Baloane de fericire

     Stateam in dimineata asta de vorba cu cineva drag mie si ma gandeam cat de putin trebuie  unui om sa fie fericit...si chiar potrivit faptului ca ma incapatinez sa-mi fie bine, Cel de sus imi scoate in cale oameni care imi dau din energia si entuziasmul lor care corelate cu  doza mea de naivitate ( de care chiar nu vreau sa scap, ca-mi face bine..! ) ma duce intr-o dulce speculatie si-mi creeaza starea de ZEN.
    Ma gandesc ca nu te pagubesti atunci cand oferi din preaplinul tau frumos, astfel incat atunci cand simt nevoia sa ofer o fac fara rabat... daruiesc sincer ganduri si sentimente ...si consider ca " betesugurile" sufletesti vin din rigiditatea unora, care mai derapeaza si o dau flagrand in gard uitand de sursa noastra interioara inepuizabila, pun bariere si apoi se plang ca sunt nefericiti.
     Imbratisez cu entuziasm copilaresc  zilele si gasesc frumusetea in peregrinarile mele din - Magazinul de vise, pe care il deschid  frecvent intre orele 10.00- 12.00, cunosc astfel oameni frumosi, cu povestile lor de viata, si daca ursitele nu mi-au adus plocoane, apoi Dumnezeu imi dezmiarda sufletul cu generozitatea gandurilor venite de la ascultatori...si, ma simt frumoasa pentru ca ma simt iubita. 
      Azi vreau sa eliberez spre univers baloane de fericire....prin muzica si poezie, pentru ca asa simt, pur si simplu! si...ma simt  castigatoare pe podimul vietii, in patratica mea de viata reala  iar asta conteaza foarte mult!merg mana-n mana cu bucuria si-mi colorez duios sufletul cu fiecare cuvant pur si maret care ma implineste.

 Sursa imagine - https://ro.stockfresh.com/image/3429151/color-balloons-with-gift-isolated-on-white

Vanatori de trupuri

 

      Sunt momente in viata cand ajungi sa fi marcata de anumite intamplari si simti nevoia unui pansament sufletesc, acest lucru vine uneori chiar din partea unor persoane pe care nu le cunosti...de ce? pentru ca vine exact in momentul in care ai cea mai mare nevoie de acele cuvinte...un cuvant spus cand trebuie este un adevarat balsam sufletesc.
    Potrivit faptului ca  realizez emisiuni de radio si  in cadrul unor subiecte dezbatute am contact cu femei care trec prin diferite situatii, aflu lucruri care ma fac sa nu mai inteleg nici eu barbatii si intreb acum pe cei care imi vor citi eseul:  ce doriti dragi barbati de la femei? trupul sau sufletul? ca daca esti interesat doar de trup situatia se schimba, nu o amagi cu vorbe dulci, nu-i spune ca o iubesti  nici inainte si nici dupa ce ai impartit un pat cu ea, spune-i in oricare moment al zilei, fara sa lasi loc de interpretari. Femeile nu sunt jucarii pe care le folosesti si cand te plictisesti le parasesti, nu sunt marionete in manile barbatilor, femeile pun suflet, au sentimente pe care le pun la un loc iar cand  afla ca sunteti  in cautare de altceva  le rupeti sufletul in bucati, nu cereti mai mult decat puteti oferi domnilor!
    M-au dezamagit si pe mine multi oameni in ultimul timp, dar s-a creat o distanta intre sufletul meu si al lor, distanta pe care nu mai vreau sa o parcurg, nu mai vreau sa-mi fie tulburata linistea interioara, nu-mi mai permit sa ma irosesc, am fost educata sa ascult si sa respect, sa-mi pese de cei din jur, sa-mi pese de impresia pe care o fac celor cu care intru in contact, a inceput insa sa nu-mi mai pese, ma vad si eu in oglinda  iar cand incep sa-mi creasca"coarne" ma  potolesc cat ai zice peste! Nu ma lupt cu tot dinadinsul sa pastrez pe nimeni langa mine, pentru ca cei care te plac nu duc lupte cu tine, ei sunt langa tine oricum ai fi...am luat carevasazica o pauza de nepasare si incerc sa sugerez asta si  doamnelor cu care am povestit despre dezamagirile provocate de barbati.Atitudinea asta de nepasare e ca un sentiment de eliberare din corsetul de regului de"buna purtare" pe care le-am impus de-a lungul vietii spre ai face pe altii multumiti, asa ca eu dragilor, m-am hotarit sa traiesc in primul rand pentru mine si apoi pentru altii, oricat de egoist ar suna acest lucru, asta nu inseamna insa ca ma instrainez de lume, ca ma automartirizez, nu!dar tot asa cum dupa multi ani de munca avem dreptul  la pensie, avem si acest drept in raporturile interpersonale, de vina o fi mediul tot mai pervertit, devenim  "iradiati" de neajunsurile ce ne sunt inoculate....nu stiu? si nici nu mai conteaza!
    Nu stiu daca gandurile mele s-au materializat in cuvinte care sa exprime exact asa cum simt acum, dar cert este un lucru, simt nevoia sa ma retrag  pentru cateva zile intr-un loc linistit, departe de problemele cotidiene si existentiale, vreau un loc in care sa-mi arunc incarcatura sufleteasca a altor oameni pe care o port in mine fara voie.Eu sunt o femeie vesela nu morocanoasa si apatica, nu pot intoarce spatele nimanui dar uneori se mai aprind beculetele de alarma in creierasul meu si-mi spun ca am prea putina grija de mine si prea multa pentru altii, de ce spun asta? pentru ca am cazut prada  unor cersetori de atentie imbracati in haine imparatesti care considera ca li se cuvine totul fara insa a oferi altceva decat probleme in plus.
      Deci, dragii mei e greu sa gasesti omul - oglinda printre atatea lume care vinde iluzii, gasim greu sentimentul de reciprocitate, de intelegere insa respectul, increderea si iubirea fac ca totul sa fie de durata...si realizam cum iubeste fiecare dupa masura cu care se iubeste pe el.
  Mai e putin si Primavara va ajunge Prim- ministru, ea remaniaza iubiri si incarca bugetul de dor depasind planul de sentimente, pe unii insa ii va trimite in somaj de vise si iluzii... tocmai de aceea inchei spunind - iubiti-va frumos!

