Cu sau fara aripi?

  Uneori ai senzatia ca Dumnezeu vorbeste aceeasi limba cu tine si-ti indreapta pasii  spre drumul pavat al binecuvantarii sale, asa am simtit de ieri...cand am pornit-o la drum fara cadru...asa pur si simplu dintr-un avant venit de undeva, am auzit parca o voce care imi spunea : poti!!! si da! am simtit  ca pot si parca dintr-o data am simtit ca-mi cresc aripi....
     Drumul recuperarii nu este unul usor, de ce sa amagesc lumea? dar" biletul"spre succes  l-am primit tot de la El,  care vindeca orice durere, care nu te lasa la greu daca crezi in El. Fiecare suferinta trupeasca prin care trecem ne ajuta cumva sa ne triem valorile, sa ne selectam prietenii, ne face mai intelepti si ne arata adevaratele surse de bucurii, in spital am simtit cu adevarat ce inseamna acel dicton"fericirea se afla in lucrurile marunte" si ne arata cu adevarat pentru ce trebuie sa ne rugam, ce trebuie sa-i cerem in ruga noastra.
     Am simtit ce inseamna si iubirea de semeni, prin felul in care unii  prieteni m-au sunat si m-au incurajat spunindu-mi ""ai grija de tine!!!" sau" sunt alaturi de tine", "suna-ma daca iti lipseste ceva, voi veni imediat", vreau sa le multumesc pentru alinarile care mi le-au adus in acele zile de spitalizare si le spun ca prin tot ce au facut s-au apropiat de Dumnezeu, pentru ca EL este lumina, si ne da pe sufletul fiecaruia!
    In Sfanta Scriptura este un pasaj pe care vreau sa-l scriu in incheierea articolului:
 "In lume veti avea necazuri, dar indrazniti , eu am biruit lumea", eu as spune altfel acum  ...
 - Credeti in El, si veti invinge orice boala!...eu am invins si de data asta! Multumesc Doamne ca-mi dai aripi mereu!

Am 7 zile si ma numesc Mihnea - Ioan

    Iacata-ma-s din nou bunica!!! Roxana- Diana, fi-mea cea mare a adus pe lume un baietel  de 3,270 care a primit nota 10, cum sa nu fiu fericita? Nu ma mai simt singura, am deja doi nepoti care imi vor  indulci restul vietii cu dragalaseniile lor....si cum sa nu ma laud eu azi cand ma gandesc ca nu toti avem privilegiul sa ajungem bunici, tocmai de aceea multumesc Lui pentru darul care imi va bucura restul vietii si doresc lui Mihnea viata lunga cu sanatate si multe bucurii pe care sa le imparta cu parintii lui care si-au dorit atat de mult venirea lui pe lume!
    Daca mama mea a fost o bunica speciala pentru fetele mele, sper sa pot sa ma ridic si eu la nivelul ei, cu memoria ei extraordinara le invata pe fetele mele poezii din tineretea ei, era foarte permisiva cu ele, pentru ca le iubea maxim, nu s-a plans niciodata de greutati ( Roxana ii seamna  mult din acest punct de vedere...)iar fetele mele au fost speranta si lumina ei....acum Praslea alias Mihnea si Ema  alias Cosanzeana vor fi personajele mele de poveste, voi trai basmul vietii alaturi de ei! Sunt fericita ca ma incarc din nou  cu responsabilitati, imi plac provocarile si abia astept sa descarc bagajul emotional - afectiv spre  cei doi nepoti ai mei, ma incearca un sentiment diferit, am trecut de la stadiul de mama la cel de bunica si sigur ca despre "bunicisme" voi mai scrie multe, pe masura in care le voi trai si eu, oricum sentimentul de utilitate si valoare personala simt ca mi-a crescut odata cu nasterea nepotilor, asadar sunt mandra ca sunt bunica la puterea a doua!
    Nu va fie frica de batrinete dragi mei, ea vine cu bucurii, pentru ca odata  cu varsta incepi sa apreciezi mai mult ceea ce ai, sa luam deci de la viata ce este mai bun, batrinetea vine si cu pierderi de oameni dragi dar si cu bucurii de acest fel, oamenii dragi pleaca dar dragostea nu dispare niciodata, iar dragostea bunicilor este una speciala!

