Libera si fericita!

Se spune ca fericirea se gaseste usor daca stii unde s-o cauti....in oameni, in natura, in lucruri simple,  dar ma intreb cati o savureaza asa cum merita?
    Imi hranesc creierul  si-l antrenez cu doza de optimism in fiecare dimineata, descopar "raiul de pe pamant" in gustul cafelei de dimineata, in gustul mancarii  in care pun pasiune cand o gatesc, in zambetele nepoteilor mei, ei ma fac sa-mi conectez mintea cu inima, imi dau emotii la fiecare intalnire.
    Lumea mea cum spuneam  in articolele   precedente  e plina de bunatate si bun simt, intrusii nu au loc de gazduire, se elimina singuri prin lipsa de respect si umanitate, in lumea mea gasesti magie, divinitate, iubire, evolutie.
   Cei care pasesc in sufletul meu descopera calea prin atitudinea lor...cararea e misterioasa, dar merita  cautata! Dau o cheie tuturor celor care au ajuns acolo...asta insa  cere multa responsabilitate, comunicarea joaca un rol esential...apreciez oamenii care stiu sa  vorbeasca  pe "limba mea",  elegant si fara prefacatorii si minciuni. Exista o linie subtire intre cuvintele creatoare si cele distructive, asadar nu las nimanui placerea de a-mi strivi sufletul...lupt pentru valorile in care cred chiar daca realitatea dura mai da cu mine de pamant...am taria si curajul sa merg mai departe si dupa un esec.
   Nu  iau drept scuza  faptul ca exista un destin,  dar poate nu-mi asum nici eu suficienta responsabilitate pentru actiunile mele, mai calc in strachini cum se spune, imi plang putin de mila, dar consider ca este o binecuvantare ca Cel de sus imi da un semnal la timp  si pot sa inchid in nas o usa atunci cand cel care incearca sa o deschida  nu  corespunde asteptarilor mele.
   Doamne,  chiar daca stiu ca fericirea in doi e absoluta, multumesc Tie ca m-ai invatat sa fiu fericita si singura! Chiar daca pierd ma regasesc mereu...Tu m-ai invatat ca nu suntem facuti sa fim singuri dar nici cu oricine...asadar inca o data  multumesc!

Zbor

    Cum e sa zbori spre adancul sufletului tau? te-ai gandit  macar o clipa sa faci un astfel de zbor? eu da!...n-ai nevoie de prea multe "bagaje", zborul e liber,  trairile pe care le-ai avut, le pui in asteptare sau la adapost cu lacat... si te incarci doar cu o singura intrebare -  incotro suflete? amalgamul de ganduri care ma insotesc  azi sunt ca un curcubeu, vesele si   conspirative cumva,  vor sa  imi faca zborul  placut si evident  aterizarea lina, fara fortari...respir adanc, ma simt degajata de rautatea  unora si  mereu ma gandesc ca viata e un talant incarcat cu credinta si iubire, o cruce purtata cu demnitate, cu infinite stari si sensuri, daca gasesti sensul bun,  zborul e fara goluri,  cu folos si  mult frumos.
    Ma asez pe scaunul regesc al sufletului si -l intreb ce framantari are?...imi raspunde putin  cam in doi peri, ca am uitat cumva sa-i ofer ce-si dorea, ma indeamna sa iau un loc pe  scaunul creativ, sa ma reinventez,...in final  ajungem la o intelegere reciproca,  promit sa nu  nu-l incarc  cu  hainele ponosite ale rautatii lumii, sa-i aduc vesminte noi, primavaratece  pentru ca  doar asa voi face conexiunea cu lumea binelui si  intelegerii dar  si iubirii  fata de semeni...ma degajez de dependete,  pentru ca ele imi iau din puterea de a merge senina mai departe,  asadar, suflete, n-am sa te mai zgudui, am sa te iubesc infinit mai mult pentru ca meriti!

Jumatatea goala

 

