Azi vreau sa cred ca sunt fericita!

Iata-ma din nou cu gandurile mele,e dimineata devreme,n-am reusit insa sa ma odihnesc prea bine,azi noapte s-a declasat alarma de la masina unui vecin si urla in disperare, si asta nu mai mai mult nici mai putin decat de trei ori,tocmai cand apucam sa atipesc...se declansa din nou...

Pe linga caldura insuportabila sa mai ai si astfel de disconfort parca e prea mult...acum m-am refugiat aici...unde e liniste si ma simt bine...si nu stie nimeni unde m-am pitit...e cochilia mea cu marginile albastre,unde ma simt bine si unde nu ma deranjeaza nimeni...

Ma gandeam acum la prieteniile pe care am incercat sa le leg cu anumiti oameni dar care din pacate n-au avut un final prea fericit,au trecut mult prea repede,nici n-am apucat sa ma bucur de ele...am ramas totusi cu sentimentul ca ele m-au invatat sa ma apar,sau sa iubesc...

De ce spun asta? pentru ca eu inca mai cred in oameni...cred cu toata puterea mea si asta pentru ca imi doresc ca si oamenii sa creada in mine...pentru ca eu n-as putea sa fac nimanui niciun rau...si tocmai de aceea ma gandeam ca cele mai frumoase au fost inceputurile,ele au o anume poezie,un anume farmec sunt diferite,pentru ca suntem unici si fiecare dintre noi are o anumite modalitate de abordare...si uite,imi doresc parca si acum imbratisarea calda a unui inceput,vorbele nevinovate,vorbele care iti gadila placut urechea si te arunca in acea stare euforica...e placut sa auzi cand cineva iti spune"te iubesc"?nu-i asa?

"Te iubesc!" doua cuvinte...ce simplu este sa le rostesti...Stau acum si ma gandesc ca probabil nu am crezut niciodata cu adevarat in aceste doua cuvinte.A fost o perioada in care nu le-am folosit deloc, a fost o perioada in care le-am rostit, crezand ca prin ele pot transmite tot ce simt, toate sentimentele care ma incercau. Le primeam inapoi ca si raspuns, si credeam cu tarie ca si persoana respectiva simte la fel ca si mine...poate...sau poate nu...Nu am fost obisnuita sa le spun si nici sa le aud, dar cum cu lucrurile frumoase te obisnuiesti repede...nu mi-a luat mult timp pana ca incep sa cred in valoarea lor, sa imi faca placere sa le aud si sa le spun.Desi am spus de multe ori ca nu le mai cred, continuam sa le spun si sa le aud, si...doamne cat era de bine!

Imi iubesc si eu gandurile,imi iubesc mainile care imi scriu gandurile,imi iubesc si sufletul care acum se bucura de libertate,acum mai mult ca niciodata am libertatea de-a pleca unde doresc,in ce colt de lume vreau...nimeni si nimic nu ma poate opri...

Azi vreau sa cred ca sunt cea mai fericita, azi vreau sa cred ca intreaga lume este a mea, azi vreau sa zbor pana la cer si sa ma intorc inapoi sa va iau si pe voi in zborul meu, am aripi puternice, cu ajutorul vostru...azi plec pentru doua zile la o cabana,habar n-am cum se cheama,habar n-am unde este situata...stiu doar ca din Oradea ma va conduce cineva intr-acolo....invitatia a venit aseara pe nepusa masa,fiica-mea cea mare este acolo si pentru ca se sarbatoreste ziua de nastere a unei cunostinte comune m-a sunat sa-mi spuna ca e minunat ca e o cabana situata intr-un loc mirific,si ca sunt asteptata si eu si fiica-mea cea mica....am stat putin pe ganduri,apoi telefonul a sunat din nou sarbatorita insista sa mergem...am acceptat din doua motive...n-am dansat de foarte multa vreme si ador dansul ,apoi pentru ca imi plac lucrurile neprevazute, asta pentru ca intotdeauna cand s-au intamplat mi-au adus in general o stare de bine...si apoi ar mai fi un motiv,simt nevoia de evadare,m-am saturat de zgomot de masini,de forfota de oameni care alearga innebuniti purtati de grijile cotidiene,vreau sa vad fete fericite,chiar daca asta pentru scurt timp...azi am chef sa traiesc si sa sper numai pentru mine!