Libertatea limbajului poate sa ne dea o doza de fericire?

    

Incerc sa cred ca sunt oameni care se ascund dupa cuvinte si oameni care folosesc cuvintele pentru a exprima ceea ce simt, indiferent de loc , timp sau situatie, si aici ma refer mai ales la cuvintele triviale, poate sa vulgaritatea este o etapa in viata fiecaruia..,incerc sa inteleg si dorinta unora de a se exprima asa, dar ma straduiesc pe undeva sa-i inteleg si pe cei care sunt oripilati cand aud astfel de expresii!!!!!!!
     Dragostea se pare ca are si ea doza ei  de vulgaritate, cu toate ca este impropriu spus asa, deoarece cand spui dragoste te gandesti la ceva frumos, parca si timbrul vocii se schimba , e mai cald, mai profund, din start zic eu cere ostentativ reciprocitate.
     Cineva spunea" "ferice de cei cumpatati...pe mine lasati-ma in mediocritatea mea, ma simt liber!"...voi ce spuneti? cumpatarea te impinge spre mediocritate? sau cu alte cuvinte libertatea limbajului ne da fericire?o facem din dorinta de  epatare? ...ajungand usor sa fim parvenitii vulgaritatilor? o fi ingredientu' fara de care nicio" salata"(cand spun salata ma gandesc la diversitatea  starilor , sentimentelor are le traim intr-o zi)  nu e gustoasa? tragem cate-o expresie deocheata  in raport cu starea pe care o avem? ne eliberam de raul din  noi sau folosindu-le zilnic nu ni se par grave si  e ceva ca "bonjour"?
      Cine injura mai mult? cine foloseste  expresii triviale mai des...femeile sau barbatii? ce parere aveti?si daca o sa spuneti ca barbatii,  au oare drept la circumstante atenuante?... si daca da...care e motivatia?