Ganduri nedefinite

 

      Se spune ca cel mai bun mod de-a scapa de griji e sa le scrii...mdea! pai, daca asa stau treburile m-am asezat la tastatura si ia sa vedem cum facem...
     Poate ca ingrijorarile mele nu sunt alarmante, dar stiti cum se spune paza buna trece primejdia rea!...una peste alta ale mele griji dispar de la sine, pentru ca sunt ingrijorari normale, existentiale cumva legate de anumite situatii,  insa nu le las sa aduca efecte negative in viata mea, pentru ca eu mereu zic asa: fiecare problema are o rezolvare! E adevarat ca uneori poate ar trebui sa deschid un jurnal al emotiilor pe care le stapanesc cu succes cum spuneam intr-un articol, pentru ca nu ma las manuita de ele, dimpotriva ele ma ajuta la modul constructiv  sa-mi duc la bun sfarsit orice lucru!
    Am sa amintesc azi si despre un lucru bun pe care l-am intalnit pe Facebook, ne reaminteste periodic ce s-a intamplat acum un an, acum 2, 3 si asa mai departe...super tare aceasta fortare de rememorare! iti aduce cumva acea intensitate emotionala in prezentul tau...si e de foarte bine pentru mine! imi dau o stare de fericire...si poate de aici si aceste ganduri nedefinite de azi.
    Fericirea e legata si de satisfactiile pe care ti le da viata, daca te simti iubita e aproape garantata fericirea,  pentru ca iubirea este vesnica si vie si ne vegheaza ca si ingerii, timpul ne arata cum s-o pretuim....si cum spuneam azi unui chatist, in cautarea ei merita sa alergi toata viata! e sentimentul acela divin,  pentru ca eu asa il numesc,  el vine de la Dumnezeu, El este iubire si ne indeamna si pe noi sa fim asa!
   Apusurile mele sunt precum rasariturile, de ce? pentru ca pentru mine speranta e un drog care ma face sa vad lucrurile diferit, nu ne nastem invatati, invatam din fiecare zi cate ceva, ce pot sa-mi reprosez e ca poate am tinut prea mult de unele relatii, nu m-am desprins de ele la momentul potrivit...asta aducandu-mi cumva daune morale, dar stai putin ca nimeni nu e perfectiunea intruchipata , deci  mi-am facut mea culpa si ma duc mai departe cu bune si cu rele, maleficul are si el rolul lui,  dupa ce ai trecut prin iad, e asa placut sa vezi raiul!...multi au fugit de mine, fie ca s-au simtit prea buni, fie ca s-au simtit prea mici in fata mea, (deh!!! mi-am umflat putin si eu pipota !!!) unii au vrut sa savureze sunetul vocii mele, altii al mintii mele, si unii si altii s-au infruptat pe saturate, apoi au plecat, fie ca au simtit ca pot eu sa-i joc pe degete , fie ca nu le-a mers lor, oricum, ideea e alta ... si intr-un caz si in celalalt eu m-am simtit la fel de stapana pe mine, am fost insamantata cu imaginatie bogata si cumva am salvat fiecare situatie spre folosul meu, barajul emotional si spiritual, l-am simtit puternic chiar si la acele busituri pe care ti le da viata din cand in cand.
    A  fost un gand, mai putin definit,  care-mi lumineaza calea si ma ajuta sa ma ridic, dominat de vraja zilei, nu-mi plang de mila niciodata, pentru ca nimeni nu e singur pe pamant, e un mod  de a-mi desface aripile (nu sunt inger...dar, sunt inaripata de idei )cumva spre a merge pe linie dreapta!
    
