Am observat in ultima vreme ca lucrurile nu mai sunt atat de simple pe cat mi le-am inchipuit eu...sau ma rog chiar daca ele sunt, altii parca vor sa le complice cu orice pret, dar, problema e alta daca pana acum am fost un fel de Mama Dolores pentru mai multa lume si am carat dupa mine bagaje emotionale, uite ca m-am desteptat si nu mai vreau sa fiu tuta-tutelor, sa-mi dea cu tifla cei sau cele care au plans pe umarul meu, o sa schimb strategia, adopt un alt comportament - DISTANT...va fi cea mai comoda si potrivita aparare, asa nu o sa am parte de atacuri, asa nu imi da nimeni in freza...
In viata anumite lucruri mai trebuiesc ajustate, ca ele vin la forma bruta uneori, pentru a merge totul bine trebuie sa avem rabdare unii cu altii, intelegere, dar mai ales comunicare, dar ca sa iesi din cochilia ta e treaba grea frate, mai bine spui - nu vreau sa vorbesc despre asta si pui punct ca e mai simplu, nu? purtam masti cu totii, cine nu recunoaste asta e ipocrit, dar ideea e alta cum simtim punctul vulnerabil al cuiva, ne comportam ca-n jungla, daca nu ai norocul sa fi vanator ajungi sa fi vanat, sau ma rog, cunoastem in timp ambele stadii ca asa ne-a invatat viata sa ne aparam sau sa atacam inainte de a ne ataca altii.
Unii probabil sunt mai pragmatici si bine fac...sunt practici si aleg calea mai usoara, de ce mama zmeului ma agit eu ca si Coca-Cola? daca ar fi macar chestii serioase, dar sa ma uit dupa fitele cuiva?cuiva care candva nu ma scotea din "scumpa mea"..."iubitica", "mititica" ...noooo!! raresc eu chestiile astea gen Mama Dolores, o sa-mi vad de sufletul meu si nu ma iau dupa persoane care efectiv nu stiu ce vor...trebuie sa fi fraiera sa crezi ca lumea are o atitudine corecta fata de tine, atunci cand crezi ca e asa, te bagi mai tare in dileme si belele, detasare si miserupism la greu de azi incolo!
Se spune ca tot ce-si face omul cu mana sa, se numeste lucru manual, asa si raul pe care si-l face singur nici cel mai mare dusman nu reuseste, dar eu cea care m-au numit toti Mama Dolores am auzit atatea incat ar trebui sa raman neclintita la tot ce mi se intampla...daca unii isi pierd uzul ratiunii de ce trebuie sa-mi chinui eu creierasul? de ce sa fiu eu masochista? de ce ma complic si ma agit pentru persoane carora nu le pasa de mine?de ce ma apuca pe mine pandaliile cand altii imi intorc spatele? de ce sa ma scufund eu in depresii din care poate nu ma pescuieste din cel mai bun psiholog?...pentru ca altii sunt rebeli si vor sa -mi spulbere mie creierii?oi fi eu un magnet prost si atrag toate relele asupra mea?... am fost pansament la nevoie, dar gata!! mi s-a taiat grav dorul de drag de prietenii ...daca rabdarea a fost unul din punctele mele forte, aduc la cunostinta ca e limitata, sau va fi de acum incolo in "editie limitata"...o acord doar celor care intuitia mea va da acceptul...voi ramane singura cumva? ok! mai bine decat cu stres pe cap!Dar ca sa faci asta ai nevoie de o mare doza de indiferenta si poate si niste injectii de nesimtire cum imi spunea Magda, o ascultatoare de la Radio Tasha...am fugit sa cumpar cateva....gata! am hotarit!!
Ieri a fost o zi speciala pentru mine, am primit multe ganduri frumoase, multe daruri virtuale, dar si reale si m-am simtit cu adevarat iubita, am realizat ca noi femeile suntem florile Pamantului, ca putem da rost vietii, fara sensibilitatea, intelepciunea si frumusetea noastra am fi doar niste animale de prada, asa insa prin respectul si iubirea barbatilor ajungem sa gasim fericirea mai usor decat am ajunge sa bem apa...si devenim cele mai gingase, intelegatoare si iubitoare fiinte de pe Pamant.
Sunt o femeie care imbatrineste, dar in pofida acestui lucru, ma simt tanara si frumoasa si mai am sperante, infatisarea se schimba, mi se pare normal sa fie asa, dar sufletul e mereu tanar.