     Observ in ultima perioada atata lume nemultumita in jurul meu...nu contest faptul ca  probabil unii au motive, dar tot asa de bine pot avea motive sa se bucure de ceea ce au...nu de ceea ce nu au...dar, vin eu pe de alta parte si zic: traim doar ca sa muncim? sa ne facem zilnic griji din orice lucru? sau sa fim fericiti?
    Nu poti fi "down" de dimineata!!!!  dimpotriva! te ridici din pat cu ganduri frumoase, pentru ca nu ai de unde sa stii cate dimineti ti-a harazit  Cel de sus, si atunci de ce incerci sa risipesti frumosul vietii?
    Cum procedez eu? fac tot ce pot din tot ce am... sufletul meu este arhiplin de lumina,  am si eu privatiunile mele, dar ele nu ma impiedica sa fiu fericita! Tot ce mi s-a intamplat consider ca a fost o binecuvantare din partea Lui, dar si o lectie de viata, m-au invatat sa pretuiesc ce am  la justa valoare.
    Se spune ca oamenii care intra in viata noastra sunt oglinzi si invatatori, ei bine! m-am oglindit in unii, am vazut frumosul, pentru ca da...in ochii privitorului e frumusetea...nu mi-e frica de reactiile celor din jur, nu mi-am automutilat sufletul, am incredere in mine, am incredere in ce pot sa fac sa-mi fie bine si prin binele meu sa nu deranjez pe cei din jur, dimpotriva,  sa-i las sa ma provoace,  pentru ca asa ma completez....asa reusesc sa descopar noi valente.
    Sunt receptiva la tot ce mi se pare frumos in  viata, darurile zilei, darurile prezentului si  incerc sa le savurez din plin si sunt constienta ca doar asa imi poate fi bine. Imi doresc lucruri frumoase si El imi da...nu barez calea spre exterior niciodata, imparatia sufletului meu e plina de frumos si oameni alesi si atunci ma intreb si va intreb de ce m-as uita la ce nu am? adica la jumatatea goala???Cantitatea de rezerve  pozitive care zac in sufletul meu e imensa, o explorez in fiecare zi, pentru ca acolo fac rod semintele fericirii!

Baloane de fericire

     Stateam in dimineata asta de vorba cu cineva drag mie si ma gandeam cat de putin trebuie  unui om sa fie fericit...si chiar potrivit faptului ca ma incapatinez sa-mi fie bine, Cel de sus imi scoate in cale oameni care imi dau din energia si entuziasmul lor care corelate cu  doza mea de naivitate ( de care chiar nu vreau sa scap, ca-mi face bine..! ) ma duce intr-o dulce speculatie si-mi creeaza starea de ZEN.
    Ma gandesc ca nu te pagubesti atunci cand oferi din preaplinul tau frumos, astfel incat atunci cand simt nevoia sa ofer o fac fara rabat... daruiesc sincer ganduri si sentimente ...si consider ca " betesugurile" sufletesti vin din rigiditatea unora, care mai derapeaza si o dau flagrand in gard uitand de sursa noastra interioara inepuizabila, pun bariere si apoi se plang ca sunt nefericiti.
     Imbratisez cu entuziasm copilaresc  zilele si gasesc frumusetea in peregrinarile mele din - Magazinul de vise, pe care il deschid  frecvent intre orele 10.00- 12.00, cunosc astfel oameni frumosi, cu povestile lor de viata, si daca ursitele nu mi-au adus plocoane, apoi Dumnezeu imi dezmiarda sufletul cu generozitatea gandurilor venite de la ascultatori...si, ma simt frumoasa pentru ca ma simt iubita. 
      Azi vreau sa eliberez spre univers baloane de fericire....prin muzica si poezie, pentru ca asa simt, pur si simplu! si...ma simt  castigatoare pe podimul vietii, in patratica mea de viata reala  iar asta conteaza foarte mult!merg mana-n mana cu bucuria si-mi colorez duios sufletul cu fiecare cuvant pur si maret care ma implineste.

 Sursa imagine - https://ro.stockfresh.com/image/3429151/color-balloons-with-gift-isolated-on-white

Reviriment

   

      Fericirea  incepe cu fiecare dimineata cand poti sa  spui persoanei iubite - buna dimineata iubire! nu tot timpul ea este in imediata apropiere, asta insa nu te opreste sa-i spui ce simti, chiar daca e la distanta, bucura-te ca ai cui sa spui si ca ti se raspunde cu  aceeasi masura, fericirea e si in faptul ca suntem sanatosi, pentru ca tot ce facem se datoreaza in primul rand acestui lucru.
    Zilele acestea m-am bucurat cand am vazut zambetul din sufletul unei persoane dragi mie...cred ca uitase demult sa o mai faca...ei, bine, faptul ca am reusit sa-i ofer un minim de reviriment mi-a dat o stare de mult bine!
    Spunea cineva ca sufletele oamenilor sunt ca locurile pe care le vizitezi, iar atunci cand esti cu iubirea de semeni la purtator n-ai cum sa nu ramai  marcat sau sa nu marchezi locurile pe unde treci...in ce ma priveste m-am straduit mereu sa fiu un om mai bun, mai cu seama ca traim intr-o societate consumerista in care se urmareste doar castigul imediat, se fac tranzactii si in numele iubirii " iti dau, ca sa-mi dai", proiectiile de viitor stabilite pe astfel de socoteli nu prea functioneaza...mai devreme sau mai tarziu, ajungi sa vezi pretul real platit - risipa de timp! iar clepsidra timpului nu ne iarta pe niciunul...
    Invat mereu de la cei din jurul meu sa devin un om  mai bun...nu-mi place zona de confort a mediocritatii,  pentru mine de multe ori si imposibilul poate deveni posibil  pentru ca pun la bataie toate resursele, nu precupetesc daruirea, dedicarea  mea.
    Concluzie ?Fiecare zi e un dar nepretuit, un dar pentru care ii multumesc Lui!

