Timpul o ia la goana...

        Azi mi s-a facut dor de o poveste, de o poveste adevarata, am stat si am cugetat, am ascultat muzica si am crosetat idei  legate de faptul cum timpul ne schimba, schimba oamenii, sentimentele, relatiile si fagaduielile, nimic nu e pentru totdeauna nici macar acea dragoste cosmica din basme cu Feti Frumosi si Ilene Cosanzene, apar personaje noi, care ofilesc  trairile care credeai ca raman forever...incercam sa ne coloram viata cautand alte activitati care ne dau satisfactii si uitam de acei oameni dificili, complexi si nestatornici in sentimente.
       Cu totii ne  dorim o iubire mare, care sa nu se termine niciodata, inepuizabila, pe care s-o poti lasa chiar mostenire cand se termina viata celor doi, sau cand se sfarseste viata unuia sa mai poti iubi odata chiar cu pretul celei mai mari suferinte, pentru ca nimic nu se compara cu acel fior al dragostei, al dorului nespus...sa gasesti acea persoana care sa te iubeasca  asa cum esti: cum calci, cum zambesti,  cum vorbesti, cum maninci, cum palavragesti si lista ar putea continua...o dragoste necontorizata, care sa tina vesnic, o dragoste in care existe incredere si mai ales respect! Am incercat si eu sa-mi redeschid inima, nu m-am ales cu roade, am dat peste oameni cu orgolii prea mari, oameni impietriti, prea impietriti spre a  mai simti ceva cu adevarat, am ramas cu amintiri mai mult sau mai putin placute cu vorbe si cam atat!..peste tot s-a lasat perdeaua nepasarii!
       Viata mi-a dat ocazia sa vad cine m-a iubit cu adevarat si cine m-a iubit declarativ si interesat, mi-a dat ocazia  sa vad ce insemn pentru unii dar si pentru mine insami, n-am crezut niciodata ca pot indura cate am indurat, dar ce ma bucura e ca  loviturile pe care le-am primit de la viata nu m-au inrait, nu m-au transformat intr-o persoana vulnerabila ci dimpotriva, m-au invatat sa lupt  sa devin mai puternica si mi-au aratat ca trebuie sa tin mai mult la mine, iar lectiile blande sau mai dure ale vietii mi-au testat limitele si depasirea acestora!