Un gand spre cer

     Cum e sa nu-l mai ai alaturi de tine pe cel care a fost jumatatea ta in toate sensurile? v-ati gandit  la asta? cum e sa te intelegi cu cineva  din priviri, cum e sa nu spui nimic si sa inteleaga totul din prima? cat de tare  poate sa zguduie pe cineva  disparitia jumatatii,  n-au cum sa stie si sa simta decat cei in cauza...
    Cert este ca anumite zile ale anului iti aduc aminte de tot, n-ai cum sa scapi de amintiri...  in seara asta daca nu m-ai fi parasit acum 11 ani ...casa ar fi fost plina de oaspeti asa cum se intampla de fiecare data cand te sarbatoream dragul meu Vasile, azi era ziua ta de nastere, ai fi implinit 62 de ani.....
    Nu-l mai cert pe Cel de  sus, ca mi te-a luat...am plans si am urlat destul cand nu m-a vazut nimeni, dar o data cu plecarea ta ai luat si o parte din mine, nu mi-am plans prea des durerea de vaduva pe acest jurnal, pentru ca oricum asa cum am scris mai sus, nimeni nu intelege asta...doar cei care au trecut prin asa ceva, am incercat sa scriu despre cu totul si cu totul altceva sa  pot uita si sa pot merge mai departe de dragul fetelor mele si asa cum mi-ai spus tu"sa nu ma plangi ... lacrimile tale nu ma lasa sa ma odihnesc..."...oricum faptul ca am strans in mine durerea s-a simtit  total acum 10 ani cand am luptat din rasputeri cu acea  boala crunta si pe care am invins-o, pentru ca TREBUIA!!trebuia de dragul fetelor sa merg mai departe....dar e cumplita maladia tristetii,  organismul uita sa se mai apere, trupul parca isi pierde busola si nu mai stie incotro s-o ia...sufletul se usuca de durere si mintea o ia razna....
    Am facut o reconciliere cu Papusarul Sef, i-am promis  Lui ca ma voi reinventa, ca-mi voi revarsa iubirea spre semenii mei, pana la regasirea cu tine,  omul vietii mele in vesnicie, asta mi-a adus cumva o pace si o seninatate in suflet, si ... astept  impacata cu destinul Legile Cerului, SUNTEM TRECATORI, mai devreme sau mai tarziu, se va intampla... acum insa nu ma grabesc sa te intalnesc, azi - maine se va naste prima noastra nepotica - Emma - Alexandra, Bianca va fi mamica..stiu ca ti-ai fi dorit sa ajungi momentul, dar...de acolo de sus vei fi ingerul lor....o sa le pazesti.
     Gandurile din seara asta au fost un omagiu adus tie nepretuitul meu drag,  alaturi de flori la cimitir si o rugaciune, o lumanare aprinsa, Dumnezeu sa-ti vegheze somnul de veci, n-am sa uit niciodata sufletul tau bun si mare,  fii ingerul nostru de acolo de sus, da-ne puterea sa mergem mai departe!

Imbraca-ma in vise,mangaie-mi sufletul!

   

     Din copacul vietii mele, visele se scutura usor, e toamna...si e firesc probabil sa fie asa....nu mai am putere sa inalt zmeie spre cer si nici sa fredonez  cantecul vietii, e greu sa traiesti cu jumatate de suflet, e greu sa fi impovarata de durere iar pe bolta sufletului sa ai mereu norii aducerilor aminte, e greu sa te trezesti dimineata fara cel drag langa tine...e greu sa-ti imblanzeasca cineva durerea...e greu pentru ca nimeni nu stie ce-i in sufletul meu...chiar daca poarta sufletului meu a fost mereu deschisa spre oameni, spre oameni frumosi de la care am  primit incurajari,  cu ale caror ganduri m-am dus mult timp mana-n mana...si cu care am vibrat cu iubire la fiecare atingere.
    Zambesc si fac lumea sa zambeasca...incerc sa fiu aproape chiar daca sufletul meu azi e plin de indoieli, tineretea mea a murit demult iar apusul incepe sa doara...clepsidra timpului se scurge nemilos, nu o pot opri...si nici nu cred ca imi doresc asta! intre lacrimi de dor si aduceri aminte pot sa intreb ceva? cine poate sa mangaie o lacrima? cine poate saruta un vis, o iluzie?