   

Supra doza de speranta

   

     Daca in zilele trecute mi-am "injectat" o supra doza de melancolie in suflet,  azi  nu ma gandesc la nimic special, vreau sa ma lasa surprinsa de tot ce va fi sa fie!...n-am asteptari, las usa deschisa intamplarii, ( un mod de-a zice, de parca daca as lasa-o pe interzis ar fi diferit?....!!! )sunt impacata cu mine doar ca timpul asta zboara si devenim prea repede arhiva!
   Ma intreba o prietena mai zilele trecute cum iti dai seama ca ai imbatrinit? simplu! realizezi ca ceea ce pentru tine este biografie pentru altii este istorie...sau hai,  sa nu fiu dura, sa spun poveste, care incepe cu - a fost odata.... dar, una peste alta varsta iti aduce un capital de cunostinte,  un capital de certitudini, pentru ca multe din cele invatate le traiesti pe propria piele, important este sa ai mereu intiative, asta te tine mereu in priza...te simti util si uiti cumva ca anii trec!
    Nu stiu daca ideea cu jurnalul virtual este una buna, de ce spun asta? pentru ca vizitarea timpului trecut (chiar si aici in jurnalul meu daca ma uit in timp si rasfoiesc scrierile mele de acum cativa ani) imi da uneori o stare de remuscare, suferinta, realizez ca puteam face ca lucrurile sa se intample altfel, dar cumva sunt blanda cu mine si am doza aceea de intelegere, de toleranta si-mi zic - bine ca n-a fost mai rau! prefer sa-mi imaginez binele chiar daca o sa-mi fie probabil dezmintite asteptarile, iau supra doza de speranta si ma duc mai departe!
     Cand scriu simt asa, un dor de mine, de cea care candva facea lucruri frumoase si bune, avea proiecte, lupta pentru ele, avea razvratiri si doruri multe, dar cumva inerente si imuabile ca niste facturi care vin la fiecare sfarsit de luna (sau trimestrial), eram fericita ca pot sa le achit, sau  ma rog sa ma achit de ele cu alte cuvinte!
   Postarea de azi sa fie cumva un oftat mai degraba decat altceva? m-am "gripat" fara sa bag de seama? hai ca ziua de Marti nu e o zi a intelepciunii, intrebarea a intins din aripi si si-a luat zborul, fal- fal!! si a plecat! iar eu trec la obligatiile mele zilnice si iau in brate kit-ul de supravietuire!..afara ploua si parca imi vine in minte melodia lui Daniel Iancu - vine valu si-mi ia calu....dar eu vreau sa raman vie si nealterata...hehe!! dar, atentie!!! sa nu ma puneti sa fac si struguri! lol! am fost doar putin cu capu'  in nori...nimic grav!


Sursa imagine: http://shanti-imagini-amprente.blogspot.ro/2011/03/cu-capul-in-nori.html

Regasire

   

