Blog premiat

RadioTasha

duminică, 21 august 2011

Ganduri sabotate

      Am un haos in minte...se pare ca de-o vreme am un  pitic  in capsor,un pitic care s-a urcat pe scaunel si nu vrea sa se dea jos...imi saboteaza gandurile, mi le da peste cap...cum iau o hotarire, cum vine sa-mi demoleze totul...si uite asa, ma risipesc pe zi ce trece...si simt ca in afara de faptul ca imi gasesc zilnic ceva de muncit, si cand spun  muncit ma refer la munca fizica...in rest, cam nimic! ma simt pustiita, nu pot sa ma mai joc cu cuvintele ca inainte...si parca si vorbele de duh, de care eram mandra ca le am  aproape,  nu-mi mai sunt  pe felie...au disparut si ele, ma simt in ceata ...(oare niste faruri de ceata, s-au  inventat si pentru minte,suflet??)...piticul asta vandalizeaza tot, si uite asa....vegetez, asta pentru ca orice gand la trecut, la mine, la ce a fost, la ce va fi...este  neutralizat de acest personaj!
...e ca si  in proverbul cu"buturuga mica care rastoarna caru' mare.."buturuga "pentru mine este o lectie pe care  viata mi-a dat-o cu ceva timp in urma, iar "caru' " examenul, examen  care  se pare ca ma chinui sa-l promovez...examenul vietii!...sper sa am de-a face cu un profesor indulgent..sa  obtin o nota de trecere...
   Odata promovata , promit  ceva, sa ocolesc pe viitor toate "buturugile"..oricat de  inocente, marunte, fara importanta  ar parea ele...:)
     Am si eu o curiozitate, dragii mei, cum ati  depasit"buturugile" din  calea  "carutei" voastre?..ati ramas cu caruta in drum , sau ati mers mai departe?


17 comentarii:

  1. Am obosit sa tot caut acea picatura de lumina din fiecare suflet care imi iese in drumul vietii. Adevarul e ca sunt destui cei care au blocat de mult timp canalul receptor al energiei pozitive.
    Din dorinta de a gasi in orice partea pozitiva am ignorat in ultima vreme semnalele pe care instinctul meu mi le-a adat de fiecare data. Am invocat faptul ca sunt prea neincrezatoare, prea sensibila, mult prea exigenta. Mi-am impus ca trebuie sa trec peste aversiunea ce mi-o inspirau unele persoane si locuri.

    RăspundețiȘtergere
  2. IUBIREA e cea care ne cuprinde pe toti, noi doar trebuie ca in fata ei sa lasam garda jos.. BUTURUGILE SUNT INCERCARILE VIETII!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Atunci cand cineva va raneste si se poarta cu tine intr-un mod jignitor, raspundeti-i cu o binecuvantare; binecuvantati cu bucurie, sincer, complet, pentru ca astfel de actiune care porneste din inima se constituie ca un scut care va protejeaza de efectul actiunii lor si care face ca sageata indreptata catre voi sa ricoseze.
    A binecuvanta insemna ca din adancul fiintei tale, din cel mai launtric colt al inimii, sa doresti binele in mod neconditionat, complet, fara a astepta ceva in schimb. A binecuvanta inseamna a recunoaste si a preaslavi ceea ce este darul lui Dumnezeu.
    Fii binecuvantata,draga Tasha!

    RăspundețiȘtergere
  4. EXPERIENTA este acel lucru care ne face sa ne recunoastem greselile atunci cand le repetam. PROVERBUL este o propozitie scurta învatata dintr-o lunga experienta....asadar toate au rostul lor!

    RăspundețiȘtergere
  5. Gandurile,nu fac decat sa ne "saboteze" linistea sufleteasca,intrerupand conectarea la picatura de divinitate ce exista-n noi:IUBIREA;(asta este de fapt energia pozitiva de care spuneai tu)!...
    Cauta pauza dintre ganduri si FII acolo,in ea si te vei cufunda ca-ntr-o mare racoroasa,linistita si calma de Iubire!
    Nu voi obosi nicioata sa caut picatura de lumina din fiecare suflet,pentru ca stiu ca EXISTA,si atunci toate "buturugile mici" din calea vietzii noastre vor fi depasite!Secretul este IUBIREA daruita,cea care face aceasta lume sa mearga mai departe!