Porunca de fericire

   

    Nu mi-am creat blogul spre a fi vizitat de foarte multa lume, nici sa impresionez pe cineva...ci pur si simplu pentru ca asa ma simt eliberata de tot ce-mi trece prin cap, ma simt mai usoara daca tastez, daca-mi adun gandurile intr-un singur loc, nu aiurea , pe forumuri, unde de ce sa nu recunosc imi pierdeam destul de multa vreme...aici insa este un spatiu al meu...e ca si cum as proteja totul, as inchide intr-un glob nevazut totul...si am acces doar eu si poate intamplator oameni dragi mie...si,  carevasazica nu pentru ca as vrea sa devin o mica vedeta internautica-intergalactica(si alte cuvinte din aceiasi categorie)....ci pentru ca asa e bine pentru mine.
    Uneori am bucurii care ma apasa sau suparari care ma stanjenesc, suspina gandurile daca nu le pun pe blog, cineva spunea ca ele, cuvintele, au puterea sa iubeasca, dar pe de alta parte sunt si samburele tristetii sau a bucuriei ...de la ele pornesc multe...
      Cand ma cuprinde vrejul tristetii simt ca ma uratesc pe dat' pentru ca nu pot sa ard complet in sufletul meu tot raul care cumva imi da tarcoale din cand in cand...aleg atunci  porunca fericii, imi spun - Gata!! relax! nu baga in  seama  toate cuvintele care vine spre tine, unele sunt vorbe in vant si nu te chinui sa le rastalmacesti! asadar, muncesc, creez, iert ...ajut oameni ( pe unii ii torturez cu calmul meu...mai ales pe colegii de la radio care m-au botezat "Maica Tereza") tac si rabd si daruiesc zilnic in emisiunile mele de radio din iluziile, sperantele si  visele mele celor care vor sa se infrupte din ele.  
     Oricat as suferi, nu mi se pare niciodata mult prea greu in imparatia asta a radioului sau poate inca nu m-am plictisit de rolul  de pasare Pheonix, ma refac mereu...creierul meu e functionabil chiar si cu sfertul acela de neuron cu care ma tot laud! 
      Uneori ma simt suspendata in univers, atunci ma simt prea incarcata de sensibilitate, de romantism  si taur fiind, musai sa-mi impun o coborire rapida pe pamant....imi rasucesc pe moatze gandurile  si le spun sa fie cuminti, surprinzator, chiar se conformeaza, acum insa sufletul meu "baleste" la tihna si  armonie iar inima nu-mi mai este infomentata de fantasme mai ales acum cand  simt mai tare ca niciodata ca spoiala face omul ...in pofida acestui lucru, n-am sa permit falimentarea sufletului, orice criza sentimentala m-ar lovi, e prea multa bogatie acolo sa o pot pierde....asadar cod verde  primaverii dar si viselor, trairilor ce vor veni odata cu ea!

Am 7 zile si ma numesc Mihnea - Ioan

    Iacata-ma-s din nou bunica!!! Roxana- Diana, fi-mea cea mare a adus pe lume un baietel  de 3,270 care a primit nota 10, cum sa nu fiu fericita? Nu ma mai simt singura, am deja doi nepoti care imi vor  indulci restul vietii cu dragalaseniile lor....si cum sa nu ma laud eu azi cand ma gandesc ca nu toti avem privilegiul sa ajungem bunici, tocmai de aceea multumesc Lui pentru darul care imi va bucura restul vietii si doresc lui Mihnea viata lunga cu sanatate si multe bucurii pe care sa le imparta cu parintii lui care si-au dorit atat de mult venirea lui pe lume!
    Daca mama mea a fost o bunica speciala pentru fetele mele, sper sa pot sa ma ridic si eu la nivelul ei, cu memoria ei extraordinara le invata pe fetele mele poezii din tineretea ei, era foarte permisiva cu ele, pentru ca le iubea maxim, nu s-a plans niciodata de greutati ( Roxana ii seamna  mult din acest punct de vedere...)iar fetele mele au fost speranta si lumina ei....acum Praslea alias Mihnea si Ema  alias Cosanzeana vor fi personajele mele de poveste, voi trai basmul vietii alaturi de ei! Sunt fericita ca ma incarc din nou  cu responsabilitati, imi plac provocarile si abia astept sa descarc bagajul emotional - afectiv spre  cei doi nepoti ai mei, ma incearca un sentiment diferit, am trecut de la stadiul de mama la cel de bunica si sigur ca despre "bunicisme" voi mai scrie multe, pe masura in care le voi trai si eu, oricum sentimentul de utilitate si valoare personala simt ca mi-a crescut odata cu nasterea nepotilor, asadar sunt mandra ca sunt bunica la puterea a doua!
    Nu va fie frica de batrinete dragi mei, ea vine cu bucurii, pentru ca odata  cu varsta incepi sa apreciezi mai mult ceea ce ai, sa luam deci de la viata ce este mai bun, batrinetea vine si cu pierderi de oameni dragi dar si cu bucurii de acest fel, oamenii dragi pleaca dar dragostea nu dispare niciodata, iar dragostea bunicilor este una speciala!

Ce intelegi tu prin fericire?

      O intrebare pe care mi-a pus-o un ascultator mai zielele trecute pe skype...i-am raspuns in cateva cuvinte atunci pentru ca subiectul acelei emisiuni era diferit, dar se pare ca omul inca nu e edificat m-am gandit sa-i raspund pe blog, ca tot n-am somn si tot am timp...noaptea-i lunga si zorile sunt departe...
      As crede dupa cum m-a intrebat ca e un nefericit, cu toate ca eu zic ca fericirea exista pentru fiecare din noi, diferenta e ca unii nu o simt la momentul potrivit, o invoca doar in momentele cand se simt innecati in durere si tristete...iar unii isi contrazic gandurile cu inima, exista o lupta continua in ei, o lupta care nu le da ragazul sa guste din fericire. Am spus de multe ori pe radio, viata noastra este o poveste, noi suntem motivul povestii, noi alegem cuprinsul ei si tot noi hotarim finalul. Am invatat de-a lungul timpului ca deciziile pripite se intorc impotriva mea si ca rabdarea imi da posibilitatea sa aleg drumul potrivit....si totusi nimic nu e mai greu  decat sa fii singura in clipe in care poate ti-ai dori o imbratisare, un umar de urgenta pe care sa pui capul...as fi ales de multe ori si eu cu inima nu cu mintea...dar, m-am gandit la consecinte, oamenii sunt schimbatori..sau poate viata ne schimba, fara sa ne dam seama...sunt persoane care vor uita ce ai facut pentru ei, dar nu vor uita niciodata ce i-ai facut sa simta si bineinteles sunt si persoane care vor fi intotdeauna acolo langa tine, gata sa-ti ofere o imbratisare si o vorba buna doar ca ai impresia ca au  aparut mult prea tarziu. Poate fericirea atunci apare cand  incerci sa risti, sa prinzi stropul de nebunie, exact acele clipe cu cativa  metri deasupra cerului si te intrebi ce mai ai de pierdut? nimic! poate doar timp insa traiesti ceea ce simti! Da!!! asta e viata..persoane, sentimente, amintiri.Viata nu inseamna fericire...e ceea ce vrei sa traiesti cu adevarat, presarat cu sare si piper,  sunt clipe, momentele perfecte care vin si trec la fel ca si sentimentul acela in care incetam sa traim.Ideea este ca refuzam sa vedem ceea ce este in schimbul a ceea ce am vrea sa fie, zambim pentru tot ce a fost desi stim ca niciodata nu va mai fi...Viata e o lupta, intre tine si destin intre ceea ce-ti doresti sa faci si ceea ce ti-e scris sa faci dar numai daca ai cu cine lupta sau mai bine spus langa cine....si cine stie? poate undeva cineva sta cu usa deschisa si te asteapta...e nevoie de curaj!...iar lucrurile frumoase se intampla exact atunci cand nu te astepti..niciodata nu e prea tarziu  pentru nimic atat timp cat traiesti!

Bucuria mea este si bucuria ta

 

    Cineva azi m-a intrebat:- ce faci nebuna mica? si tocmai i-am raspuns ca spune bine cand ma numeste asa pentru ca zilnic nebunia mea consta in incercarea de a  alege bucuria  si a indeparta tristetea...nu e greu... dar nici usor!
    Nu ma prind scenariile victimizarii(desi.. nah! poate ca mai cad  si victima din cand in cand cu sau voia mea...) cand vin fara voia mea sunt  cam alea pe care mi le"vand" unii incercand sa-mi ingreuneze ziua cumva...dar, nu cumpar tristeti, ca ele vin peste tine si singure de ce as pune  eu "botu' " la scenariile cuiva?
    Sa-mi "confectionez" tristeti e nevoie de judecare...ori eu n-am timp de asa ceva...bucuria in schimb exista pur si simplu...bucuria ca sunt ! bucuria ca fac ce-mi  implineste sufletul, tin cu dintii de visele mele, nu le las si incerc pe cat reusesc sa le aduc la faza de implinire...
    Energia expandeaza  cand ma gandesc ca ma asteapta calatorii frumoase in acest an...ca o sa vad din nou locuri frumoase si asta pur si simplu ma face fericita! dar ma gandesc asa -  oare de ce e asa putin bucurie in randul lumii?  vad prea putini oameni fericiti, sau poate ei vor sa-mi arate numai pustiul din sufletul lor? tin ferita de ochii lumii bucuria?.... sa nu le-o fure cineva?
     Copilul din interiorul meu stie sa traiasca viata pur si simplu, fara sa o complice in reflectii ce pun in balanta nevoile mele si asteptarile celorlati, nu vreau sa-mi incorsetez sufletul, vreau sa-l las liber, mai cred ca si Lui asa ii place sa ne vada ca inflorim nu doar ca existam in aceasta viata!
      Bucuria mea vreau sa fie si bucuria celor dragi mie, asa cum si eu ma bucur de bucuria lor, vreau sa-si exprime voiciunea sufletului, sa priveasca mai mult in  interiorul lor- acolo e bucuria si cu determinare si implicare  vor ajunge la fericire .
     Ingerii bucuriei  sa va fie  mereu aproape!

Imi realeg viata

 

 

   

      Daca pana acum ma  enervam cand cineva ma facea "baba" uite ca a inceput sa nu ma mai deranjeze acest lucru si am sa va spun  si de ce! atat timp cat eu am un chip vesel in fiecare zi, atat timp cat fac eforturi intelectuale ba  chiar si fizice, atat timp cat traiesc cum vreau de ce m-ar deranja acest cuvant. oricum nu ma regasesc in el si nu are nimic in comun cu mine...aaa!! ca am o varsta, adevarat dar varsta e doar un numar, am  eliminat demult anxietatea si frustrarile care poate mai cochetau cu mine pe alocuri cand dadeau peste mine momente mai grele, am invatat in timp ca trebuie sa ma uit la partea plina a paharului, adica la ce am in pahar nu la ce nu am!
       Am invatat ca pe scarile vietii trebuie sa urci cu curaj, chiar daca uneori  dai peste un fustei rupt, faci un salt si urci mai departe, o sa intrebati despre ce scara vorbesti, despre aceea din nevazutul sufletului nostru, ea exista si ar trebui sa gasim mereu o motivatie sa  urcam spre lumina, uneori e drept ca trebuie sa le urcam cu umilinta, de ce? pentru ca s-ar putea sa ne impiedecam, sa alunecam si sa ne dezechilibram! Am alunecat si eu, cunosc sentimentul, dar cu ajutorul vostru, cu ajutorul celor care mi-au intins o mana am putut sa ma ridic si sa merg mai departe!
      Nu ma mai enervez asa usor, nu iau din energia celor cu care interactionez, nu raspund cu rautate la rautate si nu ma contamineaza, puterea este la mine, singura chestie care ma poate enerva sunt eu!
      Sunt detasata fata de exterior, am gasit lucruri care ma fac fericita, ma bucur de oameni frumosi, care  stiu ca contribuie la frumosul zilelor mele, a crescut "galagia" din capul meu dar,  eu vad lucrurile foarte clar si stiu sa ma focusez pe ce imi face bine!
      Va strang in necuprinsul iubirii pe toti cei care imi faceti zilele frumoase si va multumesc, sa fiti mereu in urcare... multumesc si Lui ca imi ofer ce am nevoie cand am nevoie!!

Exista iubiri cu termen de garantie?

     

 

     Greu sa te faci " iubibil/a" vorba celor de la Taxi,  pana la adanci batrinete dar evident  nu imposibil, stau si ma gandesc  cat de" sfinti "sunt cei care reusesc acest lucru, cat de mult se dedica celuilalt/celei dragi...nu poti forta soarta, ce ti-e dat se intampla oricum, dar azi vreau sa  spun ca am o mare admiratie fata de cei care isi incheie viata terana cu cel / cea draga alaturi...
     Libertatea domestica e inteleasa gresit de unii, ( sigur nu ma refer la  abuzuri...), dar sa lasi celui drag libertatea de a face exact ce-i trece prin cap, sa nu-i dirijezi preocuparile, indeletnicirile zilnice mi se pare un lucru grozav, ritualurile  cred ca fac monotona viata in doi, cand insa fiecare gaseste ceva care-l  poate interesa si pe celalalt sigur ca  e nemaipomenit, asa se ajunge mai rar la certuri si contraziceri care uneori duc la destramarea cuplului.
    O sa spuneti ca  iubirea asta frumoasa se intampla in filme, acolo vezi cupluri cu adevarat fericite care se iubesc ca la inceput si nu se mai satura unul de altul, doar ca problema mi se pare alta, fiecare asteptam sa primim, mai putin sa oferim si atunci? cum sa intelegem acel " te iubesc"? te iubesc pentru ca am nevoie de tine? sau te iubesc spus ca o garantie?
    Am prietene care si-au impodobit iubitul ca pe un pom de Craciun cu toate calitatile lor, l-au ridicat chiar pe un piedestal ....si ? reversul nu a venit desi...mi se parea corect sa fie reciprocitate, de teama necunoscutului au mers asa mai departe, au inteles ca trebuie sa fie dedicate iubitului  cu bune si cu rele. dar pana cand? Ciudata iubirea asta, renunti la tine, la caracterul tau de dragul celuilalt, renunti la vise, iti pui masca de femeie implinita si te duci mai departe...dar intreb din nou - pana cand? cate vieti credeti ca aveti? credeti ca certificatul de garantie este in acel "te iubesc!" ...refuz sa cred asta, cand am simtit ca sunt iubita cu adevarat si ca iubesc pe masura am spus - Ne iubim! era  "parola" care-mi dadea  garantie pur si simplu...dar am si simtit amandoi ca relatie ne implineste!
     Rezervoarele iubirii mai si seaca ( vorba unui amic de pe Facebook citez " de unde iei si nu pui   se termina" )corect amice!!! ...asa si cu rezervoarele iubirii daca nu le mai alimentezi din cand in cand, ajungi la rutina... nu sunt Mafalda dragilor ...nu le stiu eu pe toate, dar stiu clar un lucru - singura care care ma face cea mai iubita dintre pamanteni sunt eu!!eu sunt cea mai importanta, eu  si doar eu pot garanta  ca voi fi autentica intr-o relatie...garantiile de genu'  " te iubesc", esti oxigenul meu!"ma lasa insensibila atat timp cat nu sunt acoperite cu fapte....mastile sa le lasam la teatru  ele nu ne fac femei fatale, veritabile pentru ca mai devreme sau mai tarziu cad....si nu uitati! iubirea trebuie sa te inalte nu sa te coboare, atunci cand te obliga sa cobori o treapta trebuie sa te gandesti bine daca  mai accepti o treapta in regresiune.
      Inchei cu indemnul meu preferat - iubiti frumos!

Cand ai sarit in sus de bucurie ultima oara?

 

   Alegem sa traim chinuiti de temeri cand e atat de simplu sa avem o gandire pozitiva spre a atrage binele spre noi...tot ce trebuie sa facem e sa fim deschisi spre Univers si spre Dumnezeu, nu avem suficienta incredere in noi? oare ce ne lipseste?
     Am inteles de multa vreme ca fericirea  mea depinde de gandirea mea, ma iubesc asa cum sunt...imi indrept ochii spre lucrurile pozitive  din viata mea ( asta insa nu inseamna ca nu mi se intampla si lucruri mai putin bune...!! departe gandul...insa am invatat sa le gestionez si pe acelea...).
    Incerc pe cat se poate sa fac uz de toate abilitatile mele si realizez ca har Lui am suficiente!...hai ca asta poate va suna ca o lauda...dar, daca eu nu as avea o impresie buna despre mine nici nu cred ca as putea pune in aplicare "talentele"de care amintesc...intimpin si greutati, mi se pare absolut normal sa fie asa...asadar nu ma supar daca ceva nu-mi iese din prima...sunt perseverenta!
    Confortul si calmul meu a ajuns sa fie invidiat de prietenii mei asta inseamna ca pot sa dau si un sfat celor care se uita cu coada ochiului la mine( desi nu-mi place sa ma erijez in sfatuitorul nimanui ...decat doar atunci cand mi se cere....):
     Alungati temerile, zambiti, aveti incredere in voi...va veti simti in siguranta si nu uitati sa fiti recunoscatori pentru tot ce viata va ofera in fiecare zi!!
  
    
   
     

Va plac oamenii fericiti?

      Nu stiu cum sunt altii,  dar eu....(vorba lui Creanga) ma topesc dupa oamenii fericiti, ei emana prin toti porii pozitivitate, optimism...e o placere sa stai in preajma lor ...ai vrea parca sa furi din bucuria lor pentru ca in ochii lor vezi speranta si multa dragoste, respect reciproc. Mi-a fost dat aici in Franta sa revad astfel de persoane ...sincere si fara nicio urma de prefacatorie, zambetul de pe fata lor ai vrea sa-l ai si tu sau poate iti amintesti ca odinioara l-ai avut dar.... l-ai pierdut!acesti oameni au stiut sa depaseasca imperfectiunile ( toti le avem...! ) si sa vada doar frumosul din realul lor, cu astfel de oameni ai vrea sa te intalnesti mereu, sunt absolut fermecatori!
    Mi-am incarcat camara sufletului cu zambetele lor si mi-am dat seama ca sunt multe cupluri care condamna pur si simplu fericirea, o tin la colt si nu stiu sa o traiasca din plin asa cum o fac cei doi - Laur si Vera, (din Sibiu de loc )au tot respectul meu si am realizat din plin vorba cantecului ca... "...mai sunt pe lume oameni fericiti..."....!!!!
    In urma cu doua luni tocmai m-am bucurat de nunta lor de argint le doresc din inima  ca tot binele si frumosul vietii sa-l savureze din plin sa fie la fel de frumosi pana la adanci batrinete pentru ca frumusetea vine din interiorul nostru....adevarata avere umana acolo se afla.

Pretul fericirii

 

     Nu e vorba de cartea Sandrei Brown care poarta acest titlu, nu mi-a placut deloc niciun personaj de acolo si nu intentionez sa vorbesc despre ea.. azi vreau sa vorbesc despre pretul fericirii mele....nu e mic deloc si chiar a insemnat uneori  multa suferinta pentru ca am cautat-o adesea unde nu trebuia...
     Cuvintele sunt usor de rostit, mai ales cand  le simti cu adevarat, cand stii ca ceea ce auzi si ceea ce ti se spune, sau ce spui tu este trairea ta in acel moment, dar tot la fel poate sa doara nerostirea lor...sau minciuna din spatele lor...
     Fericirea, aceasta himera, acest cuvant decodat de specialisti in formule chimice care mai de care, cea care iti furnizeaza  endorfina, adrenalina, serotonina sau dopamina nu e chiar asa greu de gasit, daca vrei, evident!eu as  spune ca o poti cumpara pe gratis, printr-un gest simplu deschizand o usa cuiva care are nevoie de tine, raspunzand la un telefon  venit de la o persoana care la fel are nevoie de tine, vrea sa te auda, vrea sa-ti fie aproape macar asa daca altfel inca nu se poate!
      O vorba spusa atunci cand este asteptata conteaza enorm de mult mai ales ca azi simteam nevoia lor mai mult decat niciodata! azi am simtit ca-mi sare inima din piept! azi am simtit ca sunt fericita!
 ...si cam atat , vi se pare mult sau putin? e o intrebare retorica pentru ca oricum pentru mine a fost super! mi-a incalzit inima!
    
    

Reteta fericirii

        Ca orice om caut reteta fericirii, in fiecare zi e un inceput de drum, doar ca seara ajung sa-mi amintesc de neiubirea  sau de greselile din timpul zilei, incerc sa ma dau peste cap de multe ori ca sa salvez prietenii din jurul meu sa nu pierd pe nimeni, pentru ca fiecare din ei, poate odata  au pus o caramida in constructia mea ca OM, ma straduiesc mereu sa cred in ceea  ce traiesc si sa nu renunt cu una cu doua, doar ca gandurile mele nu seamana cu a multor  persoane pe care le-am considerat prieteni si atunci ma simt nevoita sa  renunt....
     Am mintea sceptica acum, pentru ca am considerat ca o promisiune facuta cuiva in doi trebuie sa ramana tainica, doar ca lumea este se pare mult prea flexibila si mobila, cu ajutorul unui mouse incurajam pe unii sau dezamagim pe altii, dupa interesul care ne poarta in acel moment! Azi parca totul se schimba de la o zi la alta, nu poti sa mai crezi in cuvantul oamenilor, traim in 10 ani cat altii intr-o suta si nimic nu se termina ca-n basme.Poate exista mai mult avant, mai mult curaj mai multa putere, perseverenta, sau poate cerem prea mult, ne supraestimam si avem pretentii....chiar nu-mi dau seama!!!N'apucam sa invatam iubirea in real, o invatam de la TV sau net, scurt, pasional si conventional.... povestile devin clisee si artificii...barbatii vor iubiri cu inceputuri miraculoase, cu sclipici si mister...doar ca ajungi incet sa te lecuiesti sa nu-ti mai doresti pasiuni si nici puterea de a trai iluzii pe termen indelungat!
      Poate graba de a analiza lucrurile e marea mea greseala , poate nu ma uit la filmul potrivit, nu citesc ziarul potrivit, nu vad emisiunea potrivita, n-am oamenii potriviti in jurul meu, poate ca nu citesc aceeasi poveste de viata cu acei oameni, poate am tinut prea mult timp ochelarii roz pe ochi, si ar fi cazul sa-i inlocuiesc cu altii sa vad povestile de viata in culorile ei reale!
      De ce ne incapatanam sa-i vedem pe unii mai buni decat sunt? de ce le gasim scuze mereu si le dam atentie ca si cum ar fi dreptul lor fundamental?cu ce ne alegem? cu faptul ca ei o iau ca pe ceva firesc si-si fac din greseli un mod de viata fara greutati pe constiinta, calca stramb apoi se intorc cu aerul de victima, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, ba mai mult de fiecare data te lasa sa crezi ca tu esti vinovata!Pfai, sa fie! de ce trec toate prin sita propriilor mele principii? pacatele unora sunt cronice... nimic nu-i mai schimba si atunci la ce bun sa te invarti in cercul dantesc de suferinte si compromisuri???Apropos de asta e bine de citit Dan Brown - Inferno, o carte cu intorsaturi si  actiuni neprevazute, o lupta a principiilor si a moralei, un roman care te tine aproape...si apoi mai bine sa ma tina aproape un roman decat  un mouse care ma duce pe drumuri minate! 
       Sa aveti o saptamana cu multe motive de zambete,  eu sper sa am.., iau o pauza spre a lua putin aer proaspat de Italia!

Ce inseamna de fapt sa fii fericit?????

     Ma intreb oare ce definitie as putea da fericirii?...ar fi  cam greu, de ce spun asta, pentru ca fericirea este o stare pur si simplu!...o simti cam rar, pentru ca poate nu pui suficient pret pe ea...e prea speciala, si poate toate lucrurile speciale, le obtinem mai greu...desi unii spun ca fericirea se afla in lucrurile marunte, hm!! nu pot  sa-i contrazic, ma bucur si eu de soarele diminetii, ma bucur si eu de o floare care imi rade cand o mangai, si-i dau umezeala si lumina, hrana necesara dezvoltarii ei, ma bucur si eu de toamna bogata cu rodul ei, desi, pentru mine este de fiecare data un moment al bilantului, n-am prea mari motive sa sar in sus de bucurie, astfel incat parca as "sari "peste acest anotimp, regret de fiecare data caldura verii...vara cu stropii ei  de ploaie, imi aduce in  minte ploile iubirii...ele vin parca mai usor vara...ploile toamnei sunt reci, tin mult...pleaca lasand tristeti bacovinene...si apoi, nu aveti senzatia ca fericirea e ceva pe care daca ajungi s-o atingi, dispare?...e  ca o mimoza....abia cand cauti sa gasesti altceva , si doresti cu adevarat acel lucru...mai poti avea parte de ea...dar si atunci pe termen scurt, dar poate termenul il stabilim chiar noi...depinde de noi...de inaltarea noastra sufleteasca, de cat de mult suflet punem in mentinerea ei...o fi un har...pe care nu-l avem toti...??poate doar cei care merita acest lucru...daca vrei poti, spunea cineva...hmm!!! ma intreb cine oare nu-si doreste acest lucru???????? vreau sa aud macar o singura persoana care spune nu...dar si fericirile astea sunt de mai multe feluri precum vad eu...la mine sunt cam de doua feluri: fericiri triste si  fericiri vesele...cele triste pun stapanire pe mine cand  dau cate-un "remember",  cele vesele sunt cele care ma incearca  atunci cand simt ca traiesc cu adevarat, cand simt ca am toate oportunitatile si nimic nu ma impiedica sa merg mai departe...cand simt ca pot sa fericesc pe altii, pentru ca daca eu nu-mi impart fericirea, n-o pot trai  la adevarata ei valoare... atunci o risipesc,  sau mai bine spus simt ca ma risipesc  si incet,incet ea moare...voi cum o tineti vie?ce receptori aveti, ce influenta au asupra voastra? care este strategia voastra? cum este fericirea voastra? stiu ca nu exista retete, pentru ca ceea ce ma bucura pe mine, poate nu va bucura pe voi... dar sunt dornica sa aflu parerile voastre...

   Aceasta zi de duminica, sa va aduca  binecuvantarea Lui, sa fiti veseli, plini de sperante si de bucurii infinite!