miercuri, 29 octombrie 2014
Frumusetea naturii balsam pentru frumusetea sufletului
Victor Hugo spunea ca "Frumusetea naturii este egalata numai de frumustea sufletului"cand intalnesti cele doua coordonate concomitent ma intreb daca poti sa fii altfel decat fericit/a?
Plimbarile prin parcul secular din Moneasa sunt adevarata sanatate, alei umbroase si ingrijite (maturate zilnic frunzele moarte) multe flori si iarba verde tunsa proaspat , locuri de joaca pentru copii, te indeamna sa o iei la picior in fiecare zi...si sa petreci zilnic ore frumoase si relaxante!
Am evadat din zbuciumul cotidian pret de cateva zile si mi-am incarcat bateriile, mi-am umplut sufletul cu frumustea naturii care s-a lasat descoperita pas cu pas...relaxare totala, fosnetul padurii, susurul apei curate ca lacrima, soarele care ti-a incalzit pasii si te-a indemnat sa te bucuri de neasemuita frumusete a locurilor...e minunat! e atata liniste ca iti auzi si gandurile, si apoi cum sa nu le impartasesc cu voi, ar fi egoism curat din partea mea! Am tanjit dupa munte, marea o vazusem in vara, dar muntele parca te inalta sufleteste, te simti mai aproape de cer si de EL!
N-am indraznit sa urc pe munte, o afectiune la piciorul stang ma face sa privesc muntele doar de la poale dar admir cu nesat frumustea creatiei divine, si zic ca binecuvantati sunt cei care se pot bucura zilnic de astfel de frumuseti, cred ca si bunatatea sufletului locuitorilor de aici e pe masura frumusetii naturii...
Departe de lumea dezlantuita, de praf si zgomot de tot felul in mijlocul naturii este locul ideal sa redevenim noi insine in modul cel mai natural si firesc!Am avut parte de 10 zile frumoase, in care am uitat de toate, m-am incarcat cu linistea si frumusetea naturii, trosnetul vreascurilor de sub pasii mei, ciripitul pasarelelor au fost muzica ideala pentru sufletul meu dornic de o pace profunda cum numai natura ti-o poate oferi...
Am imbratisat si eu un brad falnic, sa fur din energia lui...nu poti sa nu te opresti si sa admiri noianul de frumusete care o intalnesti la tot pasul, muzica dumnezeiasca a apei din raul din apropiere ma ideamna sa ma opresc din scris si s-o iau din nou la picior... O dupa-masa linistita si odihnitoare tuturor!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu