Potrivit faptului ca realizez emisiuni de radio si in cadrul unor subiecte dezbatute am contact cu femei care trec prin diferite situatii, aflu lucruri care ma fac sa nu mai inteleg nici eu barbatii si intreb acum pe cei care imi vor citi eseul: ce doriti dragi barbati de la femei? trupul sau sufletul? ca daca esti interesat doar de trup situatia se schimba, nu o amagi cu vorbe dulci, nu-i spune ca o iubesti nici inainte si nici dupa ce ai impartit un pat cu ea, spune-i in oricare moment al zilei, fara sa lasi loc de interpretari. Femeile nu sunt jucarii pe care le folosesti si cand te plictisesti le parasesti, nu sunt marionete in manile barbatilor, femeile pun suflet, au sentimente pe care le pun la un loc iar cand afla ca sunteti in cautare de altceva le rupeti sufletul in bucati, nu cereti mai mult decat puteti oferi domnilor!
M-au dezamagit si pe mine multi oameni in ultimul timp, dar s-a creat o distanta intre sufletul meu si al lor, distanta pe care nu mai vreau sa o parcurg, nu mai vreau sa-mi fie tulburata linistea interioara, nu-mi mai permit sa ma irosesc, am fost educata sa ascult si sa respect, sa-mi pese de cei din jur, sa-mi pese de impresia pe care o fac celor cu care intru in contact, a inceput insa sa nu-mi mai pese, ma vad si eu in oglinda iar cand incep sa-mi creasca"coarne" ma potolesc cat ai zice peste! Nu ma lupt cu tot dinadinsul sa pastrez pe nimeni langa mine, pentru ca cei care te plac nu duc lupte cu tine, ei sunt langa tine oricum ai fi...am luat carevasazica o pauza de nepasare si incerc sa sugerez asta si doamnelor cu care am povestit despre dezamagirile provocate de barbati.Atitudinea asta de nepasare e ca un sentiment de eliberare din corsetul de regului de"buna purtare" pe care le-am impus de-a lungul vietii spre ai face pe altii multumiti, asa ca eu dragilor, m-am hotarit sa traiesc in primul rand pentru mine si apoi pentru altii, oricat de egoist ar suna acest lucru, asta nu inseamna insa ca ma instrainez de lume, ca ma automartirizez, nu!dar tot asa cum dupa multi ani de munca avem dreptul la pensie, avem si acest drept in raporturile interpersonale, de vina o fi mediul tot mai pervertit, devenim "iradiati" de neajunsurile ce ne sunt inoculate....nu stiu? si nici nu mai conteaza!
Nu stiu daca gandurile mele s-au materializat in cuvinte care sa exprime exact asa cum simt acum, dar cert este un lucru, simt nevoia sa ma retrag pentru cateva zile intr-un loc linistit, departe de problemele cotidiene si existentiale, vreau un loc in care sa-mi arunc incarcatura sufleteasca a altor oameni pe care o port in mine fara voie.Eu sunt o femeie vesela nu morocanoasa si apatica, nu pot intoarce spatele nimanui dar uneori se mai aprind beculetele de alarma in creierasul meu si-mi spun ca am prea putina grija de mine si prea multa pentru altii, de ce spun asta? pentru ca am cazut prada unor cersetori de atentie imbracati in haine imparatesti care considera ca li se cuvine totul fara insa a oferi altceva decat probleme in plus.
Deci, dragii mei e greu sa gasesti omul - oglinda printre atatea lume care vinde iluzii, gasim greu sentimentul de reciprocitate, de intelegere insa respectul, increderea si iubirea fac ca totul sa fie de durata...si realizam cum iubeste fiecare dupa masura cu care se iubeste pe el.
Mai e putin si Primavara va ajunge Prim- ministru, ea remaniaza iubiri si incarca bugetul de dor depasind planul de sentimente, pe unii insa ii va trimite in somaj de vise si iluzii... tocmai de aceea inchei spunind - iubiti-va frumos!