Ploua la Imola

     

     Ploua si azi, a plouat si apoape tot drumul  spre Italia  si vorba celor de la Voltaj, ploua si peste inima mea...ploaia inseamna rod bogat...e aur pentru pamant, pentru suflet inseamna  binefacere, spala dureri,  si naste culori ...cele mai placute sunt ploile iubirii care aduc tot asa multa fericire celor cazuti sub incidenta lor, sunt cele mai ravnite, nu-i asa?Cu totii le invocam...hm!!! dar ele nu vin cand le chemam, se lasa asteptate...dar fara asteptare, fara speranta, nu se intampla nimic, ca atare, vorba lui O.Paler, ne uitam la cerul innorat si speram...cu umbrela sau fara umbrela bucurati-va de verdele ierbii, de mirosul florilor de corcodusi si nu uitati ca din primavara in primavara si viata noastra zboara! traiti-o din plin nu faceti rabat ca e pacat!!!
     Asculta piesa si ia aminte   ...Lasa ploile !!! sa ne schimbe ca vremea cum spune cantecul...
    O zi de Vineri binecuvantata cu senin in sufletele voastre!
      

   

Dor de tine...

     

     Am momente cand simt ca mor de dorul tau...dar ma lupt cat pot cu amintirile si incerc pe cat imi sta in putere sa-mi fac lucrurile mai usoare dar mereu va ramane un gol in suflet, nimeni si nimic nu o sa-l poate acoperi candva...
       Vreau sa vina primavara cat mai repede...cu capriciile ei, sa-mi dau un refrech..  sa-mi consum energia sub soare,  sa ma cert cu vantul  ca-mi  zburleste parul, sa ma impac apoi cu parfumul florilor, sa-mi  bucur  sufletul cu ciripit de pasarele (deh!! nu ca n-as avea eu suficiente in capsor!! ),sa ma las magaiata de soare...sa ma tina ocupata si cu  gandurile pline, ce mai conteaza daca o sa fiu mai grea cu 2-3 kilograme de ganduri, le astern pe blog si scap usor!
       Mi-e super dor de tine...hai ca nu mai vreau sa-mi muncesc creierasul degeaba ca oricum nu-mi ajuta la nimic...nici in primavara asta n-o sa pot sa fredonez melodia lui Dan Bitman - Primavara incepe cu tine..si viata trece, dar  acum eu nu ma mai grabesc... oricum  mai devreme sau mai tarziu voi ajunge acolo la tine...nu-ti face griji! ma descurc...mai devreme sau mai tarziu o sa-mi fie si mie bine...
   

Tu si eu..

    De ce uneori drumurile oamenilor  care se bucura atunci cand se gasesc, ajung mult prea repede sa se desparta?...O intrebare pe care o pune si Olga Ciolacu in melodia din acest colaj...intrebare retorica...si totusi, poate cineva imi  da un raspuns!...stiu , majoritatea imi veti spune ca fiecare inceput are si un sfarsit....de acord, dar repet, de ce asa curand??...mai ales ca unii  ajung sa simta ca au gasit sufletul pereche?...sa fie oare  faptul ca inceputurile sunt atat de frumoase? atat de pline de sperante, bucurii, iluzii, sentimente curate, se satura lumea de bine?..apare neincrederea mult prea repede? duce ea oare la esec?
   Am intalnit persoane care au iubit o singura data in viata...s-au hranit cu amintirea acelei relatii o viata.. si au refuzat un nou inceput, ma gandesc cat de intensa o fi fost trairea? cat de traumatizanta a fost despartirea?
   Ma mai gandesc la o varianta, uneori  relatia este prea dinamica, cunoasterea se face mult prea repede, se trece peste toate barierele, se consuma focul iubirii la cote maxime, pui  prea mult pe altarul iubirii la inceput si te simti saracit dintr-o data?...te lasi pe tanjeala? ...iti redoresti apoi acel apogeu al iubirii, el nu mai poate fi atins, si de aici dezamagirea?
   Care o fi secretul? ce e de facut?e necesara mai multa toleranta, rabdare, concesii, compromisuri?
   Cu ce ramanem in urma unei relatii?...e bine sa lasam loc de buna ziua??????
    Vin cu pasi repezi sarbatorile de iarna...se prefera relatiile de sezon?sunteti de acord cu ele?am intalnit pareri la radio, venite de la ascultatori, oameni singuri care se  intalnesc spre a-si alunga singuratatea, e singurul lucru care-i leaga, in rest bucurii false, pe care nu le impartasesc pe termen lung...
     Ma opresc cu sirul intrebarilor aici...poate voi primi  cateva raspunsuri, poate unii aveti chiar retete, le-as impartasi si ascultatorilor mei de la Radio ProDiaspora...

