Stau sa ma gandesc cum se face ca uneori oamenii din jurul nostru nu inteleg "actiunile" noastre si mai mult decat atat nici gandurile rostite, care ce-i drept uneori sunt puerile, (...ma refer acum la mine) deh!!! asta e!!! sunt o prapastioasa, mie mi se intampla toate relele, dar in pofida acestui lucru aleg sa inving temerile si sa merg mai departe cu visele mele, cu nazuintele mele, nu tin cont de realitatea care uneori imi este ostila, ce ma deranjeaza e ca cei care nu sunt suficienti de puternici aleg sa-mi dea cu tifla, cum ca acolo nu-s priceputa, ba dincolo defel...si lista ar putea continua...pai frate! stai putin sa vedem cum stau treburile de fapt si de drept!Refuz ce-i drept sa merg in genunchi la cineva, refuz sa accept orice primesc, am si eu fitzele mele, dar nu renunt la speranta in favoarea adevarului, analizez ce-mi ofera realitatea in raport cu visul ca sa pot sa-mi conturez propria poveste.Ca in orice poveste e nevoie de personaje, evident! nu pot fi insa toti buni si frumosi, ca prea ar suna a basm si apoi ar fi plictisitor, am si personaje negative in poveste tocmai pentru ca ei ma provoaca si ma fac sa tin pasul cu cotidianul! Nu ma arata cu degetul ca nu e frumos si nici nu ti-ar face onoare!Am vrut si vreau sa cred ca pot... !! vrem cu totii altceva, mai mult si mai bun decat primim zilnic sau decat reusim sa facem zilnic, avem nevoie fiecare de cineva care sa ne"scoat afara" sa ne ridice moralul din cand in cand, ridicand moralul cuiva implicit avem si noi o stare de bine, daca nu lasi pe nimeni sa vina langa tine de frica ca ai putea claca, niciodata nu vei putea gasi calea adevarului, calea care sa te implineasca....sintagma "fiinta iubita" ii sperie pe multi, dar ideea este ca in doi totul e mai usor.
Zi dupa zi, alergam dupa perfectiune. Perfectiune fizica, morala. Si e
ciudat, pentru ca atunci cand avem in fata un lucru apropiat de perfect, continuam
sa-i gasim defecte. Si prin ceea ce facem, il denaturam si intr-un final
alegem sa-l parasim intr-un colt... ca deh!!!nu e suficient de perfect. Perfect
pentru cine? Sau mai bine zis .. ce inseamna de fapt perfectiunea? La
ce ne raportam? la noi ca persoana?In comparatie cu ce definim perfectiunea? o intrebare la care poate o sa-mi raspunda ascultatorii de la
Radio Tasha dar si voi dragi bloggeri!
Draga mea prietena,colega si admin Radio Tasha.Din pacate astea sunt speciile de oameni cu,care noi trebuie sa convietuim.Tot timpul cand cladesti ceva ,altadata cu sacrificii,altadata cu usurinta..........la final cand vrei sa te bucuri ntotdeauna vin si invidiosii care se vor lupta sa darame tot ce ai construit.Specimenele acestea nici nu trebuiesc bagate in seama.Trateaza-i cu indiferenta......iti faci un bine imens.Fii puternica,asa cum ai fost mereu si lupta pentru visul tau.Te pup cu drag si te iubesc pentru ceea ce esti!
RăspundețiȘtergereOricat de puternica ai fi, ai momente cat iti spui, e prea mult! lupt pentru visele mele pentru ca, uite il parafrazez pe Alecsandri care spune"imi vad visul cu ochii", acolo vreau sa ajung si eu, sa le fac reale!
ȘtergereAjungem demni de mila, in momentul in care nu mai suntem capabili sa iubim, sa gresim sau sa ajutam. Pentru ca ne ferim de situatiile ‘imperfecte’. Alegem sa ‘trecem’ pe langa situatiile ‘imperfecte’, de frica sa nu gresim. De frica sa nu cadem de pe acel piedestal al ‘perfectiunii’. Alegem sa ‘calcam deasupra’, alegem sa privim totul de sus. Facem anumite lucruri doar de ‘ochii celorlalti’. Si cel mai greu e cand realizam ca in stanga si in dreapta noastra ..nu e nimeni. De ce? Pentru ca ceilalti aleg sa fie imperfecti intr-o lume imperfecta. Pentru ca ei aleg sa traiasca prin ceea ce primesc de la viata, pe cand tu alegi sa fugi, sa stai ‘deasupra’, pentru ca ti-e frica. Ti-e frica sa dai piept cu realitatea si sa recunosti ca ai atins perfectiunea, renuntand la tot ceea ce candva te definea.
RăspundețiȘtergereN-am atins perfectiunea niciodata, perfect este numai El, ca atare invat din greseli, uneori mai si recidivez, dar tot nu ma las!
ȘtergereEu nu sunte perfecta, nici nu vreau, nici nu pot, nu alerg dupa perfectiune..stiu ca nu exista.., doar dupa un strop de firesc , de normal, de sinceritate in actiuni , nu le gasesc ...fug da fug...cat ma tin picioarele..ce altceva as putea face? Sa ma lupt cu morile de vant? NICIODATA! Frumos blog ul tau Tasha...ma inclin!! Cu pretuire, Magda
RăspundețiȘtergereMagda, multumesc frumos pentru apreciere, sper sa mai treci pe aici!
RăspundețiȘtergereBine te-am regăsit , Tasha.Imi place cum pui problema. Oricum deşi nimeni nu poate atinge perfecţiunea, ne străduim...
RăspundețiȘtergereElenaaaaaaaaaa!! ce ma bucur sa te regasesc printre bloggerii care ma citesc, ma bucur nespus! o sa te caut si eu sa vad ce mai faci, chiar mi-era dor de tine! te pup si te imbratisez cu dor si drag!
RăspundețiȘtergere