    RăspundețiȘtergere
  6. Buna Tasha
    Si eu am intampinat o buturuga...si sti ce am facut???? Curios....M-am refugiat pe blogul tau ! oare de ce ??? Stiu de ce pentru a cauta acel ceva care sa ma faca sa pot merge mai departe.
    Plec acum la Straja in Hunedoara, din 44 comunitati selectate pentru "Fiecare copil in gradinita" de Ovidiu Rom este si comunitatea mea.Suntem 10 comunitati ...dar la final vor ramane 5.Nu asta e buturuga....buturuga sunt rautatile colegilor.Acum stiu de ce m-am dedicat cu totul copiilor...EI NU M-AU DEZAMAGIT NICIODATA ! Am intrat pe blogul tau de dimineata ...ca sa capat SPERANTA !Am gasit...Am vazut un chip chiar daca acel chip intampina greutati, va merge mai departe!Plec !!! Tine-mi pumnii! edit

    RăspundețiȘtergere
  7. @Anonim,se pare ca acum la mine semnalele lipsesc...tocmai despre asta vorbesc... :(
    @Felicia, garda mea e demult lasata...dar cam fara rost....
    @Mara, ca de obicei sfaturile tale sunt foarte pline de intelepciune, multumesc!D-zeu sa te binecuvinteze!
    @Anonim,"picatura" mea e cam departe...cam asta e problema mea!Ce te faci cand daruiesti iubire si primesti pumni in spatele cortinei? cum poti sa mergi mai departe? ajungi sa crezi asa cum am scris intr-un articol precedent ca esti un diletant...un diletant care nu adanceste suficient arta de-a relationa cu cei din jur,arta de-a trai!multumesc ca ai trecut!...fara buturugi sa mergi senin mai departe ci doar insotit de iubire,cufunda-te macar tu in acea mare racoroasa!>:D< ....eu m-am inecat la mal!

    RăspundețiȘtergere
  8. Edit,
    Am sa raspund cu un zambet, esti o prietena de care chiar aveam nevoie,mai ales acum...si stii de ce? ca ma faci sa ma rusinez de ce-am scris...pentru ca da! eu reuseam de fiecare data sa aduc bucurie cititorilor mei, din pacate mai am si astfel de momente, momente cand simt ca nu mai pot...cand trebuie sa impartasesc cuiva off-ul ca altfel cred ca as incurca-o rau de tot...neuronul meu ar lua-o razna!(oricum o mai ia pe aratura din cand in cand...;) )
    Ma bucur ca munca ta cu copii iti da multa bucurie, implinire si chiar doresc din suflet sda te intorci de la Straja-Hunedoara cu rezultatele scontate,tin pumnii!!!te pup si te imbratisez!

    RăspundețiȘtergere
  9. Cele mai grele buturugi din viaţă le-am dat la o parte aruncându-mă în muncă şi scriind. Tot atunci, am descoperit că durata suferinţei e un modul de doi. După doi ani, intensitatea a scăzut puţin. Nu mai era suferinţă vie, era ca o curea, o mai strânsesem puţin. N-au dispărut definitiv, au rămas însă doar cicatricele.

    RăspundețiȘtergere
  10. Vocea - de - departe,
    Cred ca si activitatea ta intr-un oras superb cum este Parisul, te poate face sa uiti mai repede "uratul", care uneori se tine scai de noi...pentru mine , Parisul inseamna paradisul indragostitilor si chiar nu este un cliseu cand spun, Paris," mon amour",am fost de doua ori la Paris, si de fiecare data mi s-a parut grozav totul.Mi s-a deschis sufletul ca o floare!Cred ca dupa nunta fetei mele, voi pleca pentru cateva zile la Paris... :)

    RăspundețiȘtergere
  11. As zice ca ai nevoie de o schimbare in viata ta, sau macar de ceva nou care sa te faca sa mai uiti grijile ce te macina de ceva vreme, sa mai schimbe rutina si sa iti deschida si alte orizonturi. Nu sunt in masura sa spun ce anume sa schimbi sau ce sa aduci nou in viata ta, cred ca ar trebui sa te gandesti la ceva ce nu ai in momentul de fata si iti doresti sau isi doreste subconstientul tau, ceva pe termen lung, altfel vei reveni iar la starea de dinainte.
    Iti doresc sa ai parte de zile cat mai frumoase,
    si de articole pline de culoare si energie pozitiva,asa cum ne-ai obosnuit!

