Absenta

 

    In pofida faptului ca ma pot declara o fericita  a sortii simt ca parca nu-mi valorific potentialul la maxim, simt ca ceva, cineva  lipseste,  sau mai bine spus absenteaza...adica cumva asa cum mi-a spus cineva mai zilele trecute: vorbesti, dar nu spui ce simti, ca si cum ai vrea sa inteleaga lumea ca nu simti absolut nimic... posibil! dar ma intreb oare e interesata lumea de ceea ce simt eu? e atata mahmureala in lumea asta...atata nebunie incat fiecare isi vede de  interesul lui....
     Mi-am spus mereu ca a fi calma inseamna sa fiu fericita...si chiar sunt in majoritatea timpului, imi doresc insa totul, adica totul din frumosul care viata mi-l ofera, e ca o tabla de sah (recunosc ca nu stiu sa joc sah...dar banuiesc cum stau lucrurile...) pot fi si regina dar si tura...si chiar" nebunul"care stiu  ca are castig de cauza la sfarsitul jocului, insa ca sa fie un sfarsit de joc avantajos e nevoie de o pereche de nebuni, poate  aici e si problema mea...in fine!
      Dar, una peste alta nu cer mult vietii decat libertatea de a fi eu...traiesc in amintiri, franturi si emotii nespuse, ma sperie banalul, pentru ca eu traiesc totul cu pasiune, dar, am si eu vulnerabilitatile mele, insa  vin tot eu si spun  cel/ cea care nu risca nu traieste cu adevarat!...sunt o fricoasa carevasazica?
     Ascult radio in timp ce scriu...si ma gandeam ca fiecare iubeste propria esenta...un coleg pe chat imi spune legat de afirmatie mea  asa:
     " dedeterocker: prorpria esenta e diluata si imbunatatita ce esenta celui ales...desi aceasta simpla chimie e uneori mai grea decat big-bangul care a creat totul...spunea si Margineanu... nimic nu dispare... totul se transforma... asta e si viata o continua transformare"
     Ma intreb...suntem oare victimele propriilor noastre idei? am inceput sa ma panichez inutil? victima sau invingator?greu de spus! si cu toate astea eu am incredere in fortele mele...nu-mi critic starile, am control asupra vietii mele dar ...exista o absenta!