Sunt mandra de tine!

   

     E usor sa spui te iubesc mai ales pentru cei care nu simt acest lucru, e usor sa spui vorbe...mai greu este de dovedit, se spune ca cele doua cuvinte sunt magice...corect! dar cand intradevar ele exprima ce simte cel care le spune, cand le spui doar asa de dragul de a le spune...e apa de ploaie!
     Important este sa  simta cei doi ca sunt foarte importanti unul pentru celalalt ca sunt mandri de ei si de tot ce face celalalt, i-am spus si eu sotului meu Dumnezeu sa-l ierte - sunt mandra de tine, nu o data pentru ca  din cand in cand trebuie sa stie cel de langa tine ce simti...dar sa o spui  ca pe un bonjour sau cum fac americanii la  fiecare convorbire telefonica - i love you!!!...mi se pare aiurea! o fi motivant pentru ei nu zic nu...dar mie mi-e cam peste mana sa spun celui drag zilnic asta, mai bine ii arat ce simt prin fapte!
   Iubirea spun specialistii ca e e cea mai puternica emotie si produce o forta atat de mare incat toate cele 5 simturi fizice cresc in intensitate, Aristotel a trait in urma cu doua milenii cand a vorbit de aceste 5 simturi clasice, acum insa se pare ca a aparut si al saselea simt,  unul misterios, de intuite sau clarviziune, si uite asa cvintetul simturilor e usor depasit, simtim, intuim vis-a-vis de persoana iubita anumite lucruri si cam la ce ne duce o relatie sau alta, siguri ca nu ne nastem egali in finetea acestor simturi insa putem evolua pe timp ce trece... ciudat este cum reusim uneori sa ne "scurtcircuitam"  unii pe altii si cum ne sar "sigurantele" atunci cand  totul este desertaciune si nimic  din ce se afirma  nu este real..." ...offf!!!magnetismul" asta cum dispare subit!
    Nu stiu cum sunt altii, dar eu spun tot timpul ce am pe suflet, n-am spus nimanui "te iubesc" daca nu am simtit acest lucru cu adevarat, cum sa spun cuiva" ce grozav esti, ce minunat esti!"daca eu nu simt asta?
    Nu livrez la pachet cu funda roz cuvinte pe care nu le simt, am pierdut  mult din cauza lipsei de diplomatie si  in unele cazuri  chiar am fost certata de buna mea prietena Camelia ca fac asta...adevarul doare si nu place oricui, dar taie-ma si nu pot sa spun altceva decat ce simt!daca cineva insa merita sa spun asta, apoi ma duc pana in panzele albe, chiar si dincolo de ele (... chiar daca  Dincolo nu mai e nimic...! ).
   Dar, ma rog unora li se trag unele ponoase de la sistemul digestiv, mai mult chiar ii intreb cateodata "ce-ai mancat bre?  ca esti cam vesel, o spui intr-o veselie ca ma iubesti...", dar de fapt poate nu stiati ca  exista al doilea " creier "  care functioneaza  autonom cumva si fara  materia din cap numita creier ...e destept stomacul! nu intamplator si acei "fluturasi in stomac" pe care daca nu ii ai cam degeaba spui - te iubesc! Se pare ca serotonina care cumva s-a crezut a fi apanajul  creierului se afla tot in stomac in proportie de 90-95 la suta restul se afla in creier..deci? atentie ce mancati dar si ce va iese pe gura! nu spuneti oricui cele doua vorbe decat daca simtiti  asta cu adevarat si daca sunteti mandri de cei dragi voua!
    Si mai e ceva...mi-e dor sa spun cuiva - sunt mandra de tine!

