad ca se incapataneaza sa-mi dea o replica dura, o trage de maneca cealalta  si parca vrea sa-i spuna" cat crezi ca va putea sa stea departe de noi? potoleste-te!"...prima  rade infundat, stie ca cea de-a doua are perfecta dreptate...dar ii spune la ureche:"off!!! si aveam cuvintele la mine...i-as fi spus cateva!"cea de-a doua ii raspunde:" a vrut sa faca impresie buna...doar atat, asa putin o cunosti? neastamparata mintea stapanei....se tine de giumbuslucuri"...daaa!!! cunosc"marfa"  spune prima cu convingerea ca niciun pericol n-o paste!
   Asadar, caut un loc...sa fie undeva cat mai departe, locul sa fie  protejat, sunt creatia mea si tin la ea, sa aiba destula lumina...ele doar asa se hranesc, cu vise colorate,  doar asa supravietuiesc, asa isi reconstruiesc universul...si mai am o rugaminte! custodele sa nu-mi elibereze  tichet...il pierd! am pierdut tichete mult mai importante la cat de aeriana sunt...si ar fi pacat! candva  o sa le cer inapoi...dar, asta nu se va intampla  curand!:)





joi, 11 august 2011

La multi ani, Radio Enigma Romania!!!!

  Astazi, la ceas aniversar, vreau sa doresc colegilor mei de radio, multi ani buni  si frumosi, implinitori la acest post de radio,  cu emisiuni infloritoare  ,vesele, captivante si rating pe masura straduintei lor!...ascultatorilor,colaboratorilor, fara de care noi n-am exista, mii de multumiri si adanci plecaciuni pentru timpul pe care l-au petrecut alaturi de noi!!!!
       La multi ani!!!!!
 Edit later:
Pentru ca sunt mare fan Directia 5,  vreau sa ofer o melodie ,  Directia 5- La multi ani!!!

miercuri, 10 august 2011

Cate zambete oferim amintirilor??????

       Dimineata...
Dimineata insorita, dimineata in care m-am trezit cu un telefon...nu stiu daca exista persoane carora sa  le placa soneria muzicala a celularului, mai ales cand acel sunet te trezeste din somn...in dimineata asta mie mi-a adus un "pustiu" de bine...mai cu seama ca eram parca in asteptarea lui, traiam cu senzatia ca ceva trebuie sa se intample, un miracol, ceva.. ca tocmai ce-am amintit intr-un articol trecut de magie...am invocat-o...ca sa vezi si sa nu crezi... nu-i asa??
     Am simtit pe moment ca pot chiar sa ma teleportez...ciudata stare...ajungi uneori pe fractiuni de secunda sa crezi  chiar ca  poti sa faci acest lucru...poti sa ajungi pe taram de poveste, si,  te lasi purtata , purtata de cuvinte...de simtiri, da! un vis cu ochii deschisi...
     Cafeaua de dimineata mi-a golit parca mintea de tot ce era neplacut...nu stiu ce m-as face fara lichidul asta care-mi da o energie debordanta...nu concep diminetile fara cafea, dimineata asta n-am baut cafeaua singura ...am baut-o in compania persoanei de la telefon...si n-am avut nevoie de  zahar la cafea,"dulcele" a venit de la capatul telefonului....poate sunt inca  coplesita de emotie acum cand  scriu aceste randuri, dar  azi am descoperit ca mai sunt si oameni care tin  cu adevarat la mine oameni carora le pasa de tot ce mi se intampla? v-ati gandit candva cati oameni aveti in jurul vostru carora sa le pese de voi?????...pana azi nu prea m-am gandit la asta, m-am gandit doar la ce simt eu pentru ei... azi am simtit ce inseamna sa primesti "ceva" exact atunci cand ai nevoie...ce inseamna acel "ceva"?...poate fi doar un cuvant , poate fi o promisiune, poate fi orice care sa te faca sa simti  din nou ca viata e frumoasa....
   Azi telefonul mi-a smuls o lacrima, o lacrima  de fericire..... va ramane in amintirea mea...va fi poate  amintirea care ma va face sa zambesc de una singura....si acum mai vreau sa va intreb ceva, cate zambete oferiti amintirilor?
    Eu azi le zambesc,le ofer zambete infinite,  le mangai, revad chipuri in minte, revad intamplari, gesturi, cuvinte...clipe pretioase, trairi adevarate, si stiu ca le voi avea in suflet forever!
     Bucurati-va de amintiri, DANSATI CU ELE!...uneori ele constituie tot ce avem mai de pret!
   
