Singura cuc...

           

 
       Dimineata de duminica, cu soare dar eu singura cuc acasa...nu-mi place deloc! diminetile de duminica sunt frumoase cu cei dragi alaturi, sa poti savura cafeaua de dimineata, sa-i simti  gustul dulce-amarui, sa te bucuri ca poti intampina cum se cuvine ziua de  duminica.
       Am gatit ieri, azi  singura placere ar fi  in acel"farniente", dar nu ma regasesc in  starea de trandavie, ca deh!! nu asa sunt invatata eu, musai sa fac ceva...si tocmai de aceea am gasit solutia!  hop... pe blog!
       Dar, cum e sa te asezi la masa de scris si sa nu-ti treaca nimic destept prin cap?
       Incerc sa croiesc un nou drum in lumea internetului, crosetez idei, unele ajung sa fie valide (in mintea mea deocamdata...) insa  planurile astea  sunt pe un teren nesigur, pe nisipuri miscatoare cu alte cuvinte, insa mi-am zis: Olga!!! cu ajutorul Lui le vei duce la indeplinire toate! :)
      De ce  cred in acest lucru? pentru ca e mai avantajos pentru fiecare din noi sa plantam propria gradina decat sa asteptam flori din partea cuiva, undeva, candva...pai numai gandul ca nu sosesc te ucide!!!!!
      Sper asadar sa pot sa culeg buchetul de flori, din gradina mea, sa-mi bucur sufletul, sa-l rasfat, pentru ca merita! e atat de rabdator, atat de cuminte incat uneori parca as vrea sa fie mai neastamparat!
      O dimineata cu miros de soare, cu aroma de cafea buna si cu miriade  ganduri razlete, o parte ma chinuie, o parte ma indeamna la o "ieseala",neahhhhh!... parca, parca ideea din urma cocheteaza, rezoneaza cu sufletul meu, asadar, la drum, ca prea miroase a clipe presate in foaie de jurnal!!!!
      Duminica implinitoare!

Sunt vinovata sau nu?

       .

       Uneori stau si ma intreb, sunt eu imposibila sau unele persoane care ma determina sa iau masuri uneori cam peste mana, pentru ca bag seama ca o fac dupa cum inteleg eu in mod tendentios, sa ma supere in mod voit?
       De fiecare data cand cineva ma supara ii comunic supararea, asa mi se pare politicos....sa rezolv pe cale prieteneasca problema, dar aseara, am considerat ca acea persoana a vrut" sa sara calul"intentionat...sa ma enerveze, si m-am gandit asa...mai sa fie... tot iert si iert dar iertarea asta pentru"aducatorii de suparari" nu poate fi vesnica...mai pui si piciorul in prag la un moment dat si spui, gata!!! si...sub imperiul  acestui impuls am taiat encoderul unui moderator de la radioul meu. Imi sunt dragi toti din echipa, pentru ca fac radio cu placere, in sistem de voluntariat, dar, ca orice alt loc de munca exista si niste reguli, pe care e bine sa le respecti ca sa poti coopera bine cu echipa....vreau si eu sa dorm si sa ma trezesc linistita in fiecare dimineata, nu cu gandul cum sa aplanez conflictul ivit in echipa.
      Nu sunt cinica si nici nesimtita si nici nu atac "miseleste"(cum mi s-a spus de catre cel in cauza) dar, atat timp cat te avertizez, iti spun chiar frumos"te rog mult, nu mai pomeni acel nume!"si tu o faci in continuare ignorand rugamintea mea, cine e vinovatul eu sau tu?
      Nu sunt un traitor la manastire sa intorc si obrazul celalalt, am si eu limite ca toti oamenii, nu o sa ma aleg cu binecuvantari de la altii, dar poate nici nu-mi mai doresc acest lucru!...a fost modul meu de a-ti arata ca m-a deranjat si m-a suparat ce ai facut !Mahnirea si supararea mea nu vreau sa se rasfranga asupra ascultatorilor sau celor dragi din preajma mea, tocmai de aceea am vrut sa-mi explic gestul, sa nu port aceasta apasare, pentru ca iertandu-ma pe mine insami pot fi vesela  si in armonie cu cei din jurul meu!
        Inchei prin a dori celor care poarta numele de Petru si Pavel multi ani buni si frumosi,  sanatate si armonie deplina cu cei din jur! Weekend binecuvantat!imbratisari si pupicei!

Tot e ceva decat nimic....

Se spune ca nu exista iubiri fara sacrificii, doar ca aceste sacrificii uneori distrug iubirea, de ce?pentru ca poate nu aceea era cea potrivita pentru tine, si,  atunci  inevitabil legea compensatiei isi spune cuvantul,  iubirea moare dar, se face loc  in timp celei potrivite!...totul e sa ai rabdare si tact, sa poti sa astepti, sa poti s-o accepti!
    Se intampla in viata sa intalnim oameni care nu te lasa nici sa traiesti dar nici sa mori, le pasa si nu le pasa de tine cu alte cuvinte...mancam fructul dulce-otravitor al dependentei si stiti cum se spune... - du-te-n colo vino'ncoace...lasa-ma si nu-mi da pace! o fi bine, o fi rau? raspund tot eu...rau cu rau dar mai rau fara rau! ;)...sentiment coplesitor, apasator, obositor chiar...ai vrea sa pleci, dar ceva iti spune sa ramai...te simti ca intr-a  camaruta, prizoniera...toate incercarile tale de a "decora" camaruta sunt fara rezultate pe masura asteptarilor, neahhhh!!  cauti in continuare scuze sa ramai, in loc sa stopezi, si cand sa spui stop cadru, ...n-ai sa vezi!!!!!!!!!pai cum sa poti? cand vine el cu" contrabalansul",  si te inmoaie de tot!...cateva cuvinte si iar te simti confortabil, iti spui inca nu-i totul pierdut!...si....cazi in vulnerabilitate, dar, macar nu esti singura in lumea asta mare si ostila si spui - tot e ceva decat nimic!!!
    Scriu aceste randuri pentru cei dependenti emotional, poate ma aflu si eu printre ei....si, poate vreau sa cunosc resursele voastre (in cazul celor care ati trecut prin asa ceva) spre a veni in  ajutorul  celor dependenti emotional, dar dornici de o viata diferita, mai precis - secrete din arta de a deveni invingator in astfel de cazuri!
    Parfrazand-o pe Natasha  spun si eu "atingeti-ma" cu un comentariu! ;) ...dar,  sa nu-mi raspundeti  cum se "scot "unii barbati cand  spun ca deh!"pe femei sa nu le atingi nici macar cu o floare!"

Scrisoare

   

Mi-a  venit efectiv, dorul sa scriu o scrisoare...si ma tot gandeam...cui?...am insirat in minte cateva persoane care poate ar merita multe randuri frumoase din partea mea, si ca sa nu fie cu suparare mi-am zis, o sa fie o scrisoare colectiva...care sa se indrepte spre  toate persoanele care ma iubesc!
     Zis si facut!M-am pus la lucru...as vrea sa fie o scrisoare deschisa spre toti cei care ma ajuta sa fiu eu, asa cum simt eu ca trebuie sa fiu, adica demna si impartiala, nu vreau sa flutur" steaguri", anume spre cineva...pentru ca iubirea mea o declam mereu pe radio si in discutiile cu cei dragi mie, vreau sa fie o scrisoare cu iz de sanziene si maci rosii ca tot sunt la campie, iar maine e  sarbatoarea lor...si poate ca sufletul meu, acum  rezoneaza cu culoarea lor !
     Nu declam in mod gratuit iubirea si respectul, nu! chiar il merita cei care sunt alaturi de mine care ma incurajeaza, care ma sustin, care ma motiveaza! sunt oameni pe care poate n-am sa-i intalnesc niciodata, dar care mi se pare ca-i stiu de o viata...ei ma inspira, ei realizeaza emisiunile mele prin interactiunea pe care o avem!...azi ma plec in fata lor si vreau sa le spun ca rafturile sufletului meu sunt pline de multumiri si adanca recunostinta!...tin cu dintii de  prietenia lor, am nevoie de ea ca de aer...pentru ca doar asa pot merge mai departe in Marele Joc al vietii!
     Fiecare dintre noi e preocupat de propria fericire, dar cei care intradevar o gasesc sunt oamenii pozitivi  din jurul nostru , de care avem atata nevoie, ei ne ajuta sa realizam cat de mare este putinta noastra, comunicarea este o mare arta, ne da posibilitatea sa ne vedem unii pe altii asa cum suntem, adica  cum a dorit EL  sa fim - MINUNATI!

De vorba cu mine...

     

  Simt nevoia unui monolog, ma alint putin la aceasta ora tarzie, ca daca nu o fac eu cine s-o faca? cine este mai aproape de sufletul meu?...ma las asadar in voia sinelui, sa ma"danseze" cum vrea ... ajung la o concluzie - mi-am dozat prea mult entuziasmul...acum simt un gol si nu stiu daca voi putea  gasi candva"plasturele" care sa-mi acopere  bucata lipsa!
       Nu...!!!!nu m-am apucat de confesiuni la aceasta ora, am vrut doar sa stiu cui las imbratisarea si pupicul de noapte buna?...pana nu demult stiam sigur cui le las...aveam un  prieten care stia sa ma fac sa rad din te miri ce....dar, in viata traim prietenii inexplicabile, inepuizabile si e bine sa nu uitam ce spunea Jules Renard "Exista intotdeauna un gol in prieteniile depline, ca in ou"

Potrivit sau nepotrivit?

