Momentele - cadourile destinului...

Am zile cand cuvintele parca se ascund de mine,sau nu se inghesuie "sa ma salute",sa-mi dea binete,si ma fac deschisa celor din jurul meu...or fi avind si ele chef de relache,doar e sambata azi...si le inteleg...uite insa ca acum spre seara parca,parca au devenit mai vioaie si se fataie in fata mea...le prind si incep sa fac un puzzle cu ele...sa vad daca-mi iese...

Simt uneori cum rautatea celor din jur prinde radacini din ce in ce mai adinci,ma intreb cum reusesc unii sa se hraneasca din asa ceva?dar renunt sa filtrez totul prin prisma ratiunii si las totul asa cum se vrea perceput de ei ...

Ascult muzica,muzica ma relaxeaza si fiecare melodie parca imi aduce aduce aminte de ceva,de un gest, de un sentiment de un loc ,de cineva anume...si simt in acel moment c -as putea dezvolta totul,as putea pune pe tastatura tot ce simt,si poate ar merita pentru ca toate acestea au fost prea frumoase sa nu prinda contur...

In minte imi trec niste versuri ale lui Arghezi:

"Voiam sa pleci,voiam sa si ramai

Ai ascultat de gandu' cel dintai

Nu te oprise gandul fara glas

De ce ai plecat?de ce-ai fi ramas?"

Da..cam asa e si-n viata...ai vrea sa pleci,dar ai vrea si sa ramai,ceva parca nu te poate rupe de acel loc,de acel om,din inima ta...dar poate ca vointa mea e prea mica...ar trebui sa fiu mai hotarita sa stiu ce vreau...

Saptamina viitoare va trebui sa dau piept cu realitatea si sa ma hotarasc,il intalnesc sau las totul uitarii,acum stau in stand bye si am starea aceea de pasare inchisa in colivie care odata eliberata va tasni puternic dar s-ar putea sa-si franga aripile....clar!imi lipseste curajul,curajul unui nou inceput!Imi fac si o mie una ganduri...daca n-o sa-i plac?azi mi-a spus ca ma place oricum chiar daca as avea 100 de kg...(asta pentru ca eu am tot aminat intalnirea cu el,spunindu-i ca vreau sa mai slabesc citeva kilograme,sa rup din "implinrea mea trupeasca")

Acum stiu,trebuie sa arunc la gunoi,gunoaiele,sa fac ordine in mintea mea si sa incerc sa ma bucur de tot ce-mi ofera viata,de toate oportunitatile.....citeam zilele trecute "CINE M-A FACUT FEMEIE" cartea dr. Cristian Andrei,am luat multe invataminte din ea....am inteles ca noi femeile avem mai mult "nevoi" emotionale decat sexuale...si da!cam asa e si in cazul meu...simt nevoia unui "el" cu care sa ma bucur de o dimineata cu soare de o plimbare la liziera unei paduri(asta imi aminteste de ceva din trecut...si tocmai ii povesteam azi unei prietene virtuale,cum reusesc eu sa ma energizez cu ajutorul naturii,cum imi ridica mie moralul verdele padurii,ciripitul pasarelor...floricele de pe camp...)...de o vorba buna..de o mangaiere,de o imbratisare...

Uneori,uite ca acest cuvint imi apare des in minte"uneori..."poate mi se trage de la statusul unei prietene,hmmmm!poate,stai in preajma unor oamenii si le furi expresiile, cuvintele, gandurile, fara sa-ti dai seama...dar ,sa continui,deci uneori ma gandesc ca prea imi refuz momentele pe care mi le ofera destinul,nu vreau sa le impartasesc din prea multa precautie,si nu cred ca-i bine,oare asa or fi toate femeile?

Asa gandesc toate ca mine...isi fac nspemii de ganduri si filtreaza totul pina agonizeaza gandurile in mintea lor?

Ufff !!!cine m-a facut femeie?

De ce nu m-am nascut barbat...era mai simplu...barbatii nu-si fac probleme,ei sunt mai degajati ca si noi...ei "netezesc" usor toate asperitatile sufletului...nu se cantoneaza ca si noi femeile...dar! gata!!!!de azi o sa incerc sa-mi transfrom momentele in cadouri ale destinului...si o sa ma bucur de cite-un cadou in fiecare zi...

Acum vreau soare...nu mai vreau ploaie!

Simt acum un dor nebun...un dor de visare,de evadare,undeva departe,unde sa fiu doar eu si el...sa uit de toate...sa uit ca am suferit,sa uit ca am iubit,sa uit ca am asteptat,sa uit de toate cele cotidiene care ne incarca mintea...

Dar cui ii pasa de asta,cui ii pasa de nebunia cuiva?nimeni nu patrunde cuvintele,nimeni nu gusta din starea ta,pentru ca toti avem starile noastre,toti avem gandurile noastre,daca spun ca sunt fericita,ma crede cineva?dar daca spun ca-mi vine sa pling,ma ajuta cineva?imi sterge lacrimile?Nimanui nu-i pasa...si atunci mie de ce mi-ar pasa?in lumea asta sunt persoane cu probleme mult mai apasatoare decat cele ale mele de "inima albastra"

Am exact ca in povestea cu 1001 nopti...o mie si una de ganduri care-mi ard sufletul,uneori,ma simt inabusita...sper ca ele gandurile sa nu ia forme,ar fi trist si mai apasator...am o mare de ganduri in cap...valurile ei lovesc cu putere,ma rascolesc si ma agita,poate m-a invadat prea mult si simt ca imi amortesc simturile,as vrea sa strig,dar nu pot...si atunci scriu...scriu cuvinte fara noima,fara culoare,fara sens,fara numar....

Scriu si atat!

Dar poate am nevoie de o strategie,sa-mi camuflez trairile sub o umbrela,sub umbrela nepasarii,indiferentei...departe de gesturile ieftine ale curiosilor care te urmaresc pas cu pas...

...o sa ramin sub cerul meu ingust dar senin si voi fi acea femeie boema pe care o stiu,si pe care o astept sa revina...

Acum nu mai vreau ploaie...vreau soare!soare care sa-mi topeasca iceberg-ul din jurul inimii mele si sa pot pleca din nou intr-o calatorie scurta,printre oameni,prin viata...

De ce e viata uneori rea cu noi....?

De ce nu putem sa ne bucuram de lucrurile care ne fac placere?

DE CE nu putem intinde mana si sa luam ceea ce ne place?

Ufff !!!!!am inceput-o iar cu "dece"-urile astea obsesive... la naiba !si parca iar prea de dimineata...mai bine le lasam de desert la amizazi,asa ...sa nu maninc prea mult ca ma ingras...dar daca nu as pune sub microscop totul,daca nu m-as baga la analiticul situatiei,n-as fi eu Olga,pentru ca va spuneam am defectul de a gandi prea mult...

Ciclicitatea vietii,zi-noapte,bucurie-suparare,ma exaspereaza!

Simt un gol imens in suflet,si atunci ma gandesc mai des la el, la cel disparut care imi alina sufletul de fiecare data,cu el nu puteam ramine trista o zi intreaga ,gasea de fiecare data o posibilitate sa-mi alunge temerile,supararile,angoasele si o stia atat de bine s-o faca...si reusea de fiecare data....imi alunga maleficul,si ma facea sa cred ca sunt bagatele totul,nimicuri care trebuiesc ignorate.

Off !!!si iar ajung cu gandul la el,e cumplit ca l-am pierdut,e cumplit ca nu mai poate sa-mi fie alaturi,e cumplit ca acum as vrea mai mult ca niciodata sa pot sa pling pe umarul lui,sa ma tina in brate si sa ma iubeasca...

Dar el a lasat garda jos,el nu mai poate,de acolo de sus din ceruri,imi trimite doar cite-o raza de soare,cite-o magaiere de luna...in ceas tarziu...

Off-ri din nou....sufletul cernit, haine de doliu ... si oftaturi grele si adinci ! Asta simt acum ca mai este viata mea....si lacrimile curg,nu le pot stapini,dar poate imi fac bine,ma elibereaza de rau...imi amintesc ca mama in astfel de situatii,cand ma vedea plingand imi spunea"ok...plingi putin te descarci si apoi hai sa stam de vorba..."deci ajuta si plansul la ceva,interesanta psihologia umana...

Vorbeam pe forum despre fericire,despre fericirea de a-ti gasi barbatul care te poate face sa te simti imparateasa nu pentru ceea ce-ti ofera material ci pentru tandretea si generozitatea sufleteasca,care hai,sa recunoastem ,ce mult conteaza!

