Dialogul singuratatii se duce in doi: intre suflet si judecatorul suprem, judecatorul imi arata aspru cu degetul tot ce am gresit, si nu este mai mare rusine decat rusinea ta fata de tine, de tot ce ai gresit in fiecare zi, in fiecare seara asist la o judecata si cand" procesul "s-a terminat unde credeti ca ma retrag? tot in mine, in sufletul meu, uneori pedeapsa data de judecator mi se pare prea grea de dus, parca as lasa o parte din ea si pe umarul cuiva...dar acel umar de urgenta, care s-ar constitui un scut moralizator, e greu de gasit si imi trag sufletul cum pot si imi dovedesc iar si iar ca pot.Viata e atat de nesigura, pariezi pe familie, pe prieteni, pe iubire, nu ies toate cum vreau... dar, in pofida acestui fapt ma incapatinez sa cred ca nu m-am nascut sa pierd...ci sa castig! nu vreau devalorizare si subapreciere legat de propria-mi persoana si consider ca sunt suficient de buna sa merit sa primesc de la viata ce-mi propun sa am...gasesc resurse si un izvor nesecat de speranta, cu care mereu merg mai departe....nu uit insa sa fiecare drum isi are pretul si imi asum alegerile lupta cu vicisitudinile vietii.
Stiti la ce ma gandesc acum? la cata iubire se risipeste din cauza nesigurantei noastre, din cauza arogantei noastre, orgoliilor si lista ar putea conntinua... si ce facem in schimb? ne adancim in adanci tristeti si, enervate dezamagiri si obositoare taceri.Poate si sufletul meu se ascunde acum sub fila blogului, e un refugiu, o face din teama de a nu fi ridiculizat si face un pact secret cu"judecatorul"...are carevasazica acceptul" rebeliunii "in scris vis-a-vis de oameni, situatii, sentimente...si doar atat!