    

Azi, s-a intamplat ceva care m-a pus putin pe ganduri,  am fost luata prin surprindere de un amic (spun amic, pentru ca il cunosc doar prin intermediul internetului), nici una nici alta, omul si-a luat inima in dinti, a intrat intr-un joc al amagirilor, si mi-a spus ca de fapt si de drept, vede in mine  femeia vietii lui,  are suficiente resurse de romantism, si, m-a asigurat ca este o persoana suficient de flexibila, determinata incat  sa reuseasca sa porneasca acel stol de  fluturi pe care eu  l-am invocat ...si care de fapt...imi  cam lipseste! Nu contest faptul ca s-a intamplat ca devotamentul, atasamentul unui  prieten sa-mi  creeze sperante, ai momente cand esti trista, deprimata si vrei sa impartasesti cu cineva starea, daca acel cineva te intelege e mai mult decat  bine, te duci mai departe, se creeaza o camaraderie intre tine si el, si, uneori conteaza mai mult decat o iubire, pentru ca dragostea e dificila, sucita, cand trece perioada de gratie te trezesti sarac lipit pamantului si iti taie cheful de viata!
   Sigur totul depinde de ce nevoi au cei doi...nu stiu daca singuratatea mea este o problema sau nu...ar putea insa deveni, timpul trece si tace...azi insa m-am gandit  ca poate nimeni pana acum nu  a fost atat de hotarit cu mine ca si acest om. Nu pot insa sa dau un raspuns potrivit si poate cel nepotrivit ar putea fi regretabil, trebuie sa recunosc ca prea am trait intr-o lume a mea, pe un norisor alb si pufos si acum cand ar trebui sa cobor pe pamant,  mi-e ingrozitor de frica .
   Ce-mi trece prin cap acum? ...intrebarea lui Henryk Sienkiewicz : 
              - quo vadis?

Cum alungati plictiseala?

     

Am dat un telefon azi unei cunostinte si la intrebarea   pe care i-am pus-o"ce faci?" mi-a raspuns scurt"mor de plictiseala!" hmmm !!!mi-am zis cum e posibil? cum poti sa te omori cu buna stiinta?
O vorba spusa de cineva drag mie  suna asa: "numai oamenii prosti se plictisesc", si ma simt obligata sa-i dau dreptate, pentru ca eu nu ma plictisesc  niciodata!...noooo!! nu e nicio  aluzie, niciun apropos la faptul ca, nah! m-as simti eu desteapta lui peste prajit! nu!..dar mereu gasesc ceva de facut...gatesc, fac ordine in casa, ma uit la TV la un film, fac o emisiune la radio, ascult muzica sau citesc o carte, ies la plimbare, ma duc in vizita la o prietena, gasesc oricum ceva care sa ma captiveze, imi plac provocarile si mereu invat ceva nou!
      Sigur ca insasi definitia cuvantului  explica pe undeva lipsa de apetit, cand ai o stare apasatoare, nu prea iti vine sa faci nimic...golul sufletesc din suflet te trimite spre o depresiune morala, tocmai de aceea unii spun asa: - ce fac cand ma plictisesc?ma plictisesc pur si simplu!
      Foarte adevarat si faptul ca sunt"enervant "de calma (cum  imi spusese o colega de radio) nu cad in stare de lehamite,suparare  decat in cazuri extreme, cu alte cuvinte imi pot gestiona destul de  bine trairile, si asta pentru ca e spre binele meu!...pentru ca la o adica cui ii pasa mai mult de mine, de ce mi se intampla, decat mie insami!?
      Cum stati cu astfel de stari? apare monotonia, ce faceti sa scapati de ea? aveti la indemana dorinta de  actiune?? gasiti remedii impotriva plictiselii, care sunt acelea?
      Apropos, de imaginea de mai sus...oare cati clienti cumpara de la o astfel de vanzatoare?o vanzatoare  careia ii lipseste zambetul profesional, care vorba ceea procedeaza conform zicalei"timpul trece...leafa merge, noi cu drag muncim!"  :)


Sursa imagine:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Souvenir_Seller_-_Moscow_-_Russia_cropped.JPG

1 Iunie - Ziua copilului!!

Nu uita sa spui LA MULTI ANI  copilului din tine!!!Sa-ti pastrezi zambetul cald, sufletul pur si lumina in priviri ca in prima zi cand ai vazut chipul mamei. La multi ani, copil frumos!