Edit later: v-ati gandit cate lucruri se intampla la telefon? Andra in piesa ei ne lamureste...la telefon se intampla si cearta si impacarea...merita ascultata!


marți, 9 august 2011

Sa fii barbat,oricand si oriunde...

Aseara intr-o emisiune de radio,un coleg de-al meu, Alex Oprea , a lansat o intrebare,care suna cam asa:
"ce inseamna sa fii barbat adevarat?"
...singur adevarati suntem cu totii, barbati sau femei, ca doar nu suntem inchipuiri,suntem oameni...insa intrebarea lui m-a pus pe ganduri si i-am raspuns cam asa:

Cand vorbim despre barbatul adevarat cred ca trebuie sa ne uitam la valorile personale si codul moral si etic al fiecaruia…dar in primul rand cred ca trebuie sa stie  el cu adevarat cine este , trebuie sa stie care sunt scopurile lui, ce pasiuni are in viatza, ce valori are….
 Sa fiu sincera am avut parte numai un singur barbat adevarat pana acum – sotul meu   - D-zeu sa-l ierte, restul  sa-mi fie cu iertare , mi s-au parut ca sunt “fatalai”,s-au temut si de umbra lor…unii si-au ascuns iubirea, de parca ar fi rusinos sa te mandresti ca iubesti  o femeie careia ii spui ca este aerul tau…
Poate pentru unele femei un barbat adevarat inseamna unul care arata”beton” vorba ta Alex, gen George Clooney, pentru mine nu infatisarea e relevanta(adevarat  conteaza intr-o oarecare proportie, as minti daca as nega acest lucru, nu este insa primordiala,)caracterul mi se pare cel mai important, un barbat care minte, care e in stare sa te vanda la prima oportunitate, nu cred ca-l poti numi astfel…
Poate pentru unii barbati sa fii “adevarat” inseamna  sa fii frustrat, egoist,  indolent, posesiv si lista ar putea continua, nu sunt misandrina, Doamne frereste! Sa nu fiu inteleasa gresit! ….ador insa barbatii care stiu sa-si  apere iubita  in orice situatie, sa  ofere protectie..din nefericire, unii, atunci fug mai abitir!Se simt adevarati numai cand se afla”deasupra”,  oare o fi destul  atat?????
Apropos de asta , hai sa-ti spun un banc:
Un barbat adevarat se adreseaza unei femei pe strada:
"As avea o intrebare: daca v-as oferi un milion de dolari ati face sex cu mine?".
Raspunsul vine imediat: "Bineinteles!"
"Dar pentru 5$?"
"Vai, domnule,dar ce fel de femeie credeti ca sunt?"
"Asta am stabilit mai inainte, acum negociam pretul!"

Voi ce parere aveti dragii mei,cum trebuie sa fie un barbat adevarat???????


Sursa imagine:
http://www.veselie.ro/imagini_Barbati-9.html

duminică, 7 august 2011

Sa iau din viata frumosul, sa gasesc frumosul din mine...

