luni, 5 septembrie 2016
Cufarul multumirilor
Depozitarul gandurilor mele alese pentru cei care merita sa ii numesc OAMENI SPECIALI este aici...aici pot sa spun ce mult conteaza ei pentru mine, acum si aici vreau sa le multumesc pentru ceea ce imi arata zilnic ca vor sa fie si chiar reusesc intr-un mare fel...ei imi dau avant sa fiu cea care sunt cu adevarat, contribuie la echilibrul meu sufletesc, prin micile bucurii nepalpabile dar care imi fac sufletul sa tresalte zi de zi...datorita lor frustrarile vietii de zi cu zi nu se acumuleaza...se duc pe apa sambetii si bine fac!
Citesc Oprah Winfrey ea spune la un moment dat asa:"incerc sa nu irosesc timpul deoarece nu vreau sa ma irosesc pe mine!"..asta imi zic si eu.. NU las oamenii cu energii negative sa-mi consume niciunu' din minutele traite pe acest pamant, pentru ca intunecarea lor imi rapeste propria lumina! vreau ca lumina mea sa straluceasca pentru a face bine celor din jurul meu si implicit mie.Pastrez in suflet doar lucrurile care imi sporesc starea de mine....am oprit tiparele care ma tin pe loc, iar oamenilor din viata mea care nu ma ajuta si nu ma sprijina sa fiu deschisa, spontana, libera le spun - la revedere!
Nu uitati ca, desi cuvintele au puterea de a distruge au si puterea de a vindeca!!!
Deviza mea e urmatoarea: vrei sa ai parte de bine? ofera tu la randu-ti tot ce ai mai bun!
Sa spun multumesc poate nu acopera valoarea prieteniei primite de la acesti oameni deosebiti dar exprima recunostinta si consideratia mea - multumesc frumos ca existati in viata mea!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
"Un cuvant spus cu bunavointa naste incredere"....si nu falsitate, cum se crede astazi!Dar de ce oare sunt romanii atat de suspiciosi pana si in privinta gesturilor frumoase, gratuite, din care spre nefericirea lor poate, nu au nimic de castigat? De ce trebuie sa gasim partea negativa in orice? Oricum ar fi, si poate nedemonstrabil, mi-as dori sa vad o Romanie care stie sa zambeasca, care emana prin fiecare gest cordialitatea
RăspundețiȘtergereastazi, in vremuri de rastriste morala si spirituala trebuie sa multumim pentru ca avem cui sa multumim - fie ca e iubit, mama, tata, sora, colaborator, partener, sef, coleg, amic, vanzator sau doar un om pasager care, trecand pe langa tine ti-a implinit viata printr-un gest care ti-a facilitat accederea chiar si la cel mai banal gest hedonic, acela de a te rasfata de gustul unei ciocaletele cumparate de la magazinul din colt. Daca nu era acel vanzator care sa te serveasca cu ravnitul produs, cum iti mai satisfaceai pofta? Probabil ca la alt magazin, nu-i asa? Doar ca problema este universal valabila...vanzatorul fiind un simbol al tuturor negustorilor posibili...cum ar fi sa nu mai simti niciodata gustul ciocolatei?
RăspundețiȘtergere