DA,dar sa nu uitam ca marile imperii s-au construit cu sudoare,cu lupte, cu batalii pierdute,cu sange si sunt bazate pe moarte si teama.....insa , sentimentele sincere si pure care exista in noi ne fac sa privim cu realism totul...n-a ramas in picioare pina la sfarsit niciun imperiu,s-au destramat toate:imperiul roman,imperiul austriac,imperiul chinez,chiar si imperiile financiare ale lumii moderne s-au distrus,nimic nu mai poate fi controlat...acum totul e in criza...

Hmmm...si stau si ma gandesc,asta poate duce si la criza de iubire?n-ar trebui oare sa renuntam la atatea "cotropiri"sa multumim Celui de sus ca suntem sanatosi,sa ne bucuram de viata,nu sa suprimam momentele de bucurie,de iluzie, gandindu-ne ca ele ne-ar dauna,ci dimpotriva sa ne hranim cu ele pentru ca fericirea ne-o cladim noi insine...nu ne-o ofera nimeni in dar!FARA VOALARI...ci deschisi si cu multa sinceritate!

Va blestem dragii mei, sa iubiti si sa fiti iubiti pe masura asteptarilor!

Un gand de dimineata...

Stau intinsa in pat,nu sunt hotarita daca sa ma ridic sau sa mai lenevesc un pic gandindu-ma la lucruri pe care le doresc sa mi se intampla,sau pe care le-as dori sterse din mintea mea..da,da...uneori functioneaza si asa,se satura si neuronul buclucas de aceeasi si aceeasi problema si zice enervat la un moment dat"hai sictir!!!"...e ca si cum te-ai satura de o mancare,daca ea se repeta trei zile la rand...

Stau si ma gandesc la un lucru...la cat de subtire este frontiera dintre doua stari,cat de usor poti sa treci dintr-o stare in alta de la iubire la repulsie sau ura....sau mai mult la indiferenta...

De ce ni se intampla asta?suntem ca intr-un film mut,vedem ca celalalt da din buze,se agita,explica,cere si totusi nu receptionam decat zbuciumul lui caci nu auzim si nu intelegem nimic...

Am descoperit zilele acestea ca distanta de la iubire la indiferenta este foarte scurta,e de ajuns sa existe o problema de comunicare,o lacuna mai mare sau mai mica si te arunca incet dar singur in cealalta extrema...

Nimeni nu detine adevarul absolut..pentru ca el nu exista!Nu poti sa fii mereu cel care cere cum nu poti sa fii mereu cel care da...apare la un moment dat prea-plinul,fie nu mai poti la un moment dat cere ,fie nu mai poti la un moment dat sa oferi...si atunci la ce folos?te opresti...te izolezi..dar izolarea e buna???

Neeeaaaahhhh!!nici vorba,sau nu asa functioneaza in cazul meu...si zic eu ca in general in cazul naturii umane...pentru ca asa am fost conceputi sa avem cele mai performante baterii reincarcabile,e de ajuns o magaiere,un cuvint bun,un zambet,o privire de intelegere si butonul cu"full charge" se declanseaza...pentru ca singuratatea nu e buna,nu ajuta la nimic,ba dimpotriva iti accentueaza starea de nebine,ai nevoie de cineva care sa-ti fie alaturi,la bine si la rau,de cineva care sa stie sa te asculte,sa stie sa-ti dea un sfat,o vorba de incurajare...sau mai ales o vorba de iubire...hmm,si iarasi ajung la iubire,magic cuvant,magica stare!..dar poate mai trebuie sa ai sufletul de a lasa de la tine uneori...nu vreau sa va dezamagesc,dar recunosc,eu las destul de des de la mine,dar asta imi face bine...ma impinge spre valenta impaciuitoare a sufletului meu,si de fiecare data,faptul ca am lasat de la mine,mi-a adus mult mai mult decat mi-ar fi adus o atitudine inversa...

So,imi zic,hai sa fim noi asa cum suntem,hai sa nu ne mai ascundem dupa visin pretinzand ca avem principii de viata pe care vezi Doamne nu vrem sa le incalcam,pentru ca deh!le consideram compromisuri,pentru ca viata in sine este un compromis ...iar cine nu vrea sa recunoasca acest lucru,cred ca are o mare problema cu el insusi.Consider ca trebuie sa fim mai maleabili,mai ingaduitori,si dovada caracterului nostru puternic,granitic,de aici se va percepe...

Considerati ca gresesc?

Daca da...va pedepsesc,va condamn sa fiti fericiti,sa va bucurati de viata ,de sentimente,de trairi de ganduri,de intamplari,de momente...

Ploua,ploua...