    Ai momente in viata cand simti ca cineva ti-a  strangulat norocul, sau ca pur si simplu, norocul tau a uitat numarul casei tale....sau poate pur si simplu  nu te mai place, s-a saturat de banalitatea ta  lipicioasa si cauta alte case unde este primit inca din prag cu bratele deschise...cred ca trebuie sa invoc magia...sa ma ajute, o caut de ceva timp,se lasa greu gasita...dar mai cocheteaza cu mine din cand in cand...adevarul este ca nu te invata nimeni,dar absolut nimeni sa fii fericit/a...sa vezi frumosul oriunde sau mai ales sa vezi frumosul din tine...frumosul care ar trebui sa te bucure clipa de clipa...
   In urma cu ceva timp cineva mi-a spus" ai reusit sa faci sa descopar frumosul din mine..." cat m-a bucurat remarca acelei persoane, nu  pot sa va spun...am inteles ca am reusit sa-i "gadil " sufletul si mintea putin si  a reusit sa descopere valente pe care poate nu stia ca le stapaneste cu mare arta...am reusit sa o fac sa ia din  banalul zilnic ce-i mai bun... s-o fac sa creada ca ce e mai frumos se va intampla, pentru ca doar cu speranta, bunatatea, credinta, dorinta, reusim acest lucru...
   Traim vremuri mai "inghesuite" timpul parca se comprima si putini dintre noi pot aprecia darurile minunate oferite de El, ne bucuram mai mult de "materie" si de" forma", iar de simtit, "vazut" si atins frumosul din noi nu mai e timp...sufletele pline de lumina, sunt umbrite de uratul care poarta un razboi pe viata si moarte cu frumosul, uneori invinge...invinge ca-l ajutam noi prin acceptarea  tacita, prin comportamentul  nostru indiferent.
   Bag seama ca bunatatea, sinceritatea, nobletea sunt  desfiintate de spiritele rele, puterea  celor rai sperie curajul acestora  si ma intreb retoric unde se va ajunge????????oare stim cu adevarat ce inseamna frumosul?? si daca stim de ce nu ne putem bucura de el? sau de ce nu dam posibilitatea celor din jur sa vada frumosul din noi?? de ce-l tinem ascuns? de ce nu-i  bucuram  pe semenii nostri cu el?
    Intrebari care ma framanta azi, in aceasta superba zi de duminica cand vreau sa inchei articolul cu  un indemn: faceti din grauntele de lumina din sufletul vostru un bulgare crescator, veti simti o mare stare de bine, gustati-l din plin, oferiti   o parte din el si celor care nu cunosc gustul lui, imi amintesc cand eram mica, refuzam sa maninc anumite feluri de mancare, feluri pe care poate nu le-am gustat niciodata...nu-mi placea aspectul lor pur si simplu...si mama imi spunea" gusta, fata mea, gusta intai si apoi spune-mi de ce nu-ti place..." asadar, gustati, nu va refuzati aceasta curiozitate, sunt convinsa ca nu veti fi dezamgiti!
    O duminica binecuvantata cu mult frumos in suflet tuturor celor care imi trec pragul!>:D<




vineri, 5 august 2011

Omul de langa tine....

    Omul de langa tine...oare CUM AR TREBUI SA FIE OMUL DE LANGA TINE?? ...pentru ca in  mintea mea inseamna fiinta cu care imparti totul chiar si aerul pe care il respiri, sau poate la un moment dat el este  aerul tau...dar, hai sa nu  nu fiu acuzata de prea mult romantism si sa continui  mai cu picioarele pe pamant  descrierea lui, asadar,  il consider umarul meu de urgenta, umarul pe care pot sa-mi asez capul,  sa-mi plang poate  neplacerile zilei,  dar si sa impart cu el bucuriile , sa fie animat ca si mine de anumite idealuri, impliniri, probleme pe care sa le rezolvam impreuna...sa existe o empatie, cu el stabilesc anumite relatii, toate trairile mele sufletesti le raportez la persoana lui, uimirea, bucuria, invidia, intristarea, fericirea... cu alte cuvinte  este cel mai bun prieten al meu!
  E greu sa faci alegerea, e greu sa  ramai langa cineva, sa poti sa-l numesti omul de langa tine, in postura de amant, sot sau macar prieten bun, alegerile pot uneori sa se intoarca impotriva ta, pentru ca  vei afla mai devreme sau mai tarziu ca nimeni, nu poate fi cu adevarat  langa tine...pentru ca nimeni nu e ca tine!
  Dar, poate nu asta e problema, suntem diferiti si tocmai in unicitatea asta este frumusetea vietii, insa, impartind pe toate coordonatele probleme cu omul de langa tine, el ajunge la un moment sa vrea sa te schimbe, daca nu faci asa cum vrea el, se  enerveaza si de aici incepe alaiul discutiilor contradictorii.. nu intelege ca fiecare persoana are notiunea ei despre viata , despre cum vrea sa si-o traiasca, e propria ei  viata!
  Mai cred ceva, ca intr-o relatie trebuie sa existe mult respect...consideratie, pretuire, stima deosebita,poate chiar dusa pana la veneratie,  iar pentru a te respecta trebuie sa incerci sa fii sincer cu tine, sa faci ceea ce se merita, sa fii constient de propriile tale valori, sa stii sa recunosti valoarea  oamenilor, sa poti sa recunosti asta...nu sa incerci sa-i "micsorezi " sa-i "micesti" cu  prima ocazie care iti vine in cale...dar, depinde de firea omului acest lucru...  
  Daca exista iubire dovedita si paradovedita, ma intreb ceva, de ce se intampla tocmai ca omul de langa tine sa vrea sa-ti faca raul cel mai mare?...omul pe care l-ai crezut cel mai bun prieten al tau????? am crezut in miracolul iubirii ,dar, se pare ca nu este totul si atunci ma intreb, oare ce conteaza cel mai mult? prietenia, onoarea,  stima, armonia,obisnuinta vis-a-vis de acea persoana, sexul, o intrepatrundere a celor mai inainte amintite  sau exista si alti factori pe care eu nu-i stiu?
  Si mai am  o curiozitate,daca ati spus cuiva"langa tine as vrea sa imbatrinesc..." care dintre factorii mai sus amintiti v-au determinat sa faceti acesta afirmatie(declaratie..)? lipsa unuia sau altuia dintre acesti factori pot sa  te duca in deriva????????? sa ajungi sa abandonezi "omul de langa tine"?
 


