Blog premiat

joi, 7 august 2014

Subiectul principal


       In fiecare zi cand imi deschid computerul gasesc cuvinte noi, cuvinte cu care uneori ma hranesc, sunt hrana sufleteasca, unele chiar sunt insuportabil de frumoase si incerc  pe undeva sa cred ca  din moment  ce sunt scrise... 'oi fi subiectul principal in viata celui care mi le-a scris...dar, decat sa "sar in aer" si sa devin o crisalida( neeeaah! sunt eu o gogosica, ca-s rotunjoara dar nu ma transform in  fluture cu una cu doua)...schimb macazul si traiesc in continuare nimicurile vietii de care chiar nu  vreau sa ma satur!
     De o vreme mi-am permis lucruri care m-au facut fericita, am calatorit, am intalnit oameni noi, am inceput sa imi dau voie sa exist, sa ma consum fara restrictii si am simtit mirosul fiecarui gand care m-a facut sa tresar si care m-a provoacat la viata! Am avut si fluturi care m-au "gadilat" si m-au facut sa nu tac, am spus poate si eu cuvinte care nu au avut acoperire totala, dar, mai conteaza? drumul spre frumos nu are sens dublu, daca pornim sa-l cautam nu avem voie sa ne oprim! nu vreau insa sa fac rau nimanui si cu atat mai mult sinelui meu...candva credeam ca iubirea trece si prin plamani, simti senzatia aia de sufocare, nu ai aer, simti ca doar prezenta persoanei dragi iti poate face viata posibila, acum am alta teorie, exista si"vorbe"fara cuvinte, trebuie sa taca si cuvintele in fata unor gesturi care spun tot, si apoi cine n-a cunoscut in viata dezmierdarea din priviri, a trait cam degeaba.
    Oamenii alearga dupa bogatii, averi, bani veniti usor peste noapte, eu nu-mi doresc asa ceva, tot ce doresc e sa nu pierd nimic din tot ce am, imi trebuie atat de putin, incat unii chiar nu realizeaza acest lucru, ce bine ar fi daca s-ar intelege acest lucru, sa ma lase fiecare sa iau exact ceea ce  se potriveste sufletului meu, pentru ca asta fac si eu, las placerea celorlalti de-a gasi  in mine ceea ce li se potriveste!
     Citisem mai zilele trecute  o carte mi-a ramas in minte ideea scriitoarei care spunea ca oamenii  se pierd din neatentie, viata e imprevizibila , apar situatii noi iar oamenii isi schimba chiar si cele mai profunde valori si asta nu pentru ca ar fi superficiali, ci pentru ca pur si simplu se intampla! cand  sufletul tau intra intr-o relatie cu un alt suflet si comunica simti...si e minunat, doar ca oamenii nu se  multumesc cu putin, de fiecare data vrem altceva si mai ales ce nu ne apartine, distanta dintre firesc si nefiresc e atat de subtila incat uneori nu o mai percepem!
    De cele mai  multe ori pretindem ca suntem ceea ce nu suntem , dam vina pe cel de langa noi pentru nefericirea noastra, ba il mai tragem si la raspundere atunci cand ne este rau, de ce nu intelegem ca de fapt subiectul principal din viata noastra suntem noi..ce treaba au altii cu nefericirea noastra?
 Sunt o persoana asumata, nu am motive sa ma plang, am ales ciorba reincalzita in locul mancarii proaspete si in pofida acestui lucru, nu am anihilat nicio traire, am lasat sute de sperante sa-mi inunde celulele, chiar daca uneori m-am simtit ca in  povestile cu zmei  si capcauni si poate ades m-am intrebat de ce  avem voie sa fim doar putin din ceva? de ce sa nu fim totul?...poate pentru ca viata este un spectacol al neispravirii!... daca am avea totul s-ar rupe vraja!

4 comentarii:

  1. Minunate postari ,minunate emisiuni si o voce deosebit de calda si tanara.Sunteti o femeie deosebita si va multumesc pentu tot ce ne oferiti

    RăspundețiȘtergere
  2. Toata admiratia,stima si respectul pentru tot ce ne daruiti.

    RăspundețiȘtergere
  3. Minunat sa pot asculta emisiunile frumoase si sa va ascult vocea tinereasca

    RăspundețiȘtergere
  4. Ma bucur nespus ca iti plac postarile mele! te astept cu mare placere si cu multumiri pentru cuvintele frumoase !

    RăspundețiȘtergere