miercuri, 2 iulie 2014
Suflet chibzuit
Se spune ca nu e bine sa judecam lucrurile in pripa, e bine sa le intoarcem pe toate fetzele, incercarile vietii ne fac mai puternici, durerile mai umani, mai intelegatori mai blanzi mai generosi...cat despre esecuri ce pot sa spun? ele nimicesc cumva mandria, dar, succesele ne fac mai increzatori, cu bunavointa reusim sa depasim greutati care credem uneori ca sunt peste puterile noastre, ei bine! cand mi se intampla asta las totul in grija Lui, si ele chiar se aranjeaza de la sine!
Citisem pe net o povestioara cu talc, o redau acum pentru ca mie mi s-a parut inteleapta :
"A fost odată un om care avea patru fii. El voia ca fii lui să înveţe să nu mai judece pripit lucrurile. De aceea, i-a trimis pe fiecare, pe rând, câte un anotimp, să privească un pom, şi anume un păr. Pe primul l-a trimis iarna, pe al doilea primăvara, al treilea vara și pe mezin toamna. Când au revenit, i-a adunat şi i-a pus pe toţi să descrie ce au văzut.
Primul a zis că părul era urât, cu crengi golaşe, întoarse şi răsucite. Al doilea a zis că părul era acoperit de muguri verzi şi promitea mult. Al treilea fu de acord şi spuse că era plin de flori ce răspândeau un dulce parfum, cum nu mai văzuse până atunci. Al patrulea a fost de acord cu toate acestea şi a adăugat că era încărcat de fructe coapte, împlinit şi plin de viaţă. Omul le-a explicat atunci că toţi au dreptate, pentru că fiecare a văzut doar un anotimp din viaţa copacului." Nu poti judeca asadar pe nimeni cunoscand doar o anumita perioada, nu poti judeca viata dupa o perioada grea, nu-ti frana elanul, initiativele si pornirile, da-le curs!
Nu stiu cat de echilibrat este sufletul meu luat asa in general dar stiu ca este metodic si dibaci, nu caut detalii inutile, nu-mi pierd vremea, nu ma risipesc aiurea, si nu ma las cuprinsa de furii violente niciodata, daca conjuctura imi scoate in cale persoane agasante, incerc sa ma aricesc, nu sunt susceptibila, nu-mi fac complexe de nicio natura, stiu ca pot fi mereu sociabila, placuta, surazatoare chiar si cand imi merge mai rau si sunt acuzata de unele persoane ca as avea un caracter mai... neah! nu pomenesc expresia, desi sincer m-am simtit mandra uneori de epitetele primite, nu oricine poate ajunge acolo, trebuie sa fii o persoana muncitoare cu spirit practic si gusturi simple altminteri ramai mult si bine in asteptarea fericirii mult visate!
Ca atare am ajuns sa vorbesc cu inima, sa vad cu sufletul si sa ascult cu ingaduita pe cei din jur, armonizez cuvintele cu simtamintele cu vibratiile inimii si caldura sufletului.. si ma bucur din plin de viata! Dar sa nu uitam ceva “Cine vorbeşte mult nu se poate să nu pacatuiasca, dar cel ce-si tine buzele, este un om chibzuit”, spune inteleptul Solomon, subscriu carevasazica si spun pazeste-ma Doamne de ura, de buze mincinoase, de raspandirea barfelor si nebuniei!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
RăspundețiȘtergereVirtutile cardinale: chibzuinta,dreptatea,curajul,cumpatarea. Chibzuinta se refera la capacitatea cognitica= a judeca. Cumpatarea- a fi un om echilibrat. Ca sa fi echilibrat trebuie sa fi chibzuit,insa cu toate acestea nu sunt acelasi lucru.