Edit later:
sunt om de radio, melodiile pe care eu le difuzez inseamna mult pentru mine o sa las un clip cu Florin Chilian pentru a afla si raspunsul meu...

miercuri, 3 august 2011

Infidelitatea

  Foarte des auzim spunand "o inseala" sau "il inseala"...dar, imi pun intrebarea de ce se ajunge acolo?  de ce doi oameni care se iau din iubire, ajung  sa caute alte fantezii? acele persoane se iubesc mai mult pe ele? sigur veti spune ca oamenii sunt oportunisti si cauta mereu ceva mai bun, nu sunt  experta, sau  ma rog,  om de specialitate, dar poate am o mica experienta de viata, am trecut prin multe si am vazut multe la viata mea..si poate ca am simtit  si eu momente in care a disparut pasiunea, atentia, dorinta partenerului meu, am simtit ca este mai rece, mai distant si  am fost framantata de gandul  recuceririi , de gandul reinventarii mele, pentru ca n-am vrut sa-l pierd! ...am incercat sa-l fac sa-i bata inima la fel de tare ca la inceput, m-am pus pe moment in situatia lui si  am incercat sa-mi amintesc cu ce l-am dat gata la inceputurile iubirii noastre, ce lucruri l-au fericit, ce lucruri l-au facut sa ma prefere?sa vad cum si din ce cauza s-a  produs scurt circuitul in conexiunea emotionala..care dintre  noi  doi am reusit sa  compartimentam mai bine sentimentele, cum le-am dozat, cum le-am gestionat?
   Dar poate exista strategii, tactici care pot foarte bine  camufla aceste infidelitati si  partenerii nu afla niciodata ca au fost inselati...sa fie insatisfactiile emotionale singura cauza a infidelitatilor?...poate chiar despre aceste lucruri mi-as dori sa vorbim intr-o  proxima emisiune la radio...astept cu nerabdare  parerile voastre!

 Edit later: Din ou iese un pui de elefant ...iar cocosul este  disperat... strange de gat  gaina
si-i spune:"m-ai inselat ,nenorocito!" simpatica imaginea...sper sa va binedispuna! sa aveti parte de o zi binecuvantata!>:D<

 Sursa foto:
http://www.trilulilu.ro/XENAELENY/234bc41f618220

luni, 1 august 2011

Dorinte

    Se spune ca   formularea unei dorinte este deja un pas spre infaptuirea ei...toti oameni au dorinte,dorinte mai mari sau mai mici, ale mele nu stiu cat sunt de mici sau mari, sunt dorinte lumesti  cu alte cuvinte... ma gandesc ca sunt rezonabile , imi doresc ca fetele mele sa fie fericite alaturi de barbatii care vor fi alesii sufletelor lor, sa ajung sa fiu bunica, sa fiu sanatoasa si sa intalnesc un om sincer si intelegator cu care sa-mi petrec restul vietii in armonie si iubire, curatenie sufleteasca...calauzita de providenta, as vreau sa colind  lumea, sa vad cat mai multe tari... e mult, e putin? voi ce spuneti???
    Citisem undeva ca universul  lucreaza pentru infaptuirea dorintelor noastre, dorinte de care nu intotdeauna suntem constienti si pe care nu le putem controla,si atunci ma mai intreb ceva..de ce ? si in ce mod se intampla?exista un magnetism al gandurilor, al dorintelor...ceva de genu' "ai grija la ce te gandesti ca s-ar putea sa ti se intample????????"


Fantome, spirite ratacite ,mistere...

   Citeam aseara pe internet despre spirite care bantuiesc, spirite care nu-si gasesc linistea pe lumea cealalta,nu-si gasesc locul  nici in iad nici in rai, ba chiar in descrierea  facuta de Vocea - de - departe in articolul ei, am simtit un suflu rece, care parca mi-a trecut pe langa ureche, mi-am zis...ia sa vedem noi cum stam la capitolul  "fantome" ca poate multi dintre voi v-ati  confruntat cu astfel de probleme.
 Am inteles ca o  fantoma este in mod popular considerata o aparitie, in general a unei persoane moarte sau a unui animal. O astfel de aparitie ar putea veni pentru a-i avertiza pe cei vii de probleme ce urmeaza sa apara in vietile lor, unele fantome insa apar de mai multe ori in acelsi loc,adica in casele in care au trait, bantuie camera in care au fost omoriti, ba poate chiar si toata casa...cand sunt simtite, oamenii spun ca brusc simt o scadere de temperatura, halucinatie sau adevar, greu de spus pentru ca nici religia si nici rationalismul nu au reusit  sa demoleze prezumtia ca anumite locuri pot fi bantuite...iar literatura greaca si romana e  plina de  prezentari ale aparitiei lor..
  Eu am gasit pe net cateva aparitii ciudate de fantome:
"Chipurile Belmez
Profesorul Bender a fost si el unul dintre investigatorii incapabili sa rezolve misterul chipurilor care apareau in podeaua casei familiei Pereira, din Belmez, Spania. Totusi, este convins ca nu e vorba de o pacaleala. S-au facut diverse experimente, chipurile au fost fotografiate, televizate, privite de siruri intregi de curiosi. Toata podeaua a fost sapata – s-au dezgropat oase umane si doua schelete fara cap. Chipurile au reaparut in podea, chiar si dupa ce trupurile au fost inmormantate crestineste. Echipamentul de inregistrare a surprins strigate chinuite printre care se auzeau cuvintele “Dreptate!”, “Doare!” si “Vreau sa ies!”. In 2004, casa a fost vanduta. Starea actuala a chipurilor este necunoscuta.
Casa misterioasa a familiei Winchester
La sfarsitul secolului al XIX-lea, doamna Sarah Pardee Winchester a avut parte de doua mosteniri – o avere din partea firmei Winchester, producatoare de pusti, si o constiinta incarcata. Dupa ce i-a murit sotul, un medium i-a spus ca sufletele celor ucisi cu acele pusti nu-si gasesc odihna. Singurul remediu ar fi sa construiasca o casa care sa nu fie niciodata terminata. In 1884, ea a cumparat o ferma in San Jose si a angajat echipe de muncitori care au lucrat zi de zi dupa planurile doamnei Winchester, pana cand aceasta a incetat din viata – zi de zi, timp de 38 de ani. Ei au realizat un conac enorm si excentric, cu 160 de camere, 40 de scari interioare (unele ducand… nicaieri), 1.257 de ferestre si 467 de usi (unele deschizandu-se catre pereti). Nu se stie sigur daca cladirea este bantuita, desi Sarah a fost convinsa ca asa era, si deseori vorbea cu stafiile."
  Am gasit si pe  blogul Vocii-de-departe, un articol, asa cum v-am amintit mai sus despre o casa bantuita din Paris il voi da copy paste aici pentru ca pe mine chiar m-a pus pe ganduri:

