Cu ochii legati....

 

    M-a trezit aerul rece al diminetii de toamna imoleza....e devreme,  e poate prea devreme sa ma apuc de scris ... cinci  si ceva dimineata aici in Italia...dar, de fiecare data scrisul imi face bine...asadar incerc sa incep cu bine ziua...
    Da.....veti spune, toamna  vine cu roade...cu belsug...o fi ,nu zic ba...o fi si belsug pentru unii, noroc pe mine ca am pastrat  in memorie bucuriile verii, le voi folosi acum ca indulcitor la cafelele de dimineata ale toamnei  reci care  a venit...o fi un inceput de astenie...bizara, sper sa fie scurta..sa nu ma tina prea mult...
    Mi-am pregatit cafeluta matinala si ciudat ...ma gandesc ca nu mi-a placut toamna niciodata...poate doar o singura toamna facand asa un remember, si pe care o pot numi toamna vietii mele...toamna cand mi-am cunoscut barbatul, in rest toate au fost monotone, cu tristeti iremediabile, cu inceputuri  delicate ale unor experiente mai mult sau mai putin durabile.
   Am un sentiment apasator, mi se pare ca acum am inceput sa simt toate tristetile toamnelor apuse, a inceput si ploaia sa-mi bata in geam, ma oboseste zgomotul ei, si culmea  tot azi, am simtit si prima toamna din sufletul meu, sufletul meu tanar, azi da de veste ca e momentul sa-mi inchid camarile sufletului....sa nu las niciun geam deschis, pentru ca nimeni NICIODATA sa nu mai poata  intra acolo....
    Ma simt pustiita, ma incearca un sentiment cumplit de nostalgie, as vrea sa fug undeva la capatul lumii, mi se pare ca am fugit prea aproape in Italia....dar, capatul lumii e un fel de a spune...el incepe cu fiecare pas al nostru,  toamna asta insa mi-a amintit  mai tare ca niciodata  ca orice fericire e aparenta, ca nimic nu tine o vesnicie si ca vorbele sunt facute sa fie spuse, nu si crezute...ma gandesc la imbratisarile gratuite, la pupiceii gratuiti pe care i-am primit , amagiri dulci care lasa un gust amar atunci cand simti ca au fost dati doar asa de dorul lelii....
    Inutil sa mai adaug ca toamna pentru mine inseamna despartire, lacrimi, tristete si unde pui ca eram pregatita sa insir cele 1001 povesti, la fel ca si Sheherezada, ea si-a  salvat inima....dar la 500 km departare, nu-i chip... n-am cum!....bucuria de a face surprize, nevoia permanenta de a asculta cantecele venite de departe, de a te lasa cuprins de magia necunoscutului, bucuria de a pune putina stralucire in viata cotidiana a disparut...hmmm! de ce ma mir?e foarte bine cunoscut efectul nociv al calculatorului asupra psihicului uman, starea meditativa este resimtita in mod diferit de fiecare fiinta, pe unii ne trimite in taceri profunde, pe altii in angoase cumplite...
    Nu credeam ca pot sa doara atat de tare  cuvintele , dar durerea cuvintelor o simti doar atunci  cand e prea tarziu ca sa o poti indrepta, asa simt eu de fiecare data cand ranesc oameni pe care i-am iubit sau ii iubesc prin simple cuvinte si unde pui ca cel mai tare ma doare gandul ca uneori cuvintele care ranesc sunt false  ...sunt un simplu joc al mintii tranchilizate de trairi prea puternice..
   Maturizarea sufletului meu...n-am crezut niciodata ca voi ajunge sa fiu" mare"...si uite ca a sosit si momentul acela...a sosit insa cu suferinta, ma intreb insa daca suferinta e o etapa pe care trebuie sa o traversam pentru a putea simti fericirea?...mda! intrebari  retorice, nu folosesc nimanui...poate nici mie...pentru ca atunci cand suferi intrebarile nu te ajuta cu nimic, si nu ma refer la suferinta care vine din rupturi iremediabile ci la suferinta aceea greu de explicat care apare exact atunci cand crezi ca totul e perfect, o suferinta paradoxala, pe care o traim atunci cand iubim atat de tare incat simti ca viata fara celalalt e de prisos...
   Poate ca suferinta este de fapt cauza rautatilor mele trecatoare fata de oamenii pe care ii iubesc, rautati pasagere care poate vor ajunge sa fie povesti  pentru nepotii mei, pentru ca toate povestile mele au ceva unic in ele...ceva care nu lasa uitarea sa le curteze....muzica iubirii  ramane insa in sufletul meu  !...o voi asculta-o in surdina "numai pentru mine" , vorba unui om drag mie...
   Hai, ca a fost un moment de sinceritate cu mine insami, ati fost partasi si voi cei care ma cititi...am ajuns la o concluzie...intr-o relatie de iubire e nevoie sau mai precis functioneaza daca sunt  MINIM DOI...vorba lui Alex Velea...altfel te simti ca intr-un carusel de unde poti fi azvarlita la prima clipa de neatentie.