Aseara a plouat,a plouat marunt,priveam pe geam si picurii mi se pareau parca nesiguri pe ei, nesiguri pe destinatie,imprastiati cadeau pe geam si loviturile lor le simteam fin in sufletul meu,apoi au pornit mai intens mai furios,si n-a mai fost o ploaie extaziata ci o ploaie dureroasa.....mi-a umbrit vreme de cateva ore gandurile,a fost o seara trista la toate canalele TV se transmiteau funerariile lui M.J....pe scena din Staples Center multi apropiati ai artistului, membrii ai familiei sale, precum si o multime de celebritati venite pentru a aduce un omagiu muzical regretatului artist....impresionant ,trist sa mori atata de tanar...

Stateam si ma uitam...nu puteam nici macar sa fiu prizoniera tastelor,nu aveam puterea sa scriu,ma simteam secatuita,priveam in gol,la TV,si gandul ma ducea la mortii mei,unii dusi mult prea devreme ,de pe lumea asta...si nu mai stiam...ploua din mine,sau ploua pentru mine sa-mi linisteasca sufletul si sa fiu senina,asta potrivit faptului ca ploaia spala totul...

Am iesit pe balcon,am vrut sa simt ploaia ,macar pe fatza mea,sa nu ma intrebe fetele "de ce plingi mama...??"era destul de negru cerul,semn ca va tine mult ploaia...sa ploua,sa ploua....ploaia insemna rod si cine stie prin patura norilor maine soarele isi va face aparitia si in sufletul meu prin punti de curcubee..

Ganduri peste ganduri...

Ma nelinisteste un gand,un anume gand,l-am lasat spanzurat intr-un colt al mintii mele si acum isi face de cap,nu poate sa accepte ca eu nu-l mai doresc,il ignor,dar el gandul,nu,si nu!!!nu-mi da pace...ganduri rele,nu va mai vreau,de ce nu pricepeti?vreau sa ma eliberez de angoase,vreau sa simt ca sunt asa cum ma stiu,optimista,perseverenta...fara rautati gratuite(oare astea s-or fi molipsii?)al naibii si apucaturile...stai linga unii oameni si incepi sa iei de la ei,poate tocmai ce nu faceai pina acum....adica sa fii caustica,sa intepi,sa dai cu tifle...hmmm!!!restrictie Olga!

...fara marlanii...chiar daca sunt in trend..pai se inteapa si cei din parlament cum sa nu se intample in spatii mai putin importante,in spatii virtuale,unde chiar iti poti permite orice,nu exista un cod...sau or fi mai multe dar nu cel potrivit...hai,sa nu fiu rea sa nu acuz pe nimeni...

Sunt putin cam trista,am incercat sa alung tristetea vorbind cu o prietena virtuala,ne-am dat si web,e o finuta,mi-e draga,dar tot discutand am ajuns s-o intristez si pe ea...a inceput sa plinga si asta mi-a accentuat si mai tare starea...e prea delicata,viata nu cred ca i-a oferit ce merita,are copii,are poate bucuria sa-i vada alaturi de tatal si mama lor,fara sa gandeasca ca de fapt plateste prea scump fericirea asta,dar Doamne ce nu facem pentru copii nostri?...ne rupem chiar si sufletul din noi..............asa ca ,fac ce fac in astfel de momente,scriu pe blog,sau sun o prietena...si pentru ca ea ,buna mea prietena e cam departe,in Italia,prefer sa scriu aici...

Dar daca stau sa socot,e poate doar o alarma falsa,mai am posibilitatea sa schimb starea...gandidu-ma ca si alte persoane se confrunta cu probleme asemanatoare,azi spre exemplu am vorbit cu cineva de pe acest site...un domn educat,dragut,dar tist,i-a murit sotia cand s-a nascut fiul sau...un copil absolut deosebit,l-am vazut si pe web....trist atunci cand o viata ia nastere cu pretul altei vietii,greu tributul ,grea durerea.....am incercat apoi sa ma detasez,sa intru pe blogul unei prietene virtuale care ma umplea de optimism,o persoana vesnic pusa pe shotii,plina de exuberanta...si ce credeti?ghinion!si-a sters blogul....alta tristete...ceva sigur a determinat-o s-o faca... sper ca nu ceva rau ,sper sa fie o cauza care sa merite gestul....daca tot a recurs la asa ceva...