Vorbeam pe messenger ieri cu cineva care imi spunea ca nimic nu este intamplator, oamenii vin si pleaca din viata noastra, dar important mi se pare altceva, sa nu ramai tabula rasa dupa ce ai avut de-a face cu ei...unii iti vand iluzii (taman mie...care ma gandeam ca mi-e chiar prea suficienta cutiuta pe care o detin...) eu as cumpara praf de stele, vorba lui Dalai Lama, mai ca lumea e un alt aforism pe care il vazusesm pe Facebook care spunea cam asa - Oamenii pe care ii poti cumpara cu bani sunt oamenii care te vor vinde pe nimic....subscriu! m-au vandut si pe mine unii pe nimic, dar macar am invatat lectia.
Prea putine femei ajung sa inteleaga ce inseamna calitatea si moralitatea, iar moralitatea mi se pare cea mai importanta parte dar si atragatoare ...am vazut femei care ajung pe ultimul loc in viata barbatului, suporta asta din lipsa de demnitate, pentru ce? pentru niste firimituri? ca asa le pot numi eu aceste avantaje materiale- firimituri!!! dragelor, o femeie adevarata nu lupta pentru resturi, impuneti respect, asa veti naste admiratie, atentie la atitudine si la vocabular, o femeie care vorbeste mai urat decat un birjar nu va fi respectata niciodata!
N-am agreat niciodata femeile si barbatii care isi etaleaza opulenta, am admirat femeile si barbatii care vor sa intalneasca suflete, banii nu-l fac pe om, dar e adevarat ca pot sa-l faca sa para altceva...eu insa vreau altceva sa stiu - cati bani face omul din tine, nu ma intereseaza masina somptuoasa pe care o conduci, pe aia o bagi in garaj, cu omul te duci in casa...eu caut confort sufletesc...vreau sa vad locul care imi este acordat in sufletul tau...cineva mi-a spus asa: opreste-te la persoana cu ale carei defecte poti trai, pentru ca in rest toti sunt la fel....n-am gasit inca acea persoana si nici nu stiu daca ea va mai aparea in viata mea, nici nu cad pe spate cand mi se adreseaza unii cu" ce faci papusa?" , "ce faci zana?" trebuie sa-mi cuceresti mintea sa pot sa-ti raspund chiar si la cea mai bizara intrebare...vrei sa construiesti ceva cu mine? de acord, nu vreau sa calc pe flori dar nici sa ma afund in mocirla! Parol!
Nu vreau minciuni coafate, vreau sinceritate, mai degraba adevaruri urate decat iubire ascunsa, pentru ca nimeni nu-mi darama tristeti sa-mi construiasca imperii de fericire, omul din tine conteaza pentru mine, iar cei care se considera doar in vizita in viata mea raman simpli musafiri si ATAT!!
Azi incerc sa pun capat temererilor care imi saboteaza mintea, incerc sa renunt la ideea ca oamenii pot macar pentru o vreme sa se comporte asa cum mi se pare mie firesc ca ar trebui...imi misunau prin minte zeci de scuze pe care le formulau intr-un fel sau altul sau pe care la randul meu le acordam celor care poate voit sau nevoit le greseam...dar, gata!!! nu mai vreau nicio vina empatica daca pot s-o numesc asa, vreau sa fiu recunoscatoare Lui pentru ca sufletul meu e plin de armonie, si ca ma bucur de oameni frumosi in jurul meu, sunt sanatoasa, am doua fete minunate de care sunt mandra, sufletul meu e cald si luminos, vesel mai mereu, de ce as umbri starea cu nimicuri?
Aproape tot ce imi propun reusesc sa duc la indeplinire, am incredere in fortele mele chiar si atunci cand unele situatii ma supara, intretin ganduri pozitive, ele vibreaza cu universul si emotiile pe care le traiesc rezoneaza cu gandurile mele predominante, ma bucur de fiecare clipa, ma bucur cu alte cuvinte de viata!
De ce as creste in gradina sufletului meu buruieni cand o pot umple cu flori? pentru ca ceea ce sadesc aia culeg....oglinda sufletului meu imi arata tot ce am si ce merit de fapt - oameni frumosi, dragoste si prieteni care ma ajuta sa depasesc obstacolele, o persoana care se respecta pe sine este o persoana care stie sa respecte si pe cei din jur si asta ii aduce multumire.
Mai zilele trecute cineva imi trimitea in privat o melodie - VAMA - Copilul care alearga catre mare ,
raspunsul pentru acea persoana este ca viata este o oglinda si pentru rege si pentru cersetor..."coroana" inseamna virtutiile pe care le are acea persoana indiferent de statut...nu conteaza cati supusi, cat de mare e imperiul ci nobletea....iar vocilor critice le spun sa nu mai invinovateasca pe altii pentru incidentele lor ci mai degraba sa caute in interiorul lor, pentru ca eu validez doar vocea mea interioara, ea nu ma scoate niciodata din ritmul vietii dimpotriva ea imi spune ce e bine si ce nu e bine pentru mine, nu altii!...si mai e ceva ce nu trebuie uitat - darul neprimit se reintoarce la cel care il face...viata este darul cel mai de pret, trebuie sa visam macar la soare ca sa ajungem la stele.
Barbatul este vanator prin definitie, mereu in cautare, mereu in competitie, mereu in miscare, mereu in antrenament, nu cumva sa isi piarda din mana "dexteritatile", ce nu pot insa sa inteleg este faptul ca unele din semenele mele chiar isi doresc sa fie "trofeu", depun chiar eforturi considerabile in acest sens... ideea e alta, din pacate nu inteleg un lucru (si chiar daca o sa fiu condamnata ca nu sunt feminista...ma risc! ) nu valoarea lor creste, cota ramane aceeasi, poate chiar scade ... creste insa valoarea celui in mana caruia a ajuns trofeul....si ma intreb din nou, cata valoare mai are trofeul?
Barbatii sunt ca si campionii sportivi, nu vor doar un sigur trofeu, sunt mereu in cautare, iar pretentiile lor cresc cu cat au mai multe trofee in dotare, vor dori mai mult si mai mult, nu poti sa le tii pasul, si stii ce urmeaza? iti spun eu...se va mandri cu tine o perioada apoi vei ajunge in "raft", fiorul acela care l-a simtit din cap pana in picioare ii trece repede...pentru ca femeile goale nu au viata lunga in sufletul barbatului, vei ajunge doar un capitol din viata lui in loc sa fii o carte!
Fiti irezistibile si interesul lor va creste iar sansa voastra de supravietuire va fi diferita, fiti deznodamant nu divertisment!
Ajungem uneori sa numaram orele, minutele, zilele din varii motive dar mai rar ne gandim la cat de minunat trec ele atunci cand ai pe cineva drag alaturi, iar daca nu e alaturi macar in mintea ta mereu...azi, am realizat daca pot sa spun asa frumusetea timpului in care tu esti in mintea mea...si am sa-ti spun concluzia la care am ajuns - simt ca am un rost!hmmm!!! care e rostul meu? sa te fac pe tine sa vezi frumosul timpului in care eu sunt in mintea ta! Frumosul meu cu frumosul tau ne ajuta sa mergem mai departe chiar si atunci cand totul se prabuseste in jurul nostru, e o arta sa poti sa tii timpul in loc, sau macar sa simti ca nu l-ai trait degeaba, ai facut ce ai simtit cu adevarat!...adica ai cascat bine ochii si te-ai bucurat de prezent, sau mai bine hai sa reformulez - ne-am bucurat de fiecare clipa ca si cum ar fi ultima, am trait momentele la maxim,....se spune ca balantele cauta echilibru, am simtit ca sunt in balanta cu tine, ca talerul tau e la fel de plin ca si al meu si nu ma pot gandi la esec, nici macar nu am simtit nevoia sa ma gandesc ca s-ar putea in zilele ce vin sa apara ceva care sa strice magia, nu vreau planuri, vreau sa ma las purtata de val, pentru ca merita sa-mi asum riscul de a ma regasi plina de fericire in acest univers, imi amintesc un pasaj din cartea lui Coelho" Unsprezece minute" in care spunea cam asa - mi-am permis sa ma indragostesc dintr-un motiv simplu: - nu astept nimic!...si tot ce se intampla acum e o intalnire intre doua suflete pierdute care vor sa reintregeasca universul... doi oameni care sunt intr-o profunda bucurie, intelegere si prietenie si care simt o sublima relaxare si ...gata!!! ...ATAT! ca oricum e prea mult !!!
Refuz sa cred ca toate efuziunile mele sentimentale s-au epuizat, refuz sa cred ca pot negocia o relatie, ca pot s-o rup precum o relatie de afaceri, unde daca ai iesit in profit sau invers daca ai dat chix, te retragi, nu!!! efuziunile mele sentimentale in orice relatie ar fi ea sunt inepuizabile, pentru ca atunci cand ma leg de cineva sufleteste, e greu sa pot sa spun - gata luam o pauza, sau gata ne vedem fiecare de viata noastra!
Probabil trebuie sa imi dozez ermetismul( poate ma exprim uneori criptic si nu las sa se priceapa exact ceea ce simt)...desi, ma rog, uneori imi parvin felicitari pentru deschiderea mea umana, dar suntem diferiti si poate aici si frumusetea noastra, nu toti percepem la fel unele lucruri.
