Azi mi-am adus aminte de toate iubirile mele trecatoare...sau mai putin trecatoare, mi-am adus aminte de bratele intinse de departe sau poate mai de aproape care m-au tinut intr-un dans plin de emotii, unii m-au iubit cu mintea, altii cu inima, cert este un lucru - eu i-am iubit si i-am pastrat in suflet pe toti cei care mi-au oferit caldura sufleteasca chiar daca dupa un timp ei s-au transformat in stanci sau in aisberguri desprinse din calotele glaciale...infuentand "clima"sufletului meu, mai ales ca unele iubiri au pornit din amicitii care imi taiau respiratia, le simteam aproape, erau aerul meu...
Tot azi sunt fericita dar si nefericita ca pot sa ma declar fericita (ciudat jos de cuvinte...nu?! )chiar daca nu ma mai simt iubita cum eram odinioara...sa fie oare asta sursa melancoliei mele?acest gand ascuns, dar dezvaluit azi?
Alegem sa iubim dupa ce instinctual apropiem pe cineva ...pe cineva care simtim ca ne da puterea sa mergem mai departe, pentru mine iubirea este ca un dans, e nevoie de doi, doar asa simt muzica cum ma invaluie si simt ca universul e al meu, iubirea este o alegere, iar eu sunt o indragostita eterna, imi iubesc si dusmanul, pentru ca nu pot sa urasc pe nimeni, iubindu-l ii dau o lectie si chiar daca simt ca e un compromis, e pentru sufletul meu care ramane impacat...impacat ca pot sa iert si pot sa uit!
Azi am ales sa scriu franturi din sufletul meu si nu conteaza daca unii vor spune ca ma expun, ce daca? sunt bucati din existenta mea, adica au la baza ceva real ...si-am simtit o foame de scris, acum mi-am potolit-o si simt parca un parfum de schimbare....dar ma intreb ce sa fac cu atata iubire pe care o am cand nimeni nu se invredniceste s-o ravneasca?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu