Gand tomnatic

   

   

     M-am  trezit cu nostalgie in suflet, ma gandeam ca toti avem anotimpuri in suflet, avem nori si ploi dar si soare si senin, toamna mi se pare morocanoasa in dimineata asta, deloc rasfatata de soarele care refuza sa se arate, in ultimele zile vantul a suflat cu indarjire si a golit copacii de frunze. cred ca goliciunea lor mi-a adus si mie un gol in suflet. Imi "indulcesc" starea cu o cafea in care azi am pus mai mult zahar ca de obicei...ma bat sute de ganduri, amintiri care azi s-au napustit fara mila asupra mea... imi aduc aminte de toamnele reci dar cu confesiunile pe care le aveam cu sotul meu crosetand sperante... proiecte de viitor si parca nu conta ca e toamna sau iarna, era bine, era atat de bine!
   Imi reprosez acum ca poate nu am stiut la acea vreme sa pretuiesc  destul ce am avut...reprosurile astea sunt ca niste cioburi, iar cioburile astea imi zgarie cumva sufletul si simt amprenta lor adanc, adanc....imi lipseste mult,  prezenta lui era balsam pentru mine si azi realizez mai mult de cat oricand ca  in lumea asta inevitabil toti depindem de cineva,  sunt situatii cand nu ne descurcam singuri si chiar daca se spune ca suntem stapanii propriului nostru destin parca singuri nu  ne merge la fel de bine, azi ma simt cumva obosita de povara gandurilor, simt nevoia sa le impartasesc cu cineva pentru ca am obosit sa tac...stiati ca si tacerea e obositoare?
    Am o galerie de oameni frumosi in suflet, dar si acesti oameni au problemele lor, uneori nu pot sa-mi permit sa-i incarc cu ale mele trairi...iar exploziile astea sufletesti le traiesc cumva de una singura, fara iubire parca e vreme rea in suflet si-am invatat in timp ca ea iubirea trebuie intretinuta cu vorbe calde si gesturi tandre, dar tandretea parca si-a luat concediu prelungit, lipseste anotimpuri intregi....
    Pun punct gandului meu tomnatic si ma intreb ce va urma dupa? de regula in carti  urmeaza fraze..sau capitole, la mine  vor ramane cuvinte, sentimente tinute captive in suflet sau poate pagini goale in cartea vietii.
    Azi a fost despre tine Vasile, despre cat de mult imi lipsesti!

Bucuriile mele

 

    Mi-am chemat sentimentele acasa, spunea Alice Nastase intr-un articol, o parafrazez acum cand m-am intors si eu in tara, dorul  si iubirea de nepoti era prea mare astfel incat sa mai pot sta departe de ei....asadar am asteptat momentul in care o sa pot sa-i tin in brate ca pe o zi de Craciun  .
     Dragii de ei, au adus lumina in sufletul meu si ma gandesc cat de ai nimanui sunt cei care nu au parte de copii dar mai ales de nepoti, ei sunt bucuria noastra, a bunicilor...ei sunt adevaratele minuni ale vietii. Imi doresc din tot sufletul  sa vad cum cresc fericiti, sanatosi si sa ma bucur de toate giumbuslucurile pe care le fac, sa ma aiba alaturi cat mai mult si cat mai profund.

    Ema este deja o cocheta, la un an si doua luni  cauta bratarile mamei ei si se inzorzoneaza cu ele, ii plac si vasele de la bucatrie, semn ca va fi atrasa de arta culinara,  iar Mihnea are ce are cu detaliile, va fi un bun analist, studiaza fiecare lucru pe toate partile, extrem de vioi, mereu in cautare de ceva nou.

    Misiunea de bunica este cumva mai usoara dar mai incarcata din punct de vedere emotional, regasesti in nepoti copiii tai in urma cu ceva ani si parca trairile sunt extraordinare, cum ii iubesti , asa te iubesc si ei si tare mult ma fericeste zambetul lor inocent, sunt adorabili!