Abia de curand am descoperit ca de fapt curajul este cel care te duce mai repede la inima cuiva...de ce? pur si simplu pentru ca a fi curajos inseamna de fapt sa infrunti fara frica amenintarile, provocarile, greutatea durerii pe care ti-o produc uneori anumite persoane cu care imparti cele cotidiene...inseamna sa continui chiar daca in gandul tau iti spui"fir'ar sa fie...imi bag picioru' in tot si-n toate!"...pentru ca obstacole, apar mereu, apar si daune morale, care aproape te ingenuncheaza la un moment dat, iti asumi insa onestitatea si in pofida ranilor sangerinde te duci mai departe, inseamna poate bravura,.... nu realizezi pe moment, e adevarat...mergi mai departe, abia cand ai ajuns la rezolvarea problemei, ti-ai dat seama ca cele care te-au propulsat au fost vitalitatea , entuziasmul si vigoare cu care ai urmarit telul.
Poate aceasta trasatura de caracter nu a fost distribuita de Cel de sus in egala masura fiecaruia dintre noi...dar ma intreb acum , el poate fi cultivat in timp? mai ales daca alaturi iti este o persoana curajoasa care incearca sa-ti deschida ochii, sa-ti spuna ca defapt chemarea interioara uneori te poate amagi...
Sigur, nu ma refer la curajul fizic, el nu mai este promovat azi, in lumea moderna, e vorba de curajul moral, cel care iti ajuta la mentinerea integritatii si autenticitatii chiar cu riscul de a-ti pierde prietenii , apoi ma refer la acel curaj psihologic, de a-ti infrunta chiar si moartea la un moment dat, (da...!stiu ce inseamna si asta,...am descoperit in urma cu cativa ani, fiara din mine...!) sau poate doar o dizabilitate pe care ai dobandit-o in timp....si uite asa uneori devi curajos peste noapte , fara sa prinzi de veste!
Vreau azi sa-mi celebrez curajul ...sa recunosc ca nu mai sunt o lasa, nu mai am slabiciunile pe care le aveam...admir curajul unor femei care in ciuda delicatetii lor aparente reusesc sa ramana curajoase chiar si cand au fost tradate, parasite, indurerate, cu rani sangerinde, dar, au mers mai departe sau poate au avut disponibilitatea, flexibilitatea de a suporta situatia incercand sa infrumuseteze acel urat al situatiei.
Cineva m-a intrebat azi ..cat de normal ti se pare sa fi curajoasa? nu gasesc o modalitate de a-i raspunde...vreau doar sa-i spun ca intr-o lume care ti se pare uneori anormala poti oare sa mai definesti normalul?...unii reactioneaza curajos din orgoliu, altii din motive diferite dar eu am realizat ca cel mai mare curaj este cel al acceptarii, mi-am acceptat si frica si atacurile de panica pe care le aveam la un moment dat...curajul de a spune lucruilor pe nume, nu voalat, ca s-ar putea ca cei carora te adresezi sa nu priceapa...nu sunt facuta pentru gesturi extraordinare, dar sunt facuta sa inteleg ceva, ca pot spera in mai bine, ca monotonia vietii, are si culoare daca eu vreau s-o vad...acum aici vreau sa dau un semn al pretuirii mele celor care m-au ajutat sa ma descopar...ii pup si-i imbratisez si le multumesc....curajul inseamna si sa ai puterea de-a recunoaste meritele altora, m-au ajutat sa nu raman intepenita in "adevarul propriu".... MULTUMESC!!