Putin cam "nordici"

     Azi, cu toate ca ziua a inceput foarte bine, (pentru ca eu asa incerc sa o fac de fiecare data...) apar ca din neant persoane care fac tot posibilul sa mi-o strice...si ma intreb - oare ce o fi in sufletul si mintea lor?
    Oare mintea lor este stapanita de asa multi monstri incat nu mai pot sa-i stapaneasca? vor sa fie profetii raului? vor sa-l invoce zilnic pe site-urile de socializare, incat intr-o buna zi, banuiesc ca acei monstri o sa le vina de hac...pentru ca daca rau gandesti - rau ti se intampla!
     Un proverb danez spune ca o fapta buna este ca un clopot care cheama oamenii la inchinare, oare de ce acesti oameni nu se gandesc la acest lucru? de ce nu se  pun pe fapte bune? sa fie drag celor care ii intalnesc sa-i salute, sa-i intrebe de sanatate si cate si mai cate?
     Unul dintre personajele de care ma leg azi in eseu, iubeste cainii (apreciez acest lucru...am avut si eu la casa 3 caini de rasa diferita...) oamenii care iubesc caini par a fi oameni buni, dar daca cainilor le vine la indemana in orice moment sa-si arate afectiunea  chiar si atunci cand sunt tratati nedrept, nu se plang nici de mancarea proasta pe care le-o administram, sunt curajosi si cavaleri la orice moment( te insotesc si te apara de dusmani...)apoi treaba sta altfel in ceea ce priveste  relatiile cu oamenii, nu poti sa-i tratezi urat ! hrana noastra a oamenilor e vorba, cuvintele frumoase, daca arunci o vorba urata la adresa cuiva, nu te astepta sa fi pupat in frunte! ca n-ai sa vezi asa ceva niciodata! dimpotriva oamenii te vor privi  ca pe un ciudat si te vor ocoli. Ma intreb stimabile domn, si domni care va comportati asa...nu ar fi mai bine sa imprumutati din virtutiile  cainilor (mai sus amintite...!!! )...poate ca ar trebui sa existe "negustori" de  ganduri frumoase, de prietenie la fiecare colt de strada,  as investi capital serios acolo! parol!...oricum jumatate din zi o ofer din drag pentru  acei oameni frumosi care ma motiveaza zi de zi prin tot ce imi scriu....imi pare rau insa de cei care isi incarca goliciunea interioara cu rautati, care una peste alta sunt ca un bumerang, se intoarce tot la ei, de ce vor oare sa fie reci la suflete, mai reci decat nordicii? Nordicii sunt obisnuiti cu climatul de acolo, il stapanesc bine, dar  noi  din alte paralele, de ce vrem sa fim "paraleli" cu ei? (oricum opiniile lor nu va fi realitatea mea niciodata...!!!)cam asta e intrebarea mea de azi...cumva retorica....dar, nu ma supar daca primesc feedback-uri...dimpotriva !!! 
    Va doresc un weekend implinitor, cu oameni frumosi si calzi sufleteste alaturi! un weekend fara probleme si plin de bucurii! si nu uitati  ce a spus Voltaire - Fara iubire e trist sa fii om!!!

Bianca mea este mamica!

 

      Nu cred ca exista bucurie si emotie mai mare decat aceea de a avea  privilegiul sa tii copilul copilului tau in brate....nu toti apucam acele zile,  sederea noastra pe pamant este temporara, dar daca apucam, nu putem  decat sa spunem - Multumesc Doamne ca mi-ai dat si  aceasta satisfactie! Mi-au tremurat picioarele de emotie cand am strans-o in brate si mi-am amintit ce spunea cineva "daca as fi stiut ca e asa minunat sa fii bunica, as fi fost bunica prima data" ...Ema- Alexandra este lumina si fericirea mea, mi-a adus entuziasm si energie, sunt convinsa ca voi trai emotii intense cu fiecare moment in care Ema va descoperi lumea din jurul ei, deocamdata ea simte mirosul mamei si glasul tatalui ei...usor, usor ne va cunoaste pe toti cei dragi  din jurul ei.

