Ironie versus marlanie

 

      Am pus neuronul sa se odihneasca, nu tropaiti si nu  tipati, vreau doar sa aberez putin ca tot nu am facut-o  demult...dar, atentie nu vreau sa fiu ironica, nu! desi...se spune ca sarcasmul este un fel de karate cu verbe, ideea este cam asa, ca taman tinta nu se prinde, toti rad in hohote  dar tu cel care dai esti absolvit de vina, insa daca tot te dai la karate nu te bate cu un marlan chiar daca se mai  spune si ca ironia bate marlania nu te cobori la nivelul lui..dar nici sufocarea strigatului launtric nu e o solutie, gaseste o cale de mijloc!
      Si acum sa va spun ceva..nu sunt Rocinanta lui Don Quihote, memorabilul ratacitor, nici macar magarita din biblie care s-a impotrivit sa mearga mai departe oricate bice a primit de la Baalam, nu miroase a grajd  la mine in suflet, miroase  poate a slana cu ceapa...lol!! sunt o ardeleanca autentica si nu vreau sa ma dezmint!gaseste-ti  mon cher Dulcineea  visurilor tale fara sa ma bagi in vizorul lunetei! de ce? pentru ca eu cunosc nobletea infrangerii, a respectului pentru cel mai bun(altii  din pacate nu...). Mi se pare inutil sa-ti irosesti resursele prietene!
   Ironia si sarcasmul sunt registre ale neputintei de-a fi bun cu oricine  prefer  tipul "idiotului " dostoievskian bland, iubitor neconditionat de aproape, modest, in niciun caz bleg, sanctionand si el nesimtirea dar cu cumpatare.
    Pe curand!