Doruri, departari...

    Incercam sa-mi explic zilele acestea, cat de greu le poate fi celor plecati departe de tara, departe de cei dragi sufletelor lor, cat gol  poate exista in sufletele lor, ce mult  ii apasa absenta  celor dragi din orizontul lor...ce greu poti duce dorul acesta timp de un an, pentru ca majoritatea  celor plecati la lucru vin in tara doar odata pe an,  imi aminteam ceva,ceva din perioada cand lucram  la Muzeul Tarii Oasului,  luna august era luna cu cei mai multi vizitatori, multi, foarte multi romani plecati  la lucru in strainatate, se intoaceau cu prietenii din acele locuri unde si-au gasit de lucru si cu mandrie le prezentau tara de unde au plecat, iar  bucuria din ochii lor era nemarginita, se vedea pe fata lor setea pe care au avut-o de locurile natale, de cei apropiati lor, trairile sunt greu de descris...
    Am gasit pe net  o parere legata de dor a parintelui Dumitru Staniloae, care mi-a placut foarte mult, el spune totul  despre dor in aceste cuvinte:
   "Dorul vine de la persoana dorită la cel ce o doreşte şi îl duce pe acesta cu un gând persistent, penetrant şi afectiv la aceea. Cel ce doreşte nu se mulţumeşte cu preocuparea de interesele sale, nu dă atenţie importantă la nimic în jurul său sau le vede pe toate sub un val de tristeţe, pentru că nu mai vede decât pe cel ce e totuşi la distanţă şi care sigur ar putea da lumină celor din jurul său.
....În dor, o persoană trăieşte valoarea eternă a persoanei iubite. Ea e departe, dar n-a încetat să existe cu totul."
    Citeam undeva pe un forum ca dorul este momentul,  sau mai bine spus perioada cea mai sensibila  a sufletului nostru, cea mai sincera, nu te poti minti, n-ai cum ...este transparent, pentru asa cum va spuneam eu   in atitudinea   acelor romani veniti acasa  bucuria din sufletele lor, era nedisimulata....daca pana a-i revedea pe cei dragi, se simteau sfasiati sufleteste, vlaguiti, revederea era"drogul "care  le-a vindecat inima, sufletul!
     Noica exprima magistral sentimentul  acesta de dor:
“Virtutile lui sunt deosebite, cu adevarat imparatesti: e un cuvint tipic de contopire a sensurilor, iar nu de simpla compunere a lor; e un cuvint al deschiderii si totodata inchiderii unui orizont; unul al intimitatii cu departarile, al aflarii si cautarii; un cuvint al stiutului si nestiutului, al limitatiei si nelimitatiei, al concretului si abstractului, al atractiei de ceva determinat si al pierderii in ceva indeterminat. Are o splendida suveranitate in el, dar e un cuvint al inimii numai, si nu al gindului, dupa cum e un cuvint al visului, si nu intotdeauna al faptei.
… te poarta cind spre trecut, cind spre viitor, te incarca si de regrete si de speranta, iti face uneori de indurat insuportabilul, dar alteori de nesuferit ceea ce trebuie si e bine sa induri. A plecat de la durere si a scos tot ce putea din transfigurarea ei; dar nu a trecut de spirit, a ramas prins de suflet”
    Dorul, un cuvant greu de definit, si totusi, il  cunoastem cu totii, il simtim cu totii,el este durere, speranta, amagire, tristete , o gama de trairi, este dorinta de a trai, retrai....de-a visa, dorinta de -a revedea locurile  de care te-ai indepartat,  de-a atinge oamenii, chipurile dragi...si apoi, dorurile astea sunt de mai multe feluri, dor de tara, dor de persoana iubita, dor de parinti...de familie, si lista ar putea continua, dar, as zice eu, sa nu uitam  de dorul de viata ...sa nu uitam sa ne bucuram de fiecare zi pe care El ne-o ofera! sa va fie sufletele usoare ca si acest puf de papadie din imaginea de mai sus ....
   Dorul de viata sa nu va paraseasca niciodata,  traiti viata asa cum merita, sperati, iubiti...bucurati-va din plin de ea!!!!