Cuiul lui Pepelea

  Nu-mi place sa abordez in agora  o anume persoana, adica sa dau numele, prefer sa se recunoasca din cele pe care le voi spune acum, mai cu seama ca este un moment special in viata lui, e ziua lui de  nastere peste cateva zile,( n-am uitat acest lucru...)si vreau sa multumesc acelei persoane( multumirea mea sa fie darul pentru ziua lui...si sper sa-l accepte) pentru faptul ca a reusit sa scoata din mine tot ce aveam  mai bun, sa cred ca sunt mai buna decat mi-am inchipuit ca as putea fi cu o persoana de sex opus (...trecusem printr-o relatie de dragoste care tocmai ma cam afectase) si  el  a aparut intr-un moment cand nu cautam, nu voiam si nu consideram  ca mi-e neceasara o astfel de prietenie, dar, aceasta persoana a intrat in viata mea si in sufletul meu pe nesimtite, prietenia era atat de ancorata incat  si unul si altul am crezut ca va fi forever totul, adica pana cand unul dintre noi va disparea...(asa am si hotarit cand am acceptat sa lucrez la un proiect cu el).
   Am inceput cu un  proiect totul, cum spuneam,  eu persoana extrovertita, joviala am reusit sa creez o interactiune perfecta, a functionat neasteptat de bine totul, nu faceam niciun pas unul fara altul (...in acel proiect)  pana la un moment dat....Au fost nopti nedormite in care am muncit amandoi la acel proiect, somn tulburat de griji, resentimente, teama de nereusita, in fine ganduri contradictorii au venit toate la pachet, set intreg cu alte cuvinte, dar in pofida acestor  lucruri traiam o prietenie frumoasa, complice pe undeva... incapatanata, care se tinea scai de noi si incerca sa armonizeze cumva firea lui vulcanica cu firea mea pasnica si potolita de ardeleanca cumpatata. Am impartasit cu el dramele vietii, ne daruisem incredere unul altuia, puteam vorbi despre absolut orice in mod degajat fara retineri si asta mi se parea grozav.Mereu am crezut ca intr-o prietenie  oamenii se aleg , unul vrea o legatura mai profunda, dincolo de aparente iar celalalt tanjeste dupa o imagine puternica,  la un moment dat intr-o relatie de prietenie codependenta se produc rupturi, de ce? pentru ca cele doua individualitati  reusesc sa se muleze si devin copii nefericite! incep sa semene unul cu celalalt si se duce pe rapa timpul investit, eforturile, sacrificiul si veselia care leaga relatia.Legatura emotionala dispare se calca in picioare totul si uneori esti atacat chiar cu propriile tale arme, desconspirandu-se secrete.Oricum una peste alta ne-am dorit binele dar in forme diferite, asa cum am stiut fiecare din noi, acum "ne tinem de mana" dar pe drumuri diferite...si unul si altul am memorat niste lectii pe care viata ni le-a dat cat timp am fost impreuna. In fond oamenii vin..stau cat stau dar mai si pleaca!
     Ce pot sa-i spun acum prietenului meu e ca tot ce avem nevoie noi oamenii nu e dragoste, ci timp..timpul pentru a iubi, altfel o viata poate fi prea lunga, asadar draga prietene timp bun pentru iubit - pentru implinit tot ce ti-ai dorit cu bucurie si satisfactie deplina, cele mai frumoase ganduri impachetate in  cutiuta  de mai jos...

Post Scriptum:
      Si acum, am o curiozitate, care dintre noi a mostenit cuiul ca-n povestea  aceea ...si cate lucruri mai avem de asezat in cui?de cate ori ne vom mai bate in usa unul altuia?