Doruri, departari...

    Incercam sa-mi explic zilele acestea, cat de greu le poate fi celor plecati departe de tara, departe de cei dragi sufletelor lor, cat gol  poate exista in sufletele lor, ce mult  ii apasa absenta  celor dragi din orizontul lor...ce greu poti duce dorul acesta timp de un an, pentru ca majoritatea  celor plecati la lucru vin in tara doar odata pe an,  imi aminteam ceva,ceva din perioada cand lucram  la Muzeul Tarii Oasului,  luna august era luna cu cei mai multi vizitatori, multi, foarte multi romani plecati  la lucru in strainatate, se intoaceau cu prietenii din acele locuri unde si-au gasit de lucru si cu mandrie le prezentau tara de unde au plecat, iar  bucuria din ochii lor era nemarginita, se vedea pe fata lor setea pe care au avut-o de locurile natale, de cei apropiati lor, trairile sunt greu de descris...
    Am gasit pe net  o parere legata de dor a parintelui Dumitru Staniloae, care mi-a placut foarte mult, el spune totul  despre dor in aceste cuvinte:
   "Dorul vine de la persoana dorită la cel ce o doreşte şi îl duce pe acesta cu un gând persistent, penetrant şi afectiv la aceea. Cel ce doreşte nu se mulţumeşte cu preocuparea de interesele sale, nu dă atenţie importantă la nimic în jurul său sau le vede pe toate sub un val de tristeţe, pentru că nu mai vede decât pe cel ce e totuşi la distanţă şi care sigur ar putea da lumină celor din jurul său.
....În dor, o persoană trăieşte valoarea eternă a persoanei iubite. Ea e departe, dar n-a încetat să existe cu totul."
    Citeam undeva pe un forum ca dorul este momentul,  sau mai bine spus perioada cea mai sensibila  a sufletului nostru, cea mai sincera, nu te poti minti, n-ai cum ...este transparent, pentru asa cum va spuneam eu   in atitudinea   acelor romani veniti acasa  bucuria din sufletele lor, era nedisimulata....daca pana a-i revedea pe cei dragi, se simteau sfasiati sufleteste, vlaguiti, revederea era"drogul "care  le-a vindecat inima, sufletul!
     Noica exprima magistral sentimentul  acesta de dor:
“Virtutile lui sunt deosebite, cu adevarat imparatesti: e un cuvint tipic de contopire a sensurilor, iar nu de simpla compunere a lor; e un cuvint al deschiderii si totodata inchiderii unui orizont; unul al intimitatii cu departarile, al aflarii si cautarii; un cuvint al stiutului si nestiutului, al limitatiei si nelimitatiei, al concretului si abstractului, al atractiei de ceva determinat si al pierderii in ceva indeterminat. Are o splendida suveranitate in el, dar e un cuvint al inimii numai, si nu al gindului, dupa cum e un cuvint al visului, si nu intotdeauna al faptei.
… te poarta cind spre trecut, cind spre viitor, te incarca si de regrete si de speranta, iti face uneori de indurat insuportabilul, dar alteori de nesuferit ceea ce trebuie si e bine sa induri. A plecat de la durere si a scos tot ce putea din transfigurarea ei; dar nu a trecut de spirit, a ramas prins de suflet”
    Dorul, un cuvant greu de definit, si totusi, il  cunoastem cu totii, il simtim cu totii,el este durere, speranta, amagire, tristete , o gama de trairi, este dorinta de a trai, retrai....de-a visa, dorinta de -a revedea locurile  de care te-ai indepartat,  de-a atinge oamenii, chipurile dragi...si apoi, dorurile astea sunt de mai multe feluri, dor de tara, dor de persoana iubita, dor de parinti...de familie, si lista ar putea continua, dar, as zice eu, sa nu uitam  de dorul de viata ...sa nu uitam sa ne bucuram de fiecare zi pe care El ne-o ofera! sa va fie sufletele usoare ca si acest puf de papadie din imaginea de mai sus ....
   Dorul de viata sa nu va paraseasca niciodata,  traiti viata asa cum merita, sperati, iubiti...bucurati-va din plin de ea!!!!