Cu tristete in glas, imi scriu parerile azi, am poate nevoie de un antidot, o strangere de mana, un plans pe umarul cuiva, un ceva care sa imi puna capul inapoi pe umeri, cineva care sa-mi modereze gandurile, sa ma ajute si sa zica, vorba frizerului - Capu' sus Olga! de ce spun asta? pentru ca sufletul meu este acum ca un Vezuviu, numar victimele si ramasitele...nu-mi permit insa iluzia ca as fi nemuritoare, tocmai de aceea orice pierdere ma doare, orice persoana care se dezice de mine e o tragedie pentru mine. nu imi doresc multe in viata asta, am de toate...mereu ii spun Lui sa nu-mi ia nimic din ce am...si atat! ...doar atat!
In acest moment simt o crunta nefericire, ma simt vulnerabila si ridic un zid de tacere...si sufar pana in maduva oaselor, ma simt ranita, revoltata sa nu zic chiar turbata! nu-mi gasesc locul si simt ca eu nu mai sunt eu...am fost si eu dezamagita de oameni care nu ma cunosteau bine si mi-au aplicat foarte usor etichete, de limitari, si de nevoia unora de a fi capi de turma sau a urma o turma, poate ca am avut eu prea multe asteptari de la acele persoane si am trecut usor peste ele, considerand ca dezamagirile au si o parte buna, iti demonstreaza ca esti viu si poti infrunta si asta. Ideea e alta ca si eu am oameni importanti in viata mea carora poate le-am provocat din belsug dezamagiri, i-am dezamagit poate si pe cei pe care i-am admirat foarte tare!...n-am vrut sa se ajunga aici cred ca si asta le-a fost foarte clar celor in cauza, unii mi-au primit explicatiile, altii nu au vrut sa le accepte, cei care nu le-au acceptat am realizat mai apoi ca nu m-au mai vrut in viata lor....sau poate le-am dat eu explicatiile prea tarziu, cert este un lucru! oamenii ne vor dezamagi in continuare noi vom dezamagi in continuare, ne vom dezamagi chiar si pe noi insine si asta ne va durea cel mai tare, dar nu suntem niciunu' perfect! iar cand nu vrem sa dam vina pe noi, avem vorba unui coleg un cuvant la indemana - soarta!
Ma intreb insa ce ne-ar ajuta? ce ne-ar putea salva? credinta? muzica? lectura...munca? mai multa asumare a faptelor noastre sau din toate cate putin?
Primavara este un anotimp ravnit de multa lume, dar atunci cand ea vine in sufletul nostru simtim ca totul e minunat, respiram si simtim diferit, suntem mai vioi mai plini de energie, mai dornici de viata, mesajele ei navalesc asupra noastra si parca se reseteaza totul in organismul nostru.
Traiesc fiecare secunda cu daruire si pasiune, simt insa nevoia de evadare, simt nevoia de nou!
In mintea mea gandurile misuna intr-un mare fel, parca sunt intr-o competitie, unele chiar dribleaza, noroc ca sunt vigilenta si le" penalizez" pe cele nastrusnice care nu-si incap in fire!...ma gandeam insa la mirajul primaverii si nu pot sa nu asociez cu versurile lui Nichita Stanescu - Ce bine ca esti!
Vorbesc la radio in emisiile mele despre prostie, ura, invidie, iubire, dar si alte teme cu iz filosofic ...pentru ca asta ne ocupa viata, sau mai bine spus viata noastra se invarte zilnic in jurul acestor teme, in ce ma priveste scrisul face parte din viata mea...aici incerc sa ma debarasez de poverile zilei, sa - mi descarc sufletul care, uite!!! ... e plin de energie!
In fiecare primavara parca incerc sa uit tot ce a fost rau in timpul iernii, nu uit insa prietenii si exprientele noi care poate mi-au dat un avant....oamenii care au jucat un rol in viata mea, care mi-au oferit iubire, iubirea la maturitate este controlabila, o traim cu putere si ne implineste.
Primavara asta a venit cu tupeu si dorinta in sufletul meu!...doua notiuni diferite, dar care se gasesc in caracterul nostru, a fiecaruia dintre noi, desi suntem diferiti, important e sa nu uitam de bunul simt... dar sa abordam viata cu tupeu, cu dorinta de nou, de frumos, de bine si sa ne bucuram de farmecul fiecarei zile pe care El ne-o ofera este o conditie - SINE QUA NON!!