     Pentru mine notiunea de bunica a fost ceva abstract...nu am avut parte de bunici, de mangaierea si bunatatea lor, mama a ramas fara parinti prea devreme,  dar avand fantezie mi-am construit cumva in mintea mea cum ar fi functionat relatia mea cu bunicii, daca mama nu ar fi fost orfana( suna urat...dar asta e!! ) auzeam insa de la alti copii cum sunt bunicii lor...darnici, iubitori si cu multe povesti de adormit copii ( de care eu nu am avut parte...) mama mea insa a fost o bunica excelenta...si-a iubit maxim nepoatele, le-a invatat de mica multe lucruri care zic eu ca le-au folosit mai tarziu...iar fetele mele au rasplatit-o din plin cu iubirea lor, imi amintesc ca se bateau pentru locul  langa ea in pat...draga de ea....trebuia sa se culce la mijloc pana adormeau, ca altfel nu era chip...si o mana o dadea uneia , iar cealalta celeilalte, ele avand doar un an si o luna diferenta de varsta.
     Durerea si tristetea imi dispar in preajma ei, ma simt tanara cand o tin in brate...probabil imprumut, sau se transmit instant sensibilitatea si inocenta pe care o degaja, e adorabila!!!

  Ema - Alexandra a devenit cea mai importanta, a reusit sa-mi captiveze toata atentia si dragostea ...legatura mea cu ea este una foarte importanta, dar curand  ( la inceputul lui Octombrie...) va avea si Ema-Alexandra  un verisor, il astept cu mare nerabdare si pe Mihnea care o sa-mi ofere un plus de bine si de frumos,  ei vor fi alinarea mea la batrinete, sufletul meu o sa fie plin de bucuria de ai avea in preajma!...vor fi antidepresivul meu!!!!!!! si apoi stiti cum se spune? ca si bunici e bine sa avem grija de nepoti ca nu stim niciodata pe mana cui ajungem sa cerem o cana de apa, copiilor sau nepotilor???? Cum sa nu-mi curga ochii dupa asa o frumusete, spuneti si voi?? e atat de expresiva la numai 14 zile! Sa-ti dea Bunul Dumnezeu   binecuvantarea Lui iar eu  iti multumesc pentru cel mai frumos dar, prezenta ta !!!