    Anul acesta m-am hotarit sa-mi schimb prioritatile, poate au si fetele mele putina crestina dreptate, radioul imi fura cam mult din timpul zilei, dar este totusi o potentiala sursa de incarcare  energetica pozitiva, m-au ajutat mult feedback-urile primite de la ascultatori, am gasit in ele ceea ce poate imi lipseste in singuratatea mea : iubire, respect si drag de a merge mai departe in tot ceea ce fac....dar pe undeva am avut si momente cand parca m-au strapuns cu picamerul si m-au facut zdrente unele mesaje si intamplari datorate acestui hobby. Dar una peste alta nici izolarea nu ar fi fost o solutie, m-ar fi privat de acumulare de informatii, de instruire, si de ce nu,  chiar de oportunitati....socializand am cunoscut oameni speciali de la care am avut multe de invatat, dar am observat ceva, desi suntem multi online, de-o vreme nu mai suntem capabili sa socializam nici macar in virtual, vedem, citim, dar uitam sa comentam, pentru ca  gandul ne zboara grijile cotidiene. Noroc cu blogul, noroc cu cuvintele mele din umbra, imi curat mintea de gandurile care nu vor sa mai poposeasca in sufletul meu, pentru ca infrangerile avute in anul trecut le-am trecut la "clasat" si uitat, pastrez doar victoriile, intorc pagina si ma duc mai departe...
     Dialogul singuratatii se duce in doi: intre suflet si judecatorul suprem, judecatorul imi arata aspru cu degetul tot ce am gresit, si nu este mai mare rusine decat rusinea ta fata de tine, de tot ce ai gresit in fiecare zi, in fiecare seara asist la o judecata si cand" procesul "s-a terminat unde credeti ca ma retrag? tot in mine, in sufletul meu, uneori pedeapsa data de judecator mi se pare prea grea de dus, parca as lasa o parte din ea  si pe umarul cuiva...dar acel umar de urgenta,  care s-ar constitui un scut moralizator, e greu de gasit si imi trag sufletul cum pot si imi dovedesc iar si iar ca pot.Viata e atat de nesigura, pariezi pe familie, pe prieteni, pe iubire, nu ies toate cum vreau... dar, in pofida acestui fapt  ma incapatinez sa cred ca nu m-am nascut sa pierd...ci sa castig! nu vreau devalorizare si subapreciere legat de propria-mi persoana si consider ca sunt suficient de buna sa merit sa primesc de la viata ce-mi propun sa am...gasesc resurse  si un izvor nesecat de speranta, cu care mereu  merg mai departe....nu uit insa sa fiecare drum isi are pretul si imi asum alegerile lupta cu vicisitudinile vietii.
     Stiti la ce ma gandesc acum? la cata iubire se risipeste  din cauza nesigurantei noastre, din cauza arogantei noastre, orgoliilor si lista ar putea conntinua... si ce facem in schimb? ne adancim in adanci tristeti si, enervate dezamagiri si obositoare taceri.Poate si sufletul meu se ascunde acum sub fila blogului, e un refugiu, o face din teama de a nu fi ridiculizat si face un pact secret cu"judecatorul"...are carevasazica  acceptul" rebeliunii "in scris vis-a-vis de oameni, situatii, sentimente...si doar atat!

Ecou sentimental

 

     Toate sunt trecatoare...asa se spune, dar parca unele trairi raman  si nu palesc in timp...raman la fel de vii oricat ai reseta memoria...ele nu se sterg. Gandurile mele provizorii, usor iluzorii imi ating inima dar niciunul nu ma ademeneste in asa fel incat sa cad prada lor, vin, poposesc, cocheteaza intre ele si daca  unul ia nota monologului, este usor declasat de cel care vine din urma  parca sa echilibreze...exista un soi de balans care ma  ajuta sa infloreasca  in sufletul meu starea de bine.
      Exista poate la fiecare din noi o incalceala existentiala, suntem vulnerabili si uneori de-a dreptul fragili, avem momente inmuiate in negru cand parca totul se prabuseste si parca talpa vietii o simti mai tare ca oricand, te zbati sa iesi din impas, te doare, dar cauti o schimbare, o cale mai buna, o rezolvare de frica sa nu cazi in prapastia nimicului....si uite asa gandurile se lipezesc, iesi din faza de negare, din meandrele constiintei  care vegheaza la tot pasul.
      Am inceput sa urasc noptile, sunt lungi in singuratate, exista  insa o rezolvare, am gasit ca dorul se dizolva prin scris, nu chiar complet...dar oarecum diminuat, apoi incerc sa visez si sa sper cand ma trezesc ca macar unul din visele frumoase sa ajunga  realitate....
       Sfarsit de toamna, mangaierea ei e rece si gandul imi zboara spre o lume mai calda si la propriu si la figurat...ma hranesc cu iluzii spre a-mi indulci existenta, e imperios necesar, asta imi stabileste un echilibru psihic si cu toate astea mi se pare ciudat sa ramai mereu cu amintirea vie a unui om care nu mai traieste, sa-ti amintesti chipul lui, vocea lui, obiceiurile poate chiar mai mult sa-i simti imbratisarea...dar, omul este o intrebare fara raspuns pentru ca el inseamna viata si viata este intr-o continua schimbare....Intr-o buna zi se va schimba si a mea!

Doctore, rautatea e contagioasa?