Ecou sentimental

 

     Toate sunt trecatoare...asa se spune, dar parca unele trairi raman  si nu palesc in timp...raman la fel de vii oricat ai reseta memoria...ele nu se sterg. Gandurile mele provizorii, usor iluzorii imi ating inima dar niciunul nu ma ademeneste in asa fel incat sa cad prada lor, vin, poposesc, cocheteaza intre ele si daca  unul ia nota monologului, este usor declasat de cel care vine din urma  parca sa echilibreze...exista un soi de balans care ma  ajuta sa infloreasca  in sufletul meu starea de bine.
      Exista poate la fiecare din noi o incalceala existentiala, suntem vulnerabili si uneori de-a dreptul fragili, avem momente inmuiate in negru cand parca totul se prabuseste si parca talpa vietii o simti mai tare ca oricand, te zbati sa iesi din impas, te doare, dar cauti o schimbare, o cale mai buna, o rezolvare de frica sa nu cazi in prapastia nimicului....si uite asa gandurile se lipezesc, iesi din faza de negare, din meandrele constiintei  care vegheaza la tot pasul.
      Am inceput sa urasc noptile, sunt lungi in singuratate, exista  insa o rezolvare, am gasit ca dorul se dizolva prin scris, nu chiar complet...dar oarecum diminuat, apoi incerc sa visez si sa sper cand ma trezesc ca macar unul din visele frumoase sa ajunga  realitate....
       Sfarsit de toamna, mangaierea ei e rece si gandul imi zboara spre o lume mai calda si la propriu si la figurat...ma hranesc cu iluzii spre a-mi indulci existenta, e imperios necesar, asta imi stabileste un echilibru psihic si cu toate astea mi se pare ciudat sa ramai mereu cu amintirea vie a unui om care nu mai traieste, sa-ti amintesti chipul lui, vocea lui, obiceiurile poate chiar mai mult sa-i simti imbratisarea...dar, omul este o intrebare fara raspuns pentru ca el inseamna viata si viata este intr-o continua schimbare....Intr-o buna zi se va schimba si a mea!