Un gand spre cer

     Cum e sa nu-l mai ai alaturi de tine pe cel care a fost jumatatea ta in toate sensurile? v-ati gandit  la asta? cum e sa te intelegi cu cineva  din priviri, cum e sa nu spui nimic si sa inteleaga totul din prima? cat de tare  poate sa zguduie pe cineva  disparitia jumatatii,  n-au cum sa stie si sa simta decat cei in cauza...
    Cert este ca anumite zile ale anului iti aduc aminte de tot, n-ai cum sa scapi de amintiri...  in seara asta daca nu m-ai fi parasit acum 11 ani ...casa ar fi fost plina de oaspeti asa cum se intampla de fiecare data cand te sarbatoream dragul meu Vasile, azi era ziua ta de nastere, ai fi implinit 62 de ani.....
    Nu-l mai cert pe Cel de  sus, ca mi te-a luat...am plans si am urlat destul cand nu m-a vazut nimeni, dar o data cu plecarea ta ai luat si o parte din mine, nu mi-am plans prea des durerea de vaduva pe acest jurnal, pentru ca oricum asa cum am scris mai sus, nimeni nu intelege asta...doar cei care au trecut prin asa ceva, am incercat sa scriu despre cu totul si cu totul altceva sa  pot uita si sa pot merge mai departe de dragul fetelor mele si asa cum mi-ai spus tu"sa nu ma plangi ... lacrimile tale nu ma lasa sa ma odihnesc..."...oricum faptul ca am strans in mine durerea s-a simtit  total acum 10 ani cand am luptat din rasputeri cu acea  boala crunta si pe care am invins-o, pentru ca TREBUIA!!trebuia de dragul fetelor sa merg mai departe....dar e cumplita maladia tristetii,  organismul uita sa se mai apere, trupul parca isi pierde busola si nu mai stie incotro s-o ia...sufletul se usuca de durere si mintea o ia razna....
    Am facut o reconciliere cu Papusarul Sef, i-am promis  Lui ca ma voi reinventa, ca-mi voi revarsa iubirea spre semenii mei, pana la regasirea cu tine,  omul vietii mele in vesnicie, asta mi-a adus cumva o pace si o seninatate in suflet, si ... astept  impacata cu destinul Legile Cerului, SUNTEM TRECATORI, mai devreme sau mai tarziu, se va intampla... acum insa nu ma grabesc sa te intalnesc, azi - maine se va naste prima noastra nepotica - Emma - Alexandra, Bianca va fi mamica..stiu ca ti-ai fi dorit sa ajungi momentul, dar...de acolo de sus vei fi ingerul lor....o sa le pazesti.
     Gandurile din seara asta au fost un omagiu adus tie nepretuitul meu drag,  alaturi de flori la cimitir si o rugaciune, o lumanare aprinsa, Dumnezeu sa-ti vegheze somnul de veci, n-am sa uit niciodata sufletul tau bun si mare,  fii ingerul nostru de acolo de sus, da-ne puterea sa mergem mai departe!

Arhiva amintirilor

   

      Se pare ca fiecare dintre noi tinem cumva incuiate, ferecate,  parti din noi care nu ies la iveala decat in prezenta unor anumite persoane, se pare ca acele persoane iti lasa in mod vadit un spatiu de exprimare, de intelegere,  mai cu seama cand e vorba de spatiul iubirii, atunci esti dispus/a sa dai parti din tine si nu pierzi din energie, nu te simti secatuita, dimpotriva te incarci  cumva, simti o stare de liniste, te simti mai bun/a si ai curajul sa spui tot ce pana atunci parca ti s-a parut tabuu. 
     Am intalnit oameni vis-a-vis de care am avut o rezonanta aparte, oameni de o naturalete si un firesc deosebit  cu un impact special,  care m-au inspirat si care m-au facut sa dau tot ce aveam mai bun in mine...in acest moment parca un rau de amintiri curge  prin mintea mea si simt ca nu pot sa-l stavilesc, pentru ca imi vin in minte oamenii pe care i-am iubit, oameni care m-au iubit, oameni care m-au dezamagit dar si oameni pe care eu i-am dezamagit, si ma intreb oare de unde am avut acea super putere sa merg mai departe? cum de nu mi-am construit ziduri de protectie...de ce m-am deschis in continuare? de ce am crezut in forta binelui dupa toate dramele emotionale prin care am trecut?
     Toata viata asta facem, arhivam amintiri,   dar care se declanseaza uneori asa spontan la un semnal, un cuvant, o melodie, un ceva care te face sa te gandesti, te lasi surprinsa de tot frumosul acelor momente care se deruleaza in mintea ta ca un film mut in care protagonistul /a esti tu... intri intr-o aparenta vulnerabilitate si sufletul tau tanjeste dupa ceva nedefinit, ai vrea sa porti masca indiferentei, dar nu poti, amintirea  te domina, isi cere dreptul ... si te obliga sa spui - A FOST FRUMOS!
     Cred ca toti avem un loc de bine unde depozitam amintiri, unde ne regasim, pe care il ingrijim si pe care il vizitam din cand in cand....acolo unde copilul din noi gaseste "jucaria "care i-a placut si care ii incarca sufletul si mai mult decat atat ii da resursele necesare sa mearga mai departe, important e sa nu uitam drumul spre acel loc....azi am imbracat acel loc intr-o poleiala mestesugita si i-am spus:
   VOI REVENI!!!