Hmm,mai am si eu uneori momente cand nu vreau sa stiu,nu vreau sa aud,nu vreau sa vad..hm!suna ca si in cele trei maimutele de cupru de pe etajera mea din sufragerie,de ce?pentru ca pur si simplu am timp si am ceva de spus...si poate ca cu ajutorul cuvintelor ma degaj de aceasta stare...

Clar,trebuie sa ma imbrac sa ies in oras sa-mi mai cumpar ceva de citit,cum imi aleg eu cartile simplu!evident ma uit dupa nume grele,dar le iau si pe cele noi,la intamplare,in general nu gresesc,o singura data mi-a parut insa ca am dat banii pe ferastra..."Zahir" de Paulo Cohelio. E un dezastru!!! Sau poate nu...deh!!!...de gustibus non....

Asa ca va las,ies in oras sa-mi cumpar carti...

Muzica ma binedispune...

M-am trezit cu un sentiment ciudat ,cu sentimentul ca poate noi oamenii nu stim sa traim la maxim toate clipele,nu stim sa ne bucuram de visele noastre,de trairile noastre,chiar daca unele sunt trecatoare,ar trebui sa le dam valoarea care -o merita.

De ce suntem suparati cand altii ne mustra?cu totii gresim si poate ar trebui sa invatam din greseli,din greselile noastre,dar cel mai bine este sa reusim sa invatam din greselile altora...

Credeam ..uff!!! fir'ar sa fie ca ,copilul din mine poate poate citi sufletul oamenilor numai din ochi,azi imi dau seama ca m-am inselat...si ochii mint..si tocmai vorbeam de asta intr-un topic pe forum...

O sa-mi caut o muzica care sa ma binedispuna asa de dis-de-dimineata,pentru ca ea muzica este un sfert din mine,ma regasesc,ma influenteaza pozitiv si-mi da o energie debordanta,o pace sufleteasca si trupeasca.Nu am un gen de muzica anume,schimb piesele dupa momente,dupa stari,am ajuns deja sa recunosc daca genul respectiv de muzica mi se potriveste starii de spirit ori nu....acum spre exemplu ascult"Imagine"-John Lennon...

http://www.youtube.com/watch?v=okd3hLlvvLw

UN ADEVARAT REGAL ....ma linisteste,ma arunca intr-o stare de visare si ma trimite undeva departe,intr-o lume mai buna,intr-o lume mai adevarata,nu ma intristeaza,nu-mi rascoleste amintirile...ma inalta...

Imi da senzatia omului plin de euforie,de extaz. In concordanta,muzica trebuie sa-mi trezeasca sentimente de iubire,de pasiune,de daruire.

Vreau sa cred ca fericit poti fi doar atunci cand poti sa imparti din fericirea ta si altora...

daca tot stai si strangi pentru tine tot,nu e bine degeaba te amagesti ,degeaba iti spui fara"ei"degeaba iti spui ca n-ai nevoie de ei,ca iti poti purta singura de grija,poti avea tot ce-ti doresti pe lumea asta daca nu impartasesti e ca si cum n-ai fi fericita....ca si cum n-ai avea nimic...ai fii saraca pamintului...

Trebuie sa lasi de la tine,sa te faci marunt,sa daruiesti si sa ierti,sa nu fii egoist ca nu aduci niciun bine nimanui cu asta,sa fii insa perseverenta,optimista si deschisa oricarei situatii si uneori poti influenta direct sau indirect prin atitudine pe cei din jurul tau...dar,din pacate nu pot face tot timpul bine...o prietena de pe un alt site comenta ceva la blogul meu o sa redau

in copy vorbele ei,mi se par adevarate:

"Omul este suma tuturor experientelor sale, chiar si a celor rele, urite, care te fac sa suferi. De fapt, acelea care ustura si dor ca o taietura adinca sint chiar mai importante... Experientele astea sint cele care te construiesc. Nu poti fi un om BUN fara sa fi fost RAU inainte. Pare paradoxal dar... ia gindeste-te si pe urma gindeste-te iar, incearca sa patrunzi in sensul acestor cuvinte. Nu-i asa ca am dreptate?

Te imbratisez, draga prietena ( chiar daca nu stii cine sint, eu stiu cine esti tu si te apreciez foarte mult pentru ca esti un om de calitate cum rar mai intilnesti...) "

De ce am dat si ultima fraza?pentru ca m-a uns la suflet sa stiu ca cineva poate sa ma vada asa cum sunt si simt...

Iubiti,credeti,sperati si iertati daca vreti cu adevarat sa simtiti o bucurie intensa...