"...Are şi Parisul, ca toate oraşele, casele lui bântuite. Cea mai cunoscută şi mai sumbră pare a fi cea de pe Avenue Frochot, la nr 1. E o casă cu ghinion, spun muncitorii care au lucrat la renovarea ei. Unul dintre ei credea că şeful lor se plimba pe acolo, deşi în momentul acela în casă nu erau decât el şi colegul lui, nimeni altcineva.
       Casa datează din prima jumătate a sec. 19 şi are o solemnitate interioară lugubră, de catedrală, datorită ogivelor şi mobilelor grele. Stilul e neogotic, sumbru, apăsător. Casa e construită prin anii 1830, iar prin 1860 e cumpărată de mai mulţi proprietari, dintre care unul e directorul de la Folies Bergeres, la începutul veacului 20.
      După alţi 70 de ani, casa e cumpărată de un proprietar fără moştenitori. Toată averea lui, inclusiv casa, revine unei servitoare. Într-o zi, aceasta e găsită asasinată pe scară, în mod sălbatic, cu vergeaua de răscolit jarul din şemineu. De atunci, construcţia e încuiată. Asasinul nu va fi găsit niciodată.
     La sfârşitul anilor '70, e achiziţionată de Sylvie Vartan, care nu va locui însă aici. I se pare sumbră şi apăsătoare, spun unii. În plus e cadoul de despărţire de Johnny Halliday şi îi trezeşte amintiri triste. Cântăreaţa vinde casa unui jurnalist-cronicar de teatru parizian, Matthieu Galley, care notează în jurnal că are impresia că şi-a cumpărat un mormânt gotic. Premoniţie ?
      Jurnalistul moare 8 ani mai târziu, în mod bizar, de aceeaşi boală ca şi primul proprietar al casei, boala Charcot, aceeaşi care-l chinuieşte şi pe celebrul Stephen Hawking.
     ...Prin anii '80, muncitorii lui Patrick de Lauriere, excentricul bogătaş pasionat de maşini de epocă, muzee, relicve şi fantastic, au auzit de aceste legende sumbre. Proprietarul nu spune nimic, dar zvonurile circulă prin cartier. Muncitorii refuză să rămână peste noapte în această casă. Unul a simţit un suflu rece în ceaţă, altul a auzit paşi la etaj, deşi nu era nimeni. Un altul a auzit servitoarea gemând sub scară. Din când în când pe perete apar zgârieturile provocate de sicriul lui Matthieu Galley...
      Patrick de Lauriere spune că, pentru a face pe plac oamenilor, a chemat un preot pentru o exorcizare. Totuşi, el n-a locuit prea mult acolo, fiindcă a achiziţionat casa pentru concerte şi recepţii, concurând cu Jack Nicholson, care şi-ar fi dorit-o de asemenea. În 2010, Patrick de Lauriere moare din cauza unui cancer de durată, după un sejur în casa de tristă celebritate deja, lăsându-şi cunoscuţii şi rudele să se întrebe dacă e sau nu o boală datorată hazardului..."
  Cat este halucinatie, cat este adevar, poate nu vom sti niciodata! oricum intamplarile de mai sus  sunt ciudate, poate ciudatenii de felul acesta ai trait si voi, eu am simtit prezenta cuiva plecat Dincolo de cateva ori...dar despre acest lucru in emisiunea mea de azi, 1 august 2011 ,  la ora 18...pana atunci astept parerile voastre, intrebarea mea  este:
  Credeti  ca exista  fantome,  spirite ratacite care nu-si gasesc linistea, aveti  intamplari  traite de voi sau de cunostinte de-ale voastre???sau ele sunt doar intruchipari ale raului care incearca sa ne atraga in capcana?

Sursa foto:
http://www.descopera.ro/dnews/4097951-s-au-votat-cele-mai-reusite-cinci-imagini-cu-fantome-din-lume