Simfonie toparceneasca...

     Azi simfonia cuvintelor m-a pus la treaba...jucau, dupa o anume linie melodica...cred ca au vazut ca imi "ruginise" putin sufletul,capatase o culoare cam nedefinita si ce si-au zis...???????hai, s-o punem la treaba! vad ca le-a reusit strategia, am deschis blogul si  incerc sa scriu ce-mi trece prin cap...
    Incerc insa sa-mi devirusez mintea de gandurile care m-au stapanit zilele trecute..ma las fascinata de puterea misterelor care stau pitite in cele mai neasteptate nise ale vietii, ma gandesc cat de placut  si  bine structurat reusesc fluturii sa-si faca rostul intr-o singura zi...sunt fericiti, traiesc totul la cote maxime pe cand noi oamenii ne chinuim zeci de ani sa  prindem frumosul vietii si unii dintre noi abia spre sfarsitul ei, apucam sa-l savuram...mie viata pot sa spun ca mi-a daruit din toate cate putin...vise , sperante, iluzii, iar el Papusarul Sef mi-a dat chiar credinta implinirii lor...dar, trebuie sa recunosc ca uneori superficialitatea realitatii m-a transformat  de cateva ori intr-o umbra a gandurilor mele...norocul meu e ca ma regasesc de fiecare data, ca o enigma, care isi traieste  propriul mister al vietii sale, cred ca nu intamplator am ales sa fiu moderator la un radio, mi s-a parut provocator, poate,... si chiar m-am regasit, am reusit sa ies din singuratatea fiintei mele launtrice, am ales sa iubesc si cruzimea realitatii, uneori ma face sa simt ca traiesc, e ca un sut... imi iubesc si defectele, pentru ca fara ele nu ar iesi in evidenta  calitatile, si nah! ca orice om am si eu din fiecare cate putin...sau mai mult, ma rog! ...nu neglijez nici esecurile...le accept si pe ele, pentru ca ele , una  peste alta ,m-au intarit, ador insa bunatatea, ea imi lasa speranta ca mai exista si oameni care iti intind o mana cand te simt la pamant...una dintre acele persoane este o fiinta draga mie...Camelia Andrei, nu stiu cum a facut ea, dar de fiecare data a aparut  cand ma simteam cazuta in haul  tristetii,ma ridica mereu...nu pot decat s-o numesc a nu stiu cata oara ingerul meu de pe pamant...s-o tina D-zeu multi ani buni si frumosi la fel de buna,de optimista, sa ramana la fel de   deschisa spre oamenii din jurul ei...pentru ca ea stie sa aprecieze oamenii pentru ceea ce sunt nu pentru ceea ce fac, reuseste sa transforme fericirea intr-un mod de viata si nu intr-o destinatie.

  Alaturi de ea, nu mi-e teama ca voi umple prea tare desaga cu suferinte si tristeti, ea m-a ajutat sa le arunc cand ele ma apasau, nu ma lasa sa trezesc in mine amintirile pe care apoi cu greu imi va fi dat sa le "adorm"...ea ma vegheaza...chiar si atunci cand dragostea mi-a venit alergand , a venit in intimpinarea ei,apoi cand ea s-a  terminat...m-a ajutat s-o las sa plece fara sa-i simt lipsa, ma gandesc insa la un lucru, ca n-am sa reusesc niciodata  sa-i multumesc pe pe cat trebuie, pe cat merita,  pentru  tot ce mi-a oferit de-a lungul prieteniei care ne leaga! nu pot decat sa spun ca pacea sufleteasca vine atunci cand oferi bucurie celor de langa tine traind implinirea acestora ca si cum ar fi a ta, sa ai parte de multa pace sufleteasca draga mea draga si sa nu uiti ca alaturi de tine, am castigat lozul cel mare la tombola viselor pe care viata mi le-a scos in cale!Multumesc! >:D<