   

      Interogatiile  mi-au asediat mintea in ultima vreme,... erau legate de alergatura vietii mele, pentru ca da! in ultima vreme am tot incercat sa "fug"...sa fug cumva de mine insami , de sensul vietii mele pana la urma pentru ca mi-e greu sa definesc o anume cale... si pentru ca m-au intrebat mai multi prieteni in privat de ce fac asta, incerc sa raspund pe blog...
     Carevasazica, nascuta ideea articolului din conversatiile cu prietenii mei virtuali, incerc sa raspund cu sinceritate la intrebarile puse, ....fug pentru ca sunt omul care nu prea e obisnuit sa dea rateuri atunci cand isi propune ceva, fug pentru ca daca as ramane, ar trebui sa inventez niste scuze, sa ma mint pe mine,  sincer vorbind ar fi doar niste minciuni frumoase si cam atat, un fel de cantecel de adormit sufletul meu si poate al celui in cauza...si atunci mai bine caut sensuri noi vietii mele, vad locuri noi, oameni noi,  decat sa tes navoade de cuvinte pentru  mine, pentru tine ..de la tine spre mine  si tot asa!Nu stiu cum e mai bine? sa fim fluizi si ganditori?...sau sa stam ghemuiti si sa ne plangem in pumni?sa ne sfartecam inimile in durere in loc sa gasim  acea "nitroglicerina"  care ar face sa exploadeze sufletul de bucurie?Poate eu sunt o tipa atipica cum spun mereu, o tipa care poate cauta o lume care nu mai exista, o lume care se pierde pe zi ce trece, travaliul vietii ne-a schimbat pe multi, ne-a schimbat in rau din pacate si frica mi-e sa nu ma molipsesc la un moment dat si eu...de aceea, azi ma iau de brat  si plec cu mine departe!!!...(.apropos de asta, voua nu va vine uneori sa faceti acelasi lucru? ) insa,nu inchei fara sa  pun si eu o intrebare inocenta:
      - Doctore, rautatea e contagioasa?

La drum catre Speranta

   

      Ma simt binecuvantata si recunoscatoare Lui ca mi-a scos in cale Speranta, peste o zi o sa intalnesc Speranta si la propriu si la figurat, pentru ca tocmai voi pleca spre Timisoara unde aceasta doamna cu  acest nume ma asteapta!
     Flacara sperantei a ars mereu in sufletul meu, sunt o fire optimista...si chiar daca o mai pierdeam din cand in cand o cautam cu disperare pana o gaseam, speranta e un soi de depozit pentru zile negre, dar evident fara dobanda...dobanda o ai prin iubirea semenilor, celor dragi tie, pentru ca fara credinta, iubire si speranta am merge  in bajbaiala...ne-am rataci pe  drumul vietii!
      Se spune ca e bine sa traim cu credinta si sa murim cu speranta...de altfel asa se intampla cand n-o mai gasim, cadem usor, dar sigur in infern!
       Speranta imi da putere sa trec cu bine fiecare hop din cotidian, ma bucur ca toti oamenii dragi sufletului meu sunt bine, ma bucur ca am liniste si pace interioara, ma bucur ca ma simt iubita si ma bucur ca pot raspunde cu brio tuturor provocarilor vietii!
        Stiu si  sper ca linistea de acum prevesteste fericire, nu-mi mai plang iluziile pierdute, ele raman istorie....si stiti de ce? pe mine ma defineste iubirea, sunt asa cum am scris in descrierea mea - pasarea Pheonix si ma duce acum gandul la trupa timisoareana Pheonix cu textul lor bine ticluit:

     "Fie sa renasca numai cel ce har
       Arde de-a renaste, curatit prin jar,
       Din cenusa-i proprie si din propriu-i scrum"

     

Flacara sperantei sa n-o lasati sa se stinga niciodata!..chiar daca ea isi pierde cativa stropi din intensitate, vin altii sa le ia locul!ea face parte din nou din natura noastra...important este altceva sa intelegem asta in timp util!!!

          Azi este Ziua Nationala a Romaniei, nu pot incheia articolul legat de speranta fara sa spun   ca avem o tara frumoasa, iar noi suntem frumosii ei, asadar - La multi ani Romania!! La multi ani romani, PASTRATI-VA SPERANTA!