    RăspundețiȘtergere
  12. Buturuga,deja nu îmi sună a Paris,acolo totul este rafinat,îngeri au aripi cromate,acolo amor are o explicaţie,suferinţa mea aici în Caracal este banală,nu are salon,Eu-l,meu are rezonanţe geografice,nu pot să sufăr mai mult decât osul meu tratat carbonic,localizat prin vreme ,îmi arată locaţia,,am trecut prin valea disperări,mie munca îmi era expresie,eu chiar munceam,fizic,,chestia cu a evada în muncă este o gândire cu handicap,dar nici asta,clar, nu te ajută,,în lumea cu expresii mari şi gesturi mici,,,afirmi înălţător că munca te-a salvat,eu care eram o bătătură,eram un spasm muscular,de ce să nu cred? mult mai plauzibil,pe drogat,sunt invariabil Om,am coborât din car,am îndepărtat buturuga un gest simplul fără efort,nu am fost un nebun să evadez în muncă,când eu eram muncă,de parcă pănă la momentul fatal în ghilimele,eram statuie,,,dar să te exprimi mereu,frumos,nu are sfârşit,nici la Paris.,,O voce de departe,,,,este un sentiment de moarte,,,vocea mea interioară,,,, îmi spune că trăiesc,primaoară,,,,aici sau chiar aiurea
    miros sunt ca tămâia

    RăspundețiȘtergere
  13. Schimbările sunt utile întotdeauna. Nu, dragă Tasha, nu Parisul m-a făcut să uit buturugile din viaţa mea. Parisul e o femeie frumoasă şi mofturoasă. Te poate trata de sus şi cu dispreţ, sau ţi se poate dărui total. Sunt câteva locuri unde pitorescul te îndoaie şi te face să te bucuri de frumuseţe şi pitoresc, dar cel mai mult m-a ajutat, repet, scrisul şi comunicarea cu un foarte bun prieten. Nu cu prietenele, cu un prieten. Mi-a împins gândurile spre Bach, spre Chopin şi Debussy, mi-a redeschis pofta pentru poezie, pentru pictură şi scris, m-a reînvăţat să glumesc şi să trăiesc simplu, să ascult muzică la lumina lumânărilor, să-mi placă trandafirii galbeni şi confluenţa unui râu cu marea, cu o simplitate senină şi dezinteresată, ceea ce e bizar, fiindcă e baron, nu glumesc, cu blazon şi de toate, dar m-a învăţat să mă regăsesc şi să-mi recapăt încrederea în mine, ca un copil după boală. După primii paşi, m-am aruncat în scris, cu un fel de disperare care a cicatrizat totul. După al treilea modul de 2 ani, a venit vindecarea totală şi un nou suflet, un nou tandem, o nouă viaţă.

    RăspundețiȘtergere
  14. Vocea de departe,
    Vreau si eu un astfel de prieten!!!!!!!!!!!!!!!!!!! vreau si eu un prieten cu care sa pot sa impart si bune si rele!
    Oare unde se ascunde, ca nu mai dau de el? :(
    Am avut ce-i drept unul,candva, undeva... cu care ascultam pana la 2 noaptea( uneori... )Bethoveen,de nu-i venea nici lui sa creada ca e in stare de asa ceva, mai cu seama ca el avea si serviciu dimineata...cu el chiar puteam glumi, ma simteam perfect!...am ascultat si muzica la lumanari,al meu prieten nu era baron, dar avea nobletea unui baron...
    Pot insa sa-mi promit mie ceva, sa nu-mi mai aleg prietene pe umarul carora sa plang, ci un prieten...poate ma vindec si eu...daca mai apuc! :))

    RăspundețiȘtergere
  15. @Calatorule,
    Ar fi cel mai simplu asa cum spui tu, te dai jos din caruta, indepartezi" buturuga"si pleci mai departe, asigurandu-te ca totul e in ordine,nimic nu mai obstructioneaza...
    @Dorina,
    Poate ai dreptate...o sa tin cont de asta!zile frumaose si tie!

    RăspundețiȘtergere
  16. Buna intrebare ! Draga Olga , problema cu piticul exista si la mine , e al naibi de nabadaios cateodata ! Dar stii ce fac eu cand il apuca bazdacul pe pitic ? Il las sa se manifeste , sa-si consume energia (exact ca un copil ) si cu siguranta va obosi si va dormi pentru ceva vreme apoi !
    Cand "buturuile " apar in drumul meu am incercat sa tin "haturile" carutei mele foarte strans in maini si ma mobilizez sa nu-mi rupa "roata" ! Ma incred in Cel de Sus si incerc sa merg mai departe ! Sigur ca nu e usor , sigur ca ...doare , sigur ca vor curge lacrimi ce le adun in .."podul palmei istovite " , sigur ca lasa urme pe ganduri si vine ..dar...dupa tote acestea , ma ridic si merg mai departe ! Incerc sa nu las niciodata "caruta-n drum" !
    Restul e tacere si...pitici cuminti... ;) >:d<

    RăspundețiȘtergere
  17. Fetelor ce bine ar fi sa ne intalnim ...macar o data!!!
    Ganditi-va la asta...si hai sa stabilim o zi in an.. cand ne intalnim sa risipim BUTURUGILE... si daca s-ar putea macar cu gandul sa urmam sfatul "vocii de departe".
    Asa am trece toate buturugile!!!

    RăspundețiȘtergere