Mariti doza!

   

     In timpul emisiunii de astazi mi-am amintit de toti cei care au fost alaturi de mine in momentele in care mi-a fost foarte greu...tocmai de aceea am pus intrebarea  cu masura iubirii, cand si in ce momente o simtim?
    Bogatia noastra a teranilor este sufletul, prin el  putem masura ce dam si ce primim in schimb, devenim mai intelegatori, si reusim pe zi ce trece sa fim mai buni decat azi...nu trebuie sa uitam ca suntem facuti din iubire, traim pentru a primi si a darui iubire pentru ca altminteri am fi pustiiti...
    Cand spun de daruit nu ma refer la averi, la bani...personal, pot spune ca am si nu ma pot bucura de ele fara iubire, pentru ca doar dragostea poate sa" umfle"panzele sperantei si sa duca corabia la mal....
     Un intelept a spus ca cel mai bun medicament este iubirea, intrebat fiind :
      - Si daca nu merge? el a raspuns asa:
      - Mariti doza!...
     Bun raspunsul...asta incerc sa fac si eu zilnic, sa maresc doza! pentru ca fara dragoste dansul vietii mi se pare o corvoada iar muzica un zgomot pur si simplu!!sufletul se imbraca cu mangaiere cu bunatate si iubire doar asa poti sa simti dragostea...pentru ca ceea ce nu iubim nu putem cunoaste, ceea ce nu putem pretui nu putem avea....incerc sa vad lucrurile mai simplu, sa nu le complic... vreau sa sper, sa  iubesc si sa zambesc!
     Nu uitati ca o vorba buna nu costa nimic, este insa cel mai bun cadou!...fiecare suflet pentru un alt suflet este o lume ascunsa....dar de multe ori iti da puterea sa mergi mai departe!Oamenii frumosi nu sunt intotdeauna buni dar oamenii buni sunt intotdeauna frumosi!
     Apreciez si pe unii si pe altii...adica si pe cei buni si pe cei rai, oamenii frumosi mi-au daruit amintiri dragi, oamenii rai m-au invatat cum sa lupt cu viata....tuturor le multumesc!

 

Incercarile vietii

 

    Viata noastra este mult mai dura decat ne inchipuim noi...suntem foarte des incercati de viata, unele din aceste incercari ne pot da peste cap, ne macina sufletul, ne impovareaza si uitam cateodata si cine suntem si incotro ne ducem!
    Vorbeam  in urma cu cateva minute cu un amic pe internet, viata nu a fost chiar blanda cu el, in pofida faptului ca este un barbat puternic, am simtit ca nu mai are puterea sa guste frumusetea inceputurilor, se complace acum intr-o viata banala si vorba lui - Ce-o vrea Cel de sus!
     Ideea este alta, eu incerc sa-l conving ca sensul incercarilor vietii este reinoirea, ea scutura rugina sufletului...in fiecare suferinta exista si partea frumoasa, cea care ne face mai puternici si poate mai buni!
     Nu poti trai cu regrete si frustrari, pentru ca sunt asasini parsivi care ne omoara incetul cu incetul  un fel de "picatura chinezeasca" care te face pe zi ce trece mai vulnerabil, e ca si cum am trai intr-o camera cu geamurile inchise, unde aerul nu patrunde, eu una trag "draperiile" zilnic, as muri de claustrafobie sa n-o fac! Casa sufletului meu e plina cu ferestre, la fiecare fereastra am oameni frumosi care ma suna, ma contacteaza zilnic pe net sau in realitate, nu ma las coplesita de necazuri (ca deh! am si eu incercarile mele...) alaturi de prietenii mei descopar noi dimensiuni, viata primeste o alta valenta cu fiecare zi care trece, cunosc alaturi de ei, alaturi de El o lume noua, nemaivazuta si astfel fiecare clipa are farmecul ei!
   Inchei spunind asa - nu poate sa se nasca ceva nou fara ca in prealabil sa moara ce este vechi!
   Calcati cu curaj pe taramul viselor voastre si bucurati-va din plin de viata!